Textul
1
XXIV
,,Eram într-a opta zi de la pana mea în deșert și
ascultasem povestea negustorului bându-mi ultima picătură din provizia de apă.
— Ah! i-am spus micului prinţ, amintirile tale sunt
tare frumoase, dar încă nu mi-am reparat avionul, nu mai am nimic de băut și aș
fi fericit și eu, dacă aș putea merge încet-încet spre o fântână!
— Prietena mea, vulpea, îmi spuse el...
— Puștiule, nu mai e vorba de vulpe!
— De ce?
— Pentru că o să murim de sete...
Nu-mi pricepu raţionamentul și-mi răspunse:
— E bine să ai un prieten, chiar dacă urmează să
mori. Cât despre mine, sunt foarte mulţumit c-am avut o prietenă vulpe...
„Nu-și dă seama de pericol, mi-am spus. Nu-i e niciodată foame sau sete. Un pic
de soare-i ajunge...”
Dar el mă privi și răspunse gândurilor mele:
— Și mie mi-e sete... să căutăm un puţ...
Am făcut un gest de lehamite: e absurd să cauţi un puţ,
la nimereală, în imensitatea deșertului. Cu toate astea, am pornit la drum.
După ce-am mers ore întregi în tăcere, s-a lăsat
noaptea și stelele au început să strălucească. Le zăream ca prin vis, având un pic de febră, din cauza setei.
Vorbele micului prinţ îmi jucau în memorie. — Deci ţi-e sete și ţie?
l-am întrebat.
Dar nu mi-a răspuns la întrebare. Mi-a spus cu simplitate:
— Apa poate să fie bună și pentru inimă...
Nu i-am înţeles răspunsul, dar am tăcut... Știam prea
bine că nu trebuie să-i pui întrebări. Era obosit. S-a așezat. M-am așezat
lângă el. Și, după o tăcere, mai spuse:
— Stelele sunt frumoase datorită unei flori care nu se
vede...
Am răspuns „firește” și am privit, fără o vorbă,
răsfrângerile de nisip sub razele de lună.
— Deșertul e frumos, adăugă el. Și era adevărat.
Mi-a plăcut întotdeauna deșertul. Te așezi pe o dună. Nu vezi nimic. N-auzi
nimic.
Și totuși ceva iradiază în liniște...
— Ce înfrumuseţează deșertul, spuse micul prinţ, e că
undeva ascunde un puţ...
Am fost surprins să înţeleg deodată această misterioasă
iradiere a deșertului. Pe când eram copil locuiam într-o casă veche, iar
legenda istorisea că-n ea era pitită o comoară. Firește, nimeni n-a putut s-o
descopere vreodată, ba poate că nici n-a încercat s-o facă. Dar toată casa era
vrăjită de ea. Casa mea ascundea un secret drept în inima ei...
— Da, i-am spus micului prinţ, fie că-i vorba de casă,
de stele sau de deșert, ceea ce le dă frumuseţe e invizibil!”
— Mă bucur, spuse el, că ești de-acord cu vulpea mea.
Cum micul prinţ era pe cale să aţipească, l-am luat
în braţe și am pornit-o iar la drum. Eram emoţionat. Mi se părea că duc o
comoară gingașă. Mi se părea chiar că nimic de pe Pământ nu-i mai gingaș.
Priveam, la licărirea lunii, fruntea aia palidă, ochii ăia închiși, șuviţele
alea de păr care tremurau în vânt și-mi spuneam: „Ce văd aici nu-i decât o
coajă. Cel mai important e invizibil...”
Cum buzele lui întredeschise schiţau un vag surâs,
mi-am mai zis: „Ce mă emoţionează atât de tare la acest mic prinţ adormit e
fidelitatea lui pentru o floare, e imaginea unui trandafir care iradiază în el
asemenea luminii unei lămpi, chiar și când doarme...” Și-l ghiceam chiar mai
gingaș. Trebuie să păzești bine lămpile: o simplă pală de vânt le poate
stinge...
Și, mergând astfel, am descoperit, în zori de zi, puţul.”
Antoine
de Saint-Exupéry,, Micul Prinț”
traducere de Ioana Pârvulescu
Textul
2
-Până la urmă, ce-nseamnă să faci astronomie?
Înseamnă că-ți place să te uiți la cer, să-l observi.
Întâi să-l înveți și apoi să faci ceva mai mult, dacă vrei. Dacă nu, doar îl
observi și te bucuri de frumusețea obiectelor de pe cer. Un astronom
profesionist face cam același lucru, dar mai în detaliu. El nu se uită la tot
cerul, ci doar la un obiect, un asteroid, de pildă. Și eu, când fac observații
aici, stau o lună și observ un singur punct luminos.
-Dar să-nveți cerul ce presupune?
Când te uiți pe cer, tinzi să
vezi constelațiile. Să-nveți cerul înseamnă să înveți să recunoști
constelațiile, formele acestea compuse din stele strălucitoare. Să-nveți să
deosebești obiectele între ele. Sunt pe cer obiecte care se mișcă. Mulți zic
că-s OZN-uri. Oamenii ies și-și pun dorințe la stele căzătoare. Dar
majoritatea și le-au pus, de fapt, la sateliți artificiali. Să știi cum arată
un satelit artificial, cum apare, cum dispare, cum arată un meteor, adică o
stea căzătoare. Mai înseamnă să vezi cum se mișcă toate chestiile astea. Dacă
stăm 20 de minute, putem vedea cum stelele s-au ridicat, au coborât, s-au
mișcat de la stânga la dreapta…
-Cerul despre care vorbiți e cel de noapte?
-Ce vedem, de fapt, când ne uităm la cer?
-Cerul, de fapt, nu există decât
prin corpurile cerești care sunt acolo?
Ele nu sunt
acolo, nu sunt pe cer, pentru că cerul e nimic, nu există, e atmosferă
transparentă. De fapt, obiectele sunt foarte îndepărtate de noi. Pentru că noi
nu le putem vedea în funcție de depărtare, nu putem distinge depărtarea
stelelor, ni se pare că sunt toate la aceeași distanță față de noi. Par pictate
pe o sferă cerească, cum și-au imaginat unii și alții.
,,Cerul,
de fapt, nu există”....
–
interviu cu Adrian Șonka, astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile
Urseanu”,
realizat de Iaromira Popovici--
1 Notează
locul în care se află personajele din primul text și ce provizie au epuizat.
2 Scrie
în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile
din textul 2. Constelațiile sunt:
a. aglomerări de
corpuri cerești invizibile;
b. forme compuse din stele strălucitoare;
c. obiecte care se mișcă la întâmplare pe cer;
d. stele care se mișcă de la stânga la dreapta.
3 Scrie
în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile
din textul 2. Cerul de zi este plictisitor, pentru că:
a. astronomul observă greu realitatea;
b. lumina soarelui este prea puternică;
c. norii sunt în continuă transformare;
d. soarele și luna se pot vedea ușor.
4 Scrie
în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile
din textul 1. În secvența „Nu înţelegeam ce vrea să spună, dar am tăcut...
Ştiam prea bine că nu trebuia să-i pun întrebări.”, atitudinea care se
evidențiază este:
a. bunăvoința față de un prieten;
b. dorința de comunicare directă;
c. refuzul comunicării directe;
d. rezistența la schimbare.
5
Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau
incorectitudinea acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte.
Enunțul Corect Incorect
Micul prinț nu simte niciodată setea.
Naratorul a descoperit o comoară în casa familiei.
Prietena micului prinț, vulpea, este convinsă că
adevărata frumusețe nu se observă de la început.
Astronomia presupune observarea atentă a cerului.
Dorințele oamenilor sunt încredințate, de multe ori, unor
sateliți artificiali.
Oamenii percep corect distanța dintre ei și stele.
6
Menționează, într-un enunț, două trăsături ale textului dialogat, prezente
în al doilea text.
Prin dialog,schimbul de replici,întrebările concise ale
unui jurnalist și răspunsurile complete și coerente ale unui astronom sunt
explicate clar și logic probleme de astronomie despre cer.
7
Prezintă, în cel puţin 30 de cuvinte, o legătură care se poate stabili, la
nivelul conținutului, între fragmentul din ,,Micul Prinț ”de Antoine de
Saint-Exupéry și fragmentul din interviul ,,Cerul, de fapt, nu există..., luat
lui Adrian Șonka.”
O singură
legătură între cele două texte poate fi referirea la stele:în primul
text,naratorul-personaj este într-o
stare de oboseală și abia vede stelele de pe cer,nu se bucură de strălucirea
lor;în al doilea text-interviul,astronomul explică realitatea cerului prin existența
constelațiilor compuse din stelele strălucitoare,care influențează atitudinea
unor oameni,dar pe cer sunt și obiecte care se aseamănă cu stelele.
8
Crezi că oamenii pot descifra tainele universului? Motivează-ți răspunsul,
în 50 – 90 de cuvinte, valorificând unul dintre textele date.
În al doilea
text,un astronom explică felul în care este observat cerul prin alegerea unui
singur punct luminos,prin deosebirea între stelele strălucitoare de obiectele
trimise în univers. Cerul albastru al zilei nu este interesant,noaptea stelele
și obiectele strălucitoare străbat cerul.Punctele luminoase sunt înșelătoare,sunt,,un
alt soare.”Interesantă este ideea că cerul ,,nu există decât prin corpurile
cerești.”
Da,cred că oamenii
pot descifra tainele universului prin aparatele deosebite inventate de ei ,pentru
a observa la rezoluție înaltă mai ales a stelelor mici, printre ele se pot găsi
unele care au origini comune cu Universul,dar și prin folosirea acceleratorului
de particule,o invenție deosebită.
9
Asociază fragmentul din ,,Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry cu un alt
text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în
50 – 100 de cuvinte, o asemănare și o deosebire de conținut dintre acestea.
În lectura,,Cum e lumea”de Veronica Niculescu este
prezentat un pui de urs doritor a descoperi,a cunoaște lumea.Puiul de urs
pleacă dimineața,urmând zborul unui fluture în lumea liberă,de dincolo de cușcă,unde
se simte captiv.Lumea nouă este plină de culoare,mirosuri,mișcare.
La fel naratorul-personaj pleacă, în
lumina stelelor, împreună cu Micul Prinț în căutarea apei,care poate fi o
comoară pe care deșertul pare că o ascunde,vor să cunoască tainele unei lumi
ascunsă.Astfel, într-o o călătorie personajele descoperă și înțeleg lumea. Deșertul în care se petrece acțiunea
este o lume însetată în care nu se poate supraviețui.
Și Puiul de urs și Micul Prinț sunt ajutați și înțeleși de oameni maturi prietenoși care-i ocrotesc.
B.
1 Scrie în casetă litera corespunzătoare
răspunsului corect.
Conține doar cuvinte despărțite corect în silabe seria:
a. pus-tiu; îm-prie-tenit; în-du-io-șea-ză;
b. pu-stiu; îm-pri-e-te-nit; îndu-io-șea-ză;
c. pus-tiu; îm-pri-e-te-nit; în-du-io-șea-ză;
d. pu-stiu; î-mprie-te-nit; îndu-io-șe-ază.
2 Construiește un enunț cu omonimul lexico-gramatical al
cuvântului cer din secvența „Înseamnă că-ți place să te uiți la cer, să-l
observi”.
3 Rescrie enunțul de mai jos, înlocuind cuvintele să
păzești și pală cu câte un sinonim adecvat contextului.
„Trebuie
să păzești bine lămpile: o simplă pală de vânt le poate stinge...”
4 Precizează ce parte de vorbire sunt și ce funcție
sintactică au cuvintele ziua, cerul și plictisitor din enunțul „[...] ziua
cerul e plictisitor.”
5 Notează, în dreptul fiecărui enunț de mai jos, A, dacă
este adevărat și F, dacă este fals. Reformulează apoi enunțurile pe care le
consideri false, astfel încât să devină adevărate.
a. Substantivul din enunțul „Pentru că o să murim de
sete.” are funcția sintactică de complement indirect.
b. Substantivul deșertul din enunțul „Mi-a plăcut
întotdeauna deșertul.” este în cazul acuzativ.
c. În enunțul „N-auzi nimic.” există un pronume negativ.
d. Enunțul „— Deșertul e frumos, adăugă el.”
conține o construcție incidentă.
6 Alcătuiește un enunț interogativ prin care te adresezi
astronomului Adrian Șonka, în care să existe o propoziție subordonată
completivă directă, introdusă prin pronume relativ.
7 Rescrie enunțul de mai jos, reprezentând replica unui
coleg al tău pasionat de astronomie, corectând greșelile de orice fel.
Am citit pe siteul unui observator astronomic că v-om putea vedea o eclipsă în seara aceia.
Subiectul al II-lea
Redactează, în minimum 150 de cuvinte, un text
descriptiv în care să prezinți un peisaj nocturn.
Vei avea în vedere ca textul tău să respecte tema dată, să aibă structura unei descrieri și să folosești patru figuri de stil diferite (epitet, comparație, personificare, metaforă).
E liniște blândă....
Orizontul e larg și luminos, perfect albastru,
zimțuit de crestele norilor. Este noapte adâncă și senină, cu stele
care ard pe globul cerului ca miliarde de felinare aprinse. Sunt prăbușit
printre ierburi și printre mirosuri, aud foșnetele pădurii de mesteceni și
sforăituri ale unor cai nevăzuți, venind de peste dealuri. Sunt milioane de
zgomote mici pe care se sprijină noaptea și am sentimentul ca aș putea auzi
rostogolirea aștrilor de deasupra mea. Este trecut de miezul nopții si marele
luceafăr de miazăzi s-a ridicat deasupra norilor de la orizont. Si, dintr-o
dată, ca într-un spectacol făcut special pentru mine, norii întunecoși ai
orizontului au explodat, sfâșiați de lumina orbitoare a lunii. Stelele au
pălit, întregul cer s-a tras înapoi în fata Marii Doamne, foșnetele nopții au
urcat, ca și cum ar fi fost absorbite către ea, iar eu am rămas încremenit,
fiindcă s-a făcut lumina ca ziua.
Și în lumina aceea mi-am dat seama de frumusețea
neînchipuită a acestei lumi, la al cărei piept, asemenea pădurilor și
pajiștilor cu flori, asemenea căsuțelor străvechi de pe dealuri, mă cuibăream
și eu. Puteam vedea fiecare fir de iarbă poleit de această lumină nepământeană
a lunii pline, fiecare copac, fiecare frunză, fiecare detaliu până la
orizont.M-am simțit acolo, în cuibul meu de ierburi, mângâiat, fiindcă părea că
lumina lunii, într-un mod misterios, mă îndepărta de griji,de tot. Au fost ore
magice.Spectacolul lunii pline, dansând cu pământul, a fost unul copleșitor.
Norii subțiri și strălucitori s-au scurs pe razele lunii, unindu-se cu aburii
ridicați,au luat forme de păsări și de animale fantastice. Dacă întind o
mână spre vârful unui arbore ,așa rătăcit printre ei,pot să cred că prind o
stea. Atât de albastru și nemărginit este cerul și atât de strălucitoare
se revarsă lumina,încât pot întreba: câți au visat sub umbra ta pădure și câți
te-au iubit... încă îi aștepți sub ramurile tale pe acei care încă mai au
curajul să viseze și să iubească?
