marți, 18 decembrie 2018
compunere--Minunea albă

Nu-mi place
ziua de luni,simt încă ecoul zilei de duminică,aerul de libertate, de
nesupunere,de liniște a gândului.Și totuși…e luni,m-am întors de la școală,am
răspuns tuturor întrebărilor de-acasă:nu!nu m-a ascultat la română,da!am
alergat în pauză,n-am mâncat sandvișul,l-am dat unui cățel care vine mereu la
poarta școlii,da!am traspirat la ora de sport…. și iată-mă din nou în fața
temelor.Nu că mi-ar fi greu,îmi place să învăț,mai ales că voi avea niște
evaluări… și învăț totul ușor,dar vreau să am și timp de pierdut,ca acum: privesc
fără vreun motiv pe fereastră și-mi legăn privirea după dansul crengilor goale,sărace
ale pomilor.Simt frigul de afară,chiar dacă în camera mea este cald.E iarnă și
nici urmă de zăpadă!
După câteva exerciții și probleme,aud ca
prin vis telefonul: o colegă mă întreabă dacă-mi place ce se-ntâmplă afară.Ce
să fie?Și dintr-odată toată starea mea de indiferență se transformă în bucurie:
ninge!O îmbrățișez pe mama,îmi iau fularul și năvălesc pe strada acoperită deja
de fulgii albi.
De data asta,m-au luat prin surprindere
primii fulgi și-am văzut cerul ca leșia,norii plumburii și grei cum cern zapada
albă.Oare îngerii își scutură aripioarele spre pământ?Totul începe să
amorțească și nimic de pe pământ nu se trezește cand Craiasa Alba acoperă magic
soarele,când dirijează norii și viscolul,iar vântul neastâmpărat spulberă
troienele.Crengile goale ale copacilor par brațe cerând ajutor cerului și se
feresc de păsările singuratice,nu le poate da adăpost. Totul e rece,totul e alb,cenușiul
dispare,doar pământul de sub zăpadă ascunde vieți;acolo este speranța ce va
învia.Dar iarna albă cu viscolul și sărbători,cu moș Crăciun,cu beteala în brad-
e o minune!
Vă doresc să întâmpinați
Crăciunul cu mulțumire,să priviți dincolo de lumini,să-l primiți pe îngerul ce
v-aduce o crenguță de brad,o veste minunată și-o urare de ani mulți!
luni, 17 decembrie 2018
compunere--Povestea unei pietre prețioase
Povestea
smaraldului am citit-o demult,într-o seară de iarnă,când fulgii albi dansau în
fața geamului meu. Pe atunci credeam că piatra verde ascunde secrete mistere şi
mai credeam şi în puterile pe care piatra asta le are asupra mea.Din când în
când o priveam în cutia cu,,comori”a bunicii și verdele ei strălucitor mă
fascina.Am găsit o carte cu pagini îngălbenite și desene parcă făcute de un
copli și iată ce-am citit:
Se făcea că era în vremea unui mare şeic,
şeicul El Luxur,care şi-a petrecut vremea
în mari lupte de cucerire şi strategia şi-o construia în funcţie de câţi
meşteşugari se găseau în provinciile pe care urma să şi le supună.
Șeicul era mare iubitor de frumos şi de lux, avea un loc
secret unde îşi păstra cele mai frumoase obiecte. Acel loc era atât de ascuns
de ochii lumii, încât ştiau de el doar câţiva oameni şi aceştia juraseră să nu
dezvăluie secretul. În zilele de odihnă, El Luxur făcea câte o vizită în
peştera ascunsă şi atingea cu privirea toate colierele, inelele şi obiectele de
podoabă bătute în pietre preţioase.
Se pregătea de cu
seară pentru ziua de răsfăţ ca pentru un pelerinaj: îşi punea cele mai bune
haine şi pleca cu inima spre minunăţiile ce îi vor alinta ochii, dezlega
toate cele 309 coduri secrete și intra. Peştera avea pereţii învesmântaţi de
covoare ţesute cu fir de aur, podeaua din marmură, din loc în loc coloane cu
picturi desăvârşite şi culoarul ce ducea până adânc în inima muntelui îl
însoţea de-o parte şi de altă cu tablouri pictate de cei mai valoroşi artişti
ai vremii. Ajungea în camera secretă, locul cu adevărat valoros. Aici se aflau cufere
întregi de bijuterii cu cristale, fantezie-unicate. Din timp în timp,
şeicul alegea câte un pandativ sau o pereche de cercei pe care le oferea cuiva cu plăcere.
Într-un anumit an,
din poporul desculţ şi flămând s-a născut un băiat. Părinţii i-au zis Gift şi
l-au crescut ca pe cel mai de preţ giuvaer pe care le era dat să îl aibă. Când
s-a făcut mai mare, Gift a început să viseze nopţile la o peştera plină de
comori despre care nici măcar nu auzise vreodată. Visele au continuat ani de-a
rândul, până într-o zi când i-a fost dat să plece în căutarea destinului.
Povestea lui Gift nu se deosebeşte cu mult de cea a lui Ali Baba. Unii zic
chiar că ar fi vorba despre unul şi acelaşi personaj, dar adevărul nu va putea
fi ştiut niciodată, întrucât fiind vorba de o legendă, s-a pierdut în negura
timpului.
Destinul lui Gift a fost să descopere peştera şi să scoată
la lumina zilei bijuteriile,frumusețile ascunse, le-a arătat oamenilor,bucurându-le
ochii.I-a dăruit fetei pe care o iubea o piatră verde-culoarea vieții și a
primăverii,piatra luminii verzi,a speranței-era smaraldul.
Și-atunci am înțeles că nimic nu este mai
verde ca Smaraldul,culoarea dintâi a lumii, cea din care iese la iveală
frumuseţea.
Verde-n
dimineţi cu rouă,
Verde-n clipele când plouă,
Verde... peste amintiri,
Verde-n nopţi fără de stele,
Verde-n apa vieții,
Verde... la-nceput de noapte
Verde-n iarba încolţită,
Verde-n smaraldul unor mistere.....
Verde-n clipele când plouă,
Verde... peste amintiri,
Verde-n nopţi fără de stele,
Verde-n apa vieții,
Verde... la-nceput de noapte
Verde-n iarba încolţită,
Verde-n smaraldul unor mistere.....
duminică, 16 decembrie 2018
Compunere—O poveste care m-a impresionat

Am citit de
mult,nu știu cum s-a-ntâmplat,într-o lună a lui decembrie cartea,,Un colind de
Crăciun"de Charles Dickens, o poveste care readuce spiritul
Crăciunului, reaprinde dorinţa omului de a fi mai bun cu semenii săi, de a se
comporta puţin diferit faţă de cum o face în restul anului.
M-a impresionat personajul principal al poveștii,
Scrooge, care se schimbă radical în urma unor întâmplări incredibile de care
are parte. Cine este Scrooge?
,,Un ticălos bătrân, hrăpăreţ, apucător, lacom, calic,
cărpănos, un zgârie-brânză! Dur şi tăios precum o cremene din care niciodată
n-a izbutit vreun fier să scapere un foc generos; ascuns, ursuz şi singuratic
ca o stridie. Răceala din el îi îngheaţă trăsăturile bătrâne, îi pişcă nasul
ascuţit, îi zgârcea obrajii, îi înţepenea picioarele, îi înroşea ochii şi îi
învineţea buzele subţiri; şi i se strecura hoţeşte în glasul gâjâit. Pe cap, pe
sprâncene şi pe bărbia ţepoasă avea promoroacă. Purta pretutindeni cu el
propria lui temperatură scăzută; îşi îngheţa biroul în zile de caniculă; şi nu
înmuia nici cu un grad gerul de Crăciun.” Scrooge e tipul avarului absolut.
Este ajutat in munca sa de un angajat, care, datorită zgârceniei şefului, este
nevoit să se încălzească în plină iarnă la flacăra unei lumânări.
Nici vizita la birou a nepotului lui Scrooge şi
frumoasele cuvinte spuse de acesta in legătură cu sărbătoarea
Crăciunului nu-l determină să-şi schimbe atitudinea faţă de ceilalţi, şi ,
în definitiv, faţă de el însuşi
Chiar în ziua în
care se împlinesc şapte ani de la moartea asociatului lui Scrooge, Marley,
nişte întâmplări extraordinare schimbă fundamental felul de a fi al
personajului principal. Mai intâi Scrooge e vizitat de doi domni care încearcă
să strângă şi de la el nişte fonduri în scopuri caritabile.
Și uimitor este cum Scrooge pleacă acasă, fără să lase niciun bănuţ în cutia milei.Citesc și sunt nedumerit cum toată lumea, în afară de el, sărbătoreşte sfântul eveniment, până şi oamenii străzii sau cei săraci ştiu să se bucure de Crăciun.
Și uimitor este cum Scrooge pleacă acasă, fără să lase niciun bănuţ în cutia milei.Citesc și sunt nedumerit cum toată lumea, în afară de el, sărbătoreşte sfântul eveniment, până şi oamenii străzii sau cei săraci ştiu să se bucure de Crăciun.
Se petrece ceva
neobișnuit: ajuns acasă, în loc să se poată odihni ca în oricare noapte,
Scrooge se întâlneşte cu fantoma fostului său asociat, care-i explică faptul că
încă mai poate schimba ceva, chiar ceva fundamental, în relaţia pe care o are
cu semenii săi. Pentru aceasta trebuie să „îndure” vrând-nevrând vizitele
fantomelor Crăciunului trecut, Crăciunului prezent şi a Crăciunului viitor.
Mi s-a părut înfiorător cum cele trei fantome îşi fac pe
rând apariţia şi îl poartă pe nefericitul zgârcit în timp şi în
spaţiu,arătându-i greşelile făcute şi chiar şi ceea ce se va întâmpla cu el
dacă va continua să fie aşa cum e: în vremea copilăriei,apoi retrăieşte clipa
când n-a răsplătit cu nimic un copil care i-a cântat un colind la ușa biroului,
îl duce în casa angajatului său care are o famile și,cu toată sărăcia pe care o
are, se bucură de Crăciun şi mai ales de minunatul prilej de a fi împreună în această
zi deosebită.
Mi-a plăcut ce
frumoasă revenire face autorul la discuţia anterioară între zgârcitul personaj
şi cei doi reprezentanţi ai societăţii de caritate.Dar mi s-a părut
îngrozitoare Fantoma Crăciunurilor viitoare care îl poartă la momentul morţii sale, moarte
care nu e regretată de nimeni. Văzându-şi numele scris pe mormânt, Scrooge se
roagă de fantomă să nu-l lase în lumea celor drepţi. Promite să se îndrepte, şi
chiar o face, stârnind reacţii dintre cele mai ciudate pentru cei din jur.
Cele trei fantome
au rolul de a-l face pe Scrooge să-și reconsidere viața, să-și regrete faptele și
să-și regăsească bunatatea îngropată în teancurile cu bani. Elocvent mi se pare
ce-i trece prin cap angajatului lui Scrooge în momentul în care aude din gura
acestuia că vrea să-i măreasca salariul.
În finalul cărţii, nedorindu-şi să moară şi
nici ca cel mic să se stingă, Scrooge decide că e timpul să se schimbe radical,
astfel că devine mai… hm… om, este mult mai înţelegător şi poate rosti, în
sfârşit, cele două cuvinte: „Crăciun fericit!”.
Povestea este până la urmă moralizatoare
despre regret, schimbare, mântuire și recâștigarea umanității pierdute.
Iar eu vă urez s-aveți suflet de stea
și soare,de iubiri de viață,de ani fără sfârșit!!!
e acesta un colind de-mbrățișare pentru
momentul
când gândurile
noastre se strâng și parfumul bradului ne învăluie întru mulți ani
fericiți!!!!
vineri, 14 decembrie 2018
compunere--Viscolul iernii
E iarnă și pe geamurile îngheţate viscolul a desenat cu o mână delicată imagini de flori din câmpiile Paradisului,acolo unde stăpânesc crăiese ale zăpezii și-n joaca lor cu fulgii stârnesc valuri care se transform în vijelii năpraznice.Pe pământ, norii de zăpada cernuți de mâinile nevăzute devin strai strălucitor.Viscolul e o joacă a crivățului, este expresia cea mai vie a imaginii apocaliptice a stihiei dezlănțuite, venite din ținuturi boreale, din lumea ghețarilor, a nordului enigmatic, tărâm al zăpezilor veșnice.Vijelia vine cu întreaga cohortă de manifestări a anotimpului rece: nămeți,gheață,alunecuș,frig,pași grăbiți,nasuri roșii,derdeluș,pârtii. Priveliștea pământului este de o măreție înspăimântătoare. Forme ciudate ale viforului se văd din înalturi coborând peste tot,se aud scoțând sunete de o inimaginabilă varietate și totuși...viscolul devine simfonia iernii.Dincolo de geamul înghețat viscolul îl prinde în dansul lui orbitor pe omul de zăpadă ce stă stingher într-un colț uitat de cei ce-au fost goniți de iureșul zăpezii.Și-atunci din ochii de cărbune picură lacrimi cenușii pe pământul fără urme.În tabloul crud al iernii bântuit de vânturi, de forța norilor de zăpadă copacii îmbrăcați într-o mantie de catifea intră în joc asemenea unor cavaleri rătăcitori alături de valurile albe ce devin zîne albe ca apar și dispar.
În căldura
camerei,privind prin geamul îmbrăcat de flori,bradul împodobit așteaptă un moș ce-alungă
viscolul cu renii lui și hohotind coboară într-o noapte sfântă pe hornurile
caselor,unde copiii cântă despre nașterea unui prunc luminat de o stea
tainică....
Din liniștea Cerului,s-au stins în brad
Luceferi,iar îngerii topesc inimile de zăpadă vestind colinda vieții:în viforul
iernii s-a născut Iubirea,mângâierea,viața.
La mulți ani!!!!!!
marți, 11 decembrie 2018
compunere--Bradul de CRĂCIUN
Credeam
că am intrat într-o altă lume sălbatică, singur și pierdut în mijlocul
munților,într-o zi de început de iarnă.Rareori albastrul limpede al cerului adânc se pătează de câte un punct
negru, dar trecător: e un vultur ce-și caută un loc printre locurile înghețate,printre
zăpezile ce s-au întins pe cărări până-n vârfurile ascunse-n nori. Eu cred că
pădurile de brazi au suflet ,de aceea în
sufletul lor se adăpostesc la umbra
ocrotitoare vietăți pe care ochiul abia le vede.
Brazii uriași stau
aliniați,pregătiți de a se-mpodobi pentru seara magică,când o stea își trimite
raza în fiecare om, luminându-i inima. În
adâncul pădurii verdele brazilor este presărat de mâini nevăzute cu mii de
mărgăritare,diamante strălucitoare,panglici argintii dăruite de zâne, iar în
fiecare vârf câte un înger își așează aripile . Vântul iernii sărută fiecare
brad, îl urcă în săniile unor moși cu barbă albă și-i trimite spre locuri
luminate și calde, de unde se aud cântece de sărbătoare.Și vântul transformat
în steluțe albe se joacă,cuprinzând împrejur,în depărtare toată zarea.Brazii ce
poartă lacrimile de cristal ale cerului de iarnă apar în case luminoși și darnici ,iar sub ramurile bogate dorințele
spuse sau nespuse apar în noaptea magică.De mult,darul cel mai de preț așteptat
a fost un copil născut în noaptea tainică și sfântă,iar de atunci bradul cântă bucuria
veșniciei.
În fiecare iarnă
eu cred că , printr-un brad de Crăciun și câțiva fulgi de nea, pot schimba Lumea;privesc
continuu luminițele de pe crengile verzi
și îmi pare că parcă se ridică mai sus,tot mai sus,devenind stele ale
Paradisului. În seara de Crăciun în visul meu văd îngerii horind în jurul
bradului meu venit din munții de departe.
Cel care nu are Crăciunul în inimă , nu îl va găsi
niciodată sub ramurile unui brad de Crăciun.
Bradului venit la mine îi cânt,alintându-l:,, O, brad
frumos; o, brad frumos,
Cu cetina tot verde,
Tu ești copacul credincios,
Ce frunza nu și-o pierde”.....și în fiecare noapte de iarnă mi-e dor de colinde,mi-e dor de povești....
Cu cetina tot verde,
Tu ești copacul credincios,
Ce frunza nu și-o pierde”.....și în fiecare noapte de iarnă mi-e dor de colinde,mi-e dor de povești....
CRĂCIUN cu bucurii pentru
toți!!!!!!!!!!!!!
sâmbătă, 8 decembrie 2018
gen liric--poezia,,Între flori” de Otilia Cazimir
,,Castanii drepți,cu frunze înstelate,
Înalță parfumate piramide
De flori în fildeș palid cizelate,
Simetrice,egale,și rigide.
O adiere în câmpia somnoroasă
Mi-aduce glas de viespi,molatic
În pumnii strânși,ca-ntr-o scoică
Încerc să prind un strop de vânt
primăvăratic....
Un cântec s-a-nfiripat în mine-
Un cântec simplu,și naiv,și viu,
Și monoton ca glasul de albine
Ascult nedumerită și nu știu
Când laolaltă-am început să cânt,
Cu ierburile moi și foșnitoare,
Cu-florile-aplecate pe cărare
Și cu frunzișul despletit de vânt.”
Textul liric este un text literar în care autorul
exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci
numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.
„Între flori” este un text liric, pentru că are toate
caracteristicile acestui tip de text.
În primul
rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autoarei în
mod direct într-o atmosferă de
primăvară.Încă adormită câmpia este cutreierată de ,,glas de viespi”,aducând
parcă vestea schimbării.Poeta admiră ,,castanii drepți”-copacii ce simbolizează
îngerul ocrotitor al pământului,căutând infinitul și transformând stelele
cerului în frunze,iar florile parfumate devin piramide ale perfecţiunii
florale,șlefuite de o mână nevăzută. Peisajul
este încântător şi eul liric este fermecat,transformându-și mâna,,într-o
scoică”,ghiocul ce poate păstra suflul,,primăvăratic”asemenea perlei ascunsă.Repetiția
cuvântului,,cântec” devine expresie a sentimentului înălţător,este suflul
fiinţei care răspunde naturii.Își aseamănă cântecul cu
murmurul albinelor ce poartă mesajul divin,își alătură cântecul
naturii:ierburilor,florilor,frunzișurilor într-o simfonie a renașterii Omul se simte în armonie cu grandorea naturii.
În al doilea rând, textul este
liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa prin formele
pronumelui personal la persoana I:,,mi,mine”,dar și a verbelor :,,încerc,să
prind,ascult,nu știu,am început,să cânt”,cuvinte ce marchează perspectiva
subiectivă ce se reflectă în conturarea atmosferei luminoase a reînvierii
naturii.
În
al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit,care
creează imagini, prin intermediul cărora poeta îşi exprimă emoţiile. Imaginea vizual-olfactivă
a castanilor înfloriți,auditivă a zumzetelor de primăvară,a concertului vegetal.
Epitetele care descriu florile de castan: „palid
cizelate,simetrice,egale,rigide”,cântecul sufletului:,,simplu,naiv,viu”,
transmit un sentiment de încântare în faţa unui decor luminos; doar
personificările: ,,câmpia somnoroasă”și,,glasul molatic”reamintesc de un timp
trecut. Comparaţia „cântecul monoton ca glasul de albine” sugerează sunetele
obișnuite ale naturii,care îl încântă pe eul liric și umanizează lumea. Metafora
florilor de castan „parfumate piramide” exprimă simbolul renașterii, misterul
naturii transmițând un sentiment de admiraţie. Eul liric simte armonia,muzicalitatea
,atmosfera interioară în fantezia creatoare a poetei.
Limbajul artistic se arată şi prin
forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură egală de 11silabe,
rimă împerecheată şi ritm iambic.
În concluzie, poezia„Între
flori” este un text liric, deoarece, prin
vocea eului liric, autoarea comunică în mod direct emoţiile trăite într-un
moment viu de reînviere , folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să impresioneze
prin finețea observației.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)