,,Azi, iată, am văzut un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Vin cerbii mei în goană să se-adune
Şi cătră el privirile-şi ţintesc –
Un codru nesfârşit de coarne brune
în care mii de stele strălucesc.
Sosind din dunga zării de argint
Vin păsările-mi mari de sărbătoare
Şi-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind,
Un ocean de aripi mişcătoare;
întreagă lume-a sufletului, vie,
Palpită-ntr-o frenetică beţie.
Azi sunt îndrăgostit.
E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat şi sună
Oglinzile ritmandu-şi-le-n dans,
Şi brazii mei vuiesc fără furtună
într-un ameţitor, sonor balans,
în vii vibrează struguri străvezii
-Cristalurile cântecelor grele
-Şi stropi scăpărători de melodii
Ca roua nasc în ierburile mele.
Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt”.
Prin titlul
poeziei se arată că numai primele iubiri pot fi în întregime curate şi fericite
,iar sufletul trăiește un sentiment minunat, deosebit,însemnat,prețios de trăire
pură, pe care o persoană îl poate simţi.
Acolo unde domneşte iubirea şi imposibilul poate fi atins.
Poezia prezintă o
meditațe despre puterea iubirii de a schimba o viață. Tema poeziei este iubirea
(exprimată prin câmpul lexical:,,îndrăgostit,suflet viu”), un romantism care
purifică.
Poemul său se deschide cu o proaspătă, intens
trăită și sincer comunicată imagine aurorală, a descoperirii propriului suflet
și a lumii:,,am văzut un curcubeu”- simbol al vieții, speranței,
făgăduinței, armoniei, înălțării spirituale, arcada colorată, zâmbetul lui
Dumnezeu din spatele lacrimilor cerului,coborât peste o lume aparte,interioară,lumea
unui suflet.Și astfel descrie lumea sufletului său:unde privirile cerbilor îi
aduc puritate,puterea reînnoirii către ideal sau lumină,iar pe coroana
coarnelor sunt prinse stelele cerului.În lumea sufletului său apar
păsările,mesagerele cerului,aducându-i dorul libertății,al zborului; totul
freamătă în,, ,,frenetica beție”(inversiune) beția este expresia potrivirii la adevărul trăirilor pline
de pasiune.
Strigătul,,azi
sunt îndrăgostit”exprimă sentimentul puternic, generat de o dorință arzătoare exprimat
prin lirismul confesiv.
Starea
lirică a poetului este plină de încântare într-u univers intim,înconjurat
de arcada colorată a luminii iubirii și a speranței.În descrierea acestei lumi
ireale sunt enumerate diverse aspecte: izvoarele cu sunetele apei ce reflectă orizontul interior, feeric
în care se desfășoară dansul de iubire,iar legănarea brazilor exprimă
statornicia și frumusețea sentimentului.Sufletul său freamătă sorbind elixirul clar, limpede, luminos din,,stropi
scăpărători”-picături,lacrimile scânteietoare, sclipitoare ,,ca roua”ce
seamănă puritate și armonie în sufletul plin de iubire.Omul devine,,cântec
sfânt”,expresie a sentimentului înălțător al dragostei,aprinde lumina în
sufletul plin de iubire. Intensitatea trăirilor ,,e un cântec tot ce
sunt”,cântecul ființei devine starea de fericire pe care nu o poate ascunde,ce
renaște ,o trăiește intens,iar îndrăgostitul se lasă în voia ei.
Imaginile vizuale:,vin cerbii în
goană,păsările...fâlfâind,aripi mișcătoare,un curcubeu”;auditive:izvoarele
sună,brazii vuiesc”;epitetele.:,, codru nesfârșit de coarne brune,aripi
mișcătore,amețitor,sonor balans”;metaforele:,,codru ...de coarne,dunga zării de
argint,un ocean de aripi” alcătuiesc imaginile încântătoare ce devin
fascinante, de basm, mai ales atunci când exprimă intensitatea cu care trăiește
primele iubiri.Poetul a apelat la imagini ale armoniei ca frumos natural,pentru
a exprima diferite aspecte ale frumuseţii sufletului. Iubirea apare ca o
aşteptare, o dorinţã, un cuvânt, dar niciodatã sentimental nu este
explicit,este căutarea unui adevăr mai presus de afecțiune.
Iubirea
– Cântecul – Poezia-- triada de aur a ceea ce, cu adevărat, se poate numi FERICIRE.....
Nichita
Stănescu: „A venit toamna când luna căpruie catifelează genele aurii ale
frunzelor, și un dor de Nicolae Labiș mă cuprinde și din nou la masa mea
pun un pahar plin cu vin roșu mai mult. Cine știe? Dacă i-o fi sete și va veni
să-l bea?”
