,,Cireşarii aveau întâlnire la Ursu, într-un loc ferit,
în spatele magaziei-tezaur. [...] Lucia era întotdeauna foarte punctuală, la
orice întâlnire sosea prima. [...] Iată de ce întârzierea Luciei era ceva de
neînţeles.
— Eu rămân la părerea mea, se încăpăţână Ionel. O să vă
convingeţi şi voi imediat. N-o lasă doctorul, şi n-ar fi de mirare să ne pună
şi nouă beţe în roate... V-am spus eu?!
Ionel arătă cu
privirile poarta. Imediat se uitară şi ceilalţi într-acolo. [...] Lucia
pătrunsese pe poartă, dar nu singură. O însoţea un bărbat scund, în floarea
vârstei, însă cu părul complet alb. Ochelarii cu rame de aur îi dădeau şi mai
multă distincţie figurii. Numai zâmbetul pe care i-l cunoştea tot oraşul parcă
dispăruse de pe faţa doctorului Istrate. [...]
Doctorul răspunse la salutul nu prea entuziast al
băieţilor cu un zâmbet cam posac. Dădu mâna cu fiecare în parte şi, când Lucia
i-l prezentă pe Ursu, faţa i se încruntă de-a binelea:
— Ah! Dumneata eşti Ursu, campionul de box. [...] Cum
s-ar spune, dumneata joci rolul de înger păzitor al grupului...
Intimidat, Ursu încercă să protesteze... [...]
— Ştiiiiu... Cum să nu ştiu, răspunse doctorul foarte
grav, dar cu un simplu gest îşi îndepărtă masca neobişnuit de severă,
redevenind omul zâmbitor dintotdeauna. Dacă pleci şi dumneata în expediţie nu
mai am nicio teamă..
Fără să vrea, Dan îl împinse cu cotul pe Ionel, dar
vorbele lui erau adresate musafirului care zâmbea, în sfârşit:
— Ne era teamă că n-o veţi lăsa pe Lucia... [...]
— Aţi terminat toate pregătirile?
... O altă întorsătură de frază, care, de astă dată, îl
învioră pe Ursu. Amintindu-şi că e gazdă, îl invită pe doctor şi, bineînţeles,
şi pe fiica lui în magazia cu comori. [...]
— Nu e rău... îşi rosti doctorul nota. Chiar îmi place.
M-am convins că şi copiii... pardon, tinerii, pot să fie uneori serioşi, îmi
place, îmi place.
Ionel nu rezistă
la felicitări:
— Dac-am fi plecat într-o simplă excursie, ar fi fost
altceva. Nu ştiu dacă v-a spus Lucia... noi ne-am pregătit pentru o expediţie
ştiinţifică, nu pentru o simplă excursie...
— Lucia mi-a fluturat nişte clopoţei pe la ureche, o
ameninţă doctorul. Mi-a rămas numai amintirea unor sunete vagi. Dar, mă rog,
dacă nu sunt indiscret, aş putea să aflu şi eu scopul expediţiei voastre? Ionel
atâta aştepta:
— Vrem să facem o hartă precisă a regiunii, să retuşăm
erorile eventuale şi s-o completăm pe cea veche. Harta pe care am găsit-o la
muzeul oraşului e plină de lacune... e cât se poate de sumară şi de
superficială.
— Nu e rău, acceptă doctorul. Îmi place, îmi place... În
planurile voastre intră şi harta peşterii?
Din nou o întorsătură de frază care-i puse în derută pe
toţi cireşarii. Tinerii se înţeleseseră să nu le vorbească părinţilor prea
multe despre peşteră, s-o înfăţişeze ca pe o grotă oarecare, lipsită de
interes, pe care o vor vizita în trecere. Întrebarea îi cam încolţise. Dan,
profitând de faptul că nu putea fi văzut de doctor, o îndemnă pe Lucia, din
priviri, să dea un răspuns.
— Vom trece şi prin peşteră, spuse ea. Dar te rog foarte
mult, tăticule, să nu scapi vreun cuvânt. Avem noi nişte gânduri grozave.
Discreţie totală! [...]
— Să sperăm că veţi avea noroc, zâmbi doctorul. Ei, şi
pentru că până la urmă aţi fost sinceri, voi fi şi eu. Pentru o simplă excursie
n-aş fi lăsat-o pe Lucia. Dar, când mi-am dat seama că vă gândiţi la o
expediţie ştiinţifică în toată regula, m-am liniştit. Am fost convins că vă
veţi pregăti cu toată seriozitatea şi că veţi legifera prudenţa... Acesta ar fi
vrut, de fapt, să fie sfatul meu...
— N-o să-l uităm!
îl asigură Dan.
— Dar mi-aţi luat-o înainte... continuă doctorul. Îmi
place seriozitatea cu care v-aţi pregătit... Deşi... aţi omis ceva, şi nu ceva
neimportant. Dimpotrivă!... Nu vă vorbesc ca medic, ci ca turist inveterat. Să
nu plecaţi niciodată la drum, fie chiar într-o simplă excursie, fără o trusă
medicală la voi. Să fie sfânt, da?... Am întrebat-o pe Lucia, înainte de a
porni spre voi, dacă aveţi trusă şi... în sfârşit... mi-am permis să vă
pregătesc eu o trusă completă. Din cauza aceasta am întârziat, lucru pentru
care vă cerem totuşi scuze.
Doctorul le oferi
trusa, le strânse bărbăteşte mâinile, urându-le succes deplin, şi le mai făcu
un semn de succes din pragul porţii.”
( Constantin Chiriță, Cireșarii)
,,Frate-meu are aripi la glezne, în timp ce eu aveam
pesemne plumb, fiindcă mă pomeneam mereu ultima și îi găseam pe toți ceilalți
așteptându-mă odihniți. Când mă așezam și eu, ei se sculau să plece.
- Uite peștera, a zis Matei, care ajunsese primul,
ca întotdeauna.
Pe Tâmpa se spune că te poți trezi nas în nas cu o
mulțime de animale sălbatice: urși, râși, vulpi, porci mistreți. Adevărul e că
n-am văzut așa ceva, deși am vizitat-o în toate anotimpurile și la toate
orele... În schimb, am dat adesea peste veverițe, șerpi, fluturi și tot soiul
de păsări rapide. Am intrat cu toții în peșteră, dar n-a fost nevoie de
lumânări ca să vedem că se înfundă de tot după numai câțiva metri. Înăuntru era
rece și am văzut o pătură zdrențuită. Sigur nu era cea a ursului. Am ieșit
rapid și iar am ținut ,,consiliu’’. Exista posibilitatea ca tunelul să plece de
altundeva, din apropiere.
- Apucați-vă să căutați!
N-am prea înțeles ce am de făcut, dar m-am băgat și eu în
niște tufișuri dese, pierzându-i pe ceilalți din ochi. Mi-am făcut zgârieturi
pe brațe și pe picioare, n-am găsit nimic, așa că am ieșit și m-am așezat să mă
odihnesc pe un mic scaun de stâncă netedă, încălzit de soare. Priveam în jur cu
emoția aia pe care o ai când simți că se va întâmpla ceva important.
Lângă mine era o șopârlă maronie,parcă
ofilită,care stătea la soare...M-am dus dus s-o văd de aproape,dar când am
atins-o cu umbra mea a șfichiuit dintr-odată ca un bici,desenând printre
ierburi S-uri...Acolo a dispărut,era un fel de vizuină sau,de ce nu,o gură de
tunel.I-am strigat imediat pe ceilalți și au venit într-un suflet,dar n-au fost
chiar atât de bucuroși pe cât îmi doream.
-Tunel n...nu-i-a zis Doru,poticnindu-se un pic...Mai
degrabă s-ar putea să fi fost aici fântâna aia în care nu-știu-când turcii
aruncau oasele oamenilor uciși și care,cu timpul,s-a astupat.
-.E ciudat că locul nu e plat,a zis Dina.Posibil să fie
ceva,din care n-a rămas decât gaura asta.Doru a început să sape chiar și el în
jurul gropiței în care dispăruse șopârla mea.Când Doru a obosit,gura vizuinii
nu se lărgise prea mult.Dina i-a luat locul,în timp ce eu mi-am dat rucsacul
jos,mi-am luat din el un măr și-am început să-l ronțăi.Frate-meu a zis că o să
facă el și porția mea.Tocmai el a dat cu vârful săpăligii de ceva tare.Și-a
băgat degetele subțiri în pământ,fără teamă de râme sau de alte scârboae
gângănii-eu n-aș fi făcut așa ceva-și a scos o piatră de mărimea și forma unei
farfurioare de cafea,să spunem.Te uimea cercul ei perfect,abia puțin teșit pe
ici-colo.A dat pământul la o parte și am putut vedea cu toții niște șănțulețe
gravate pe una din părți.A întors-o și iată că pe dos era o urmă perfect
rotundă la cercul de piatră.Am fost teribil de emoționați;legendele cu cetatea
Brassovia se confirmau.”
(Ioana Pârvulescu—Inocenții)
În ambele fragmente există dorința de
aventură,cunoaștere,cercetare a lumii,a naturii,iar,,călătorii”-copii visează
la necunoscut,mister,de aceea caută o peșteră,locul de sub pământ,o altă lume.
Cireșarii plecă într-o expediție științifică,privită de
toți cu seriozitate, cu scopul de a face o hartă precisă a regiunii, să
retuşeze erorile,să o completeze pe cea veche.Tatăl Luciei,doctorul, dorește să
afle dacă vor ajunge la o peșteră,știa că acesta este un secret,era ținta
aventurii lor.Știindu-i hotărâți,îi sfătuiește pe copii să fie prudenți și să
privească această expediție cu seriozitate.,iar la plecare,grijuliu, le oferă o
trusă medicală,necesară călătoriei.
În celălalt fragment,naratoarea pleacă într-o expediție-plimbare,o
joacă și este nemulțumită că nu poate ține pasul cu ceilalți din grup,rămâne
mereu în urmă.,își amintește de unele zvonuri auzite că pot fi întâlniri
neprevăzute cu animale.Când ajunge la peșteră și este întâmpinată de o
priveliște neplăcută:peștera era doar o deschidere.Nu știu pe unde va căuta,de
aceea merge la întâmplare prin tufișuri,se odihnește și privirea îi este atrasă
de o șopârlă. Copiii găsesc o piatră cu un desen și emoționați sunt convinși că
legendele sunt adevărate.
Ambele fragmente arată felul diferit de a merge într-o călătorie:unii
se pregătesc cu convingere,cu deosebită grijă,ceilalți vor ca într-o plimbare să
descopere un tunel,să vadă natura într-un moment plin de
bucurie,mister,revelație.
