pomii-nfloriți....

Pomii-nfloriți din noapte
par candelabre,așa-s de albe florile voalate!

Sunt flori?sau stol de albe porumbițe
ce-așteaptă semnul zborului spre casă?

 Florile țes dantele, coronițe,
Iar pomii parcă-s gătiți în straie de mireasă!

Dar, când s-au desfăcut așa de dalbi?
Aveau doar muguri fragezi până ieri,
Precum coconii fluturilor albi,
Țineau închise-aripile de îngeri!

Pomii-nfloriți mă-nvață: ca floarea, să port haină albă-n viață!

compunere--Despre fotografie...

-o familie fericită---

   Fotografia există de două secole. De două sute de ani fotografia contribuie la scrierea istoriei. Fotografiile au stat drept dovadă a unui număr extrem de mare de evenimente care au marcat lumea. Care au schimbat-o. Fotografiile îngheață acel moment și îl transmit mai departe. Cu adevăratul mesaj. Cu exact starea din acea clipă. Fotografiile nu mint.Am văzut fotografii cu aspecte din cele două războaie,imagini cutremurătoare din lagărele morții,imagini cu peisaje de vis din locuri neștiute de mulți oameni,unele luate chiar din navele spațiale

   Privind în jur mă-ntâlnesc cu fotografii peste tot. Avem acasă tablouri cu chipurile persoanelor dragi,îmi place să-i privesc pe cei din familie,să le văd chipurile pe care le aveau cu ani în urmă:ce frumoasă era bunica în tinerețe,ce sportiv era bunicul,ce mult seamănă fratele meu cu tata,când era licean,ce chip superb de fotomodel avea mama.Doamne!ce minunată le-a fost viața!ce chipuri fericite aveau la diverse evenimente:în școală,la petrecerile din adolescență,în vacanțe,la venirea mea pe lume-se văd lacrimile pe obrajii emoționați...mă văd făcând primii pași,apoi la grădi recitând...a!prima zi de școală,tortul la șapte ani.Fiecare fotografie îmi aduce aminte de clipele trecute,pe unele mi le amintesc,pe altele le-am uitat,dar acum,da!le retrăiesc.Zâmbesc...aș vrea să întorc timpul...nu! mai bine merg înainte și voi înscrie alte și alte momente din viața mea pe care le voi retrăi ,privindu-le peste ani.Mă uit în reviste și de multe ori trec peste text și privesc doar imaginile,mă aștept ca fiecare poveste să aibă o ilustrație atașată, merg pe stradă și mă  întâlnesc cu fotografii prin tot felul de panouri publicitare,pe care le admir sau nu,pe care le apreciez sau nu. Dar ele fac parte din viața noastră,a oamenilor. Mă gândesc că fiecare persoană e un fotograf prin camera pe care o are cu el, fie că-i un telefon sau un aparat compact. Orice ar fi ai o cameră cu tine cu care poți fotografia oriunde sau pe oricine.

   Eu cred că fotografia că nu este artă, ci este memorie emoţională,devine astfel un depozitar al realităţii ce prinde viaţă prin emoţia imprimată, o voce ce vorbeşte despre ce ştim şi ce nu ştim, este ochii noştri acolo unde noi nu suntem sau, din contră, este vocea noastră când nu avem curaj să vorbim.

   

clasa a7a--ScrisoareaIII--

SCRISOAREA III-pag.156(citește textul!!!)

Ex.1=Primul tablou, lucrat intr-o impletire de metafore, personificari, repetitii, inversiuni, transpune pe cititor intr-o atmosfera de fabulos oriental. Autorul infatiseaza, prin alegorie, visul unui sultan de a deveni stapanul lumii. Luna, prefacuta in fecioara, coboara pe pamant, chemandu-l pe sultan, intr-un straniu joc nuptial; apoi, din inima lui, creste un arbore urias, a carui umbra cuprinde intreaga lume. Desteptandu-se, sultanul interpreteaza visul ca fiind trimis de profetul Mahomed. intelege astfel ca destinul a hotarat ca, "din dragostea lumeasca", un imperiu "se va naste".Este vorba, desigur, de un vis simbolic, sugerand dorinta de expansiune a Imperiului Otoman, de cotropire a unor -popoare pasnice:
"Iara flamura cea verde se inalta an cu an, Neam cu neam urmandu-i zborul si sultan dupa sultan. Astfel tara dupa tara drum de glorie-i deschid... Pan-in Dunare ajunge furtunosul Baiazid..." 

 Al doilea tablou prezinta, intr-o forma dramatica, invadarea pamantului romanesc de catre armata otomaia si intalnirea dintre Mircea cel Batran - domnul Tarii Romaiesti - si sultanul Baiazid, "la Rovine in campii".

Autorul con­tureaza, cu acest prilej, portretele morale ale celor doi conducatori de osti, slujindu-se de acelasi procedeu ronan-tic, al antitezei.

Al treilea tablou este descriptiv si infatiseaza lupta de la Rovine, din 1394, Eminescu slujindu-se, pentru evocarea ei, de stralucite imagini vizuale, de miscare si auditive.
Al patrulea tablou, tot descriptiv, zugraveste odihna luptatorilor. Unul din fiii viteazului domn trimite satiei sale, "de la Arges mai departe", o scrisoare de dragoste, alcatuita in stilul creatiilor populare.
Partea a doua a poemului cuprinde o imagine pmo-ramica a prezentului decazut. Dupa ce se intoarce inta o data spre "veacul de aur", pentru a-i elogia pe domnitorii, creatori "de legi si datini", ascutisul satirei se indreapta spre demagogia patriotarda a vremii sale.

Ex.2=Lupta de. la Rovine este infatisata, in a doua parte a tabloului, cu o maiestrie artistica deosebita.

Este o adevarata gravura de epoca. Tensiunea psihologica este inlocuita cu tensiunea luptei, cu confruntarea ostilor, autorul reusind sa evidentieze vitejia armatelor lui Mircea, deci vitejia intregului popor roman.

Fiind un razboi de aparare a independentei nationale, intreaga armata romana isi mobilizeaza puterea de aparare.


Ostirea romana iese naval­nic din umbra intunecoasa a codrului si loveste fulgerator pe dusmani:
"Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasa".

Iuresul bataliei va fi zugravit de poet prin folosirea indeosebi a imaginilor vizuale, auditive si motorii. Nu lip­sesc (fireste) diferitele figuri de stil, epitete, repetitii, in­versiuni, dar mai ales comparatiile si metaforele, prin care se obtine o imagine simfonica a tabloului. De exemplu, in acord cu hiperbola ("codrul clocoti") este enumerarea: (clocoti... "de zgomot", "de arme", "de bucium"), dar si repetitia ("mii de capete pletoase", "mii de coifuri luci­toare") in care superlativul popular "mii de" este expresia unei forte pe care nimeni n-o banuia. Epitetul are rol de a vizualiza imaginea ("coifuri lucitoare").
Miscarea abia dezlantuita creste vertiginos, iar patriotis­mul este demonstrat prin faptele eroismului colectiv:

"Calaretii implu campul si roiesc dupa un semn Si in caii lor salbateci bat cu scarile de lemn, Pe copite iau in fuga fata negrului pamant, Lanci scanteie lungi in soare, arcuri se intind in vant Si ca nouri de arama si ca ropotul de grindeni Orizonu-ntunecandu-l , vin sageti de pretutindeni, Vijaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie.., Urla campul si de tropot si de strigat de bataie".

Procedeeleprin care autorul obtine aceasta miscare a "vijeliei ingrozitoare" (metafora) sunt felurite: mai intai semnalam forta sugestiva a verbelor "implu", "roiesc", "iau in fuga", "scanteie", "se intind", "vajaind", "urla", Re­memoram, de asemenea, expresivitatea sugestiva a verbului "roiesc", capabil sa noteze agitatia albinelor, ca si a sin­tagmei referitoare la ostenii capabili sa "ia ii fuga fata negrului pamant" - in care locutiunea verbala e magistral imbinata cu personificarea si inversiunea; aceasta lasa im­presia unei multimi de osteni in necontenita crestere. Miscarea dobandeste relief si prin nuantarea, in culori de­osebit de vii, a imaginilor ("cai salbateci", "lanci scanteie lungi in soare", "orizonu-ntunecandu-l " etc), incat totul se transforma intr-o imagine cinematografica. Ritmul alert se obtine mai ales prin aliteratie simpla si complexa ("Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie"). De asemenea, terme­nii onomatopeici contribuie la cresterea accelerata a ampli­tudinii muzicale, ei aflandu-se intr-o subtila gradatie: ("freamat", "zbucium", "clocoti", "zgomot", "de arme", "roiesc", "urla" (campul), "ropotul de grindeni" - cul­minand intr-un cuvant care exprima sintetic toata atmos­fera:

"durduind soseau calarii", cu intelesul de "a cutremura", "a dudui", "a zgudui".

Apar si hiberbole care gigantizeaza totul, dar si comparatia (care asociaza mereu forta naturii cu forta omului):

"Orizonu-ntunecandu-l , vin sageti"; "Pe pamant lor li se pare ca se naruie tot cerul"). Sagetile vin "ca nouri de arama", "ca plesnetul de ploaie"; imparatul striga "ca si leul in turbare"; asabii cad "ca si palcuri ri­sipite"; sagetile suiera "ca si crivatul si gerul"; calaretii soseau "ca un zid inalt de suliti", ale tarii steaguri vin "ca potop ce prapadeste", "ca o mare turburata".




Prin tehnica basoreliefului este scoasa in prim plan oastea romana care domina campul de bataie. Romanii "printre cetele pagane trec rupandu-si large uliti" (metafora si inversiune), iar Mircea, mare comandant de osti, asigura, prin exemplul personal, victoria armatei sale, vadindu-se un bun strateg si bun tactician:
"Mircea insusi mana-n iupta vijelia-ngrozitoare Care vine, vine, vine, calca totul in picioare".

Pronumele de intarire "insusi", pus langa substantivul propriu "Mircea", detine si accentul afectiv. Repetitia, la randul ei, mareste si mai mult efectul bataliei, care se desfasoara intr-un ritm ametitor. in acelasi scop, Eminescu foloseste comparatiile homerice (spectaculoase) si hiperbolele, cum am vazut in exemplele de mai sus:

"Durduind soseau calarii ca un zid inalt de suliti Printre cetele pagane trec rupandu-si large uliti".

Antiteza, procedeul fundamental din acest tablou, (dar si din intregul poem) este un mijloc magistral de-a infatisa batalia de la Rovine ca pe o uriasa revarsare a maniei pedepsitoare a romanilor: in tabara invadatorilor, domina haosul: ,
"in zadar striga-mparatul ca si leul in turbare, Umbra mortii se intinde tot mai mare si mai mare; in zadar flamura verde o ridica inspre oaste, Caci cuprinsa-i de pieire si in fata si in coaste, Caci se clatina rarite siruri lungi de batalie; Cad asabii ca si palcuri risipite pe campie, in genunchi cadeau pedestri, colo caii se rastoarna, Cand sagetile in valuri, care suiera; se toarna Si, lovind in fata,-n spate, ca si crivatul si gerul, Pe pamant lor Ii se pare ca se naruie tot cerul".

Sa observam bogatia verbelor de miscare la prezentul istoric, dar si la imperfect ("veneau", "striga", "soseau") sau la gerunziu ("lovind", "durduind", "rupandu-si", "gonind") ca si prezenta anaforei (o repetitie la inceput de vers).
Fratia om-natura spulbera inca o data agresivitatea invadatorului:
"Peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata Acea grindin-otelita inspre Dunare o mana, Si in urma lor se-ntinde falnic.armia romana".

Simfonia luptei culmineaza prin strigatul de triumf al poetului (detectabil in comparatia "ca pleava vanturata", dar si printr-o tonalitate majora, realizata prin vocale deschise, sub accent, a ritmului trohaic). E aici o cadenta martiala, oastea lui Mircea cel Batran fiind ordonata ca pentru o parada militara festiva.
Tonalitatea de oda este sustinuta atat prin ritm (trohaic), cat si prin masura versurilor (de 16-17 silabe) la care se adauga rima imperecheata. Fraza eminesciana este plina de cursivitate si de echilibru. Predomina raportul de coordonare, fata de cel de subordonare. De exemplu:

"Eu nu ti-as dori vreodata /sa ajungi/sa ne cunosti/, Nici /ca Dunarea sa-nece spumegand a tale osti./" Propozitia a 4-a are exprimata doar conjunctia coordonatoare "nici", care leaga doua propozitii negative:

"Eu nu ti-as dori vreodata" cu "Nici nu ti-as dori".

Aceasta omitere a predicatului are ca urmare o concentrare a exprimarii, iar avertismentul cuprins in prima propozitie devine si mai puternic, capatand o tonalitate dramatica.


Uimeste si incanta la Eminescu miscarea muzical-simfonica a luptei; totul da impresia unei orchestratii in care instrumentele intra treptat, imprimand o crestere trepidanta a vuietului, pana la explozia finala a triumfului

Ex.3= tabloul prezinta, intr-o forma dramatica, invadarea pamantului romanesc de catre armata otomaia si intalnirea dintre Mircea cel Batran - domnul Tarii Romaiesti - si sultanul Baiazid, "la Rovine in campii". 

Ex.4=finalul luptei de la Rovine

Ex.5= Cel mai încărcat de podoabe stilistice este fragmentul bătăliei de la Rovine, unde avem o adevărată tornadă de mijloace artistice:

-   epitete: „poala… verde”, „capete pletoase”, „negruluipământ”, „caii sălbateci”, „flamura verde”, „zid înalt”, „mare turburată”.

-   comparaţii: „ca nouri de aramă”, „ca ropotul de grindeni” „ca vijelia” „ca şi crivăţul şi gerul”, „ca un zid”, „ca potop”, „ca o mare”. -metafore: „călăreţii… roiesd\ „după un semn”, „nouri de aramă”, „săgeţile în valuri … se toarnă”, „grindin-oţelită”, „large uliţi”.

-   hiperbole: „câtă frunză câtă iarbă”, „înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi’.

-   metonimii: „codrul clocoti… de arme şi de bucium”, „coifuri lucitoare ies”, „pe copite iau în fugă faţa negrului pământ”, „lănci scânteie”, „arcuri se întind”, „urlă câmpul”, „şi de tropot şi de strigăt”, „umbra morţii se întinde”, „se clatină … şiruri”, „săgeţile … şuieră”, „se năruie tot cerul”, „calcă totul în picioare”, „durduind soseau călării”, „se-mprăştie a duşmanilor şiraguri”, „veneau a ţării steaguri”, „păgânitătea e ca pleava vânturată”, „orizonu-ntunecându-l vin săgeţi”.

-   repetiţii: „care vine, vine, vine”, „tot mai mare şi mai mare”.

-   simboluri: „flamura verde”, „a ţării steaguri”, „ după un semn”.

- aliteraţii: „codrul clocoti”, „vâjâind ca vijelia”, „plesnetul de ploaie”. Preponderenţa metonimiilor, a rimelor rare, a ritmurilor alternante, a metaforelor, care dau relief ideilor, exprimă, de fapt, vigoarea spiritului eminescian. Ritmul cristalizează ideea poetică, de aceea continua alternanţă şi marea varietate a ritmurilor utilizate de Eminescu dau conturul timbrului unic, care, aşa cum arăta Garabet Ibrăileanu, este o trăsătură fundamentală a originalităţii actului de creaţie.

În balada,,Pașa Hassan”,Coșbuc evoca batalia de la Calugareni din anul 1595, elogiaza eroismul ostasilor romani sub conducerea lui Mihai Viteazul si satirizeaza lasitatea turcilor si a conducatorilor acestora. La inceputul poeziei se infatiseaza figura impunatoare a lui Mihai care patrunde vijelios printre dusmani urmat de vitejii sai. Maretia eroului este evidentiata prin constructia metaforica cu ,,fulgeru-n mana”, iar tumultul luptei se releva prin imagini vizuale, auditive si motorii. Avantul eroic al romanilor contrasteaza cu spaima si dezordinea din ostirea turcilor. Iuresul luptei este surprins prin verbele urland, s-arunca si prin substantivele flinte si fum. In aceasta parte a baladei este infatisat Pasa Hassan caracterizat de la inceput prin lasitate. In contrast cu pasa care se multumeste sa dea porunci, ramanand departe de primejdii, domnitorul romanilo se avanta asupra paganilor, incurajandu-si ostasii prin fapte. Comparatiile ca volbura toamnei, ca lupu-ntre oi, verbele frange, bate, vantura, adverbele degraba, inapoi pun in lumina vitejia legendarului Mihai. Provocat la lupta deschisa de catre domnitor, pasa alearga ingrozit pierzndu-si demnitatea de conducator gandind ca orice moarte este mai usoara decat cea survenita in confruntarea cu ghiaurul Mihai.

Ex.6= Cuvintele voievodului dovedesc intelepciunea si patriotismul sau. Patriotismul domnitorului este evidentiat nu numai prin vorbe ci si prin fapte, deoarece bun conducator si strateg, in timpul luptei este un adevarat exemplu pentru ostasii romani pe care-i conduce la victorie:

„Mircea insusi mana-n lupta vitejia ingrozitoare

Care vine, vine, vine, calca totul in picioare.”

Intre vorbele sale intelepte si faptele lui si ale oamenilor sai exista o concordanta deplina caci, „peste-un ceas paganatatea e ca pleava vanturata”. Mircea exprima ideea ca Domnul apartine tarii, subliniind ideea legaturii dintre romani si pamantul unde dorm oasele inaintasilor. Pentru a sublinia trasaturile morale caracteristice ale lui Mircea, autorul foloseste antiteza permanenta cu Baiazid. in acest personaj M.Eminescu a intruchipat demnitatea de neclintit si patriotismul fierbinte al poporului roman, care a luptat veacuri de-a randul pentru apararea fiintei nationale.La fel și în portretul lui Mihai, hotararea, darzenia, energia si curajul eroului se desprind, in primul rand, in timpul bataliei cu ultimele forte ale turcilor trimise de Hassan pe campul de luptă. Mihai este vazut astfel de ochii ingroziti de spaima ai pasei, asemenea unui urias care domina campul de lupta si care baga panica in dusmani. Imaginea lui se realizeaza ca un reflex al spaimei.

Ex.7=  Poemul eroic este o opera culta in versuri in care se povestesc fapte istorice marete sau legendare din trecutul unui popor, savarsite de personaje insufletite de sentimente nobile.
Batalia de la Rovine este un tablou plin de dinamism in care se reliefeaza vitejia, iubirea de patrie dar si virtutile ostasesti. Cei doi conducatori trec in planul al doilea, in prim plan fiind ostile.

compunere--De ce mi-e frică???.....

Frica este o stare emoțională creată de mintea noastră în unele situații incerte. Atunci când nu știm ce urmează să se întâmple, ne imaginăm viitorul, pozitiv sau negativ. Atunci, când scenariul este negativ și credem că se va întâmpla ceva rău, ne cuprinde frica.

De cele mai multe ori, ea este cauzată de lipsa încrederii în sine, care are două componente:

- teama că nu suntem suficient de: buni, talentați, deștepți, frumoși, etc.

- teama că nu merităm să fim iubiți.

Mama mi-a spus cele de mai sus,apoi m-a încurajat așa: Să nu uiți că frica este doar în mintea ta, este o plăsmuire a minții, o creație  a ei. De aceea, pentru a o dizolva și transforma în putere, trebuie să pătrunzi în mintea ta și să cauți soluții. Tot ce trebuie să știi este că ești capabil să faci asta și că îți ești dator ție să te eliberezi.

  Apoi mi-a mai spus că fricile pot fi multiple: frica de singurătate, de boală, de schimbare, de nou, de necunoscut, de întuneric, de pierderea cuiva drag, de pierderea libertății, de umilință.... Ele sunt atât de puternice, încât ne blochează, ne acaparează toată atenția și concentrarea, ne distrag de la multe lucruri pe care ar trebui să le facem.

  Încă de când eram mic, am avut momente în care mă simțeam învăluit de gânduri și mi se face frică. Întotdeauna noaptea sau când era întuneric. Pur și simplu, întunericul îmi transforma mintea într-un mediu prielnic gândurilor prăpăstioase

  Nimeni nu vrea ca toată viața să poarte greutatea pe umeri, nimeni nu știe cum poate scăpa de trăirile astea, dar le simte aproape mereu când nu e lumină.

  La mine a început cu o întâmplare povestită de o vecină, că într-o seară, nu știu ce necunoscuți încercau ușile apartamentelor și când li s-a deschis, indivizii au început să pună întrebări despre cine stă la apartamentul cutare, dar la numărul de sus? Vecina interogată a avut prezența de spirit să le spună că vecinul de vis-a-vis e polițist. Au plecat. S-a pus lacăt pe ușa din spate și nimeni, în afară de femeia de serviciu, n-are cheie.

   Și deodată am înțeles că: VIAȚA este minunată, dacă nu te temi de ea. Am făcut experimentul de a sta 15 minute pe întuneric,am cântat,am dansat,am râs de unii colegi,aducându-mi aminte prostiile lor,mi-am impus curajul de a mă privi în întuneric,am văzut undeva departe o lumină și am simțit cum frica se transformă în forță.

   Așa am înțeles că pot fugi de temerile mele,pot să-ncerc să le evit,dar nu pot fugi la nesfârșit,trebuie să le înfrunt,iar apoi voi fi liber total.Dacă sunt prins cu 100 de sfori,voi fi captiv,dacă scap de 99 din temeri și rămân cu o singură sfoară,încă nu sunt liber.Așa că voi scăpa de toate 100,voi fi liber și-mi voi trăi viața fără frică de întuneric,de nimeni și nimic.VOI FI UN ÎNVINGĂTOR!!!!

compunerea--tabloul--Noapte înstelată

„Noapte înstelată” este  una dintre capodoperele semnate de pictorul olandez Vincent van Gogh, unul dintre cei mai mari reprezentanți ai post-impresionismului. Lucrarea este una reprezentativă, prin tușe și compoziție, pentru stilul acestui mare pictor modern. Lucrarea a fost finalizată în salonul sanatoriului în care van Gogh și-a petrecut ultima parte a vieții. Pictată în anul 1889, unul dintre cele mai cunoscute peisaje nocturne ale artistului înfăţişează priveliştea văzută de la fereastra camerei artistului din sanatoriul în care era internat. Partea centrală arată satul Saint-Remy sub un cer învolburat.
 Liniile învolburate și formele distorsionate creează o atmosferă intens emoțională. El este unul dintre cunoscutele peisaje nocturne ale lui Vincent( a pictat noaptea cu ajutorul unei lumânări pe care a pus-o într-o pălărie)și reprezintă o demonstrație impresionantă a modului unic de percepție și interpretare a naturii de un artist care a știut să își proiecteze sentimentele asupra lucrurilor din jurul său. În această perioadă, Van Gogh își pierduse credința, dar mărturisește că mai simte "o groaznică nevoie de - oare pot spune cuvântul - religie. Și atunci mi se întâmplă să ies noaptea să pictez stele. " Artistul a pictat cerul înstelat cu un sentiment teribil în fața măreției Universului. Totuși nu e vorba de o trăire neașteptată,spontană, planul fiind frumos calculat cu copacii profilați pe fundal, echilibrând compoziția.

În acest peisaj nocturn, compoziția e dominată de cerul înstelat,brăzdat de nori ondulați,stele ce strălucesc și o semilună puternic evidențiată.Cerul,luna și stelele sunt înlănțuite într-un ritm unduios.. Culorile predominante sunt albastru, galben si verde. Cerul menține ochiul privitorului ocupat în labirintul creat în jurul stelelor din nenumărate linii și puncte. Stelele, neobișnuit de mari și de strălucitoare, sunt înconjurate de o aureolă și par că se învârt continuu pe firmament. Semiluna degajă o lumină atât de puternică, încât poate fi comparată cu soarele. Spirale de lumină străbat cerul ca niște valuri, dând naștere unor reprezentări extrem de stilizate ale Galaxiei. Chiparoșii saltă spre ceruri ca limbile de foc, dar întunecimea lor transmite o senzație de greutate, astfel că sentimentul de mișcare nu devine copleșitor
Alături de chiparoși, numai biserica se ridică deasupra dealurilor..

  La poalele dealurilor ondulate se distinge un oraș în care unele case au ferestrele luminate. . Centrul orășelului este biserica, care tronează deasupra celorlalte clădiri, ca un simbol al stabilității dar conferind locului un aspect retras.

La stânga picturii se poate observa o structură masivă întunecată. Aceasta contribuie la senzația de izolare. Comparând-o cu restul obiectelor din tablou, structura pare gigantică. Unduindu-se la fel ca norii și cerul, ea oferă senzația de adâncime tabloului. De asemenea reprezintă un element extrem de important, deoarece îmi oferă mie,privitorului, ocazia de a fi parte din tablou: Ce este structura, ce reprezintă?sunt întrebări pe care mi le pun în gând și pe care le voi desluși în alte momente.... 

Tabloul relevă o scenă pe care eu o simt familiară,de parcă aș fi stat alături de pictor și i-aș fi urmărit mâna talentată.

(Din 1941 pictura este expusă la Muzeul de Arta Modernă din New York.)

compunere--Pădurea (descrierea obiectivă--subiectivă)

Descriere obiectivă:

Pădurea este o componentă a mediului terestru cu cea mai complexă structură și are o mare importanță economică, socială și ecologică.  Astfel, plantele sunt reprezentate prin arbori, arbuști și diferite specii ierboase.

             În pădure se întâlnesc ciuperci, licheni,. alge, bacterii etc.

             Aici trăiește o mare diversitate de animale. În pădure viețuitoarele sunt dispuse în straturi succesive care, în general, corespund cu dispunerea pe verticală a vegetației. Pădurea, datorită copacilor săi, are o climă moderată care influențează  zonele înconjurătoare. Ea menține umiditatea și scade temperaturile extreme din timpul verii și iernii; de asemenea, micșorează puterea vânturilor,copacii rețin picăturile de apă pe frunze și ramuri, care apoi se scurg, astfel nu se ridică nivelul apelor râurilor.

       Datorită fotosintezei, ea îmbogățește atmosfera cu oxigen, contribuind la menținerea vieții.

       Pentru omul modern, pădurea este un loc recreativ, de odihnă și uneori terapeutic.

        Din cele mai vechi timpuri, oamenii au folosit lemnul copacilor din pădure. Fructele și florile de pădure se folosesc la ceaiuri sau pentru obținerea unor medicamente, se consumă proaspete sau preparate. Datorită tăierilor efectuate de om ,furtunilor puternice, incendiilor, astăzi există suprafețe întinse de pe care pădurea a fost nimicită.

       

Descrierea subiectivă:

    Privită de undeva de la înălțime,pădurea pare un uriaș ce urcă domol coline,poteci neștiute,pentru a ajunge la un pisc prăpăstios,unde numai vulturii se-avântă.Îi caut  frumusețile, farmecul și viața ei trepidantă dimineața,când soarele începe să-i pătrundă ascunzișurile.
Privirea-mi se încântă de lumina care se cerne în ploaie deasă și caldă de raze,iar roiuri de musculițe, granguri și sticleți, pițigoi și cintezoi pictează verdele pădurii cu coloritul penelor și înfiorează văzduhul cu trilurile lor.Gâzele dansează amețitor,fluturii se joacă pe deasupra ierbii dese  și a florilor multicolore,transformând locul într-o sală de bal.Pătrund în adâncu-i ,unde lumina ajunge mai greu și-mi pare că sunt înconjurat de taine,mistere,foșnete ca o chemare nedeslușită.Este o pădure fantastică în care aburii se ridică înconjurând copacii în tăcerea de nuanțe verzui-culoare ce-mi dă senzația de iluzie,de basm.Ierburi uriașe se cațără pe trunchiurile copacilor,cerându-le ajutor,iar privind spre Cer printre crengile dese, îl văd acoperit cu un abur verde.Străbătută de izvoare repezi,pădurea ascultă simfonia picăturilor ce se strecoară printre rădăcini și pietre acoperite de flori delicate.Într-un culcuș ferit ,un iepure alb privește stejarul imens din față,așteptând să apară o zână  bună,care i-ar alunga singurătatea.E liniște,cald și răcoare,câte o picătură de apă îmi cade pe mână a rămas de la o ploaie ce-a trecut cândva.E ca-n Paradisul visat.....

compunere--- Despre sănătate...

Stau de multe ori de vorbă cu bunica mea cea înțeleaptă și-mi spune câteodată,văzându-mă dezordonat,că sănătatea este darul cel mai frumos şi mai bogat pe care divinitatea și natura mi l-a  făcut la naștere...cea mai preţioasă comoară şi cea mai uşor de pierdut. Sănătatea e darul cel mai frumos și mai bogat pe care natura știe să-l facă. Apoi adaugă cu supărare că această comoară este tot mai rău păzită de noi,oamenii,,de azi”.În gândul meu știu că într-o lume a calculatoarelor şi a tehnologiilor moderne, eu și cei din jur suntem de orice mai interesat decât de sănătate,ba chiar trăim fără a ne gândi că ar avea rost să facem ceva pentru acest DAR.Mi-am amintit de momentele când am fost răcit,cum toți se-nvârteau în jurul meu,cum mama îl privea cu îngrijorare pe medic,îi asculta sfaturile,nu dormea ore,ascultându-mi respirația și ce bucurie îi strălucea în ochi,când îmi vedea privirea vioaie,dornică de viață. Atunci conștientizez faptul că trebuia sa fiu atent la felul cum mă îngrijesc, promițându-mi că voi avea mai multa grijă, însă curând ca și alții îmi uitam propriile promisiuni…. și regrete….
Dacă ești sănătos, trăiești mult și bine! Asta ne dorim cu toții. Iubim viața.
Oamenii au trăit milioane de ani într-o intimă comunicare cu natura, cu fauna și cu vegetația ei, din acest cadru, el și-a extras cele necesare, pentru a se adăposti, pentru a se hrăni și pentru a se îmbrăca. A căutat leacuri contra bolilor, tratamente naturale din plante ,pentru a-și conserva sănătatea,ba chiar a visat la ,,tinerețe fără bătrânețe”....
Ne dorim o sănătate de fier, însă…. facem ceva pentru asta?
Ar trebui să acordăm mai multă atenție felului cum trăim și ne hrănim,ce atenție acordăm mișcărilor fizice, cu toate că în zilele noastre este din ce în ce mai greu să ne păstrăm sănătatea intactă, cu atâtea E-uri existente în alimente și cu atâta stres în viața cotidiană,chiar dacă suntem încă sub grija celor mari.
Animalele au fost primii medici formați de natură. Omul a studiat comportamentul animalelor și a învățat, voind să-și păstreze sănătatea sau pentru a se însănătoși. Astfel, au imitat animalele și au intrat în posesia unor mijloace terapeutice, după ce le-au testat pe propria piele.Am privit o pisicuță bolnavă,câteva zile a stat nemișcată,fără a se văicări ca noi,oamenii. Am citit în basme și am înțeles despre miracolele medicinei naturiste,leacurile vindecătoare, transmise din generație în generație.Dar medicamentele? Acestea sunt prescrise de medic, dar trebuie să cunosc regulile de bun simț,pentru a le lua,numai la indicații corecte.

Și pentru că e primăvară,am aflat că 25 martie este ziua Pământului,când fiecare fir de praf,de floare,frunză,de senin al cerului ne roagă să avem grijă de pământ,de sănătate,de viață!