TEXTUL1
Ți s-a durat vioara cu timpul în nervuri
–Că de ridici arcușul, ușor, ca la un semn
Se redeșteaptă timpul încremenit în lemn?
S-a-ngândurat o clipă obrazul diafan:
Simțeai că-n lemn vioara cuprinde un ocean!
Din vastele-i întinderi profund să poți să cânți,
Îți trebuie furtună grozavă să-l frămânți...
De unde ai atâtea puteri de foc nestins,
Arcușul tău să miște oceanul necuprins?
De-acum voi ști: adese când treci, tu porți solemn,
La subțioară timpul, încremenit în lemn.”
(Eusebiu Camilar ,,Vioara”)
TEXTUL2
,,De obicei, un violonist-concertist cântă pe cel puțin două tipuri de viori de meșteri celebri (proveniți din vechile școli italiene sau germano-austriece), în funcție de sala de concert (muzică de cameră sau muzică simfonică) și de sonoritatea instrumentului. Vioara marilor virtuozi este privită ca un obiect intim al artistului și nu se schimbă de la o zi la alta, de la o epocă la alta. Enescu, de pildă, a cântat ani de zile pe viorile lui Paul Kaul, dar a preferat – pentru frumusețea sunetului – exemplarul celebrului lutier din Cremona, Giuseppe Guarneri del Gesù! De-a lungul întregii cariere profesioniste, violonistul din Liveni a cântat de la vârsta de 5 ani până la 74 de ani – pe zece exemplare, semnate de lutieri vechi și moderni, străini și români. Iată însă, pe scurt, cronologia viorilor lui George Enescu: Prima vioară, cumpărată de Costache Enescu din Dorohoi (1888), deși era o vioară „jumătate” pentru copii, purta totuși eticheta lutierilor Gebrüder Platt. Nu se poate vorbi de un instrument de serie mare, comercială, de fabrică, ci de o vioară de meșter, adevărată. Pe „mica vioară” (exemplar păstrat în muzeul din Calea Victoriei 141) a cântat George Enescu la întâlnirile cu profesorul Eduard Caudella din Iași, precum și în primii ani de studii la Viena. A doua vioară, „întreagă”, semnată Santo Serafino, a achiziționat-o în capitala Austriei cu 250 de florini același Costache Enescu, însă sub garanția profesorului Joseph Hellmesberger, în vederea debutului „micului Mozart român” în concertul din 14 aprilie 1892. La absolvirea cursului de vioară la Conservatorul din Paris, a primit ca Premiu I o vioară „Gustave Bernardel Luthier du Conservatoire de Musique”. A patra vioară, dobândită prin subscripția publică organizată în România de Ana Spiru Haret (1898-1899), a fost celebra Stradivarius, Vioară Guarneri del Gesù, The Glinka National Museum, Moscova, Rusia achiziționată din Germania de la un lutier din Stuttgart cu 19.000 de franci, instrument de excepție pe care l-a folosit George Enescu la debutul în Concertul Colonne din februarie 1900 la Paris, după ce apăruse cu noul instrument în fața publicului bucureștean (5/17 martie 1899) în sala Ateneului Român. Deși a mărturisit de la început – că dispunea de „o vioară splendidă... extraordinară”, totuși, peste puțin timp, George Enescu a renunțat la Stradivarius (al cărei sunet nu-i plăcea, după cum putem citi în volumul de Amintiri, 1955), cerând fraților lutieri francezi Silvestre să-i obțină un Guarneri del Gesù. Până la pro-curarea noii viori italiene, maestrul a cântat pe un exemplar al fraților Pierre și Hippolyte Silvestre, al căror atelier din Lyon s-a bucurat de o faimă europeană. Curând, Enescu a reușit să obțină o vioară Guarneri – format mare, pe care l-a folosit și Paganini –, exemplar strălucit ca sonoritate pe care maestrul român a cântat în perioada sa de maturitate artistică. Epoca Primului Război Mondial (1914-1918), în care Enescu a rămas aproape toată perioada în țară, a însemnat și o surprinzătoare experiență cu lutierii români Remus Macarie și Dimitrie Știrbulescu, pe ale căror instrumente a cântat la Iași, București și Pitești, chiar și la Paris. Ultima și cea mai rodnică surpriză i-a produs-o lutierul francez Paul Kaul, care a construit două viori, denumite Modelul George Enescu Nr. 1 (1930) și Nr. 2 (1931), pornind de la formatul mâinii stângi a violonistului român.”
(Viorel Cosma,, O prețioasă avere patrimonială: viorile lui Enescu”)
*lutier – constructor de viori.
A.
1.Notează, din textul 1, un vers care conține mărci ale vocii lirice. ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________.
2.Cuvântul-cheie al poeziei este :
a) arcușul.b) copacul.c) furtuna.d) vioara.
Răspunsul corect:
3.Figurile de stil prezente în versul
„Că de ridici arcușul, ușor, ca la un semn / Se redeșteaptă timpul încre-menit în lemn?”
sunt, în ordine:
a) comparația și personificarea.
b) enumerația și comparația.
c) metafora și enumerația.
d) personificarea și repetiția
. Răspunsul corect:
4.De-a lungul carierei sale, Enescu a cântat pe
a) două viori.b) cinci viori.c) nouă viori.d) zece viori.
Răspunsul corect:
5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte.
TEXTUL1
Adevărat Fals
Sunetul viorii redeșteaptă timpul încremenit în lemn.
Poezia este alcătuită din catrene.
Lirismul discursului poetic este obiectiv.
TEXTUL2
Adevărat Fals
Lui George Enescu îi plăcea sunetul viorii Stradivarius.
Formatul mâinii drepte a violonistului a fost urmărit în construcția viorilor care i-au purtat numele.
Profesia de lutier este practicată doar în Franța.
6.Prezintă, în două – trei enunțuri, semnificația următoarelor versuri.
„S-a-ngândurat o clipă obrazul diafan:
Simțeai că-n lemn vioara cuprinde un ocean!
Din vastele-i întinderi profund să poți să cânți,
Îți trebuie furtună grozavă să-l frămânți...”
În versurile citate, vocea lirică -aflată chiar în ipostaza celui care caută răspunsuri -surprinde forța artistului, dar și nevoia acestuia de a trăi cu intensitate experiențe pe care să le transforme în cântec. Esența lemnului ascunde mișcarea veșnică a vieții,artistului îi trebuie dezlănțuirea forțelor ce-i răscolesc sufletul și le transformă în cântec.
7.Prezintă o idee/un motiv literar comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
Un motiv pe care-l recunosc poate fi rolul artistului, creația. În primul text, un discurs liric subiectiv, ideea menirii artistului în lume este evidențiată prin metafora viorii în care încremenește timpul, confirmând capacitatea artei de a scoate ființa din dispariție,din stingere.
Al doilea text evocă personalitatea muzicianului George Enescu, al cărui spirit avea nevoie de o vioară desăvârșită, ca instrument al artei autentice,de aceea a căutat instrumentul perfect.
8.Crezi că, în practicarea unei profesii, sunt importante instrumentele pe care le folosești?
Motivează-ți răspunsul, valorificând textul 2.
Cred că numai talentul nu este suficient pentru a excela într-o profesie,este nevoie de dăruire, îndrumări adecvate și acces la instrumente de calitate. Astfel muzicienii folosesc o mare varietate de instrumente, pentru a crea sunete și a interpreta o compoziții muzicale. Unele instrumente sunt simple obiecte de lemn măiestrit lucrate, altele utilizează tehnologii avansate, iar Enescu a căutat permanent cea mai potrivită vioară care să exprime esența muzicii sale. În cazul unor boli s-au dezvoltat terapii cu instrumente muzicale care induc starea de pace şi calm interior.Diferitele profesii presupun valorificarea unor abilități și competențe, dar și a unor mijloace performante, pentru a putea fi practicate cu deplin succes, căci calitatea instrumentului de lucru în fizică,chimie,matematică,robotică,medicină sau în munca fizică determină calitatea produsului muncii.Orice profesie are nevoie de condiții optime:un medic va salva viața unui om,dacă va interveni cu un instrumentar ales cu grijă și mânuit cu pricepere sau un fizician împreună cu un astronom vor descoperi lumi nevăzute.Instrumentele sunt necesare în specialitatea oricărui om și, oricât de felurite ar fi, îl ajută pe om să meargă înainte în ciuda imposibilului.
9.Asociază textul ,,Vioara”, de Eusebiu Camilar, cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură supli-mentară, prezentând o emoție comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.
Voi asocia poezia,,Vioara”de Eusebiu Camilar cu poezia,,Clarinetul” de Eugeniu Speranția.
Metafora viorii în care încremenește timpul exprimă capacitatea artei de a scoate ființa din dispariție,din stingere.Arcușul viorii poate readuce amintirile,poate ascunde mișcarea veșnică a vieții,iar artistul are puterea de a dezlănțui forțele ce-i răscolesc sufletul,transformându-le în cântec.
La fel sunetele clarinetului rătăcesc ,prefăcându-se într-un,,stol de păsări albe”,un zbor al dorințelor..Ecoul sunetelor pătrunde în adâncul ființei ridicându-se din adâncurile timpului,sunt sunetele bucuriei,ale durerii ,ale dorului. Ambele poezii exprimă admirația pentru un instrument muzical care prin sunet trezește neliniștea,dorința de a afla tainele ascunse dincolo de lume.
B.
1Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
Numărul de sunete este diferit de numărul de litere în ambele cuvinte din seria:
a) „a achiziționat”, „cronologia”.
b) „chiar”, „vechi”.
c) „concert”, „exemplar”.
d) „extraordinar”, „citi”.
Răspunsul corect:
2.Aparțin aceluiași câmp lexical toate cuvintele din seria:
a) artist, pictor, muzician, a impresaria.
b) București, Paris, Viena, Caudella.
c) coardă, strună, melodios, sunet.
d) lutier, olar, tâmplar, croitor.
Răspunsul corect:
3. Sinonimele contextuale ale cuvintelor subliniate în secvența:
„Din ce copac fantastic, din mari și vechi păduri, /Ți s-a durat vioara cu timpul în nervuri” sunt, în ordine:
a) fabulos, s-a consolidat.
b) fermecat, s-a construit.
c) rar, s-a durificat.
d) straniu, s-a alcătuit.
Răspunsul corect:
4.Există o relație de antonimie între cuvintele subliniate în secvențele/enunțurile din seria:
a) „Din ce copac fantastic, din mari și vechi păduri.”; Hainele demodate îi vin bine.
b) „Arcușul tău să miște oceanul necuprins?”; Dorea să încremenească timpul în arta lui.
c) „De-acum voi ști: adese când treci, tu porți solemn”; Oamenii așteptau tăcuți la porți.
d) „Îți trebuie furtună grozavă să-l frămânți”; Se anunță un nou uragan.
Răspunsul corect:
5.Selectează, din fragmentul următor, trei pronume relative, ale căror cazuri le vei preciza:
„Până la procurarea noii viori italiene, maestrul a cântat pe un exemplar al fraților Pierre și Hippolyte Silvestre, al căror atelier din Lyon s-a bucurat de o faimă europeană. Curând, Enescu a reușit să obțină o vioară Guarneri – format mare, pe care l-a folosit și Paganini –, exemplar strălucit ca sonoritate pe care maestrul român a cântat în perioada sa de maturitate artistică. Epoca Primului Război Mondial (1914-1918), în care Enescu a rămas aproape toată perioada în țară, a însemnat și o surprinzătoare experiență cu lutierii români...”
Pronumele relativ selectat Cazul pronumelui relativ selectat
6.Alcătuiește o propoziție dezvoltată, în care subiectul multiplu să fie exprimat prin substantive ce denumesc instrumente muzicale (1),
și o propoziție simplă, în care subiectul să fie inclus (2).
1) ____________________________________________________________________________
2) ____________________________________________________________________________
7.Precizează numărul de propoziții din fraza:
„Deși a mărturisit de la început – că dispunea de „o vioară splendidă... extraordinară”, totuși, peste puțin timp, George Enescu a renunțat la Stradivarius (al cărei sunet nu-i plăcea, după cum putem citi în volumul de Amintiri, 1955), cerând fraților lutieri francezi Silvestre să-i obțină un Guarneri del Gesù.” ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________8.Completează enunțul următor, reprezentând un fragment din jurnalul unui muzician, cu formele corecte ale cuvintelor indicate între paranteze.
Concertul din 1900 a fost ________________________ (numeral ordinal format de la 10, scris în litere) dintre concertele susținute în Franța, _______________ (conjuncție coordonatoare adversativă) publicul ___________________ (adjectiv derivat de la Franța) s-a dovedit ____________________ (interesat, compa-rativ de inegalitate de superioritate) de muzica ___________________ (adjectiv pronominal posesiv), pe care _____ (clitic pronominal personal, dativ, persoana a III-a, singular) -am oferit-o cu mare drag.
Scrie un text narativ în care să povestești despre un concert de vioară la care ai participat, incluzând o secvență dialogată, de minimum patru replici, și una explicativă.
Am intrat cu emoție în sala de concerte,de parcă intram într-un loc sfânt în care lumea privea fascinată scena pe care va apărea violonistul, Alexandru Tomescu.
-Sunt foarte emoționat,i-am șoptit bunicii care mă însoțea.
-Să ne uităm în program,ca să știm ce ascultăm.mi-a șoptit și ea.
Apoi cortina s-a ridicat și a apărut violonistul așteptat.Elegant ca un prinț din poveste, cu vioara și arcușul în mână a zâmbit cuprinzând cu ochii întreaga sală,s-a înclinat cu noblețe spre public și apoi spre pianistul care-l va acompania. A ridicat arcușul și... și-a condus cu măiestrie vioara prin pasajele notelor încântătoare. A plăsmuit o atmosferă intimă şi familiară a unei elegant salon vienez de la începutul secolului XX(așa scria în program!!!) Fin cunoscător al muzicii lui Fritz Kreisler, virtuozul muzician şi-a cucerit auditoriul prin ingeniozitate şi rafinamentul sunetului.Simțeam că mă rătăcesc,că plutesc într-un vis ca-n basmele lui Andersen.
-Vom asculta „Dansul spaniol”, am citit în program după pauză și m-am așezat confortabil.
-Acasă vom discuta despre această muzică,pe care acum o asculți,dar cu timpul o vei înțelege nu numai cu auzul,ci mai ales cu sufletul,mi-a spus bunica zâmbind.
Ascultând sunetele viorii,mă gândeam cum cutia asta din lemn lustruit, ce ține pe deasupra ei fire magice,mângâiată de un arcuș, să trimită sunete melodioase spre auzul oamenilor.L-am privit pe violonistul ce-și culcase obrazul pe marginea viorii,i-am văzut ochii întredeschiși și cred că sufletul lui alerga odată cu notele compozitorului (De Falla, adaptate de Kreisler). Violonistul îmi transmitea sunete calde,sensibile, de parcă eram înconjurat de o horă a fluturilor. Interpretarea plină de farmec, dar și de forță, emoțională, perfectă în dăruirea sa către public a fost impresionantă chiar și pentru un necunoscător ca mine.
Am privit și publicul numeros,ce asculta cu liniște și atenție, generos cu aplauzele pentru interpretarea desăvârșită a violonistului.
S-a ascultat cu răsuflarea tăiată, iar singurul spectator care a bătut – o singură dată! – din palme la finele primei părți, a fost „răsplătit” cu câteva zeci de priviri nu dintre cele mai prietenoase. La finele concertului, s-a ovaționat și s-a aplaudat în picioare. Negreșit, publicul a simțit nevoia să dea astfel înapoi artistului ceva din energia și bucuria interpretării.
