Iată perspectiva narativă din textul de mai jos.
,,Marioara mi-a adus un plic, pe care era adresa mea, cu
numele scris greșit, Elena în loc de Ilinca Dima. Un plic de hârtie cartonată,
nelipit. Înăuntru, o invitație: „Pictorul Petre Barbu vă roagă să onorați cu
prezența dumneavoastră vernisajul expoziției...”. Am rămas în picioare, uluită.
De unde știa Petre Barbu că exist și, dacă i-a pomenit cumva Diana de mine, pe
vremea întâlnirii lor la Mangalia, cum de-și mai amintea, fie și greșindu-mi
numele? Citesc și recitesc nedumerită: „Vineri, 15 martie, ora 12.” Oare azi e
vineri? Am vrut să iau ziarul să văd în câte suntem, dar, zăpăcită, m-am
repezit la fereastră. Ploua mărunt. Mi-am făcut socoteala că, în douăzeci de
minute, mă pot îmbrăca și, cu un taxi, pot ajunge la timp. (Abia mai târziu
mi-am dat seama că la un vernisaj nu e necesar să fii punctual ca la gară.)”
Cella Serghi, Pânza de păianjen
