basm popular,,Ileana Cosânzeana, din cosiţă floarea-i cântă, nouă-împărăţii ascultă”(fragment)

  ,,Era odată, în vremile de demult, un împărat. Barba lui albă ca omătul, faţa zbârcită şi capul său plecat înainte arătau că este un om de o vârstă foarte înaintată. Trei fete ce avusese le măritase după alţi trei împăraţi tineri şi vestiţi în lume; acum, nu-i mai rămăsese altă grijă pe cap, decât să încredinţeze fiului său stăpânirea ţării.

  Bătrânul împărat, simţind că din ce în ce slăbeşte mai mult şi că nu este departe ceasul de pe urmă, chemă lângă patul său pe fecior şi-i zise:

— Fătul meu, mie mi-a sosit ceasul despărţirii de viaţa aceasta, deci, înainte de-a închide ochii pentru totdeauna, am socotit de bine să te chem să-ţi dau câteva sfaturi părinteşti şi binecuvântarea cea de pe urmă. Scaunul meu împărătesc rămâne pe seama ta: fii dar înţelept şi cugetă bine cum ai să cârmuiești țara aceasta. Poartă-te cu oamenii ca un stăpân bun la inimă şi îndurat, ca un tată cu milă cătră fiii săi. Pe lângă aceste, încă un lucru, dragul tatei: când vei vrè să faci băi vara în apă de râuri, scaldă-te unde ţi-a plăcè, dar în lacul zânelor piciorul tău să nu intre. De te va împinge păcatul şi vei lucra împotriva acestui sfat, vei plăti cu lacrămi, cu trudă cumplită şi poate, în sfârşit, cu moarte năpraznică neascultarea ta, după cum spun izvoarele că au păţit câţiva din strămoşii noştri, care au fost slabi de inimă şi n-au putut să-şi calce pe dorinţe şi pe slăbiciunile sufleteşti.

  Sfârşind bătrânul împărat aceste cuvinte, închise ochii şi-şi dete sufletul.

  Tânărul fecior de împărat, după ce se sui pe scaunul împărătesc cu mare veselie, ce ţinu trei zile şi trei nopţi, începu să se puie pe gânduri şi să-şi aducă aminte de cele ce-i spusese tată-său despre lacul zânelor. ”

                                              ( Ileana Cosânzeana, din cosiţă floarea-i cântă, nouă-împărăţii ascultă)

 Basmul este o specie literară epică, de mare întindere, în care se narează întâmplări reale ce se împletesc cu cele fantastice, în care personaje reprezentând binele şi răul se înfruntă, totul terminându-se cu triumful binelui. Lumea basmului, populată cu personaje tipice: împăraţi, Feţi-frumoşi, zâne,zmei- stă sub semnul supranaturalului. La acțiune participă personaje imaginare, înzestrate cu puteri supranaturale, ce reprezinta binele și răul, iar în final acesta este învins.

 Basmul are formule specifice, de început, de mijloc şi de final. Titlul este numele personajului principal.

    Fragmentul aparţine unui basm, pentru că are câteva din trăsăturile acestuia.

    În primul rând este un text epic cu  acţiune, personaje, narator.

Titlul,,Ileana Cosânzeana” este numele unui personaj principal feminin din basme,o zână ce are o floare vrăjită, prinsă în părul cosiței(coadă) care cântă atât de minunat,de vrăjit, încât totul din lume se oprește, ascultă, se liniștește;cifra nouă arată persoane ce au compasiune, dragoste și blândețe.

 În ceea ce priveşte acţiunea, dintre momentele subiectului este prezentată expoziţiunea.

Formula initială ,,era odată  în vremurile de demult " are rolul de a introduce în lumea fabuloasă a basmului,indică un timp al începuturilor,este acel timp, când totul era posibil, iar întâmplările erau unice și irepetabile.

Actiunea se desfășoară lineară, succesiunea secvențelor narative este redată prin înlănțuire.

Este descris  bătrânul împărat, ajuns la o vârstă înaintată,dar mulțumit de soarta celor trei fete norocoase în măritișul lor cu împărați,,tineri și vestiți”.Simțindu-și sfârșitul aproape,își cheamă unicul fecior și-i transmite înțelepte învățături care-i pot folosi, atunci când va deveni împăratul acelor locuri,dar îi dă un sfat bun,important-să nu se scalde în lacul zânelor, care-i poate aduce chiar sfârșitul.Sărbătorile noului împărat nu-i alungă gândurile despre atenționarea tatălui său.

  În al doilea rând, fragmentul aparţine unui basm, deoarece personajele care apar în acest fragment sunt specifice basmului: împăratul,fiul său,nu au nume .

Descrierea împăratului,portretul fizic, este realizat prin epitete:,,albă”-nuanță ce semnifică bătrânețea,puritatea morală,măreția,modul de viață;,,zbârcită” ,urme ale timpului ce-a trecut ;,,capul plecat”,modest,respectuos pentru cei ce-l ascută. „Învăţăturile” sale către fiul său sunt un adevărat manual de guvernare,îi  transmite nu numai principii de a conduce împărăția, dar și principii morale:să fie înțelept,generos ca un părinte cu copiii săi, principii de guvernare a sufletului, îi oferă adevăratele valori, cele spirituale.Grijuliu, el se simte responsabil pentru viitorul fiului său.Dar sfatul cel mai important este acela de a nu a nu fi atras de ape periculoase,precum,,strămoșii”nesăbuiți.

Inteligent şi înţelept, îşi fundamentase câteva principii esenţiale de viaţă, care-şi dovedesc temeinicia şi pe care le sădeşte şi în educaţia fiului său. Povaţa dată se dovedeşte providenţială, deoarece ştie că fiul va dori să încerce necunoscutul, care i-ar putea provoca necazuri

Trăsăturile morale se disting atât prin caracterizarea directă a naratorului, cât mai ales prin caracterizare indirectă, adică din vorbele şi atitudinea împăratului.

Tânărul fiu ascultă sfaturile tatălui său,dar rămâne cufundat în gânduri,nu știe ce ascunde ultimul sfat al părintelui său.

Narațiunea se împletește cu descrierea și monologul împăratului. Naratorul povestește la persoana a III a,iar monologul are o dublă funcție: susține evoluția acțiunii și caracterizarea personajului.

  Limbajul folosit este simplu, popular caracteristic comunicării orale.

Vorbele din monologul împăratului ilustrează iubirea paternă pe care o are pentru fiul său:,,dragul tatei”.

    În concluzie, caracterul epic, universul şi formula iniţială sunt elemente care indică faptul că fragmentul aparţine unui basm.

         

Basmul este o o creaţie epică în proză în care autorul narează întâmplări reale care se împletesc cu cele fantastice. La acţiune participă personaje înzestrate cu puteri supranaturale care reprezintă binele şi răul, acestea aflându-se în confruntare. Întotdeauna binele învinge răul.

Trăsături definitorii ale basmului sunt:

-O primă trăsătură o reprezintă faptul că timpul şi spaţiul acţiunii sunt imaginare şi nedecise, nedeterminate.

-O a doua trăsătură o constituie faptul că basmele au ca structură o formulă de început, care introduce cititorul în lumea basmului; o formulă mediană, care menţine vie atenţia cititorului şi semnalează continuitatea acțiunii si o formulă finală, cea care îl scoate pe cititor din lumea fantastică a basmului.

-O a treia trăsătură este reprezentată de faptul că acţiunea este structurată pe momentele subiectului, ca în orice operă care aparţine genului epic; astfel, acţiunea prezintă o situaţie iniţială, apoi apare un element perturbator care declanşează o serie de situaţii neprevăzute, care duc către momentul de maximă tensiune, iar în final echilibrul se restabileşte.

-O a patra trăsătură o ilustrează prezenţa cifrelor magice: trei, şapte, nouă şi a obiectelor miraculoase, precum pana, solzişorul, puful, aripa etc.

-O a cincea trăsătură o constituie prezenţa unor motive literare specifice, precum: călătoria, probele, căsătoria, răsplata, ipocrizia răufăcătorului etc.

Personajele se împart în mai multe categorii:

Personajul principal al basmului sau eroul, cel care participă la întreaga acţiune; este imaginea binelui şi întruchipează idealul de cinste, dreptate, adevăr. Acesta poate fi  caracterizat atât prin mijloacele caracterizării directe ( de către autor,  de celelalte personaje sau prin autocaracterizare), cât şi prin mijloacele caracterizării indirecte ( prin fapte, atitudine, limbaj, din relaţia cu celelalte personaje).

De asemenea, în basm apare şi antagonistul, personajul negativ, cel care reprezintă forţele răului şi cu care se înfruntă eroul.

Totodată, în basm pot apărea ajutoarele, personajele care îl ajută pe erou în probele la care este supus şi donatoarele, cele care îi oferă eroului obiectele miraculoase.

Ca ultimă trăsătură, modul de expunere predominant este naraţiunea, care se îmbină cu descrierea, dialogul sau monologul.

  În concluzie, basmul este o specie a genului epic în proză, în care întâmplări reale se împletesc cu cele fantastice, iar personajele care participă la acţiune  simbolizează cele două lumi care se confruntă, binele şi răul.

doina populară,,Ce te legini,plopule”

—,, Ce te legini, plopule,

Fără ploaie, fără vânt,

Cu vârful tot la pământ?

— Da’ cum nu m-oi legăna,

Dacă mi-a trecut vremea

Şi-a venit iarna cea grea!

Vântul bate vălurele

Şi-mi aduce dor şi jele,

De pe unde-s păsărele.

Vântu-mi bate năduşit,

Frunza-mi pică la pământ

Şi mă lasă amărât;

Vântu-mi bate cam domol,

Păsările se duc stol,

Şi mă lasă amărât,

De mă clatin la pământ,

Făr’ de ploaie, făr’ de vânt” .  

                                       

                                                  (în vol. Flori alese din poezia populară, ediție îngrijită de Ioan Șerb)

 Doina este o specie a genului liric, în versuri, de dimensiuni restrânse, în care eul liric îşi exprimă în mod direct sentimente profunde de dor, jale, dragoste,tristeţe.... Specifică folclorului românesc, doina este de obicei asociată unei melodii lente, având caracter sincretic, pe lângă cel oral, anonim şi colectiv. Muzicalitatea textului este dată de elemente prozodice specifice liricii populare, precum ritmul trohaic sau rima împerecheată. Inspirându-se din atitudinea omului fata de viață și de moarte, față de timp și de natură, față de propriile trăiri și sentimente, doina are un caracter intim, personal.

În funcție de sentimentele și de atitudinea pe care le exprimă, doinele se clasifică în:doine de dragoste, de jale, de înstrăinare, de cătănie.

   O primă trăsătură prin care putem afirma apartenenţa poeziei la specia literară doina este transmiterea prin intermediul discursului liric a sentimentului de jale,amărăciune, stare sufletească apăsătoare.

Versurile nu sunt structurate în strofe, deoarece poetul exprimă o idee unică şi unitară, aceea a scurgerii ireversibile a timpului, care semnifică faptul că viaţa este trecătoare.

 Acestă doină de jae este alcătuită din două secvenţe lirice, organizate sub forma unui dialog între om şi plop.Spectacolul descriptiv este simplu pretext ,pentru a arăta risipirea vieții în timp.

Prima secvenţă lirică o reprezintă întrebarea omului şi a doua răspunsul plopului..

Prima secvenţă lirică o constituie întrebarea pe care eul liric o adresează în mod direct plopului.Plopul are ceva tainic prin tremurul frunzelor sale,iar foșnetul este ca un mesaj secret venit din alte lumi,imaginea lui este asociată cu jalea și singurătatea.

Eul liric îşi exprimă îngrijorarea pentru tristeţe plopului, care se leagănă,se clatină,plângând- „fără ploaie, fără vânt”. Legănarea plopului este un mister care-l nedumerește pe om.Sentimentul de apropiere sufletească îl determină pe om să observe amărăciunea, tristețea plopului, ilustrate printr-o imagine vizuală: „Cu vârful tot la pământ?”. Plopul este personificat, poetul îi atribuie sentimente şi stări omeneşti,umilit se apleacă în fața durerii vieții,a naturii. Plopul este asemenea omului doborât în fața vitregiilor vieții.

Secvenţa a doua este alcătuită din răspunsul plopului, trist,deprimat,care simte trecerea fără întoarcere a timpului,a vremii- este un moment dramatic,care aduce frica de îmbătrânire și de moarte în fața iernii întunecate și tăcute.Iarna este anotimpul care spulberă verdele naturii,este timpul îmbătrânirii,al frigului din sufletele ce se apropie de sfârșitul vieții.Vântul ,forța malefică care poartă valurile vieții: neplăcerile, necazurile aduce  tristețe din locurile înalte,unde sufletul poate înlătura orice suferință.Vântul este întruchiparea sufletului trist,înecat în durere,nefericit exprimând  disperarea şi deznădejdea plopului în anotimpul friguros şi pustiitor, ce se apropie implacabil (neîndurător) și-i alungă păsările,viața.

Elementele vieții care se degradează treptat, odată cu trecerea timpului, sunt relatate printr-o gradație, exprimând starea sufletească de o tristețe sfâșietoare. Ideea de timp este exprimată în doină printr-o serie de cuvinte ale aceluiași câmp lexical: ,,vremea", iarna".

Anotimpul prezentului este toamna, iar apropierea iernii este prevestită prin câteva semne specifice: „Frunza-mi pică la pământ”; „Păsările se duc stol.” Păsările în stol reprezintă tot ceea ce este viu și dinamic, o măsuratoare a timpului, iar plecarea lor înseamnă încremenirea întregii lumi, a universului dincolo de timp.

Plânsul dureros al plopului creşte în intensitate,fiindcă omul este conştient de trecerea timpului, de faptul că viaţa se scurge ireversibil,iar el este îngenuncheat.

   În al doilea rând, textul este o doină, deoarece are toate trăsăturile liricii populare, având caracterul anonim, oral, colectiv şi sincretic(mai multe modalități artistice).

În versuri predomină limbajul popular:,,legini,jele,nădușit.” Diminutivul,,vălurele”are  un puternic sens afectiv,exprimă trecerea liniștii dorite.

Zbuciumul codrului personificat este sugerat prin verbele de mișcare sinonime ,,legini", bate,clatin", iar repetițiile ,, vântul bate,fără ploaie,fără vânt,amărât", enumerația ,,dor și jele" ,epitetele,,cea grea,nădușit,amărât,cam domol” reliefează atât trecerea naturii într-o  altă existență, cât și trecerea neîndurătoare a timpului, ambele — motive de covârșitoare tristețe.

Adresarea directă prin vocativul,,plopule”este rostită cu tristețea omului care se vede asemenea copacului neliniștit.

Atmosfera de apăsătoare tristețe este accentuată și de muzicalitatea versurilor care prin măsura: 7 silabe, ritm trohaic,rima monorimă sau împerecheată ,unele cuvinte din rimă exprimă parcă trecerea întregii firi dincolo de timp, în veșnicie.

Limbajul popular este evidențiat în poezie prin muzicalitatea versurilor, armonia versurilor rezultă din succesiunea cadenței silabelor, din potrivirea caldă a sunetelor, din măsura adecvată trăirilor și sentimentelor exprimate.

   În concluzie, având în vedere argumentele menţionate, putem afirma că valoarea acestei creații populare este dată de lirismul ei răscolitor, de intensitatea, de sinceritatea sentimentelor exprimate,  de măiestria cu care autorul anonim știe să-și exprime tristețea apăsătoare.

compunere--Eu și lumea din jurul meu

În fiecare zi,când mă trezesc îmi pare că aud o voce ce-mi spune cu blândețe:Bine-ai venit în minunata lume a oamenilor!Privește în jurul tău-Soare. Soare arzând. Soare arzând cu toată lumi­na binecuvântată a lumii. Cerul s-a desfăcut în fâşii lungi şi albe şi s-a aşezat, odihnindu-se, aici. Un ver­de orbitor, care ţâşneşte din tot acest pământ bă­trân şi bun, se umple de flori, de păsări şi de fluturi, şi se ridică încet, spre un cer alb. E un freamăt al lumii, un zumzet continuu, o rugăciune neîntrerup­tă, o bucurie - e primăvară! 

  Iar eu mă simt fericit,că m-am trezit dintr-un vis,prin care-am trecut ca printr-un unui tunel de lu­mină.În fiecare zi îmi pare că gust pentru prima oară adevărata senzaţie a libertăţii! Mă simt uşor şi realizez că pot fi în mai multe locuri în acelaşi timp... fapt care nu mi se pare deloc ne­obiş­nuit.

  Iată-mă  purtat de dansul fulgilor de nea într-o lume a ghețurilor veșnice, într-un loc magic unde veselia Crăciunului nu se stinge niciodată.

 Ajung apoi în deșert,unde  întâlnesc precum Micul Prinț diverse făpturi.Șarpele este o creatură misterioasă, cu o anumită cunoaștere despre lume și o doză bună de luciditate,care-mi spune că așa cum sunt aici singur pot fi  singur și printre oameni, acesta fiind un mare adevăr.

  Și învăț  încă  o lecție: aparențele pot fi înșelătoare;cei pe care îi considerăm slabi, pot fi de fapt puternici, iar cei care apar în ochii noștri drept puternici,s-ar putea dovedi slabi.Îl privesc pe colegul meu care întârzie mereu la prima oră, la școală.Delicat,sfios,își cere scuze,se așează în bancă cu un aer trist.Nimeni nu l-a întrebat nimic,nu i-a iscodit tristețea,doar domnul de sport a aflat totul despre el,când l- a invitat într-o sâmbătă și pe el alături de noi toți la un meci.Cu lacrimi a refuzat politicos.Trebuia să fie alături de bunicul său bolnav,singura lui ființă din familie.Din ziua aceea a avut o nouă familie-părinții noștri și noi toți colegii lui.

  Privesc în juru-mi și observ: așa e lumea!oare sunt și eu așa?

  Viața este un pustiu în care poți muri de sete.Fie te poți salva,dacă ai credință-am învățat la Religie-fie caut Fântâna-viața,nemurirea,tinerețea veșnică-îmi spune vocea blândă.

  În lumea mea,familia,prietenii ,toți din școală,mari sau mici,oamenii de pe stradă, necunoscuții,cărora le zâmbesc,iar ei mă salută ,,Bună,prietene! mă simt scăldat în iubire, bucurie, extaz şi minunare. Nu mi-aş putea imagina nicio­dată că iubirea poate fi atât de intensă.

  Îmi mai place să explorez şi să descopăr lumea din jurul meu, de aproape sau de mai departe.

Ăsta-i unul dintre motivele pentru care-mi place să merg printre oameni. E felul meu de a mă familiariza  cu mediul în care mă aflu şi, cumva, îl fac al meu, mi-l însușesc, devine parte din mine.

  Lumea din jurul meu e ca un potir cu de toate. Faptul că e pace mă bucură, creându-mi speranțe.

  Cei de-acasă îmi spun să ascult ciripitul păsărilor, să sorb picăturele de rouă ale dimineții, să privesc verdele copacilor,toate sunt unele din micile frumuseți ce mă  înconjoară zi de zi--aceasta este LUMEA din jurul meu,o lume în care mă las purtat de entuziasm

compunere--Eu și Universul

Dau la o parte poarta de abur a primăverii şi intru. Îmi trag pe mine haina de ceaţă, mă învelesc în aburii limpezi, de­vin străveziu şi umblu. Păşeşc încet pe poteca de pă­mânt și-mi cațăr privirea spre vârful bradului ce mă ascunde de ochii curioși . Pământul de sub tăl­pile mele freamătă, sunt mii de ani de istorie înăun­tru, care se cer scoşi afară. Dar nu, n-o să fiu eu acela care să dezgroape tainele unui pământ care freamătă. Nu acum.... Eu sunt doar un om învelit în ceaţă, care a intrat pe o poartă nevăzută şi păşeşte încet, de-a lungul copacilor bătrâni ce se pleacă,salutându-mă.  În jur, până-n infinit, totul e verde şi întins, sub fundalul fără pată al cerului de primăvară.. Soare. Aerul stă.Apoi mă înalț spre adâncurile cerului.

Ştiam prea bine că doar acolo, printre constelaţii şi stele încremenite în timp, neliniștile dispar. Doar acolo, printre comete, roiuri de stele şi sori multi­co­lori, pot descoperi că neantul de fapt nu există. Exis­tă doar lumina şi întu­ne­ricul. Există vămile cerului şi energiile necreate ale lui Dumnezeu, deopotrivă cu bucuria de a înţele­ge că niciodată nu sunt singur şi rătăcit. Că sunt o fă­râmă dintr-un univers imens, fără hotare. Un univers deplin conştient că, fără prezenţa mea minusculă şi ne­sem­nificativă, ar fi infinit mai sărac, mai monoton şi mai lipsit de culoare. Un uni­vers rece şi perfect. Eu știu că m-am născut cu universul în mine, așa îmi explic de ce pot înțelege lumea din jur, de ce mi-o pot însuși. 

Când vine primăvara, nu mai există timp, tristețe, nimic! În fiecare an, la sfârșitul lui martie- începutul lui aprilie, când înmuguresc pomii, în mine se rupe un arc și-atunci mă simt exact ca mugurele care plesnește. Primăvara mă simt dintr-odată năpădit de o bucurie inexplicabilă, vreau parcă să iau în mine cât mai mult din acest peisaj,iar universul meu e acesta...oamenii,copacii,cerul... acolo unde sunt  se află lumea întreagă....

compunere---Îngerul primăverii

 Odată cu solstițiu de primăvară observ mai bine  tot ce mă-nconjoară:ruji înfloriţi, oamenii, păsările şi puzderiile de gâze, toate legate cu firele de lumină care coboa­ră din cer. Pământul devine un tărâm magic, în a cărui pace şi fru­museţe îi place şi Lui Dumnezeu să se plimbe, cu­prins de nostalgia Începutului...
Stau întins, pe pământ, şi deasupra mea stră­lucesc bulgării mari şi albi ai florilor de măr. Un alb intens şi pur, amestecat prin verdele crud al frun­zelor. Fun­dalul e albastrul limpede al cerului de pri­măvară. Un vânt uşor mişcă crengile şi peste mine încep să cadă petale grele, trase în jos de parfumul lor.

Pă­mântul e acoperit cu miresmele pomilor înfloriţi. Din nou, aşa cum se întâmplă să simt în astfel de locuri, nu mă mai tem de nimeni și nimic...frica pare ceva fi­resc şi banal. Simt sub palme iarba moale şi frage­dă. Să-mi trec degetele prin firele ei poate fi ritualul întoarcerii la copilărie.Totul este încon­jurat de marea albă a pomilor înfloriţi. Până şi spinii au înflorit şi aşază străfulgerări albăstrii pe verdele ce mă-nconjoară.Pe ramuri rândunelele zburdă, par că se joacă tot timpul, sunt prea vesele, berzele abia sosite sunt foarte serioase, sobre, se mișcă încet asemenea cavalerilor într-o sală de bal.

Și-atunci în pacea zilei mă întreb:  oare să fie un înger care vine, şi pe unde trece, se deschid florile?

              Vă doresc ca

                              în lumina albă a zilei

                                             și în tăcerea nopților

                        să fiți ocrotiți de îngeri.....

o SCRISOARE pentru oameni....

      Părintele Iosif, Arhiepiscop și Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale                                   Meridionale:

,,Dincolo de panică și frică, de nebunia cumpărăturilor făcute fără rost, de glumele uneori nesărate, ce vin tot dintr-o teamă ascunsă, dincolo de toate astea, s-a făcut liniște. Liniștea de care umanitatea nu a mai avut parte de foarte mulți ani, poate prea mulți să fie spre binele nostru.

Este afară o liniște teribilă, în toată lumea asta. Oamenii s-au oprit în loc în nebunia care s-a numit impropriu: Viață!

   Abia acum ar trebui să înțelegem că ceea ce am trăit, până a început pandemia, nu era viața noastră. Fiecare dintre noi alerga după ceva, după cineva și mai ales după putere și bani. Că banii conferă putere sau puterea conferă bani, nici nu mai are importanță.

Important e că omenirea asta continuă, omenirea călca peste orice și peste oricine. Omenirea și-a vândut sufletul, a uitat să iubească, să zâmbească, să dea dovadă de empatie, toleranță, înțelegere și mai ales iertare. Doar că a venit o secundă în viața noastră în care suntem nevoiți să ne izolăm. Izolarea nu e un lucru rău. Vom avea o vreme să ne împrietenim din nou cu noi, cu oamenii la care ținem, cu familiile noastre, cu sufletele noastre. Dumnezeu, divinitatea, Universul sau cum vreți voi să-i spunem nu face nimic la întâmplare. Din toată nebunia asta, vor apărea și lucruri bune, poate mărețe.

  Moare o lume pentru ca alta să se nască! Suntem obligați să o facem. Dacă nu vom avea tăria să renaștem, vom fi obligați într-un fel sau altul, importantă este întrebarea, nu răspunsul: De ce se întâmplă acest lucru pentru noi toți?

  Dacă ne uităm afară, ghioceii, iarba, copacii, păsările, animăluțele își văd de viața lor, neatinse. Pentru întregul pământ viața merge mai departe, după rânduiala Domnului, doar că pentru oameni, totul s-a năruit. La întrebarea: DE CE? vom avea răspunsul când totul se va termina. Putem doar să sperăm că totul se va termina cu bine. Când noi, oamenii, ne credem Dumnezei, Dumnezeu alege un virus, ceva care nu se vede să ne arate tuturor, nouă, măsura. Să înțelegem că vine o vreme pentru toate. Sănătate multă și izolare întru luminare!"