duminică, 1 noiembrie 2026

perspectiva narativă subiectivă

 

Iată perspectiva narativă din textul de mai jos.

,,Marioara mi-a adus un plic, pe care era adresa mea, cu numele scris greșit, Elena în loc de Ilinca Dima. Un plic de hârtie cartonată, nelipit. Înăuntru, o invitație: „Pictorul Petre Barbu vă roagă să onorați cu prezența dumneavoastră vernisajul expoziției...”. Am rămas în picioare, uluită. De unde știa Petre Barbu că exist și, dacă i-a pomenit cumva Diana de mine, pe vremea întâlnirii lor la Mangalia, cum de-și mai amintea, fie și greșindu-mi numele? Citesc și recitesc nedumerită: „Vineri, 15 martie, ora 12.” Oare azi e vineri? Am vrut să iau ziarul să văd în câte suntem, dar, zăpăcită, m-am repezit la fereastră. Ploua mărunt. Mi-am făcut socoteala că, în douăzeci de minute, mă pot îmbrăca și, cu un taxi, pot ajunge la timp. (Abia mai târziu mi-am dat seama că la un vernisaj nu e necesar să fii punctual ca la gară.)”

                                                                                       Cella Serghi, Pânza de păianjen

 Perspectiva narativă definește punctul de vedere al naratorului.În fragment, perspectiva narativă este subiectivă, în care naratorul se implică în desfășurarea evenimentelor. Se adresează la persoana I și este totodată personaj, focalizarea fiind internă. Relatarea se face la persoana I, aspect susținut prin mărci lexico-gramaticale specifice, precum verbe și forme pronominale de persoana I:,,adresa mea;am rămas;mine;m-am repezit.” Punctul de vedere este ancorat în interiorul universului ficțional, iar naratoarea are acces doar la propriile gânduri:este momentul când este nedumerită de plicul primit; are trăiri:,,zăpăcită,nedumerită”;întrebări fără răspuns,, Oare azi e vineri?”;hotărâri;constatări proprii. Din realitatea internă (sufletească), aflăm doar ce gândește și simte personajul-narator.
Prin urmare, evenimentele sunt filtrate subiectiv prin conștiința celui care vorbește, conferind textului un caracter confesiune, intim și puternic personal.