test: poezia,,În grădină”de Dimitrie Anghel + Suzana Dan,,O grădină ca o viață”-dilemveche.ro

Textul 1

Poezia,,În  grădină”de  Dimitrie  Anghel

,,Miresme dulci de flori mă-mbată și mă alintă gânduri blânde ...
Ce iertător și bun ți-e gândul, în preajma florilor plăpânde!
Râd în grămadă: flori de nalbă și albe flori de mărgărint,
De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint,

Sfioase-s bolțile spre sară, și mai sfioasă-i iasomia:
Pe fața ei neprihănită se-ngână-n veci melancolia
Seninului de zare strânsă, și-n trandafiri cu foi de ceară
Trăiesc mâhnirile și plânge norocul zilelor de vară.

Atâtea amintiri uitate cad abătute de-o mireasmă:
Parcă-mi arunc-o floare roșă o mână albă de fantasmă,
Ș-un chip bălan lâng-o fereastră răsare-n fulger și se strânge ...
De-atuncea mi-a rămas garoafa pe suflet ca un strop de sânge.

Ca nalba de curat odată eram, și visuri de argint
Îmi surâdeau cu drag, cum râde lumina-n foi de mărgărint,
Și dulci treceau zilele toate, și-arar dureri dădeau ocoale ...
Ah, amintirile-s ca fulgii rămași uitați în cuiburi goale!”

Textul 2

,, Copilăria mea s-a petrecut afară. Uliță, grădină, curte, împrejurimile satului în care am crescut, grădina din vârful dealului unde mergeam cu bunicul la rărit straturile de morcovi, grădina în care același bunic plantase și altoise ca nimeni altul o grozăvie de livadă, bunic căruia îi datorez cunoștințe despre neamuri și feluri de mere cum rar ne mai este dat să dibuim prin piețele zilelor noastre. De la același Tata Moșu am învățat despre plantele medicinale. Alea de îl fac bine pe om și la cap, și la betegelile de sezon, și la alea legate de vîrstă, dar și cele folositoare la salvat găinile cînd dă boala-n ele. Cu bagajul ăsta nostalgic am încercat să-mi găsesc locul într-un oraș în care oameni la fel de mucaliți ca acasă poate am găsit, dar natură mai greu. Așa că am crescut mici grădini, de la frunze puse în pahare cu apă din care au ieșit rădăcini și apoi au crescut monștri plini de frunze și flori, la bucăți de pămînt în care mi-am băgat ghearele și am încercat să cresc plante căpoase la fel ca mine și pregătite sufletește pentru vicisitudinile unei planete care arde sau îngheață. Nu am descoperit apa caldă cu felurile astea de grădini, dimpotrivă, m-am bucurat să îmi găsesc în cărți frați și surori care au îmbrățișat natura în felul ăsta, mult mai profund și mai frumos ca mine și cărora le aduc pioasă recunoștință și mulțumire. Fiindcă iubirile astea, cum sunt grădinile pentru mine, de exemplu, nu au cum să nu fie legate subtil de însăși viața mea, fascinația și fricile mele. ... Poate ar trebui să povestesc un pic de unde obsesia asta a mea legată de plantele perene. Menționam la început că am empatizat cu plante dispuse să trăiască fără exces de subvenții din partea omului. În contextul unor spații vaste, o asemenea soluție îmi pare chiar sustenabilă și, legat de acest lucru, o diletantă entuziastă ca mine poate ține un discurs drăguț, dar vă asigur că există specialiști serioși care v-ar aduce argumente imbatabile că asta este calea cea bună pentru a readuce natura în jurul nostru. Ca reacție la atitudinea păguboasă a panseluțelor, palmierilor și platanilor municipalităților, am decis că pot, măcar la nivelul ăsta minuscul, să cresc un exemplu de grădină sustenabilă și cu costuri minime. Normal că și o astfel de grădină are nevoie de îngrijire, dar gradul de autonomie este radical diferit față de o amenajare care ignoră condițiile spațiului în care urmează să se dezvolte. Deci totul se rezumă, de fapt, la un pic de atenție și un pic de înțelegere. Pentru că, așa cum spuneam și la început, o grădină e ca o viață.”

                                             (Suzana Dan,,O grădină ca o viață”-dilemaveche.ro)

A.

1.Completează cu  informațiile din textul 2

-Autoarea a fost inițiată.............................în tainele îngrijirii plantelor.Aceasta avea o..............în vârful dealului.

2.Textul1-Atmosfera dominantă este de:

a)melancolie;b)fericire;c)teamă;d)entuziasm;

3.Textul 2-La maturitate,autoarea locuiește:

a)în mediul rural;b)în mediul urban;c)în casa bunicilor;d)la țară;

4.Textul 2-Cea mai mare dorință a autoarei este:

a)ruperea de tradiția familială a grădinarului;

b)amenajarea unei grădini de zarzavat;

c)îngrijirea panseluțelor,a palmierilor și a platanilor;

d)amenajarea unei grădini necostisitoare;

5.

                 Textul 1                                                adevărat                                         fals

                     Enunțul:

-un reper temporal din poezie este seara.

-amintirile sunt comparate cu garoafele.

-vocea poetică își amintește cu nostalgie de tinerețe.

                  Textul 2

                       Enunțul:

-autoarea a copilărit într-o zonă rurală.

-bunicul avea o grădină și o livadă.

-plantele cultivate de autoare se adaptează greu la caniculă sau la îngheț.

6. Precizează felul rimei din prima strofă și măsura primelor două versuri din poezie.

--rimă pereche;măsura:18 silabe;

7.Prezintă o diferență între limbajul din poezie și cel din textul 2,valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

  Limbajul poeziei este  liric, subiectiv, încărcat de muzicalitate prin imagini vizuale :,,flori albe, culori vibrante”, olfactive :,,miresme dulci”, auditive;figuri de stil: personificări :rădăcini ce „râd în grămadă”, enumerații:,,floare de nalbă, flori de mărgărint", toate creând o atmosferă de melancolie. 

  Textul 2 este nonliterar, conţine  informaţii obiective (redau realitatea în chip nefalsificat, detaşat de impresii subiective; nepărtinitor, imparţial)despre grădină,prin limbajul clar şi precis, cuvintele sunt folosite cu sensul lor propriu( înţelesul obişnuit al unui cuvânt): sunt folosiți mulţi termeni ştiinţifici şi tehnici:,, și o astfel de grădină are nevoie de îngrijire, dar gradul de autonomie este radical diferit față de o amenajare care ignoră condițiile spațiului în care urmează să se dezvolte.”

8.Crezi că grădinăritul este o pasiune interesantă?motivează-ți răspunsul valorificând textul 2.

  Întrebarea aceasta este nepotrivită pentru un copil,indiferent de mediul în care crește.Și totuși mă voi strădui să răspund....

  Cred că grădinăritul este o pasiune extrem de interesantă și benefică, oferind relaxare, conectându-te cu natura, îmbunătățind sănătatea fizică și mentală prin activitate în aer liber și oferind satisfacția de a crește propriile legume sau flori. Este o activitate terapeutică ce canalizează energia, îmbunătățește funcțiile cognitive și poate fi o oportunitate de socializare, fiind o pasiune plină de satisfacții. Lucrând pământul,omul este ajutat să se deconecteze de la problemele zilnice.Astfel,în textul 2 autoarea mărturisește că,, grădinile pentru mine, de exemplu, nu au cum să nu fie legate subtil de însăși viața mea, fascinația și fricile mele.”În grădină,omul este apropiat de ritmurile naturale și își oferă o perspectivă diferită asupra vieții. Acțiunea de a creste plante poate ajuta de asemena și la îmbunătățirea staării de spirit!:,, am încercat să cresc plante căpoase la fel ca mine și pregătite sufletește pentru vicisitudinile unei planete care arde sau îngheață.” Grădinăritul nu este doar o metodă de a îngriji plantele, ci și o cale autentică de a ne reconecta cu natura.

9.Asociază poezia,,În grădină”cu un alt text literar ,prezentând o valoare comună prin referire la o secvență relevantă din fiecare text.

 Asociere:

                     Poezia,,Florile”de Dimitrie Anghel:

   ,,De câte ori deschid portiţa şi intru în grădină-mi pare
Că mă cuprinde-o vrajă dulce, şi florile-mi dezmiardă ochii.
O fantazie uriaşă le-a dat un strai la fiecare,
Şi fete nu-s pe tot pământul să-mbrace mai frumoase rochii.

Pe crin l-a miruit în frunte, lăsându-i hlamida regească
Să poată-mpărăţi cu fală norodu-i de mironosiţe,
Cicorilor le-a dat seninul strâns din privirea omenească,
Iar râsul fărâmat prin lume l-a nins pe foi de romăniţe.

Sfiala care urcă-n faţa fecioarelor când vine-amorul,
Şi toată jalea şi netihna acelora ce-aşteaptă mirii,
Mâhnirea toat-a unui suflet pe care îl ucide dorul
Le-a pus pe-un ram, şi-atuncea lumea s-a-mbogăţit cu trandafirii.

La fiecare pas te-aşteaptă câte-o minune, - ici scânteie
Ca un rubin o ghinţiană, colo un stânjinel se joacă...
Slavă aceluia ce-aruncă din cer lumini de curcubeie,
Şi a ştiut să ţese nalbei un cuib din tort de promoroacă!

Slavă! căci tristă-ar fi fost viaţa, şi-ntunecat pe veci pământul,
De n-ar fi fost măcar o floare, ce-am fi sădit noi pe morminte?
Ce-ar fi cernut, în primăvară, când trece prin grădină vântul,
Şi cu ce dar ţi-aş da azi ţie ca să-ţi aduci de mine-aminte!”

   Poezia dezvăluie viziunea poetului, care contemplă grădina de flori ca pe o lume deosebită. grădina reprezintă paradisul,el contemplă grădina ca pe o lume totală,un univers cu frumusețea,dramele și taina ei.Deschiderea portiței îl desparte de lumea firească,introducându-l în paradis și se simte fascinat,învăluit de culorile florilor,mângâiat,ochii i se împăiejenesc, atingând cu privirea frumusețea ideală.Epitetele ,,dulce,uriașă,frumoase”completează paradisului de care se lasă vrăjit..Se simte bine în apropierea universului floral și înlătură prezența chiar a unor,,fete”incapabile de a purta veșminte florale.

    Continuă plimbarea în starea plăcută de vis și descoperă crinul, simbol al regalitatii si al nobleței,exprimă mândrie, semeție și domnește cu autoritate,,norodu-i de mironosițe”, flori ale purificării, simboluri ale renașterii.Imaginația descoperă floarea albastră a iubirii,, cicoarea”,ivită din seninul ochiului,iar,, pe foi de romaniţe”,mușețel,este presărată veselia,bucuria de a fi.I se dezvăluie trandafirul,floarea iubirii și a pasiunii,așteptat timid de fete cu dragoste,apoi cu neliniște și dor în împlinirea iubirii. Grădina însăși poartă în sine un simbol al paradisului ce-i oferă,,la fiecare pas...câte-o minune”: gențiana,,ca un rubin”,floarea roșie,prețioasă a gândurilor bune;stânjenelul,,se joacă” răspândind mesajele de speranță,iubire.

   ,,Slavă”este o exclamație prin care poetul îşi exprimă satisfacția pentru reușita de a trimite pământului,,lumini de curcubeie”:viață, speranță,armonie,înălțare spirituală, unirea dintre pământ și cer. Florilor de nalbă ce aduc liniștea le-a brodat fire subțiri strălucitoare,sensibile ca de gheață.Poetul repetă exclamația..slavă”pentru bucuria și lumina adusă pământului de florile amintirii,ale respectului de,,pe morminte”,locurile veșniciei.Continuă a fi nedumerit,întrebându-se :

               ,,Ce-ar fi cernut, în primăvară, când trece prin grădină vântul,

                 Şi cu ce dar ţi-aş da azi ţie ca să-ţi aduci de mine-aminte!”

și astfel florile devin podoaba aștrenută și mângâiată de vântul primăverii în grădini și darul pentru amintirea unei iubiri.

   Impresionantă este mulțimea florilor de grădina-templu enumerate în poezie,culorile felurite alcătuiesc o armonie perfectă ca-ntr-un basm.Imaginile vizuale sunt ca în acuarelele pline de luminozitate. Contopindu-se cu lumea florilor, poetul vede în ele simboluri umane, le înzestrează cu atribute omeneşti:râs,sfială,mâhnire. Poetul este însă un fantezist, priveşte lumea florilor prin prisma reveriei, recompune peisajul concret prin propriile lui senzaţii, cu o mare putere imaginativă.

B.

1.Sunetul,,i”este semivocală în cuvintele din seria:

a)iertător;ți-e;mai;

b)ei;veci;foi;

c)zilelor;flori;mi-a;

d)chip;eram;apoi;

2.Cuvintele subliniate în secvența:,,se-ngână-n veci melancolia

                                                          Seninului de zare strânsă”

s-au format prin:

a)derivare,conversiune;

b)conversiune,derivare;

c)derivare,compunere;

d)conversiune,conversiune;

3.Seria care cuprinde sinonimele contextuale pentru cuvintele subliniate în secvența:

,,Acelea de îl fac bine pe om și la cap,și la betegelile de sezon,și la acelea legate de vârstă”

este:

a)afecțiune,vechime;

b)handicapuri,epocă;

c)infirmități,timp;

d)afecțiunile,etate;

4.În secvența:

,,în contextul unor spații vaste,o asemenea soluție îmi pare chiar sustenabilă și,legat de acest lucru,o diletantă entuziastă ca mine poate ține un discurs drăguț”

există:

a)patru substantive articulate hotărât;

b)trei substantive articulate nehotărât;

c)două substantive articulate hotărât;

d)patru substantive articulate nehotărât;

5.Selectează din fragmentul următor trei pronume de feluri diferite,pe care le vei preciza:

,,m-am bucurat să îmi găsesc în cărți frați și surori care au îmbrățișat natura în felul ăsta,mult mai profund și mai frumos ca mine și cărora le aduc pioasă recunoștință și mulțumire.”

6.Alcătuiește un enunț interogativ,în care substantivul,,grădină”să fie atribut și un enunț,în care verbul,,a povesti”să fie la timpul perfectul simplu,pers.I,nr.singular.

7.Transcrie propozițiile din fraza următoare și precizează felul lor:

,,Menționam la început că am empatizat cu plante dispuse să trăiască fără exces de subvenții din partea omului.”

8.Rescrie corect enunțul,corecând greșelile de orice natură:

     Din cauza bunicei mele,am devenit pasionat de grădinărit,în momentul care nu credeam că va mai apare o nouă pasiune pentru mine,de și eu însămi iubeam de mic plantele.

Subiectul al II-lea

  Scrie un text în care să prezinți mesajul poeziei,,În grădină”de Dimitrie Anghel.

                          În poezia,,În grădină” se aduc imagini din universul floral, cântând miresmele şi culorile lui mirifice, stabilind corespondenţe între regnul vegetal şi uman. Se poate spune și că, pentru Dimitrie Anghel, grădina reprezintă ceea ce însemna pentru Eminescu pădurea.

Grădina însăși poartă în sine un simbol edenic pertinent, chiar dacă pare că se păstrează într-un orizont terestru. Poetul florilor,prin melodia versurilor sale, parcă dansează un tangou al sentimentelor, o luptă cu sine, de-a învinge tristețea față de trecerea ireversibilă a timpului, printr-o sensibilitate delicată, fantezie sclipitoare, rafinament intelectual şi muzicalitate. Spațiul grădinii ilustrat de Dimitrie Anghel în această poezie devine un refugiu al sinelui, un mediu protector pentru poetul care se simte, probabil, nesigur în afară:,, Ce iertător și bun ți-e gândul în preajma florilor plăpânde”. Jovialitatea, bucuria copilăriei, sunt sentimente ce animă grădina, care pare asemenea unei amintiri din perioada copilăriei.

E de observat că florile pe care le cântă sunt flori de grădină: florile de nalbă, de mărgărint, iasomia și trandafirii. Chiar din primele versuri înţelegem esenţa liricii şi a structurii sale lăuntrice. Cromatica e dominată de alb, cuceritoare nuanță a purității care determină adâncirea în calmul meditativ. Armonia florilor și a culorilor e percepută mai întâi olfactiv, pentru ca apoi poetul,eul liric,să-și construiască,o altă existență, ce-și regăsește echilibrul și bunătatea, contopindu-se în această armonie perfectă. Spațiul e unul idilic, la marginea paradisiacului, sugerat metaforic prin imaginea stolului „de fluturi de argint".Eul liric intră în grădină ca într-un templu, fiind cuprins de miresmele,,dulci ”, iar florile-i „dezmiardă ochii”,este ca-ntr-un basm ,simțurile îi sunt copleșite, mângâiate,influențându-i gândirea, privind varietatea de tonuri și nuanțe.Epitetele sunt delicat, sensibil alese ,se adresează vizualului ca în acuarelele pline de luminozitate.

Contopindu-se cu lumea florilor, poetul vede în ele simboluri umane, le înzestrează cu atribute omeneşti,așa ,,plăpânde” ,,râd în grămadă ;flori de nalbă și alte flori de mărgărint”trăiesc bucuria de a fi.Enumerația celor două flori accentuează puritatea,albul pur al grădinii,al  imaginii.                              Prin metafora :”De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint”, poetul oferă o imagine vizuală inedită, mirifică, aproape feerică, făcându-ne să ne imaginăm florile albe în formă de fluturi. Se referă, de fapt, la comparația nalbei și a mărgăritului cu fluturi de argint,simbol al eleganței și al delicateței,al vieții fără constrângeri.

       A doua strofă aduce nu numai imaginea înserării, ci și o resemnare  a stării idilice cu care debutează poezia.

  Melancolia nu se naște doar din apropierea înserării, ci și dintr-o stare de pace sufletească,de liniște perfect compatibilă imaginii iasomiei delicate sau a trandafirilor -simbol al iubirii.. Armonia simțurilor, cu accent pe vizual și olfactiv, e completată de melancolia eului surprins în spațiul ocrotitor al grădinii.

Florilor zugrăvite le sunt comune tristeţea, regretul fericirilor pierdute, zbuciumul şi suferinţa,,spre seară”momentul stingerii luminii-atmosfera angelică,magică. Repetiția epitetului personificator,,sfioasă”completează atmosfera delicată. Iasomia umanizată,,sfioasă,neprihănită”accentuează liniștea absolută,starea primordială paradisiacă ,evocă amintirile amurgurilor de vară.

Poetul priveşte lumea florilor prin prisma reveriei, recompune peisajul concret prin propriile lui senzaţii, cu o mare putere imaginativă.Trandafirii ,,cu foi de ceară” simbolizează cupa vieţii, sufletul, inima, iubirea stinsă, prin prea repedea ofilire după trecerea ,,zilelor de vară”,plâng și ,,trăiesc mâhnirile clipelor ,,seninului”.

Intensitatea sentimentelor de bucurie, dar și de tristețe și de melancolie este accentuată de folosirea unor figuri de stil= epitete: ,,dulci, blânde, iertător, bun, plăpânde, sfioase, neprihănită”; metafore:,,stol de fluturi de argint” ;comparații:,,de parcă ar fi căzut...”;personificări:,,râd..plâng..trăiesc”.Mărcile gramaticale ale prezenței eului liric sunt pronumele personale la persoana I sau a II-a:,,mă, ți”. Prin versificație, poezia are muzicalitate și o tonalitate duios melancolică.

 Poezia,,În grădină”cuprinde versuri cu măsura de 17-18 silabe, ritmul iambic,rima împerecheată.

compunere de IARNĂ

 

Seara, când întunericul e pe-aproape, pe una dintre ele văd trei stele mici şi una mai mare şi mai vie, în lumina care clipeşte încontinuu. Pe cealaltă aripă, pot să văd crengile golaşe ale nucului, împletite cu ale cireşului, şi-mi amintesc că vara, atunci când pomii erau înfrunziţi, am văzut în crengile acestea, mişcate de vânt, o herghelie în goană. Pe cele două aripi ale ferestrei mele pot să văd cum răsare soa­rele, păsări în stoluri nesfârşite care zboară deasupra vântului, nori cu chip de poveste, iar în nopţile lungi, mă pierd în cerul brăzdat de avioane, care leagă lumi atât de îndepărtate, pe care nici măcar nu mi le pot închipui. De o vreme încoace, pândesc însă cu tot mai mare nelinişte, pândesc, vânez sem­nele care m-ar face să ghicesc iarna pe care-o aştept tot mai mult. Într-una din dimineţi, cerul a fost plum­buriu, cenuşiu şi greu, şi mi-am zis că nu mai e mult până va ninge. Dar amiaza a lăsat soarele să strălucească nestingherit, ca şi cum ar fi trebuit să vină primăvara. În altă zi, au trecut pe deasupra mea mii şi mii de păsări, stoluri, stoluri care au în­negrit cerul ceasuri în şir, şi-am crezut că ele fug de frigul care vine de la miazănoapte. Dar n-a fost aşa. Soarele a luminat şi mai vesel, după ce ele au trecut. Azi de dimineaţă, în­să, o pasăre de iarnă a stat multă vreme singură şi nemişcată, pe cea mai înaltă şi subţire creangă a nu­cu­lui. Am ştiut că e pasăre de iarnă, pen­tru că numai acestea umblă singure şi sunt atât de uşoare, încât crengile pe care se aşează nici măcar nu se în­doaie sub greutatea lor. Acesta e un semn sigur că norii cu omăt sunt pe aproape.  Desenez cu degetul un ochi cât o nucă prin hăţişul fi­rişoarelor de ghea­ţă ce-au înflorit, peste noapte, pe sticla abu­­rită. Şi mă zgâiesc afară. Ninge! Ninge cu fulgi pufoşi şi do­lofani! Iar ziua ce dă să în­ceapă e deja îne­cată în alb! 

 Cam cu două-trei zile înainte să cadă pri­me­le zăpezi, se lăsau grei, vineţii, jos de tot, peste co­paci. Erau aşa de grei, că se auzea până în casă tros­netul crengilor apăsate. Iară când se făcea linişte-linişte, când nu se mai auzea nimic, atunci ştiam că nu mai am mult de aşteptat. Şi, într-adevăr, nu mai era mult. Dintr-odată, aerul parcă se înmuia şi apoi apăreau primii fulgi, speriaţi, timizi, uşor mânaţi de vânt, dinspre mar­gi­nea pădurii. Aşa a început iarna....   prima ză­padă cade din aripile îngerilor care-şi curăţă penele şi că de aceea toată lumea e atât de fericită când vede primii fulgi, care sunt sfinţi. Bine, dar când ninge a doua oară, şi a treia oară, şi când ninge zile în şir fără să se oprească, şi când toate din curte şi lumea largă sunt acoperite şi în­gropate în omăt, tot îngerii sunt de vină?

test: Ion Minulescu ,,Corigent la limba română” + Anna Frank,, Jurnalul Annei Frank”

 

 TEXTUL1

,,Primul meu „turn de fildeș” avea peste o sută de ani!...

Trunchiul lui era așa de gros, că trei oameni abia l-ar fi putut îmbrățișa, frunzele lui foșneau ca niște salbe de icosari* la gâtul fetelor prinse în horă, iar seara, când soarele se cobora peste Grădiște în Olt, pământul de la rădăcina lui avea parcă reflexe de aur.

În via noastră de la Slatina, mai erau și alți nuci. Unii erau tot așa de bătrâni, și pe trunchiul lor scorburos șirurile de furnici roșii urcau și coborau neobosite ca și ascensoarele electrice ale unui skyscraper american. Dar dintre toți nucii din via noastră, unul singur era nucul meu!... Și nucul acesta era nucul meu, fiindcă eu eram cel din urmă vlăstar al celor cari, pe vremea turcilor, îngropaseră la rădăcina lui o comoară.

 Tata-mare  îmi  povestise  (ce  știa  și  el  de  la  tatăl  său)  că,  într-o  noapte  de  august,  două  flăcări  lungi  și  gălbui înlănțuiseră trunchiul nucului ca două brațe de schelet ce-ar fi încercat să se ridice din groapă. Aceasta însemna că ploile și zăpezile atâtor ani topiseră comoara făcând-o una cu pământul cleios și gălbui.

 Dar  superstițiile  sunt  produsul  realităților  nebănuite.  Comoara  dispărută  exista  totuși  acolo  unde  fusese  îngropată. Exista în aspectul deosebit al nucului acesta, pe care eu îl socoteam unic pe lume, și mai ales în  bucuria neexplicabilă cu care îl revedeam în fiecare vacanță de sfârșit de an. Monedele de aur, ce mi s-ar fi cuvenit mie, trebuia să le moștenesc sub o altă formă. Dar pe vremea aceea nu trăisem, în întregimea lor, primele trei zile biblice. Pentru mine, Dumnezeu nu despărțise încă apele de uscat și averea strămoșească nu-și lămurise încă forma definitivă sub care aveam să fiu despăgubit de comoara pe care o crezusem pierdută pentru totdeauna.

De lucrurile acestea însă abia astăzi îmi dau seama.

Pe  vremea  aceea,  știam  numai  că  în  vârful  nucului  mă  așteaptă  un  pătuiag**  de  scânduri  pe  care  tata-mare îl construise anume pentru mine, iar în podul caselor noastre de la Slatina, un maldăr de cărți mucegăite pe care le cetise odată o soră mai mare a mamei. Când le-am descoperit, am avut impresia că am trecut două clase într-un an.

Tata-mare însă m-a mustrat cu blândețea lui de om îndurerat.

— Dă-le naibii de hârțoage, că așa s-a smintit și biata Lena!...

M-a mângâiat apoi pe amândoi obrajii și a dat ordin servitoarelor să închidă podul cu lacăt.

Podul însă a rămas deschis toată vara și, în pătuiagul din vârful nucului, mi-am urcat pe rând: o saltea de paie, o pernă de puf, o scoarță oltenească, un pistol cu cremene, un iatagan turcesc și volumele:

 ·Poezii populare ale românilor, adunate și întocmite de Vasile Alecsandri; ·Cântarea României, care pe vremea aceea era de Nicolae Bălcescu; ·Sobieski și plăieșii, de Costache Negruzzi; ·Patimile junelui Werther, traducție din limba germană de B.V. Vermont, cu o introducere de Grigore H. Grandea, și  ·Istoria Manonei Lesco și a cavalerului de Grio, de decanul Prevo, tradusă de St. Hr. Bâjesku și tipărită cu a însăși cheltuială în anul 1857.”

                                                                                        (Ion Minulescu ,,Corigent la limba română”)

*icosar – veche monedă turcească de argint în valoare de 20 de lei vechi

**pătuiag,  pătuiac  –  podea  improvizată  din  scânduri  sau  crengi,  așezată  în  copaci,  pe  care  se  clădește  o  claie  de  nutreț  pentru vite

TEXTUL2

                                                                                   SÂMBĂTĂ, 20 IUNIE 1942

,,Pentru cineva ca mine, a ține un jurnal e o senzație foarte stranie. Nu numai că n-am mai scris niciodată, dar cred că mai târziu nici eu, nici altcineva nu va fi interesat de efuziunile unei școlărițe  de  treisprezece  ani.  Dar  de  fapt  nu  asta  contează,  am  chef  să  scriu  și,  mai  mult  decât  atât,  să  mă  destăinui  odată  ca  lumea și pe de-a-ntregul în privința a tot felul de lucruri.

„Hârtia este mai răbdătoare decât oamenii.” Mi-am amintit de  vorba  asta  într-una  din  zilele  mele  ușor  melancolice  când,  stând plictisită cu capul sprijinit în mâini, nu mă puteam hotărî, în apatia mea, dacă-i mai bine să ies sau să rămân acasă, și astfel, în cele din urmă, am rămas locului, continuând să mă frământ. Da, într-adevăr, hârtia este răbdătoare și, cum n-am intenția să dau vreodată cuiva să citească acest caiet cartonat care poartă numele pompos de „jurnal”, afară de cazul că o să-mi fac cândva în viață un prieten sau o prietenă care să devină Prietenul sau Prietena mea, probabil că n-o să-i pese nimănui de el.Am ajuns acum în punctul de unde a pornit toată ideea asta cu jurnalul: n-am nicio prietenă.

Ca să fie și mai limpede, trebuie să dau o explicație, căci nimeni nu va înțelege cum se poate ca o fată de treisprezece ani să fie complet singură pe lume. Și nici nu-i adevărat. Am niște părinți adorabili și o soră de paisprezece ani, am, dacă le-adun pe toate, cel puțin treizeci de cunoștințe sau ceea ce se cheamă prietene. Am o grămadă de admiratori care nu mă scapă din ochi și, când nu se poate altfel, încearcă în clasă să-mi prindă chipul măcar într-un ciob de oglindă de buzunar. Am rude, mătuși drăguțe și un cămin agreabil. Nu, în aparență nu-mi lipsește nimic, în afară de o Prietenă. Cu niciuna dintre cunoștințele mele nu pot face mai mult decât să mă amuz, n-ajung niciodată să vorbesc cu ele despre altceva decât lucruri cotidiene, n-ajungem  să  ne  spunem  lucruri  mai  intime.  Aici  e  buba.  Poate  că  această  lipsă  de  intimitate  vine  de  la  mine, în orice caz, asta-i realitatea și din păcate ea nu poate fi schimbată. De aceea am acest jurnal.

Și pentru a întări și mai mult în imaginația mea ideea prietenei îndelung așteptate, nu vreau doar să înșir faptele în acest jurnal așa cum fac toți ceilalți, vreau ca acest jurnal să fie prietena însăși, iar această prietenă se va numi Kitty.

              Povestea mea! (Ce tâmpenie! Așa ceva nu se uită.”

                                                  (Anna Frank, Jurnalul Annei Frank, traducere de Gheorghe Nicolaesc

A.

1  Completează spațiile libere cu informațiile din textul:

,, În  podul  casei  de  la    ____________________,  personajul  duce  mai  multe  volume,  printre  care  ____________________, de Nicolae Bălcescu.” 

2   Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.

 Adevărata  comoară  descoperită  de  personajul  din  romanul  Corigent  la  limba  română,  de  Ion  Minulescu, cuprindea:       

 a)         monede de aur.        

b)         o pernă de puf.        

c)         o scoarță oltenească.        

 d)         un maldăr de cărți mucegăite.

3   Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2

Anne avea nevoie de:

a)  niște părinți adorabili.

b)  o grămadă de admiratori.

c)  o prietenă adevărată.        

d)  un cămin agreabil..

4   Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1

  În fragmentul extras din romanul,, Corigent la limba română”, de Ion Minulescu, se evidențiază:

a)dorința de a moșteni o comoară

b)  nevoia de prietenie.

c)  pasiunea pentru lectură.

d)  respectul față de părinți.

5   Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându-te pe infor-mațiile din cele două texte.

                            Enunțul                                                                Adevărat                Fals

Te x t 1 

Mulți nuci din vie aveau peste o sută de ani.

Părinții personajului-narator îngropaseră o comoară la rădăcina unui nuc 

Te x t   2

Anne crede că nimeni nu va fi interesat de efuziunile unei fete de 13 ani.

Conversațiile Annei cu cei de vârsta ei erau profunde.

Anne Frank obișnuiește să-și dezvăluie trăirile celor apropiați.

Jurnalul primește numele de Kitty

 6    Transcrie, din secvențele următoare, două figuri de stil diferite, pe care le vei preciza:

„două flăcări lungi  și  gălbui-epitet;  ,,înlănțuiseră  trunchiul  nucului  ca  două  brațe  de  schelet”-comparație;

 „în  pătuiagul  din  vârful  nucului, mi-am urcat pe rând: o saltea de paie, o pernă de puf, o scoarță oltenească, un pistol cu cremene, un iatagan turcesc și volumele –enumerație”.

7   Prezintă o temă comună celor două texte date, valorificând câte un element de conținut

 Tema comună celor două texte este timpul, temă nuanțată prin ideea că, odată cu trecerea timpului, prin lectură,scriere  sunt  păstrate trăirile unei perioade.

 Există o legătură între cele două texte,pentru că ambele fragmente sunt confesiuni,mărturisiri ale unor adolescenți:băiatul dornic de lectura unor cărți vechi se izolează în vârful unui nuc singur, lectura cărților, comparate cu o comoară care depozitează experiențe din timpuri trecute.

   În textul 2 sunt confesiunile unei fete într-un jurnal care-i devine prieten răbdător și care va păstra peste timp gânduri, emoții. Anna și ea singură, își găsește liniștea în lipsa unei prietene,scriind într-un jurnal-prieten.

   Ambele personajele se apropie de hârtia unei cărți sau a unui caiet.Amândoi debordează de energie, planuri, dorințe, de o forță extraordinară și o înțelegere aproape matură a lumii și a ființei umane.

8   Crezi că scrierea într-un jurnal îl face pe un copil să nu se mai simtă singur? Justifică-ți răspunsul valorificând  textul dat.

   Consider că a ține un jurnal înseamnă a te dezvălui, a te confesa, așa cum o faci în fața unui prieten. Gândurile au nevoie să fie notate undeva pentru a deveni clare. Ele trebuie să capete o formă cât mai concretă, iar obiceiul de a scrie zilnic despre lucruri care ți se întâmplă, care te pasionează sau te frământă e nu doar un exercițiu de scris, ci și de viață. Este uneori o formă de  terapie  a  sufletului,un  jurnal,  cum  este  Kitty,  în cazul Annei Frank, este o destăinuire despre sine și nu trebuie arătat nimănui, fiind o dovadă a propriilor frământări.

  Anna crede că îi este mai ușor să scrie în jurnal, dacă îl va considera o prietenă căreia i se va destăinui,așa că, acesta a primit numele de Kitty,prietena ideală pe care nu a avut-o niciodată.Consideră că în jurnal poate mărturisi cu sinceritate,fără a ști nimeni de scrierea ei.

 Deși este înconjurată de lume,este centrul atenției la școală și în familie, Anna își dă seama de superficialitatea relațiilor și a discuțiilor, care nu trec dincolo de glume și subiecte generale.Și-atunci jurnalul îi va alunga singurătatea,va deveni prietena dorită,căreia îi va dezvălui tot ce este intim în viața ei și-atunci nu va mai fi singură.

  Practica unui jurnal are multiple beneficii pentru copii. Peste ani, prin recitirea însemnărilor își vor aminti cum gândeau, ce simțeau sau ce frământări aveau. Își vor regăsi fragmente din viața interioară păstrate în paginile secrete ale unui jurnal.

9.   Asociază fragmentul din ,,Corigent la limba română” de Ion Minulescu, cu un alt text literar studiat la clasă  sau  citit  ca  lectură  suplimentară,  prezentând o  valoare  comună,  prin  referire la câte o secvență relevantă din fiecare text. 

  Alătur fragmentului din romanul lui Ion Minulescu,un fragment din romanul,,Cișmigiu et comp”de Grigore Băjenaru (capitolul V,,La tinerimea română.”)În ambele fragmente sunt băieți-elevi,personaje dornice de a citi:unul citește în biblioteca din casă,celălalt în vârful nucului,,într-un pătuiag de scânduri”.Tatăl băiatului din,,Cișmigiu....”este nemulțumit de lecturile fiului său despre haiduci,dar acesta îi enumeră,spre surprinderea tatălui său, autori români renumiți,descoperiți în biblioteca familiei.Celălalt băiat descoperise în podul casei bunicului o adevărată comoară:cărți vechi și,fără a ține seama de interdicția bunicului de a nu citi,,hârțoage”,alege câteva și tot ca un haiduc,,cu un pistol și iatagan”se ascunde în pom și mulțumit cu impresia că a trecut,,două clase într-un an”le enumeră titlurile,sunt cărți din literatura română și străină.

B.

1.Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Sunt accentuate corect ambele cuvinte din seria:

a) august, prieten

.b)  august, prieten.

c)  august, prieten

d)august, prieten.

2.Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Cuvintele subliniate în secvența:

„Cred că mai târziu nici eu, nici altcineva nu va fi interesat de efuziunile unei școlărițe de treisprezece ani.” s-au format prin:

a)  compunere (1), conversiune (2).

b)  compunere (1), derivare (2).

c)  derivare (1), derivare (2).

d)  compunere (1), compunere (2).       

3   Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Cuvântul „reflexe” este corect utilizat în enunțul:

a)   A notat pe marginea cărții reflexe despre timp.

b)  Medicul a verificat reflexele sportivului

c)  Prin mișcări reflexe, picioarele se odihnesc.

d)   Proverbele sunt reflexe ale înțelepciunii.

 4   Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

Sinonimele  potrivite  pentru  cuvintele  subliniate  în  fragmentul:

 „Tata-mare  însă  m-a  mustrat  cu  blândețea lui de om îndurerat.”

 sunt:

a)a certat, bunătatea

b)  a lăudat, răutatea.

c)  a pedepsit, altruismul.

d)  a susținut, sfiala

5  Selectează,  din  fragmentul  următor,  trei  adjective  pronominale  diferite,  precizându-le felul:

„Am ajuns acum în punctul de unde a pornit toată ideea asta cu jurnalul: n-am nicio prietenă.”

6   Alcătuiește un enunț imperativ, în care verbul „a ține” să aibă funcția sintactică de circumstanțial de scop (1), și un enunț exclamativ, în care adverbul „astăzi” să aibă funcția sintactică de atribut (2).

7   Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând felul acestora:

„Și nucul acesta era nucul meu, fiindcă eu eram cel din urmă vlăstar al celor cari, pe vremea turcilor, îngropaseră la rădăcina lui o comoară.”

8 Scrie,  în  spațiile  libere,  forma  corectă  a  cuvintelor  subliniate  în  următorul  enunț,  reprezentând  observația unui elev care visează să devină scriitor.

Uni  /  Unii  (1)  scritori  /  scriitori  (2)  ai  aceluiaș  /  aceluiași  (3)  cenaclu  se  izolează  de  lume  pentru  a trăi /a trăii (4) doar pentru visul lor, chiar dacă uneori le-ar place / plăcea (5) să facă alt ceva / altceva (6).__________  (1)  ________________  (2)  ai  ________________  (3)  cenaclu  se  izolează  de  lume  pentru ___________  (4)  doar  pentru  visul  lor,  chiar  dacă  uneori  le-ar  _____________  (5)  să  facă  ______________ (6).                                                                                                                                               

             Subiectul al II-lea

Scrie un text în care să prezinți mesajul textului/o semnificație a fragmentului preluat din ,,Corigent la limba română” de Ion Minulescu.

   Mesajul textului reprezintă  o sumă a ideilor, trăirilor, emotțiilor transmise de autor cu ajutorul narațiuniii, ca tipar textul predominat.Mesajul este exprimat de conținutul de idei al textului 1 este  că lectura cărților este comparată cu o comoară care depozitează experiențe din timpuri trecute.

Autorul descrie un copac (trunchiul său) ca pe un vechi ,,turn de fildeș”, o metaforă ce exprimă o izolare,contemplare de lungă durată, o ancoră în timp, sugerând o perspectivă a înțelepciunii sau a solitudinii vechi, metafora fiind folosită pentru a ilustra o conexiune profundă cu natura sau cu o anumită stare sufletească. Descrierea nucului este ca de poveste a unui copac fermecat ce ascundea mistere ale trecutului.Comoara ascunsă la rădăcina nucului îi provoca băiatului gânduri despre căutările de  la începutul vieții sale.Naratorul subiectiv evocă emoțiile intense  când își amintește de o comoară îngropată ,iar sugestive sunt secvențele când descrie trăirile sale care exprimă misterul nedezlegat din vechile povești.

  Personajul este conturat prin intermediul trăirilor de bucurie revăzând nucul ce putea ascunde o comoară pe care ar fi dorit-o.Se simțea neștiutor în misterele lumii.Era dornic de a se izola în  înălțimea copacului, pentru a intra cu plăcere în lumea vechilor cărți.Trăiește vremurile trecute înconjurat nu numai de aceste cărți dar și de obiecte din timpuri de demult trecute.

  Naratorul exprimă plăcerea de a fi transportat prin lectură în trecutul pe care-l auzise din poveștile bunicului.Astfel,este fascinat de cărțile mucegăite ,găsite în podul casei, și în pătuiagul din vârful nucului pătrunde într-o lume a scrierilor vechei,necunoscute până atunci.

  Limbajul artistic are un rol important în relevarea mesajului creând o narațiune vioaie, cu descrieri pline de culoare, dialoguri autentice și o atmosferă melancolică, dar captivantă, folosind adesea un stil vioi. Confesiunea autorului,trăirile subiective aduc o nuanță de melancolie specifică amintirilor.

 

 

test:Daniel Pennac,, Ochi de lup,” + Carmen Mihalache, Ciprian Voicilă,,Sfântul Andrei în credinţele şi obiceiurile românilor”

TEXTUL 1

 ,,Băiatul stă în picioare în faţa cuştii lupului, nemişcat. Lupul umblă încoace şi încolo. Se plimbă-n lung şi-n lat, nu stă locului o clipă. „Ce mă enervează…ˮ Aşa îşi spune lupul în sinea lui. De două ore băiatul stă în picioare în faţa grilajului, neclintit, ca un copac îngheţat şi se uită la lup cum merge.

„Ce-o fi vrând de la mine?ˮ, se întreabă lupul. Băiatul îi stârneşte curiozitatea. Nu îl nelinşteşte (lupului nu îi e frică de nimic), îl face curios.

Ceilalţi copii aleargă, sar, strigă, plâng, scot limba la lup şi se ascund după fusta mamei, apoi se strâmbă în faţa cuştii gorilei şi rag în nasul leului, care biciuieşte aerul cu coada. Băiatul ăsta nu. El stă în picioare, neclintit, tăcut. Doar ochii i se mişcă. Urmăresc plimbarea lupului de-a lungul grilajului, du-te-vino. „N-a văzut în viaţa lui un lup sau ce?ˮ Lupul nu-l vede pe băiat decât la dus. Are un singur ochi. Pe celălalt l-a pierdut. […] La dus (dacă-l putem numi dus), lupul vede toată Grădina Zoologică, cuştile, copiii care se scălămbăie, iar în mijlocul lor, băiatul ăsta, cât se poate de nemişcat. La întors (dacă-l putem numi întors), lupul vede înăuntrul cuştii. Cuşca lui goală, căci lupoaica a murit săptămâna trecută. Cuşca lui tristă, cu un bolovan cenuşiu în dreapta, unul în stânga, lângă un copac mort. Apoi lupul se întoarce şi iată-l din nou pe băiat, cu respiraţia lui regulată, care face aburi albi în aerul rece. „O să se plictisească înaintea mea. Eu am mai multă răbdare decât el. Eu sunt lupul.ˮ

A doua zi de dimineaţă şi în următoarea zi, şi în zilele de după, băiatul e tot acolo. Nemişcat. „Chiar atât de tare îl interesez?ˮ Se supără că-şi pune atâtea întrebări. Jurase să nu-l mai intereseze oamenii niciodată. Şi de doi ani încoace se ţine de promisiune: nici măcar un singur gând pentru oameni, nicio privire, nimic. Nici pentru copiii care se maimuţăresc zilnic în faţa cuştii lui, nici pentru angajatul care-i aruncă dimineaţa, de departe, carnea, nici pentru artiştii care vin duminica să-l deseneze, nici pentru mămicile neghioabe care-l arată chirăind celor mici:

 „ ̶ Uite, ăsta e lupul. Dacă nu eşti cuminte, te dau la lup să te pape!ˮ

 Nimica, nimicuţa.

„ ̶ Cel mai bun dintre oameni nu face nici cât o ceapă degerată!ˮ, aşa zicea

Flacără Neagră, mama lupului.

 „ ̶ De ce, mamă?”, întreba puiul de lup.

 „ ̶ Vei afla şi tu, la momentul potrivit, din păcate...”, ofta lupoaica.

Şi avea să afle...

„Şi totuşi, cine e? Ce vrea de la mine? Chiar nu face nimic toată ziua? N-are şcoală? N-are prieteni? N-are părinţi? Sau ce?ˮ Vrei să te uiţi la mine? Foarte bine! Şi eu o să mă uit la tine! Mai vedem noi…ˮ Dar ceva îl stânjeneşte pe lup. Un amănunt stupid. Nu are decât un singur ochi, în timp ce băiatul are doi. Aşa că lupul nu ştie în care ochi să-l privească. Ezită. Singurul său ochi ţopăie: dreapta - stânga, stânga - dreapta. Ochii băiatului nu se clintesc. Nici măcar o geană nu i se mai mişcă acum. Lupul se simte îngrozitor de stingher. Pentru nimic în lume nu ar întoarce capul. Nici vorbă să înceapă iarăşi să mărşăluiască. Prin urmare, ochiul i se zăpăceşte tot mai tare. Şi, curând, prin cicatricea ochiului mort se iveşte o lacrimă. Nu e supărare,e neputinţă şi furie. Atunci băiatul face ceva ciudat. Ceva care-l linişteşte pe lup, care-i dă încredere. Băiatul închide un ochi.”

                                                                  (Daniel Pennac, Ochi de lup, traducere de Simona Negrea)

TEXTUL 2

,, În tradiția populară, sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie) sau Sântandreiul marca începutul iernii. De aceea ea mai poartă și numele de „Andrei-de-iarnă”, „cap-de-iarnă”. [...] sau „Ziua Lupului” (Andrei și Petru, Sfinții Apostoli din Biblie, devin, în folclorul românesc, sfinți patroni ai lupilor), în această noapte dezlănțuindu-se forțe malefice reprezentate de strigoi și lupi. Noaptea Sfântului Andrei stă sub semnul magiei. Animalele (lupii, în special) capătă puteri neobişnuite (deși se spune că lupul nu își poate mișca gâtul, se crede că de Sfântul Andrei își poate vedea coada), ritualurile de dragoste au sorţi* de izbândă […], iar strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume. […]

Multe și mărunte sunt obiceiurile românilor legate de Sf. Andrei. Ca în cazul altor sărbători importante din an, credința populară asociază respectarea prescripțiilor sărbătorii creștine cu sănătatea (într-o astfel de zi nu se lucrează pentru a fi ferit de boli, pentru a fi păzit, împreună cu animalele din ogradă, de gura nesățioasă a fiarelor), cu prosperitatea (dacă vrei să nu suferi vreo pagubă în casa şi gospodăria ta, nu trebuie să împrumuți nimănui nimic în această zi), cu destinul personal (dacă vrei să te măriți/însori, să te vindeci de o boală sau să ți se împlinească altă dorință, bine e să posteşti măcar jumătate din această sfântă zi), cu prezicerea vremii (dacă în noaptea de Sf. Andrei luna este plină, iar cerul e senin, iarna din acel an va fi umedă, dacă însă cerul va fi întunecat, deşi cu lună plină, dacă ninge sau plouă înseamnă că va ninge copios, iar nămeții de zăpadă vor fi cât uriaşii din alte vremi).

Noaptea de Sf. Andrei este știută și sub numele de Noaptea strigoilor. Țăranul român credea că strigoii sau strigoaicele sunt fie duhuri ale morților, fie oameni vii al căror suflet, în noaptea Sfântului Andrei, bântuie satele, pricinuindu-le oamenilor şi vietăților din ogradă felurite pagube. Despre ei se credea, printre altele, că sug sângele nefericitelor victime.

Cât de mare le era teama de strigoi reiese din numeroasele mijloace de apărare, al căror numitor comun este usturoiul. În noaptea Sfântului Andrei, țăranii de altădată fie consumau în mod ritual usturoi, fie îşi ungeau trupul cu el. Intrările în casă – uşa, ferestrele, hornul sobei – erau şi ele unse. Nu erau neglijate nici animalele din bătătură (vaca, oaia, capra). […]

În unele locuri din nordul României, în ajunul zilei de Sfântul Andrei, înainte de culcare, fetele pun sub pernă 41 de fire de grâu pentru ca îngerul păzitor să le arate, în vis, pe cel menit să le fie soț. În alte părți, fetele merg la fântână cu o lumânare pe care o coboară aprinsă până la nivelul apei, sperând că își vor vedea ursitul* în imaginea care se formează la suprafața acesteia. Sau fac din făină, apă și sare, în cantități egale, o turtă – „turta de Indrei ” pe care

o mănâncă așteptând să le apară în vis ursitul care să le stingă setea cu o cană de apă. […]

În seara zilei de Sfântul Andrei, în multe locuri din România, toți membrii unei familii, dar mai ales fetele nemăritate și feciorii, seamănă boabe de grâu într-o strachină cu pământ. Omul al cărui grâu va crește frumos, va fi sănătos în tot anul care vine și va avea noroc. În alte zone geografice, în loc de grâu se folosesc ramuri cu muguri. La fel, dacă ramura va avea frunze și va înflori, omul respectiv va fi plin de noroc și sănătate întregul an. […]

                                     (Carmen Mihalache, Ciprian Voicilă,,Sfântul Andrei în credinţele şi obiceiurile            românilor”; https://www.icr.ro 

A

1. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a indica dacă este „adevărat” sau „fals”,

bazându-te pe informațiile din Textul 2

                        enunțul                                               adevărat                                     fals

În noaptea Sfântului Andrei lupii pot vorbi cu oamenii.

În ziua de Sfântul Andrei nu se împrumută nimic nimănui, pentru a fi ferit de pagube pe parcursul anului.

Noaptea Sfântului Andrei se mai numeşte şi Noaptea lupilor.

În ajunul zilei de Sfântul Andrei fetele fac o turtă specială.

2. Ce fac ţăranii, în noaptea Sfântului Andrei, pentru a se apăra de strigoi?

a) consumă şi oferă usturoi vecinilor.

b) consumă şi se ung cu usturoi;

c) fac sperietori din usturoi;

d) plantează mult usturoi în grădini;

3. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a indica dacă este „adevărat” sau „fals”, bazându-te pe informațiile din Textul 1

                          enunțul                                             adevărat                                 fals

Lupul stă nemişcat în cuşcă.

Băiatul stârneşte curiozitatea lupului.

Artiştii vin sâmbăta la Grădina Zoologică pentru a face desene cu lupul.

Mama lupului considera că oamenii nu sunt de încredere.

4. În Grădina Zoologică, unii copii:

a) dau de mâncare animalelor din cuşti;

b) fac cu mâna lupului.

c) fac fotografii cu leii şi cu tigrii;

d) se strâmbă în faţa cuştii gorilei;

5. Precizează, într-un enunț, un motiv pentru care ţăranii consideră că e bine să ţină post, măcar o jumătate din ziua Sfântului Andrei.

  Ţăranii consideră că e bine să postească măcar o jumătate din ziua Sfântului Andrei, pentru că aceasta îi va ajuta să se căsătorească/să se vindece de boli/să li se îndeplinească alte dorinţe.

6..Precizează o trăsătură morală a băiatului identificată în textul 1 și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență.

Povestea în care lumea se construiește este în jurul a două personaje –un băiat și un  lup,o lume atât de diferită.Băiatul stă nemișcat ore și zile,insistă privindu-l pe lupul neliniștit și-l urmărește cu o curiozitate deosebită,de parcă ar vrea să-i afle un secret.Este o caracterizare indirectă a acțiunii la care participă băiatul ce urmărește lupul din gradina zoo.,este îndemnat de curiozitate,de compasiune,

7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență  relevantă din fiecare text.

  În primul text,într-o grădină zoologică,un băiat privește multe zile neliniștea unui lup care are un singur ochi,cei doi interacționează prin priviri,dorind să se cunoască:,, Atunci băiatul face ceva ciudat. Ceva care-l linişteşte pe lup, care-i dă încredere. Băiatul închide un ochi.”În al doilea text,lupul este animalul magic în credințele populare,iar la începutul iernii lupii:,, capătă puteri neobişnuite (deși se spune că lupul nu își poate mișca gâtul, se crede că de Sfântul Andrei își poate vedea coada).

În ambele texte este prezentat lpul,animalul magic văzut de om.

8.Motivează faptul că empatia (pe scurt, înţelegerea, acceptarea emoţiilor, a trăirilor celorlalţi) este o valoare universală. În formularea răspunsului tău, vei porni de la enunţurile:

 „Atunci băiatul face ceva ciudat. Ceva care-l linişteşte pe lup, care-i dă încredere. Băiatul închide un ochi.”

    Empatia este capacitatea de a înțelege emoțional ceea ce simt ceilalți oameni, de a simți lucrurile din punctul lor de vedere și de a te imagina în situația lor.Băiatul împărtășește și chiar resimte neliniștea îndurerată a lupului captiv și se arată apropiat de lup,încercând să gsimtă viața amândoi la fel.   

9.Menţionează tiparul texual folosit în următoarele două fragmente:

a. „ ̶ Cel mai bun dintre oameni nu face nici cât o ceapă degerată!ˮ, aşa zicea Flacără Neagră, mama lupului.

„ ̶ De ce, mamă?”, întreba puiul de lup.

      Tiparul textual dialogat prin:

-schimbul de replici și interacțiunea între vele două animale;

-pentru fiecare replică se folosește linie de dialog; replicile sunt conectate între ele;

-sunt folosite interogații,exclamații,vocative;

-verbe declarative:,,zicea,întreba”;

- există întrebări și răspunsuri;

b. „A doua zi de dimineaţă şi în următoarea zi, şi în zilele de după, băiatul e tot acolo. Nemişcat.”

       Tiparul textual narativ prin:

- naratorul obiectiv=narațiunea este la pers.a 3a.

-întâmplarea este localizată în timp:,,a doua zi;zilele”;și spațiu:,,acolo”...

-un personaj care ia parte la acțiune:băiatul;

10.Asociază   fragmentul din ,, Ochi de lup”cu un alt text literar,prezentând o valoare culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

  Cunoașterea este reciprocă, prin intermediul ochilor. Întâlnirea copilului cu lupul are loc la o grădină zoologică. Deși lupul și-a propus demult să nu mai bage în seamă oamenii, copilul acesta insistent, lup și îl vedem stând trist și abătut în cușca sa de la grădina zoologică, acolo unde a fost aruncat spre divertismentul oamenilor, cu prețul libertății și sănătății lui. Deodată lângă cușca lui apare un băiat care îl privește fix și refuză să plece de acolo zile întregi.

Lupul, care a cunoscut doar latura întunecată a oamenilor, este indignat că nici acolo nu este lăsat în pace și hotărăște cu greu să îl înfrunte pe băiat, așa că îl privește în ochi. Dar cum? Lupul are un singur ochi și nu îl poate privi pe băiat în ambii simultan. 

Cei doi, se lasă ghidați de proprii ochi, astfel încât calea cunoașterii devine poartă spre univers, spre lumea cea mare. Băiețelul, aflat în afara cuștii, găsește calea de a „comunica“ cu lupul. Orele de privit intens se schimbă în momentul în care alege empatia ca mijloc de a ajunge la interlocutorul său tăcut: copilul îl privește ținând un ochi închis. ...

Ca un Kipling al vremurilor noastre,autorul,Daniel Pennam,oferă o poveste magică, misterioasă, de neuitat. 

      Sara Penny Packer,,Pax” –.Între Pax și Peter este o prietenie adevărată,pentru Pax,Peter este,,băiatul lui.”

 Dragostea evidentă,fidelitatea față de băiat se adâncește după despărțirea lor.Pax este singur la o margine de drum și-l așteaptă cu răbdare.Era așa de atașat de băiat,încât ar fi vrut să stea alături de el,pentru a-i simți respirația.Nu numai că-l iubea pe băiat, dar se simțea responsabil pentru el, ,,trebuia să-l protejeze.și suferea când nu-şi putea îndeplini rolul.”Voia să-i găsească mirosul,dar ploaia ștersese orice urmă,tresărea la fiecare sunet.Știa că oamenii aveau memorie bună și de aceea nu se mișca de acolo,sperând că băiatul va veni înapoi în acest loc  și se vor regăsi.Pax dovedește prin aceste manifestări că poate fi mai înţelegător şi mai iubitor decât mulți oameni,un prieten adevărat,purtând o iubire dezinsteresată.

B.

1.Seria care conține numai cuvinte cu hiat din următoarea postare „În tradiția populară, sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie) sau Sântandreiul marca începutul iernii.” este:

a) tradiţia, sărbătoarea;

b) tradiţia, noiembrie;

c) Sântandreiul, iernii;

d) Sfântului, Andrei.

2. Sensul din text al cuvântului subliniat din fragmentul:,, Urmăresc plimbarea lupului de-a lungul grilajului”este:

a) supraveghez,spionaez pândesc, studiez, controlez, examinez; 

3. Alcătuiește un enunț cu omonimul al cuvântului,,ochi.”

4. Cuvintele din enunțul următor au funcție sintactică de:,, „Apoi lupul se întoarce şi iată-l din nou pe băiat, cu respiraţia lui regulată.”

5. Alcătuiește un enunț interogativ în care substantivul „lupul“ să aibă funcția sintactică de atribut substantival genitival și un enunț asertiv în care pronumele relativ „care“ să aibă functța sintactică de subiect.

6.  Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând felul acestora și raportuturile dintre ele:

,, Ceilalţi copii aleargă, sar, strigă, plâng, scot limba la lup şi se ascund după fusta mamei, apoi se strâmbă în faţa cuştii gorilei şi rag în nasul leului, care biciuieşte aerul cu coada.”

7.Rescrie enunțul de mai jos, corectând greșelile de orice fel.

                Cicatricele lupul îi provoacă tristeţele băiatului.

8. Alege varianta corectă:     

   a)  Am nevoie de două monede/monezi de 50 de bani.

   b) Acești stâlpi trebuie să fie fixi/ficși. 

   c) Mi-a plăcut acțiunea cărții citite/citită în clasă.

   d)  I-am trimis tema colegei celei noi/cea nouă.

9. Sunt corect despărţite în silabe toate cuvintele din seria:

a) ec-ra-ne, năs-truş-nici.

b) e-cra-ne, năs-truş-nici.

c) e-cra-ne, nă-struş-nici.

d) ec-ra-ne, nă-struş-nici.

Subiectul II

Imaginează-ți că, de curând, ți s-a împlinit dorința de a avea un animal de companie. Scrie o notă de jurnal în care să prezinți experiența împrietenirii tale cu acest animal, incluzând o secvență descriptivă și o secvență narativă.

                                                                                            data......................................................

                   Dragul meu jurnal,

Poate nu te-aș fi deschis astăzi,dar trebuie să scriu despre o întâmplare fericită,despre care vreau să rămână în paginile tale,iar eu s-o recitesc cu plăcere peste ani.

                    Iată ce mi s-a întâmplat:

  La sfârșitul săptămânii am plecat cu toții din casă la munte,deși mama nu era de acord,fiindcă era aglomerație pe drum...am convins-o smiorcăindu-mă copilărește și a cedat.Am stat în casa unor prieteni chiar la poalele muntelui.Era cam frig,dar eu mă prefăceam că-mi este bine. Peisajul era de vis,ninsese puțin și totul părea brumat,iar picăturile de gheață păreau în soarele timid mărgele de sticlă colorată.Pă­durea din apropiere îmi picu­ra în suflet liniștea recon­for­tantă de care avem cu toții atâta ne­voie. Spre seară, atenția mi-a fost atra­să de un grup de câini, care se deplasau pașnici în rând ca soldații, în căutare de hra­nă. Se vedea că erau obiș­nuiți cu prezența oamenilor și nu făceau nimănui niciun rău. Între ei am zărit un cățeluș, era sin­gu­rul pui printre câinii maturi. Mi-a plăcut de la prima vedere.M-am apropiat cu grijă de,,haită”,am fost privit cu mirare de ceilalți și,serios,le-am cerut să mă lase să-l mângâi pe cel mic.Unul,probabil,șeful,a înclinat capul,era de acord,iar eu  am pus mâna pe botișorul lui de­li­cat, pe blănița lui moale. Mi-a ac­ceptat ușor prietenia și,ciudat, m-a urmat.Celalți nu s-au clintit,priveau curioși.Am alergat și am strâns tot ce-am găsit resturi de mâncare și le-am oferit.Au venit cu teamă,dar au mâncat tot.Apoi au plecat și puiul mi l-au lăsat.Aveau încredere în mine! În mintea mea s-a născut pentru prima oară gândul de a lua cățelul, salvându-l ast­fel de viața grea de hoinar. Gân­dul că vremea rea care urma putea să-i fie fa­tală mă neliniștea.A venit în urma mea până la ușă.L-am pre­zentat familiei mele și i-am dat să mănânce. Îi era foame și nu fă­cea mofturi. Era fericit, sim­țind ocrotirea noas­tră. Unde nevăzute, în­căr­cate de dra­gos­te, circulau între mi­ne și această ființă pli­nă de gingășie. Toa­tă seara a pe­tre­cut-o cu noi,apoi a rămas lângă mașină,afară.Aveam însă impresia că se temea de ceva. Dimineața era tot acolo,nu mă pă­răsise. Bucu­­ria mi-a fost fără margini. Câști­gasem un prieten cre­din­cios. A mâncat din nou ală­turi de noi. Avea acum mai mul­tă încredere în mine. În timp ce duceam bagajele spre ma­șină, i-am rugat pe părinții mei să mă lase să iau cățelul acasă.Spre uimirea mea au fost de acord. Am urcat în mașină cu el în brațe și am pornit la drum. Era neli­niștit, totuși. Bucuria prie­te­ni­ei cu mine se împletea cu tristețea depăr­tării de prietenii lui, de locurile cunoscute. Era, fără îndoială, tea­ma de necunoscut. Îl mân­gâ­iam și vorbeam cu el permanent, asigu­rân­du-l că va fi bine. Răs­pun­deam, acum, de via­ța lui. Tata m-a întrebat așa într-o doară cum se simte Rony...îi dăduse un nume!!!Am râs cu toții.Ajunși acasă, l-am lăsat liber, în curte.Și iată cum des­tinul i s-a schimbat radical,dintr-un câine hoinar a devenit un câine al familiei, iubit, răsfățat, îngrijit.Cu el alături nu mă simt singur.Acum stă lângă mine și-mi urmărește stiloul.Cred că este fericit,dă din coadă continuu.

 Tu ești păstrătorul tainelor mele,el este prietenul meu credincios...acum plecăm la plimbare...

                     Pe curând,prietene,dragul meu jurnal....

 

                    Urarea lui Nichita Stănescu

“Vă doresc visuri nesfârșite.

Dorința furioasă de a realiza câteva.

Vă doresc să iubiți ceea ce trebuie să iubiți.

Și să uitați ceea ce trebuie uitat.

Vă doresc pasiuni.

Vă doresc tăceri.

Vă doresc să rezistați la căderi, indiferență.

Mai presus de toate, îmi doresc să fiți voi înșivă.

Cu credința, cel mai frumos dar, care se află înăuntru.”

La multi ani fericiți!