vineri, 19 august 2022

Redactează o compunere narativă în care să descrii un loc care te-a impresionat în excursiile tale.

 

E dimineață şi soarele loveşte în pietre. Ajung împreună cu părinții și bunicul în ținutul Buzăului,ce poate fi descris ca o Românie în miniatură, deoarece are toate formele de relief.„Suntem în ,,Ţara Luanei” regele ce păzea porțile unei cetăți puternice, cu ziduri până la cer. Urcăm la întâmplare un deal abrupt și dăm peste o minune a locului TRONUL URIAȘILOR,dar bunicul ne spune că este  ,,Scaunul lui Dumnezeu”. Mă așez pe el și simt că sunt pătruns de o energie.... Apoi trecem pe lângă o formațiune stâncoasă pe care bunicul,râzând,o numește ,,Scara către stele”și mă îndeamnă să privesc cerul albastru printr-o crăpătura foarte interesantă în piatră.Da!e adevărat! Mama îmi spune că energii ciudate și puternice parcă curg spre ființa ei,iar eu rămân pentru o clipă  sub cerul săpat în piatra de deasupra.Oare aici se simte existența unui portal de trecere sau a unui vortex energetic puternic,așa cum am învățat la fizică?-mă minunez de neologismele exprimate!!!
La un moment dat bunicul îmi arată niște megaliți tăiați în muchii perfecte(blocuri de piatră) și am început să mă cațăr pe ei,urmat de Max,câinele meu e mai vioi,mai nebunatic decât de obicei!!!  Priveliștea de sus este splendidă. O vale incredibil de verde, un cer dureros de albastru, vântul prin păr, megaliții uriașilor care ne serveau drept dulce loc de popas, nu am cuvinte, pentru a descrie senzația trăită. Undeva în apropiere, văd o piatră prăbușită, cu o scriere misterioasă . În apropiere, o altă piatră cu inscripții- este dovada clară a faptului că acest loc nu este creat de natură și totuși ce litere sunt acestea,de unde vin??? Ne-am încărcat cu cea mai pură energie și toată oboseala drumului a trecut ca prin farmec. Nimeni nu ar fi vrut să mai plece de acolo. Simțeam chemarea,freamătul adâncului pământului. Se lăsa seara. Soarele se pregătea să apună peste munții din zare, iar noi mai aveam cale lungă de coborât prin pădurea întunecoasă. Am mers voinicește la pas pe drumul lin și simțeam că parcă ne-ar fi împins o mână nevăzută.
 Soarele nu mai cădea de pe cer și se încăpățâna să ne lumineze calea prin pădure.
  Cred că  voi reveni,pentru că străbunii cu misterele lor mă așteaptă, istoria adevărată  strigă din pământ și nu mai vrea să stea îngropată,trebuie să iasă la lumină!