În
august e ca-ntr-un spectacolul de gală în care splendoarea verii se întâlneşte
cu primele semne, încă timide, ale toamnei. Mai întâi este lumina lui august, ca
o umbră albă,ca o mângâiere. Am privit lumina aceea ca un fluture alb, care s-a
făcut tot mai mare, a îmblânzit pământul, l-a făcut să se vadă. Deasupra lui,
aproape, un abur albastru, neînceput, a dezmierdat câmpia.
Drumul pe care
sunt arată ca un balaur însetat, zvârcolindu-se în mijlocul arșitei. ...se
înalță către cerul cel mare, pe vârfurile dealurilor, pentru ca apoi să se
prăbușească în adâncurile văilor, să se încolăcească prin pârjolite tuneluri
vegetale. În dreapta, departe, sunt creste de piatră alburie, în care se agață nori subțiri. Undeva,
prin perdeaua văluroasă a aerului clocotit, văd două puncte negre, ca două mogâldețe,
mișcându-se vag, sub cerul topit. Acolo e singurul loc unde îmi sprijin
privirea. În rest, numai câmp galben, petice mari de pământ zbârcit și un zăduf
venit parcă din adâncul pământului.. Aici, la marginea câmpiei , în zilele
toride de vară, totul e amorțit și pustiu. De-atâta amarnică arșiță, nici
păsările, ori poate nici îngerii, nu mai au vlagă. Pășesc împiedicat printre
paiele pârjolite de soare, ca prin nisipul deșertului și simt cerul topit cum
se scurge ușor peste creștetul meu. Departe, în mijlocul câmpului, îmi apar
niște puncte ca doua mogâldețe ce se mișcă,se apropie,se depărtează,iau forme
de abur, se înalță în aer. Cerul se limpezește atât de mult, că aș fi putut să mă
oglindesc în el.Și merg.... drumul meu ajunge într-o pădurice de aluni, o pată de umbră binefăcătoare,
pentru ca apoi sa se înfunde într-o poiană uriașă, cu iarba înaltă, flori mărunte
și roiuri de fluturi și de albine, care zgârie ușor liniștea locului. Mă întorc
nedumerit și,zâmbind,mă întreb:unde e arșița ?s-au coborât cele două mogâldețe
ciudate?Ajuns în poiană, trebuie să-mi croiesc singur cărare prin ierburile năvalnice. Uit de
arșiță și iată-mă într-un rai de soare și umbră deasă și tămâiată de miresme
dulci-amărui. Un fluture mare, în culori de negru și roșu, catifelat,
îmi dă târcoale. Am întins mâna spre el
și i-am zis că, dacă este într-adevăr un sol trimis, să-mi dea un semn. Spre
marea mea surprindere, a urcat pe degetul arătător pe care i-l întinsesem. M-am
așezat așa cu el pe iarbă.Lumina ne învăluia,iar eu mă simt într-un tărâm care
se leagănă între basm şi vis....
