compunere---Îngerul primăverii

 Odată cu solstițiu de primăvară observ mai bine  tot ce mă-nconjoară:ruji înfloriţi, oamenii, păsările şi puzderiile de gâze, toate legate cu firele de lumină care coboa­ră din cer. Pământul devine un tărâm magic, în a cărui pace şi fru­museţe îi place şi Lui Dumnezeu să se plimbe, cu­prins de nostalgia Începutului...
Stau întins, pe pământ, şi deasupra mea stră­lucesc bulgării mari şi albi ai florilor de măr. Un alb intens şi pur, amestecat prin verdele crud al frun­zelor. Fun­dalul e albastrul limpede al cerului de pri­măvară. Un vânt uşor mişcă crengile şi peste mine încep să cadă petale grele, trase în jos de parfumul lor.

Pă­mântul e acoperit cu miresmele pomilor înfloriţi. Din nou, aşa cum se întâmplă să simt în astfel de locuri, nu mă mai tem de nimeni și nimic...frica pare ceva fi­resc şi banal. Simt sub palme iarba moale şi frage­dă. Să-mi trec degetele prin firele ei poate fi ritualul întoarcerii la copilărie.Totul este încon­jurat de marea albă a pomilor înfloriţi. Până şi spinii au înflorit şi aşază străfulgerări albăstrii pe verdele ce mă-nconjoară.Pe ramuri rândunelele zburdă, par că se joacă tot timpul, sunt prea vesele, berzele abia sosite sunt foarte serioase, sobre, se mișcă încet asemenea cavalerilor într-o sală de bal.

Și-atunci în pacea zilei mă întreb:  oare să fie un înger care vine, şi pe unde trece, se deschid florile?

              Vă doresc ca

                              în lumina albă a zilei

                                             și în tăcerea nopților

                        să fiți ocrotiți de îngeri.....