test :Ion Pillat,, Amurg pe Prut” + Lucian Blaga,, Luntrea lui Caron”

 

Textul 1

,,Cum coboram spre apa limpezită

De soarele tot mai pieziș pe Prut,

Am regăsit frunzarele mai rare

Și liniștea poienii de demult.

Lumina verii se lăsa spre toamnă,

 Lumina după-amiezii da-n amurg.

Sta crângul verde și pătat de aur,

Poiana se-ncheia cu umbre lungi.

Pe țărmul dimpotrivă unde satul

Alb prin livezi se odihnea și el,

Sta pânza la ghilit* pe prund întinsă,

Când nori subțiri se-nvăpăiau pe cer.

Nu se clintea o frunză în pădure,

În sat nu se mișca un om.

Cu roata molcum strălucind la soare,

Bătea o moară apele domol.

Pe firul apei se ducea o plută,

Pe apa cerului aluneca un nor:

 Era de-argint ca sunetul tăcerii

Și-i tremura lumina peste tot.

 

Stam jos la rădăcina unei sălcii,

În jurul meu priveliștile vechi.

Priveam înmărmurit, cum într-o carte

Copil privisem țara din povești.

Amurgul îmi intrase în poiană.

Priveliștea, tot stând, mi s-a părut

Că-o fură-n zări un stol de rândunele

Ce tot mai mic în ceruri se pierdu.”

                                                                                           (Ion Pillat, Amurg pe Prut)

*a ghili – a înălbi o pânză prin muierea în apă și întinderea repetată la soare.

Textul 2

,, Început de lună Mai. Vegetalul izbucnea cu toată puterea, adunându-și elementul verde din văzduh și de sub pământ. Îmboldit de aer și de alean primăvăratic, mă lua dorul de a mă plimba pe câmp. De ce nu m-aș duce odată până la Mureș, prin partea unde se arată ca o așezare omenească? Eram mereu ispitit să mă duc, dar amânam iarăși și iarăși. Aflasem întâmplător de la niște cunoscuți că acolo s-ar fi stabilit încă din 1946, venind de la Cluj, Vasile Olteanu, fost profesor și preot, cu Octavia, soția sa. [...] Folositoare îi era palma de pământ îndeosebi datorită faptului că-i tăiată în două de-o apă ca Mureșul, care aduce în gospodărie de toate: umezeală pentru zarzavaturi sădite în straturi, nămol prielnic unor anume legume bulgărești, neamuri de pești, raci și broaște, și apă subpămâneană pentru arinii și sălciile ce țin, sub scutul coroanelor lor, așezarea. Pitorească din cale afară devine așezarea prin brodul* arhaic ce face legătură mișcătoare între cele două maluri ale Mureșului. [...] Pe mine trecerea unei ape cu brodul m-a impresionat încă din copilărie. Imaginea brodului, care lucrează cu o lopată-vâslă, călăuzindu-și temeiul de-a lungul unei sârme întinse de la un țărm la celălalt, s-a transformat în sufletul meu, în cursul anilor, într-o imagine plină de semnificații. Dau târcoale acestor semnificații, fără a le putea cuprinde întocmai. În orice caz brodul este pentru mine, încă din copilărie, un mijloc mai arhaic de a trece apa, decât podul. Și arhaicul are darul de a-mi stimula imaginația cu altă putere decât lucrurile de civilizație curentă. Brodul mai este, apoi, pentru mine ca o aluzie la barca lui Caron, în care umbrele trec de pe țărmul vieții, dincolo de împărăția morții. Cum brodnicul este de astă dată un fost profesor de teologie, apropierea de barca și de figura lui Caron se impune și mai mult închipuirii și simțirii mele. Brodul are pentru mine un halo** de vagi semnificații mitologice. În anii petrecuți în străinătate aproape că am uitat imaginea. Copleșit de elementele civilizației moderne, nu-mi mai puteam închipui că brodul de lemn tare, cioplit cu barda, să mai fie în uz pe undeva, nici chiar în lumea noastră țărănească.”

                                                                                                 (Lucian Blaga, Luntrea lui Caron)

brod – luntre lată cu care se trec, de pe un mal pe altul, oameni, vite etc.; pod plutitor.

halo-aureolă

 

A.      1 Completează spațiile libere cu informațiile din textul 2.

Se crede că Vasile Olteanu s-a stabilit pe malul Mureșului în anul ..................... , înainte de această dată locuind la ............................................... .

2 Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând textul 1.

În versurile „Priveam înmărmurit, cum într-o carte/ Copil privisem țara din povești.”, două figuri de stil sunt:

a) inversiunea și antiteza.

b) repetiția și enumerația.

c) metafora și personificarea.

d) epitetul și comparația.

3 Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând textul 2.

,,Pitorescul așezării este dat de:

a) așezarea omenească din preajma Mureșului.

b) arinii și sălciile de pe malul Mureșului.

c) brodul arhaic.

d) neamurile de pești din Mureș.

4 Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând textul 2.

Pentru Lucian Blaga, brodul are semnificații:

a) poetice.

b) mitologice.

c) religioase.

d) economice.

5 Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

 

                              Enunțul                                                                         Adevărat          Fals

Textul 1

Două cuvinte-cheie din textul Amurg pe Prut sunt „lumina” și „apa”.

Tema de bază a textului liric dat este natura.

În textul liric dat este prezent tiparul narativ.

 

Textul 2

În text este menționat numele unui lac.

Lucian Blaga era familiarizat cu brodul încă din copilărie.

Brodul era confecționat din fier.

 

6 Precizează, într-un enunț, tipul de strofă și măsura versurilor din fragmentul următor. „Lumina verii se lăsa spre toamnă,

Lumina după-amiezii da-n amurg.

Sta crângul verde și pătat de aur,

Poiana se-ncheia cu umbre lungi.”

    Strofa este un catren, iar versurile au măsura de 11 silabe:versul 1 și 3 și de 10 silabe în versul 2 și 4.

7 Prezintă modul în care o idee comună este reflectată în cele două texte, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare.

    În primul text, natura este surprinsă în note de pastel, autorul conturând frumusețea acesteia din perspectiva unui privitor atent și meditativ. O descriere a apei Prutului, cerului și poienii în timpul unui amurg de toamnă, când peste priveliște domnește o liniște a firii, când în ,,crângul verde și pătat cu aur'' nu se clintea nici o frunză. Pacea domnește într-un tablou care pare rupt din poveștile de demult, iar poetul își exprimă emoția timpului trecut.

   În al doilea text, imaginea naturii se împletește cu trăirile și cu reflecțiile autorului pe marginea trecerii timpului și a morții, pretextul fiind brodul de pe Mureș,, Brodul mai este, apoi, pentru mine ca o aluzie la barca lui Caron, în care umbrele trec de pe țărmul vieții, dincolo de împărăția morții.”

8 Ce semnificație mitologică este atribuită brodului?

Justifică -ți răspunsul la întrebarea dată , prin referire la o emoție sau la o idee, valorificând textul 2.

    Brodul îi amintește autorului de luntrea lui Caron; evocându-i vârsta copilăriei, brodul de peste Mureș îi generează autorului/naratorului sentimente puternice legate de ideea morții. Imaginea vine din propria sa fantezie:,, Brodul mai este, apoi, pentru mine ca o aluzie la barca lui Caron, în care umbrele trec de pe țărmul vieții, dincolo de împărăția morții.”    

9 Asociază textul ,,Amurg pe Prut” de Ion Pillat, cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o temă comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

   În poezia,,Amurgul pe Prut”imaginile vizual-auditive ale amurgului creează un cadru melancolic, iar limbajul poetic exprimă emoțiile poetului față de atmosfera trăită de poet.

Poezia  înfăţişează un tablou din natură, în care amurgul se lasă peste apele tăcute. Sufletul eului liric este încărcat de melancolie şi reverie. Versurile creează o imagine sonoră discretă, în care murmurul apei,,frunzarele” se aud în liniștea ,,poienii de demult.”,Efectul vizual este creat de peisajul cu,,apa limpezită...soarele....frunzarele”în care,,lumina verii”părăsește  atmosfera caldă a vieții,iar amurgul este o imagine a clipei suspendate în care spațiul și timpul vor oscila deopotrivă în lumea cealaltă a toamnei triste ce va veni.Totul este în liniște,,ca sunetul tăcerii”,iar timpul ce trece îi aduce amintiri de demult.

Amurgul poartă în el frumusețea nostalgică a declinului și trecutului,este imaginea ceasul melancolie și al nostalgiei.

     Momentul ales de Eminescu în poezia,,Lacul”este seara, când umbrele întunericului și lumina lunii sporesc misterul. Lacul apare albastru și limpede la adăpostul codrului, oferind o oază de liniște și intimitate. Mișcarea lacului, schimbarea culorii lui, glasul cu care murmură iubirea descrisă în versul ,,Îngânați de glas de ape” trădează emoția, bucuria pe care o simte tânărul îndrăgostit,iar atmosfera descrisă este plină de seninătate, desprinsă din perfecțiunea și armonia naturii.

   Ambele poezii sunt o gândire profundă asupra relației dintre om și natură, un aspect esențial al poeziei, în care eul liric își proiectează gândurile și sentimentele asupra peisajului natural.

B.

1 Conțin diftong ambele cuvinte din seria:

a)       „alean”, „eram”. b) „aer”, „partea”. c) „mereu”, „îndeosebi”. d) „sălciile”, „aluzie”.

2 Există doar cuvinte derivate în seria:

a)       „cunoscuți”, „de la”. b) „îndeosebi”, „decât”. c) „închipui”, „undeva”. d) „folositoare”, „omenească”.

3 Sinonimele contextuale ale cuvintelor subliniate în versurile:

 „Amurgul îmi intrase în poiană./ Priveliștea, tot stând, mi s-a părut...” sunt, în ordine:

a)       înserarea, peisajul. b) noaptea, perspectiva. c) dimineața, vederea. d) adierea, zarea.

4 Există o relație de polisemie între cuvintele subliniate în secvențele/enunțurile din seria:

 a) „unde se arată ca o așezare omenească”; Aceasta este o acțiune umanitară.

 b) „mă lua dorul de a mă plimba pe câmp”; În film se vedea bine câmpul de luptă.

c) „neamuri de pești, raci și broaște”; Tata a montat la ușă o broască nouă.

d) „Brodul mai este, apoi, pentru mine ca o aluzie la barca lui Caron”;

Trăiesc iluzia succesului.

5 Transcrie substantivele din următoarea secvență, precizând cazul acestora:

 „Lumina verii se lăsa spre toamnă”.

6 Alcătuiește un enunț interogativ, în care cuvântul care are funcția sintactică de atribut verbal în enunțul:

 „Îmboldit de aer și de alean primăvăratic, mă lua dorul de a mă plimba pe câmp.”

să fie nume predicativ.

7 Transcrie propozițiile din fraza:

 „Pitorească din cale afară devine așezarea prin brodul arhaic ce face legătură mișcătoare între cele două maluri ale Mureșului.”,

 precizând felul acestora.

8 Completează enunțul următor, reprezentând mesajul unui elev pasionat de mitologie, cu formele corecte ale cuvintelor indicate între paranteze.

Deși majoritatea .................. (mit, genitiv, plural) datează din vremea ................. ..................... (Antichitate, genitiv) ................................ (greco-roman, genitiv), așadar sunt .................. (vechi, superlativ absolut de superioritate), ele ..................... (clitic pronominal personal, dativ, persoana I, plural) vor însoți evoluția în continuare, .............................. (a aminti, gerunziu)-ne sensurile profunde ale lumii în care trăim.

SUBIECTUL al II-lea

Imaginează-ți că îți petreci vacanța de primăvară într-un sat din Transilvania.

Scrie un text descriptiv în care să prezinți acest sat și să exprimi o emoție/un sentiment pe care ți l-a generat vizitarea lui, incluzând o secvență descriptivă și una argumentativă. 

E vacanțăăăă!!!!e primăvară !!!!și eu sunt într-un loc de poveste,unde nu m-aș fi gândit vreodată să ajung:în mijlocul țării. O picătură de bucu­rie a căzut parcă din cer, şi toate s-au împodobit în verde şi alb, în parfum de flori şi în triluri de păsări. Îmbătat de viaţă, un flu­ture zboară din floare în floare. E primul fluture pe care îl văd primăvara asta. Ne salutăm, şi fiecare pleacă pe drumul lui, să se bucure cum ştie de primăvară.Am coborât spre satul la marginea căruia poposisem.Imediat ce faci primul pas aici te simți ca într-un muzeu imens în aer liber. Fiecare căsuță spune o poveste, fiecare localnic te întâmpina cu zâmbetul pe buze, iar gâștele care aleargă pe ulițe întregesc tabloul pitoresc. Viscri, cunoscut și sub numele de Weisskirch în limba germană, este celebru în întreaga lume pentru biserica sa fortificată, care este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Această bijuterie arhitectonică medievală este un punct de reper al satului și își impresionează vizitatorii cu zidurile sale masive și turnul impunător. Din interiorul bisericii se poate urca pe un culoar foarte îngust în unul dintre turnurile fortificației de unde poate fi admirată panorama satului, cu dealuri şi pajiști, precum şi acoperișurile autentice ale caselor şi șurilor. Priveliștea din turn este este minunată,mă simt ca singurul om al pământului.

Satul mă întâmpină cu case tradiționale în culori pastelate și străzi pietruite, unde timpul pare să se fi oprit în urmă cu secole. O plimbare prin aceste încântătoare străduțe îmi oferă o incursiune în viața autentică, unde oamenii păstrează încă tradițiile și obiceiurile lor strămoșești.Sunt curios să văd cele două fierării și cuptorul pentru producerea de cărămidă, țiglă şi var. Cred că oamenii din Viscri sunt recunoscuți pentru diferite îndeletniciri,unele foarte vechi,de aceea mă simt ca într-alt timp.

 Merg de-a lungul  unui râușor cu ma­luri în­­verzite și văd alte case cu fațade  colorate. Pe coasta dealului din spatele lor, gră­dinile lungi se ter­mină în pădure, ca și cum casele toc­mai ar fi coborât de-acolo, lăsând ur­­­­me de melci uri­ași. Pădurea de pini. Apoi, pe cos­tișe, fă­ră nicio ordine, tufe, gră­dini și ierburi cres­cu­te în libertate creează o atmosferă plină de roman­tism.

Aud sunete ciudate:cosașii ascuțin­du-și cu piatra lama de fier, cântecul unui cocoș.,zborul fluturilor, foșnetul unor flori mici abia răsărite, necunos­cute, și-au păstrat toate fru­musețea sălbatică nea­tinsă. Totul este armonios și curat. Cu cât soarele coboară mai jos, în spatele dealurilor, cu atât țigla de pe aco­periș devine mai roșie, iar verdele de primăvară al câm­purilor mai profund.  În iarba crudă, cu miros de trifoi înflorit şi smălţuită de păpădii galbene ca soarele, simt cum sunt conectat la energia aceea năvălitoare, ce trezește totul la viaţă, energia,,mamei-Pământ."

????????????????????

 De ce public teste rezolvate, în felul meu,unele parțial????????????

Pentru că știu....și știu bine că sunt mulți,mulți copii care nu-și permit să se mediteze sau să-și

cumpere o carte cu teste!!!!!!!!!!!!!!

test: poezia,,Iulie”de Otilia Cazimir + ,,Comoara dintre dealuri”—Anda Docea---(câteva puncte)

 

Textul 1

Poezia,,Iulie”

                     de Otilia Cazimir

,,De după dealuri arse și trudite,
Înalță creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
Și, aspru, geme vântul prin porumb.

Câmpia de paragină și scrum
Întinde brațe lungi de colb în drum,
Apoi își strânge sufletu-n păduri,
Căscând în râpi dogoritoare guri...

Dar norii sterpi coboară-n depărtare,
Și-abia vibrează dincolo de zare
Un tunet lung, cu prăbușiri de stâncă...
Iar soarele s-arată alb și mat,

Și-ntâia rază de lumină pare
Un fulger mort, ce rătăcește încă
Pe câmpul prăfuit și resemnat.”

Textul 2

,, Mi-am petrecut concediile ultimilor ani la casa părintească din Aiud, judeţul Alba. Un orăşel cu puţin peste 20.000 de locuitori, bine ascuns între dealurile prietenoase din Ardeal, scăldate mai mereu într-o lumină despre care pictorul Horia Cucerzan, născut la Blaj, spunea că are culoarea mierii. Am încercat să revăd locurile pe care le străbătusem cu pasul, copil fiind, în drumeţii de o zi-două, cu rucsacul în spate, să-mi amintesc poveştile lor, să observ în ce fel le-a schimbat trecerea timpului şi cum le percepe adultul care am devenit.

 În Cheile Aiudului, numite şi Cheile Vălişoarei, nu mai fusesem de 20 de ani. Noi le spuneam, şi mai simplu, Cheile Poienii. Aflate în estul Munţilor Trascău, la 15 kilometri de Aiud, pe drumul către Rimetea, erau unul dintre locurile ideale pentru a-ţi petrece o duminică din două, cînd numărul autoturismului din dotare, cu soţ sau fără, îţi permitea să te deplasezi. Pe dreapta, te întîmpină Colţul Cetăţii şi Colţul Diacului, cu altitudini care pornesc de la peste 400 m şi ajung la aproape 800. Mai înalt este Peretele Bogza, situat în partea stîngă a drumului dinspre Aiud. El oferă trasee mai aventuroase pentru amatorii de alpinism şi este şi un loc propice zborului cu parapanta, cu aterizare în interiorul Cheilor. În anul 2000, zona a fost declarată arie protejată, de importanţă geomorfică şi botanică.

Am crescut cu ochii la alpiniştii din Cheile Aiudului, în vremea în care stîncile mi se păreau şi mai ameninţătoare, atingînd cerul. La poalele lor, într-un spaţiu apărat, exista un castel vechi, care-şi mai păstra încă turnurile şi meterezele, şi cîteva căsuţe de lemn. În anii ’80, pîrîul Aiudului care străbate Cheile era loc de picnic, fotbal sau tenis. În timp ce mama pregătea cartofii pentru ceaun şi salata, făceam cu tata o plimbare pînă la castel şi uneori urcam într-unul dintre turnuri. De acolo, se vedea tot locul ca-n palmă – valea, stîncile, drumul, maşinile parcate, căţărătorii care se opreau la căsuţe. Ocheam maşina noastră roşie de departe şi o strigam pe mama, în ciuda protestelor tatălui meu, care spunea că nu are cum să mă audă. Dar ea mă vedea şi îmi făcea mereu un semn. Înţelegeam din asta că masa e gata şi mă grăbeam să cobor.

  Rimetea este cunoscută drept localitatea din judeţul Alba cu case albe şi ferestre verzi. Arhitectura unică, de secol XIX, cu influenţe secuieşti şi nemţeşti, a făcut ca această comună să fie cea dintîi distinsă de Comisia Europeană cu premiul „Europa Nostra“ pentru conservarea patrimoniului cultural şi arhitectonic, în 1999. Casele au fost construite în jurul anului 1870, după un incendiu, şi de atunci au fost frumos întreţinute. Din cele peste 300, mai mult de jumătate sînt albe.

Comuna, vestită şi pentru muzeul etnografic şi moara de apă, este străjuită de Piatra Secuiului, atît de aproape şi de abruptă încît se crede că, în acest loc, soarele răsare de două ori: o dată pentru întreaga lume şi a doua oară cînd apare de după munte, pentru Rimetea. Despre acest masiv muntos, cu înălţimea maximă de 1129 m, mama îmi spunea, în copilărie, că seamănă cu un uriaş culcat pe spate. Îmi arăta capul căzut, pieptul, conturul corpului, picioarele, iar eu încercam să-l vizualizez.

  La 5 km sud-vest de Rimetea, pe o stîncă, se mai păstrează ruinele unei construcţii medievale impunătoare. Cetatea Trascăului, numită şi Colţeşti, după satul din care se poate urca pînă la ea, are pe turnul nordic, înalt de aproximativ 20 m, o inscripţie care menţionează că familia nobililor Thoroczkay a construit castelul în secolul al XIII-lea.... Am urcat la Cetatea Trascăului în luna iulie a anului trecut, pe un drum şerpuit din satul Colţeşti, trecînd pe lîngă căpiţe de fîn sau pe sub copaci umbroşi, avînd în faţa ochilor, tot mai aproape, meterezele ca nişte dinţi ce păreau a muşca din albastrul netulburat al cerului. Într-o oră am ajuns la ruinele cetăţii, cu ziduri groase, la o altitudine de puţin peste 700 m. Adevărata comoară o reprezintă priveliştea de sus, o panoramă completă asupra zonei de nord a Munţilor Trascău, cu Cheile Aiudului în dreapta, satul Colţeşti jos, în faţă, şi Colţii Trascăului în partea stîngă.

  Pe drumul de la Aiud la Alba-Iulia, cotind spre nord-vest în oraşul Teiuş, se ajunge, în 40 de minute, la unul dintre cele mai vechi aşezăminte ortodoxe din Transilvania: Mănăstirea Rîmeţ. Considerate a fi cel mai mare obiectiv natural din Munţii Trascăului, Cheile Rîmeţului sînt decorul ideal pentru o mănăstire ridicată în secolul al XIV-lea, cu o istorie zbuciumată. În urma revărsării pîrîului Pleaşa, din 1926 a stat patru ani îngropată în mîl şi pietre, pînă la înălţimea de 1,60 m, pictura interioară fiind distrusă. ....Pentru a fi salvată de la distrugere, în 1988, biserica veche, ce are în interior opt straturi suprapuse de pictură murală, a fost ridicată 2 metri şi 8 centimetri. Concomitent, a fost construită biserica nouă, cu Hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.”

                                                              ,,dilema veche,,Comoara dintre dealuri”—Anda Docea---

6.Transcrie din textul 1 două figuri de stil,precizând felul lor.

  ,, Câmpia de paragină și scrum

Întinde brațe=personificare//brațe lungi de colb=epitet.

7.Precizează un element de conținut comun celor două texte,valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

  Elemente comune celor două texte sunt multe:lumina,stânca,soarele,dealurile.

În textul 1,,întâia rază de lumină lumină pare

Un fulger mort, ce rătăcește încă

Pe câmpul prăfuit și resemnat.”-o imagine vizuală tristă,mohorâtă,o atmosferă apăsătoare.

 În textul 2,, dealurile prietenoase din Ardeal, scăldate mai mereu într-o lumină”-imagine vizuală optimistă,prietenoasă,încântătoare. 

8.Crezi că,oricât ne-am îndepărta de locurile copilăriei,simțim nevoia să le revedem?-textul 2.

  Nu știu să răspund la această întrebare,pentru că sunt în locul unde m-am născut și îmi trăiesc copilăria,nu am încă anii plecării de-acasă,așa că doar pot să-mi închipui cum ar fi.

Recunosc că mă emoționez cu ușurință la orice,,amintire”-la anii mei am mici frânturi pe care mi le aprobă părinții-mi- aduc lacrimi în ochi.Sper să-mi treacă aceste stări cu anii care vor veni.

Sigur că m-ar emoționa întâlnirea cu prietenii din copilărie,nu am pre mulți și suntem încă împreună,m-ar emoționa revedera unele locuri de joacă,casa bunicilor unde am făcut primii pași,salutul bunicilor în prima zi de școală sau revederea școlii,a Doamnei,așa îi spuneam,a băncii a doua,unde am stat din prima clasă până acum.Orice reîntâlnire ar fi o zdruncinare pentru mine.

Va fi greu pentru mine să văd că anii și-au pus amprenta pe figurile celor dragi și m-aș ruga ca timpul să se întoarcă.Autoarei din textul 2 îi place să-și amintească de anii copilăriei de,,locurile pe care le străbătusem cu pasul, copil fiind, în drumeţii de o zi-două, cu rucsacul în spate, să-mi amintesc poveştile, să observ în ce fel le-a schimbat trecerea timpului şi cum le percepe adultul care am devenit.”Locurile copilăriei nu pot fi uitate,întâmplările plăcute,peisajele așa cum le-a văzut în locurile de poveste din munții Apuseni,toate i-au rămas în minte și tot așa mă vor încânta și pe mine propriile amintiri peste ani...sper să scriu și eu astfel de amintiri.Dar acum mă simt bine când am în preajma mea oameni buni, în care umanitatea capătă cele mai senine forme. Oameni al cărui relief sufletesc este blând, calm, iubitor și odihnitor.Aud vocea blândă și caldă a mamei, văd prezența ei zâmbitoare în jurul meu și mi-e bine!!!!!!!!!!

9.Asociază poezia,,Iullie”cu un alt text literar,prezentând o valoare comună prin referire la câte o secvență din fiecare text.

  În poezia,,în miezul verii”poetul  George Coșbuc deseneazaă un tablou al naturii într-o zi de vară, în amiază.,iată o strofă:

,, Liniştea-i deplin stăpână

Peste câmpii arşi de soare,
Lunca-i goală: la fântână
E pustiu; şi nu se-ngână
Nici o boare.”
  Liniștea (personificată)stăpânește peste câmpii, răspândind o stare de somnolență. Soarele este   focul ce cuprinde totul:,câmpii,lunca,apa,fântâna,aerul.
Imaginea câmpilor,,arși”,,,lunca goală", ,pustiu" accentuează căldura excesivă din miez de vară.
Sub razele arzătoare ale soarelui nici ,,o boare”,vântul nu-și face simțită prezența. Este un aspect al naturii static, încremenit, copleșit de arșița verii. Sentimentele de melancolie și tristețe sunt modalitățile prin care eul liric este marcat in text.

   În poezia,,Iulie”natura varii este copleșită de arșița soarelui,dar imaginea este sumbră cu norii cenușii,fantomatici,cu geamătul vântului.Aici câmpia se transformă miraculos într-o ființă cerând ajutor.Liniștea este străpunsă de tunetul,,lung”.În atmosfera apăsătoare soarele,,mat”,fără strălucire,se pierde,,pe câmpul prăfuit și resemnat”,într-o atmosferă copleșitoare,tristă.

  În ambele poezii natura verii moleşită de căldura sufocantă pare fără viaţă, este descrisă prin imagini vizuale,se  accentuează ideea că nimic nu se clinteşte. Atmosfera este apăsătoare, nemişcarea copleşeşte întreaga fire, calm şi o linişte surprinzătoare.

--Redactează o notă de jurnal care să cuprindă prezentarea unei emoții/sentiment din timpul unei călătorii în localitatea Rimetea și a vizitării Cetății Trascăului,incluzând o secvență descriptivă și o secvență explicativă.

     

                                                                                                                             6 mai 2025

    Dragul meu jurnal-prieten,

   Trebuie să scriu despre o călătorie în satul Rimetea și apoi despre Cetatea Trascăului din apropiere.

N-am fost pe acolo,recunosc,dar trebuie să scriu,altfel nu iau notă mare.M-am gândit,m-am tot gândit și am citit textul 2,am căutat pe Google....ce-am citit și pozele văzute...m-au încântat.Deci!după ce i-au evaluarea asta la română și mate...plec cu bunicii pe acolo,mi-au promis.Până atunci iată ce-am aflat de la niște călători și mi-am imaginat că am fost și eu pe acolo:

       Satul Rimetea îmbină perfect frumuseţea naturală a locului cu arhitectura rurală specifică. Acesta este motivul pentru care atunci când ajungi în Rimetea ai impresia că ai păşit într-o altă lume.Intri în sat pe un drum și mergi pe drumul ce serpuieşte printre casele frumos vopsite în alb.

Drumul este flancat de o parte de masive montane înalte,oferind o privelişte superbă. Poate cel mai cunoscut dintre acestea este Masivul Piatra Secuiului, un masiv calcaros, golaș și alungit, împărțit în două părți de o râpă. Această împărţire a Masivului este şi motivul pentru care Rimetea este denumită şi localitatea în care soarele răsare de două ori, astfel încât din mai până în septembrie, soarele răsare de două ori pentru acei oameni care trăiesc în partea de nord a localității;asta pentru că dimineața masivul păstrează umbră asupra satului, deși afară e lumină, iar mai târziu, când se înalță spre cer, ,,răsare” și în Rimetea, ivindu-se de după Piatra Secuiului.

Căsuţele albe cu ferestre verzui, întreținute, cu mândrie și meșteșug, moara veche cu apă veche,biserica unitariană au fost incluse în patrimoniul UNESCO.

   Mergem,mergem,obosim,dar parcurgem  cinci kilometri de satul Rimetea și ajungem la unul dintre cele mai vechi monumente arhitecturale păstrate până în prezent în Transilvania. Cetatea Trascăului sau Cetatea Colțești, cum mai este cunoscută, este situată la o altitudine de 740 de metri pe un deal stâncos cu două pante abrupte. Este considerată de unii istorici cea mai veche construcţie din Transilvania, un loc fascinant care oferă o incursiune în trecutul zbuciumat de-a lungul secolelor al acestei regiuni de munte.

Ce-am văzut prin ochii altora,m-a încântat: bucăți masive de ziduri groase, turnurile laterale, ruine ale Cetății, bucăți de turnuri avariate care se înalță spre cer, arcade, curtea interioară.Am admirat  peisajul de acolo de sus.Din turnul de nord se mai păstrează doar trei etaje din cele cinci construite inițial. Intrarea în cetate era odată protejată de un sistem ingenios de porți și poduri mobile, ceea ce îngreuna accesul invadatorilor. Intrarea, accesul spre cetate se face pe o potecă prin spatele acesteia. Odată ajunși în vârful cetății, panorame uluitoare mi-a tăiat răsuflarea. Peisajele sunt cu adevărat impresionante și oferă imagini spre Colții Trascăului și Piatra Secuiului, precum și spre satele Rimetea și Colțești din Depresiunea Trascăului.  Vizita la Cetatea Trascăului este o experiență captivantă. Ruinele fortăreței sunt ușor accesibile, oferind posibilitatea de a explora încăperile și zidurile vechi. Mi-am imaginat cum a fost viața în vremurile medievale și parcă,pentru o clipă m-am simțit dus în trecut...am văzut oșteni păzind zidurile,domnițe trecând prin sălile pline de flori parfumate,cavaleri duelându-se,copii învâțând sub supravegherea unui dascăl cu tichie albastră.În noaptea liniștită, când lumina lunii se revarsă peste ziduri aud ecouri din bătăliile trecute,ca un testament neclar dar captivant al amplelor conflicte care au marcat istoria regiunii.

   Pe curând,dragul meu prieten,....sper că voi scrie mai original despre călătoria mea în munții Apuseni,în satele și locurile istorice vizitate....

test: Carlos Ruiz Zafon – Umbra vântului + Interviu cu Ioana Nicolaie

Textul 1

,,Numitul Isaac ne-a poftit să intrăm cu o uşoară încuviinţare. O penumbră albăstrie învăluia totul, insinuând numai crâmpeie dintr-o scară de marmură şi o galerie de fresce populate cu figuri de îngeri şi de creaturi fabuloase. L-am urmat pe paznic de-a lungul acelui coridor de palat şi am ajuns într-o mare sală circulară, unde o adevărată bazilică de neguri zăcea sub o cupolă sfâşiată de fascicule de lumină ce atârnau din înalt. Un labirint de coridoare şi de rafturi ticsite cu cărţi urca de la bază spre vârf, configurând un stup urzit din tuneluri, scări, platforme şi punţi ce lăsau să se ghicească o gigantică bibliotecă de o geometrie imposibilă. M-am uitat la tata, cu gura căscată. El mi-a zâmbit, făcându-mi cu ochiul.

 ‒ Daniel, bine ai venit în Cimitirul Cărţilor Uitate.

 Presărate pe culoare şi pe platformele bibliotecii se profilau mai multe siluete. Unele dintre ele s-au întors să salute de la distanţă şi am recunoscut chipurile mai multor colegi de-ai tatei din tagma librarilor de modă veche. În ochii mei de copil de zece ani, acei indivizi apăreau ca o *confrerie secretă de alchimişti conspirând fără ştirea lumii. Tata a îngenuncheat lângă mine şi, privindu-mă ţintă în ochi, mi-a vorbit cu glasul şoptit al promisiunilor şi al confidenţelor.

‒ Locul ăsta e un mister, Daniel, un sanctuar. Fiecare carte, fiecare *tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris şi sufletul celor care l-au citit, l-au trăit şi l-au visat. Ori de câte ori o carte îşi schimbă proprietarul, ori de câte ori privirea alunecă pe paginile ei, spiritual său creşte şi se întăreşte. Cu mulţi ani în urmă, când tatăl meu m-a adus aici pentru prima oară, locul ăsta era deja bătrân. Poate la fel de bătrân ca oraşul însuşi. Nimeni nu ştie cu siguranţă de când există sau cine au fost cei care l-au creat. Am să-ţi spun ceea ce tatăl meu mi-a spus mie. Când o bibliotecă dispare, când o librărie îşi închide porţile, când o carte se pierde în uitare, cei care cunoaştem acest loc, paznicii, avem grijă să ajungă aici. În locul acesta, cărţile de care nimeni nu-şi mai aminteşte, cărţile care s-au pierdut în timp trăiesc pentru totdeauna, aşteptând să ajungă într-o bună zi în mâinile unui nou cititor, ale unui nou spirit. În librărie noi le vindem şi le cumpărăm, însă în realitate cărţile nu au

stăpân. Fiecare carte pe care o vezi aici a fost cel mai bun prieten al cuiva. Acum nu ne mai au decât pe noi, Daniel. Crezi că vei putea să păstrezi secretul ăsta?

Privirea mea s-a pierdut în imensitatea acelui loc, în lumina lui fermecată. Am încuviinţat, iar tata mi-a zâmbit.

‒ Şi ştii care-i partea cea mai bună? m-a întrebat.

Am tăgăduit în tăcere.

‒ Există obiceiul ca, atunci când cineva vizitează pentru prima oară locul ăsta, să aleagă o carte, pe oricare ar prefera-o, şi s-o adopte, asigurându-se că nu va dispărea niciodată, că va rămâne vie pentru totdeauna. E o promisiune foarte importantă. Pe toată viaţa, mi-a explicat tata. Azi e rândul tău.[…]

Am străbătut culoare şi galerii în spirală populate cu sute, mii de tomuri ce păreau să ştie mai multe în privinţa mea decât eu despre ele. În scurt timp, m-a năpădit ideea că în spatele copertelor fiecăreia din acele cărţi se deschidea un univers infinit, ce trebuia explorat şi că, dincolo de acele ziduri, lumea lăsa viaţa să treacă în după-amiezi, de fotbal şi în seriale de radio [...]. Poate că a fost acest gând, poate că hazardul sau ruda sa ilustră, destinul, însă chiar în clipa aceea am știut că alesesem cartea pe care aveam s-o adopt. Ori poate că ar trebui să spun cartea care avea să mă adopte pe mine. Se desluşea timid la capătul unui raft, legată în piele de culoarea vinului şi susurându-şi titlul în litere aurite ce ardeau în lumina distilată de cupola din înalt. Am înaintat până la ea şi am dezmierdat literele cu buricul degetelor, citind în tăcere: ,,Umbra vântului” de Julián Carax.

 Nu auzisem niciodată de acest titlu ori de autor, însă prea puţin mi-a păsat. Hotărârea era luată. De ambele părţi. Am luat cartea cu cea mai mare grijă şi am răsfoit-o, lăsându-i paginile să fâlfâie. Eliberată din celula ei de pe raft, cartea a exhalat un nor de praf aurit. Satisfăcut de alegere, m-am întors pe urmele paşilor mei prin labirint, purtându-mi cartea sub braţ, cu un zâmbet întipărit pe buze. Poate că atmosfera vrăjită a locului mă subjugase, însă am avut certitudinea că acea carte stătuse acolo să mă aştepte de ani de zile, probabil dinainte ca eu să mă fi născut.”

                                                                         (Carlos Ruiz Zafon – Umbra vântului)

*tom - volum, lucrare, operă;

*confrerie - grupare de oameni cu păreri comune. 

Textul 2

,,Reporter: Cum ați început să scrieți literatură? A existat un moment declanșator?

Ioana Nicolaie: Una dintre amintirile mele străvechi este cum bunica mea blondă și cu ochi albaștri scoate din partea de sus a etajerei o carte. Are foi îngălbenite, cu scris mare. Ne strânge lângă ea pe noi, cei patru nepoți mai mari, și începe să citească o poveste cu un păstor, David, care avea să ajungă împărat, după ce se va fi luptat cu un uriaș. […] Nu aveam decât câteva cărți în casă, de aceea mi-am făcut fișă la bibliotecă încă din clasa întâi. Cărțile au venit mai întâi spre a fi citite, explorate, ca niște teritorii. Pe unele, ca ,,Aventurile lui Tom Sawyer”, le-am citit de cel puțin patru ori. Cât despre scris, în clasa a III-a învățătoarea m-a dus în clasa a IV-a, ca să le citesc copiilor ălora cu mult mai mari decât mine o compunere făcută ca temă de casă. Tot atunci mi-au venit primele versuri în cap. Le-am scris și, cu inima cât un purice, le-am arătat fratelui meu mai mare. A râs în hohote. Chiar avea de ce s-o facă. Numai că eu nu m-am mai oprit din scris.

 Reporter: Ce faceți când nu scrieți?

 Ioana Nicolaie: Stau mult printre copii, căci predau într-o școală germană. Țin cursuri de scriere creativă. Fac jurnalism specializat în educație. Mă străduiesc să derulez cât mai multe proiecte printr-o fundație al cărei membru fondator sunt,, Melior” (donăm sute de cărți noi, superbe, unor biblioteci școlare). Încerc să mă descurc în rolul de mamă a unui adolescent căruia-i datorez foarte multe lucruri, printre care descoperirea tehnologiei vechi, căci el are o pasiune pentru asta. Particip la evenimente literare, sunt invitată la festivaluri în țară și-n străinătate, țin ateliere de joacă și imaginație […].

Reporter: Ce cărți ați reciti din perioada copilăriei?

Ioana Nicolaie: Pe toate. Când se va descoperi întinerirea, îmi voi cumpăra neapărat elixirul și voi lua ascensorul până la zece-unsprezece ani. Apoi voi merge într-o bibliotecă nemaivăzută. Ar fi în ea ,,Huckleberry Finn”, dar și toate cărțile lui Roald Dahl, ar fi Jim Năsturel, dar și Micul Prinț, s-ar găsi Alice în cele două țări fără seamăn, ar fi Enciclopedia zmeilor, de Mircea Cărtărescu, dar și Cartea fetiței vampir de Adina Popescu, ar fi Val și Cetatea Sufletelor de Ana Alfianu, dar și Bătrânul din lună de Grace Lin, ar fi Povestea fără sfârșit de Michael Ende, ar fi Apolodor, Tinerețe fără bătrânețe și multe, multe altele. La nesfârșit.”

                                                         Interviu cu Ioana Nicolaie

A.

1.Completează spațiile libere cu informațiile din textul 1.

Daniel se gândește că în spatele copertelor fiecărei cărți se deschide un univers.........................., ce trebuie ......................

2. Când vizitează Cimitirul Cărților Uitate, băiatul are:

 a. paisprezece ani. b. zece ani. c. șase ani. d. optsprezece ani.

3.În copilărie, scriitoarea arată primele versuri:

 a. învățătoarei. b. bunicii. c. fratelui mai mare. d. colegilor din clasa a III-a.

4. Fundația Melior:

a. coordonează trupe de teatru școlar. b. finanțează călătorii tematice în străinătate. c. donează cărți noi unor biblioteci școlare. d. asigură echipament IT unor instituții de învățământ.

 5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

Textul 1

                          Enunțul                                              Adevărat                              Fals

Cimitirul Cărților Uitate a fost creat de bunicul lui Daniel.

Odinioară, fiecare carte de aici a fost cel mai bun prieten al cuiva.

Din Cimitirul Cărților Uitate, băiatul alege cartea Umbra vântului de Julián Carax.

Textul 2

                          Enunțul                                              Adevărat                             Fals

Bunica le citea nepoților dintr-o carte veche.

Ioana Nicolaie a citit Aventurile lui Tom Sawyer de cel mult patru ori.

Scriitoarea consideră că îi datorează foarte multe lucruri fiului său.

6. Precizează, în unu-două enunțuri, o trăsătură a tiparului descriptiv, ilustrând-o cu o secvență relevantă din primul paragraf al textului 1.

  Tiparul textual este descriptiv prezintă prin descriere atitudinea unui personaj:,, o uşoară încuviinţare”; atmosfera,, penumbră albăstrie”;interiorul,,o mare sală circulară”; folosind grupuri nominale:substantive și adjective-epitete,detalii care contribuie la descrierea unui loc magic,o bibliotecă: ,,culoare şi galerii în spirală populate cu sute, mii de tomuri.”

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

  În ambele texte cartea este obiectul important pentru pesonaj:în textul 1 biblioeca este un loc mirific,magic,un mister,iar cartea are,,sufletul celui care l-a scris şi sufletul celor care l-au citit, l-au trăit şi l-au visat.”În textul 2, Ioana Nicolaie își amintește de o carte cu,, foi îngălbenite, cu scris mare”,despre,, o poveste cu un păstor, David”și arată dorința de a se întoarce spre lecturile copilăriei.

8. Ce simte Daniel când își alege cartea din raft? Justifică-ți răspunsul la întrebarea dată, prin referire la o emoție, valorificând textul 1.

   Daniel descoperă o carte deosebită ce-i atrage atenția prin culoarea literelor,titlul,autorul și simte bucurie răsfoind-o,învăluit de,,un nor de praf aurit”, semnul uitării şi părăsirii,înțelege,,satisfăcut de alegere.... că acea carte stătuse acolo să mă aştepte de ani de zile, probabil dinainte ca eu să mă fi născut.” Este bucuria descoperirii unei comori.

9. Asociază fragmentul din opera literară ,,Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafon cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare morală/culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

    În opera dramatică:,,Vrem să vă dăruim câte o fereastră,trei elevi care ajung într-o bibliotecă,unde înțeleg că aceasta nu este un spațiu în care se pot pierde, pentru că, odată ce sunt deschise, cărțile devin ,,ferestre” spre realitatea imediată și spre lumea îndepărtată. Pe măsură ce deschid cărțile din bibliotecă, cei trei prind curaj, află că fiecare carte îi poate duce spre locuri dorite sau necunoscute.Au pătruns ca într-un labirint cu emoția unor copii speriați,necunoscători și au ieșit  dintr-un labirint al încercărilor,de parcă ar fi trecut ani, trei adolescenți dispuși să împărtășească și celorlalți experiența lor,au înțeles că, citind, au posibilitatea de a cunoaște trecutul și de a anticipa viitorul.

  În textul 1,potrivit tradiţiei, cine intră în Cimitirul Cărţilor Uitate,un anticariat, prima oară trebuie să adopte o carte,explicație dată de tatăl său. Dintre mile de tomuri, Daniel alege,,Umbra vântului„ de Julián  Carax și simte cum ,,cartea a exhalat un nor de praf aurit”, îl primește de parcă pe el l-a așteptat de mult timp.

  Dorința de cunoaștere a cărților experimentează un repertoriu vast de emoții, cărțile fiind locuri sigure în care aventura cu­­noașterii poate începe. Când copiii citesc, ei își imaginează lumea relațiilor sociale și lectura devine astfel o simulare a realității în care ei își pot exersa în siguranță propriile emoții și pot învăța să recunoască emoțiile altei persoane. Cele două lumi, reală și ficțională, se potențează reciproc, exersarea empatiei în viața reală va conduce la atracția față de cărți și față de viața personajelor, stimu­lând dorința și plăcerea cititului.

B.

1.Conțin diftongi ambele cuvinte din seria:

a.fiecăreia, coridoare. b. fâlfâie, zăcea. c. crâmpeie, ei. d. atârnau, chiar.

2. Fac parte din același câmp lexical cuvintele din seria:

a. cititor, cititul, a citi. b. elixir, suflet, pasiune. c. bibliotecă, librărie, tom. d. scriitor, lector, frate.

3. Cuvintele subliniate în secvența

„Se desluşea timid la capătul unui raft, legată în piele de culoarea vinului şi susurându-şi titlul în litere aurite ce ardeau în lumina distilată de cupola din înalt.”

 sunt folosite, în ordine cu:

a. sens propriu, sens figurat, sens propriu.

b. sens figurat, sens propriu, sens figurat.

c. sens propriu, sens propriu, sens figurat.

d. sens figurat, sens figurat, sens propriu.

4. Există o relație de omonimie între cuvintele din seria:

 a. „Acum nu ne mai au decât pe noi, Daniel.” / Și-a cumpărat cărți noi.

b. M-am uitat la tata cu gura căscată. / Gura fluviului devine tot mai largă.

c. Bunica ne strânge lângă ea. / Artiștii ne adună în jurul lor.

d. „A existat un moment declanșator?” / Simțea că se apropie punctul final.

5.  Selectează, din fragmentul următor, trei substantive comune aflate în cazuri diferite, pe care le vei preciza:

 „Cărțile au venit mai întâi spre a fi citite, explorate, ca niște teritorii. […] Cât despre scris, în clasa a III-a învățătoarea m-a dus în clasa a IV-a ca să le citesc copiilor ălora cu mult mai mari decât mine o compunere făcută ca temă de casă.”

6.  Alcătuiește (1) un enunț asertiv în care să folosești un pronume personal, la persoana întâi, cu funcție sintactică de complement prepozițional și (2) un enunț imperativ în care substantivul ,,cititor" să aibă funcția sintactică de complement direct.

7. Transcrie propozițiile din fraza:

„Când se va descoperi întinerirea, îmi voi cumpăra neapărat elixirul și voi lua ascensorul până la zece-unsprezece ani.”, precizând felul acestora.”

8. Rescrie textul de mai jos, corectând greșelile de orice natură.

Cartea a cărei pagini erau îngălbenite mă aștepta. Bibliotecarei înșiși nu i se părea că iar mai place cuiva un volum așa de vechi și se gândea la cine îl v-a citii?

SUBIECTUL AL II-LEA

Crezi că un adult îi poate transmite unui copil interesul pentru lectură?

Scrie un text argumentativ în care să susții răspunsul la întrebarea de mai sus, valorificând unul dintre textele date și experiența personală / de lectură. 

Cartea  reflectă ca o oglindă lungul şir de secole al vieţii omenirii, istoria luptei sale pentru existenţă, pentru viitor,suferinţele, bucuriile, înfrângerile şi biruinţele sale toate.Cartea este prieten credincios, de nădejde.,iar lectura are ca scop să-i facă pe copiii mari și mici  să iubească şi să respecte cartea care le poate satisface interesul pentru a cunoaşte viaţa. Pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică, iar plăcerea de a citi - o necesitate dorită şi trăită, e potrivit ca adulții să se implice activ în apropierea copilului de miracolul cărţii, încă înainte de învăţarea alfabetului. Familia constituie primul mediu de viaţă socială şi culturală, iar prin valorile pe care le transmite copilului asigură premisele dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ale acestuia. Gustul pentru citit nu vine de la sine ci se formează printr-o muncă caracterizată prin răbdare, perseverenţă, continuitate, voinţă. Orizontul cunoştinţelor primite în clasă la orele de literatură română e lărgit de lectura în afara clasei. Un copil care citește va deveni un adult liber, pentru că a citi înseamnă a crește. Lectura face parte din viață și ne ajută să înțelegem multe aspecte ale acesteia. Atunci când imaginația copiilor este cultivată prin lectură, le vom spori capacitatea intelectuală, creativitatea și dezvoltarea internă.Poate de aceea tatăl își duce fiul în  Cimitirul Cărţilor Uitate,un loc misterios,,un sanctuar”unde fiecare carte are sufletul,, celui care l-a scris şi sufletul celor care l-au citit, l-au trăit şi l-au visat.”Este o lecție pe care Daniel o primește așa cum a primit-o și tatăl său cândva, înțelege că fiecare carte este cel mai bun prieten al cuiva și alege o carte care,sigur, îi va schimba viața.

Concluzia este simplă: cred că un copil care citește și care include cititul în viața sa, ca o îndeletnicire și ca ceva care îl motivează, va fi un adult care gândește și care este capabil să aibă propriile preocupări.

test,,Mihail Sebastian,, Steaua fără nume” (fragment) + Nicolae Manolescu,, Primele cărți pe care le-am citit”

 

SUBIECUL I

Actul II

Scena III

                         PROFESORUL;NECUNOSCUTA

 Profesorul rămâne câteva clipe singur. Ascultă cu urechea aţintită spre stradă, ca să se convingă că cei doi au plecat într’adevăr. E jenat şi buimăcit. Uşa din stânga se deschide binişor. Necunoscuta intră cu precauţie. Aruncă o privire de jur-împrejurul camerei, pe urmă îl priveşte lung pe profesor, apropiindu-se de el.

NECUNOSCUTA Ascultă… Dă-mi cartea. Vreau s’o văd. (Profesorul tace): Nu se poate? Nu vrei? (Profesorul tace): Nici mie? Nu mă cunoşti, nu te cunosc. Sunt aici pentru o noapte, pentru o oră. N’am să văd pe nimeni, n’am să povestesc nimănui… Arată-mi-o… Te rog.

PROFESORUL (O priveşte un lung moment, în tăcere. Pe urmă, fără grabă, merge spre raftul cu cărţi, ia deacolo volumul misterios, se întoarce spre necunoscută, care rămânând pe loc, i-a urmărit tot timpul cu privirea şi-i dă cartea, cu un gest simplu).

 NECUNOSCUTA (Ia cartea, se duce la masă, ia loc pe scaun, deschide cartea, apropie lampa şi rămâne câteva clipe aplecată asupra ei, atentă, absorbită. Pe urmă ridicând capul): Nu pricep nimic. PROFESORUL Ţi-am spus. E o carte veche. De matematici, de astronomie.

NECUNOSCUTA Cât de veche?

 PROFESORUL Vreo sută cincizeci de ani.

 NECUNOSCUTA (Minunându-se): Ţţ! Ţţ! o sută cincizeci?

PROFESORUL Mai mult chiar. (Vine şi el-lângă masă, întoarce copertă şi arată cu degetul): Upsala. Goteburg, 1763.

NECUNOSCUTA De asta e aşa scumpă?

PROFESORUL (Pasionat): Nu e scumpă. E eftină. E un noroc că am găsit-o.

 NECUNOSCUTA Un noroc?.....................

PROFESORUL (Se uită spre uşa, spre fereastră, la stânga, la dreapta pe urmă cu un fel de teamă, se înclină spre ea şi spune şoaptă): Eu am găsit o stea.

 NECUNOSCUTA (După ce l-a privit o secundă drept în ochi): Unde?

 PROFESORUL (Simplu): In cer.

 NECUNOSCUTA (Copilăreşte): Nu te cred.

PROFESORUL Nu mă crezi? (Ridicând o hârtie de pe biroul lui): Uite-o. (Indicând cu vârful creionului un punct pe hârtie): Aici e.

 NECUNOSCUTA Spunea-i că e în cer.

PROFESORUL Asta-i cerul.

NECUNOSCUTA Eu credeam că…

PROFESORUL (Arătând cu creionul pe-hârtie): Uite. Aici e sfera. Linia asta e axa lumii. Cercul ăsta e ecuatorul (ridicând o clipă capul şi privind-o): Ecuatorul ceresc, se înţelege.

 NECUNOSCUTA (Puţin, foarte puţin speriată): Se înţelege.

PROFESORUL Aici sunt coordonatele orizontale; azimutul şi distanţa zenitală. Steaua pe care am găsit-o eu, e aici. O vezi?

NECUNOSCUTA O văd… dar mai bine arată-mi-o afară, pe cer. (Gest spre fereastra deschisă). PROFESORUL Nu, că acolo nu se vede.

NECUNOSCUTA Nu spui că ai găsit-o?

PROFESORUL Am găsit-o, dar am găsit-o aici… pe hârtie.

 NECUNOSCUTA Pe hârtie? Cum pe hârtie?

PROFESORUL Sigur. Am calculat-o.

NECUNOSCUTA Nu înţeleg.

PROFESORUL Ce nu înţelegi.

NECUNOSCUTA Multe. Dar mai ales nu înţeleg ce legătură are steaua… cu cartea.

PROFESORUL E un catalog ceresc, un atlas. Catalogul lui Van Mersch.

NECUNOSCUTA Van Mersch?

PROFESORUL : Steaua mea nu se află pe niciun catalog de stele.”

                                                                  ( Mihail Sebastian,, Steaua fără nume” (fragment)

Textul 2

,, Se tot povestește că nu mai citim cărți. După cum am mai spus, eu nu sunt convins că nu se mai citesc cărți. Se citesc mai multe decât oricând în trecut. Apar, de altfel, mai multe decât au apărut vreodată. Problema este că nu se citesc neapărat cărțile care trebuie citite. […] La însemnătatea lecturii, în general, m-am referit deseori. Nu însă și la motivele care ne determină să citim literatură. Mai ales când suntem tineri. Nu atât în copilărie, când de obicei ni se citesc cărți, înainte de a ști noi înșine să citim. Cât în adolescență. Când citim primele cărți n-avem nevoie neapărat să cunoaștem motivele care ne determină s-o facem. Uneori, nu ne punem întrebarea nici mai târziu. În ce mă privește, nu mi-am pus-o nici când eram deja un cititor matur. Întâmplare sau nu, iată, într-o noapte recentă de insomnie m-am pomenit întrebându-mă de ce oare, pe la 12 sau 13 ani, am devenit un cititor naiv. Ce m-a făcut să citesc tot ce-mi cădea în mână? Ba să mă mai și laud cu nesațiul meu de lectură. Am pariat cu un coleg că voi reuși să citesc toate cărțile scrise vreodată. Degeaba îmi opunea el calcule simple din care rezulta cât se poate de clar că mi-ar fi necesare câteva vieți pentru a-mi realiza visul. Acum știu ce înseamnă o viață, atunci habar n-aveam, așa că rămâneam neclintit pe poziția mea de cititor al tuturor cărților.

  Nu știu dacă e numaidecât o explicație faptul că am început să citesc cu adevărat pe la 12-13 ani, cum spuneam, când, după arestarea părinților mei, ne aflam, fratele meu și cu mine, în custodia bunicilor materni la Rm. Vâlcea. La Sibiu, unde absolvisem clasa a șasea elementară, având-o profesoară de română pe mama mea, îmi întocmisem o bibliotecă personală din câteva cărți, între care o ediție Creangă, dar nu-mi aduc aminte să fi citit în mod constant și nici ce anume. Ce s-a întâmplat la Rm. Vâlcea? Să fi fost șocul bruștei schimbări intervenite în viața mea? Faptul că o bună bucată de vreme nu-mi făcusem niciun prieten? Sau de ce nu apăsătoarele după-amieze petrecute în compania bunicilor mei, pe care nu-i părăsea gândul la părinții noștri? Toate acestea pot fi considerate explicații destul de bune, dar cu siguranță nu suficiente. Cea mai aproape de realitate trebuie să fi fost descoperirea bibliotecii faimoasei mele strămătuși. (N-am idee ce s-a ales de cărțile mamei și ale fraților ei, care se născuseră în aceeași casă unde stăteam acum, înghesuiți, doi vârstnici și doi copii). Casa strămătușii mele se afla în curtea alăturată. Acolo, în dormitorul uriaș și luminos, mă refugiam și citeam de câte ori puteam. Când am dat gata cărțile strămătușii, m-am abonat la Biblioteca Orășenească. Puțin a lipsit ca, înainte de a reveni la Sibiu pentru ultima clasă de liceu, s-o dau gata și pe aceasta.”

                      (Nicolae Manolescu, Primele cărți pe care le-am citit, în România literară nr. 8/2021)

A

1.Completează spațiile punctate cu informațiile din textul 2

 Nicolae Manolescu nu știe ce s-a întâmplat cu cărțile ………….. și ale …….. ei, care se născuseră în aceeași casă unde stăteau acum, înghesuiți, doi vârstnici și doi copii.

2.  Autorul absolvise clasa a șasea elementară la:

 a. București. b. Râmnicu-Vâlcea c. Sibiu. d. Craiova.

3.  Profesorul din textul lui Mihail Sebastian și-a cumpărat o carte de:

a. biologie. b. astronomie. c. chimie. d. istorie.

4.Necunoscuta îi cere profesorului

a.      să îi împrumute o carte de biologie. b. să apropie lampa. c. să îi dea o hârtie. d. să îi arate pe cer steaua descoperită.

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.

Textul 1

                           Enunț                                   Adevărat                        Fals

 Necunoscuta intră pe ușa din dreapta.

Cartea pe care profesorul a cumpărat-o este scumpă.

Cartea cumpărată este Catalogul lui Van Mersch. 

Textul 2

                          Enunț                                 Adevărat                       Fals

La Sibiu, Nicolae Manolescu o avusese pe mătușa lui profesoară de română.

Autorul a pariat cu un coleg că va reuși să citească toate cărțile scrise vreodată.

Casa strămătușii autorului se afla pe strada alăturată. 

 6. Precizează două trăsături ale textului dramatic, ilustrându-le prin exemple din textul 1

          Fragmentul cuprinde structura operei dramatice:actul II,scena 3,două personaje. Acțiunea este declanșată de conflictul dramatic care constă în confruntarea a două personaje.

-replicile sunt precedate de numele personajului care le rostește;

- autorul își face simțită prezența doar prin indicații scenice(didascaliile)

- modul de expunere predominant al genului dramatic este dialogul

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text

În textul1,Personajul Profesorul,este atras de infinitul cerului, de mirajul stelelor, este pasionat de cunoaștere,fericit că a găsit o carte veche de astronomie și că a descoperit o stea necunoscută.

În textul 2,autorul scrie despre însemnătatea lecturii,povestind despre lecturile sale din copilărie,mărturisind că citind,, n-avem nevoie neapărat să cunoaștem motivele care ne determină

s-o facem”,iar lectura trebuie să aibă un scop pentru fiecare cititor.

8. Crezi că astăzi se citesc mai multe cărți decât în trecut? Motivează-ți răspunsul, valorificând textul 2.

Cred că nouă,oamenilor ne place să cititm cărţi şi să vorbim despre ele.

Adorăm să ne cuibărim mintea şi sufletul printre paginile volumelor tipărite cu satifacţia că, prin lectură, reuşim să scăpăm de povara existenţei cotidiene. În ziua de azi, când suntem prinşi în vâltoarea unui ocean de informaţii de dimensiuni excepţionale,când nu se mai poate trăi fără internet și se citesc ,,cu nesaț”banalități, răutăți,cărţile se ridică cu mândrie din valurile mediocrităţii informaţionale, pentru a-şi croi drum spre inimile şi minţile cititorilor. Întotdeauna am perceput cărţile ca pe nişte balsamuri ale sufletului şi m-am hrănit cu convingerea că ele au fost şi vor continua să rămână surse sigure şi valoroase de consolidare spirituală şi intelectuală.Nu știu dacă se citesc cărți multe sau puține,nu știu dacă librăriile sunt vizitate cu plăcere sau așa în treacăt,dar cred că este  o onoare să scrii cărţi, este o onoare să fi cititor. Arta cititului ia locul acelei experienţe privilegiate care ne dumireşte în legătură cu virtuţile infinite ale lecturii.

În textul 2,autorul crede că ,,se citesc cărți mai multe decât oricând în trecut. Apar, de altfel, mai multe decât au apărut vreodată. Problema este că nu se citesc neapărat cărțile care trebuie citite.”Cred că lectura i-a smuls pe oameni din negura ignoranţei. Prin conţinutul lor variat, cărţile au luat locul sutelor de dascăli, ele ne-au transformat, ne-au ajutat să ne găsim un rost, limpezindu-ne mintea şi sufletul. Prin intermediul cărţilor reuşim să facem călătorii în trecut, prezent şi viitor şi avem posibilitatea să stăm de vorbă, atât, cu noi înşine, cât şi, cu lumea întreagă.   

9. Asociază fragmentul din „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian cu un text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

,, N-am văzut pe nimeni din casă citind cu atâta poftă ca tata. Cum avea un ban, cum își lua sau ne lua o carte, pe care o deschidea de parcă ar fi vrut să se mute cu totul acolo, înăuntru. Nici nu mă auzea, dacă-i vorbeam când citea. Tata avea la îndemână un Larousse* în care mă punea să caut cuvinte franțuzești, chiar înainte de a ști limba asta, mi le spunea pe litere, și așa franceza s-a amestecat încetul cu încetul între cuvintele mele. Mergeam uneori cu el la librărie să vadă ultimele noutăți.”

                                                                                              (Ioana Pârvulescu,,Inocenții”)

   Comportamentul şi vorbele tatălui, definește  o persoană căreia îi place să glumească,comparând creșterea cu necesitatea de a cunoaște importanța cărților,astfel folosirea cărților este mai importantă decât obiectele din jur.Jocul cuvintelor este menit să apropie copiii de cărți.Naratoarea își amintește cu încântare,cu respect de dorinţa puternică a tatălui său de a citi,, n-am văzut pe nimeni din casă citind cu atâta poftă ca tata”, și povestește despre plăcerea de a cumpăra cărți,trecând  din realitate în fantezia paginilor.Vizita la librărie îi apropia sufletește pe tatăl de fiică.

   În fragmentul din ,,Steaua fără nume”,Profesorul poate povesti despre marea lui iubire, despre o stea pe care o descoperise abstract, pe hârtie, este o stea de poveste,,Steaua mea nu se află pe niciun catalog de stele.” Dorea să afle dacă nu cumva altcineva o făcuse înaintea lui. Căutase cu îndârjire în cataloagele de stele. Nimeni nu o pomenea. Rămânea un singur loc în care ar fi putut fi: Catalogul lui Van Mersch și este fericit că avea o carte veche din care află adevăruri.Cartea veche,dorința de a cunoaște cerul, dialogul celor două personaje au semnificaţia unui ritual mistic de iniţiere într-o lume cosmică, a magiei, a stelelor şi trăirilor profunde.Profesorul este un visător mistuit de năzuința nobilă a cunoașterii 

   Ambele personaje sunt atrase de lume cărților,de pasiunea de a cunoaște,iar cuvintele le transformă viața.

B.

1. Sunt despărțite corect în silabe cuvintele:

a. a-țin-tită, mis-te-ri-os.

b. a-țin-ti-tă, mis-te-ri-os.

c. a-țin-ti-tă, mis-te-rios.

d. a-țint-i-tă, mi-ste-ri-os.

2. Seria care cuprinde doar cuvinte ce conțin diftongi este:

a.„spuneai”, „teoria”.

b. „teoria”, „steaua”.

c.„apropie”, „noapte”.

d.„cartea”, „mea”.

3. Cuvintele subliniate în secvența:

„ Sau de ce nu apăsătoarele după-amieze petrecute în compania bunicilor mei, pe care nu-i părăsea gândul la părinții noștri?” sunt utilizate, în ordine, cu:

a. sens figurat, sens figurat.

 b. sens propriu, sens figurat.

 c. sens figurat, sens propriu.

d. sens propriu, sens propriu

4. Identifică seria care conține numai cuvinte derivate:

a. matematică, deoparte.

b. numaidecât, fiindcă.

c. legătură, ceresc.

d. cercul, legătură.

5. Transcrie, din enunțul următor, trei verbe la timpuri diferite ale modului indicativ, pe care le vei preciza:

„N-am idee ce s-a ales de cărțile mamei și ale fraților ei, care se născuseră în aceeași casă unde stăteam acum, înghesuiți, doi vârstnici și doi copii.”

6. Alcătuiește o propoziție afirmativă în care substantivul „bibliotecă” să fie în cazul genitiv și o propoziție interogativă în care adjectivul ,,ieftină” să fie nume predicativ.

7. Completează cu o singură propoziție enunțul următor, precizând tipul raportului sintactic din fraza obținută:

„La însemnătatea lecturii, în general, m-am referit deseori.”

8. Rescrie enunțul de mai jos, reprezentând mesajul unui cititor pasionat, despre cartea preferată, corectând greșelile de orice fel.

Cărțile influiențează viiața unui cititor iar fericirea acestora este generată de călătoriile spirituale care îi testează imaginația, oferindui șansa de a trăii în lumi posibile.

 

SUBIECTUL AL II-LEA

Imaginează-ți că ești în vizită la profesorul din textul 1.

Scrie un text narativ în care să prezinți o întâmplare petrecută în acea zi, incluzând o secvență dialogată de minimum patru replici și una descriptivă. 

Îl văd adeseori trecând cu pași ușori pe stradă pe Profesorul,așa-i spun toți, îmbrăcat curat, chiar îngrijit, dar modest,om blând, sensibil și visător, profund pasionat de meseria și de profesia sa.L-am urmărit,crezând că nu mă vede,până într-o zi,când s-a întors brusc,mi-a zâmbit și m-a întrebat care-i numele meu,apoi m-a invitat în căsuța lui.Am intrat cu emoție în camera-birou și am rămas în loc.Pe rafturile unei mici biblioteci,pe birou,pe două scaune, și pe jos erau teancuri de cărți,frumos aranjate.Pe fereastra luminată de amurg  pătrundeau raze roșitice care mângâiau fiecare copertă.Era ca-n povestea cu o țară a minunilor.

Noaptea se lăsa încet,o simțeam prin umbrele ce se jucau prin cameră și prin vocea înceată a Profesorului care-mi povestea despre o carte veche de astronomie.

-De ce privești cerul înstelat și vrei să înțelegi cifrul secret al stelelor?l-am întrebat nedumerit.

-Știi,eu simt acele chemări tainice ale necunoscutului,sunt atras de infinitul cerului, de mirajul stelelor.

-Cum vezi cerul?altfel decât îl văd eu,cu stele,lună,nori?

-Sunt seri când tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, dar sunt alte seri când tot cerul foșnește de viață,când ascult freamătul frunzelor din pădurile și oceanele cerești,apoi în alte seri cerul e plin de semne și de chemări, voci ale unor ființe care nu s-au văzut niciodată se cheamă,pentru a se întâlni.

Am înțeles că noaptea este pentru el un univers, un refugiu din realitatea în care trăim,că Profesorul este un visător mistuit de năzuința nobilă a cunoașterii.Era târziu și m-a condus spre casa mea,iar la despărțire mi-a dat o carte înfășurată într-o hârtie albă. 

Am petrecut o noapte privind cerul înstelat și descifrând cifrul secret al stelelor,știut numai de el.

De-acum voi privi altfel cerul înstelat împodobit ca un candelabru plin de lumină cu luna plină strălucind.

 

 

 Ne place să cititm cărţi şi să vorbim despre ele.

Adorăm să ne cuibărim mintea şi sufletul printre paginile volumelor tipărite cu satifacţia că, prin lectură, reuşim să scăpăm de povara existenţei cotidiene. În ziua de azi, când suntem prinşi în vâltoarea unui ocean de informaţii de dimensiuni excepţionale, cărţile se ridică cu mândrie din valurile mediocrităţii informaţionale pentru a-şi croi drum spre inimile şi minţile cititorilor. Întotdeauna am perceput cărţile ca pe nişte balsamuri ale sufletului şi m-am hrănit cu convingerea că ele au fost şi vor continua să rămână surse sigure şi valoroase de consolidare spirituală şi intelectuală. Este o onoare să scrii cărţi, este o onoare să fi cititor. Arta cititului ia locul acelei experienţe privilegiate care ne dumireşte în legătură cu virtuţile infinite ale lecturii. Mai mult, putem înţelege lectura ca pe un act de mântuire existenţială, dacă asemănăm cărţile cu cei mai credincioşi amici ai sufletului, care ne sprijină în singurătate, ne ajută să uităm asprimea oamenilor şi a lucrurilor, ne potolesc patimile şi grijile şi adorm în noi plictiseala. 

Citeşte şi fă ce vrei! - sună legea fundamentală a lecturii. Citeşte şi deşteptă-ţi mintea, cu ideile, teoriile, legile, cugetările şi operele marilor spirite ale istoriei şi culturii naţionale şi universale. Fiecare pagină citită, fiecare volum lecturat e o fărâmă din marele discurs al lumii - zămislit, la rândul său, din milioane de alte discursuri literare, istorice, filosofice, ştiinţifice, artistice, tehnice sau socialeconomice. Nu putem trece prin marea cultură a lumii decât cu o carte în mână. Prin mijlocirea lor strângem în jurul nostru, lucrurile, locurile, oamenii şi vremurile. Cărţile ne îndepărtează de ispitele vieţii, ne pun de acord cu noi înşine, ne îndrumă, atunci când trecem prin momente înşelătoare, ne ajută să ne exprimăm iubirea atunci când ne îndrăgostim şi ne sunt dascăli fideli şi exigenţi, atunci când ne propunem să evoluăm. Tot ceea ce e omenesc se găseşte în cărţi. Înţelepţii care au lăsat mărturii scrise sunt ca nişte drumeţi ce au străbătut înaintea noastră căile suferinţelor şi ne întind mâna, chemândune lângă dânşii atunci când ne simţim în restrişte. Înţelepciunea, tristeţea şi bucuria lumii toată, se află în cărţi. Ele te provocă să gândeşti şi îţi deschid calea spre experienţe psihologice şi sufleteşti de neimaginat. Odată intrat în mirajul lecturii, nu mai ai cum să scapi, cărţile te ameţesc cu  parfumul binecuvântat al minţii, te prind într-un dans nesfârşit al cuvintelor şi al gândurilor înţelepte. 

Din cele mai vechi timpuri, lectura i-a smuls pe oameni din negura ignoranţei. Prin conţinutul lor variat, cărţile au luat locul sutelor de dascăli, ele ne-au transformat, ne-au ajutat să ne găsim un rost, limpezindu-ne mintea şi sufletul. Prin intermediul cărţilor reuşim să facem călătorii în trecut, prezent şi viitor şi avem posibilitatea să stăm de vorbă, atât, cu noi înşine, cât şi, cu lumea întreagă. Nefiind un act gratuit, lectura produce îmbogăţirea sinelui cu o nouă cunoaştere, cu o modalitate absolut nouă de receptare a lumii interioare şi exterioare. Atunci când citim, realizăm un act al lecturii irepetabil şi profund personal. Lectura se produce prin intermediul unor canale de receptare speciale, şlefuite, în timp, prin educaţie şi prin parcurgerea permanentă paginilor unor cărţi. Receptarea mesajului lor presupune participare intelectuală şi afectivă. Receptarea are loc în contexte individuale şi culturale diferite.

 Cadrele cultural-estetice se modifică permanent, gusturile se schimbă, valoarea textelor tipărite se modifică în funcţie de anumite criterii axiologice, de anumite interese intelectuale şi motivaţii psihologice specifice. În urma unor procese de lectură consecventă şi selectivă, se decantează valorile literare, se remarcă operele scrise care au atins nivelul desăvârşirii artistice sau intelectuale.

               Prin urmare, lectura va face parte din modul de a fi al omului contemporan.