Toamna este anotimpul revelaţiei,al
descoperirii, anotimpul clarităţii. Eu cred că trebuie să păşim cu teamă în
toamnă, ci cu bucurie. Ne bucurăm de fiecare rază de soare, de fiecare rămăşiţă
plăpândă de căldură, ne scăldăm în ea cu toată fiinţa.
Septembrie
mă face să vânez cu păturica peticele de soare din grădină, ba
ronţăind dintr-o nucă, ba degustând un strugure aromat, ba muşcând cu poftă
dintr-un măr acrişor şi crocant ori dintr-o prună
dulce,ba...ah!!!pregătindu-mă de început,de începutul școlii....cu regret,cu
bucurie?!?!!!Lecţia lunii septembrie este recunoştinţa...
Octombrie
îmi oferă darul unei frumuseţi răpitoare: lumina se schimbă, făcându-mă să
privesc lumea cu alţi ochi. Razele soarelui capătă o altă consistenţă, de
miere sau chihlimbar. Contururile lucrurilor ce mă-nconjoară se evidenţiază cu
o mai mare claritate. Parcă mă trezesc treptat dintr-un somn, în care nici nu
am știut până acum că am fost cufundat. Odată cu lumina, se schimbă şi aerul,
care devine tare, revigorant şi parfumat. Nu mai miroase a praf şi uscăciune,
ca în toiul verii, ci a vegetaţie şi ploaie.Acum copacii sunt mai impresionanţi
ca niciodată şi, în drum spre școală,mă surprind uneori cu mici vârtejuri de
frunze puternic colorate, care mă ating uşor pe umăr, ca într-un salut delicat.
Asist la o transformare iute şi spectaculoasă, în plină desfăşurare a întregii
naturi.Octombrie îi consolează pe copiii speriaţi care suntem în faţa schimbării,
arătându-le limpede cât de mare şi glorioasă poate să fie frumuseţea
schimbărilor. Octombrie mă plimbă ca într-o caleaşcă, de la un anotimp la celălalt,
oferindu-mi un peisaj de un farmec sublim. Ajunge să ascult la ora de muzică
,,Toamna" lui Antonio Vivaldi şi înţeleg perfect minunata esenţă tandră a
acestei splendide luni.
Apoi, Noiembrie e una dintre cele mai mohorâte luni ale anului. La o
primă vedere, pare o lună zgârcită, decisă să nu aducă nimic bun. Doar frig,
vânt şi ploaie. Ceaţă şi copaci dezgoliţi. Lumea se transformă brusc,
dintr-un tablou plin de culori aprinse, într-un desen în cărbune.
Copacii care mă încântau până acum cu foşnetul lor jucăuş devin
siluete negre şi antipatice, stafii răzbunătoare care bântuie
zilele. Totuşi, chiar şi aşa, noiembrie nu este altceva decât tot un mare
maestru sobru, a cărui menire e să ne înveţe să fim puternici.El dezgoleşte
copacii de frunze, la fel cum se dezveleşte mintea de iluzii şi false
aşteptări. Ne înconjoară pe noi, oamenii,cu frig şi umezeală şi cu foarte mult
gri. Ne face să nu mai dorim să privim în afara noastră. Nu ne mai rămâne
astfel decât să privim în interiorul propriei fiinţe. Să ne reîmprietenim cu
noi înşine. Să ne privim aşa cum suntem şi să fim mulţumiţi cu ce vedem,să ne
pregătim pentru ce urmează: cu adevăr şi o stare de echilibru.
Noiembrie ne purifică şi ne îndreaptă
atenţia către suflet, ne ajută să nu mai depindem atâta de ce e în jur.
Bunica îmi spune că cine trece hopul lui noiembrie nu se mai teme
de iarnă, ci o întâmpină cu bucurie şi nerăbdare, grăbindu-se să celebreze
primii fulgi de nea, cu ce are la îndemână:zăpadă, o sanie zdravănă cu
zurgălăi,un brad verde,colinde,un moș,cadouri şi voie bună.
