,, Uliţa avea şi un felinar, pripăşit printre rarii ei copaci. În fiecare seară, un moşnegel ghebos venea şchiopătând până la felinar ; îi vorbea ceva la ureche, ocrotindu-şi vorbele cu mînile, şi felinarul îi răspundea cu o lumină care dăinuia toată noaptea.Într-o zi, copilul care şedea de la prînz pe uliţă văzu pe moşnegel venind ca de obicei. Asemeni moşnegelului , venit pentru felinar, venise şi Septembrie pentru copaci. Copilul îi ştia numele, dar nu-i ştia rostul.A doua zi, felinarul era stins, copacii aprinşi. Ochii copilului nu se dumereau. Chibzuia el: ,,O fi vorbit oare moşnegelul şi copacilor ? Dar de ce ard ziua ?"Şi uliţa l-a învăţat că toamna e o lumină blîndă, aprinsă de copaci, să fie candelă de veghe pământului trudit. „Papaie ! Papaie ! !" Bunicul venea spre casă. Copilul îi zărise, de departe, punga de hârtie — pe care bunicul uitase s-o ascundă din vreme — şi o luase la goană înspre el. Era gata-gata să-i sară în braţe, când se împiedicăde o piatră şi căzu. Bunicul, deschizând braţele să-l prindă, scăpă jos punga din mână. Copilul, cu obrajii colbăiţi, cu ochii înlăcrimaţi, începu să scâncească : ,,Papaie, mi-o ieşit un cucui..." Când se aplecă să-l ridice, să-l mângâie, bunicul îl văzu râzând :uliţa îl împăcase, dăruindu-i cireşie risipite din punga adusă de bunic.”
( Ionel Teodoreanu, Ulița copilăriei)
Din punctul meu de vedere, titlul fragmentului din opera
literară,,Ulița copilăriei” de Ionel Teodoreanu, arată un spațiu cunoscut
personajului și o amintire plăcută trăită în acel loc de poveste al copilăriei.
Titlul este utilizat cu valoare denotativă(adică sens obișnuit al cuvântului)-,,ulița”
este un drum îngust care
străbate o așezare mărginit de o parte şi de alta de case.
În primul rând, titlul este reluat în text și
autorul descrie ulița,fără a-i da un nume,cu un ,,felinar”,o sursă de lumină
parcă rătăcită printre copaci.Ca-n povești apare ,,un moșnegel ghebos”ce știe
limba luminii,îi vorbește felinarului și acesta se aprinde.Uimit,copilul vede
cu ochi de poveste transformarea naturii:în locul felinarului se aprind copacii
uliței.Întrebărilor ce îi frământau mintea le răspunde ulița,învățându-l că
toamna devine ,,candela de veghe”,semn al speranței.Singur în fața misterului
trăit îl strigă pe bunicul apărut din lumină, în ajutor,,papaie”,nume vechi de
basm.Alergând,cade și revine în realitatea uliței,uită lacrimile și cucuiul
,pentru că din punga bunicului vede risipite fructele care-n lumina lui
septembrie par,,cireșie”.Ulița redevine spațiul de basm cu trăirile personajului asemenea ,,micului prinț”.
În al doilea
rând, titlul ca și copilăria este plin de strălucire:când își aprinde felinarul
e ca și cum ulița ar deveni o scenă pe
care apar lumini,personaje,trăiri de poveste.Modul de expunere este narațiunea duioasă
străbătută de descrieri fantastice văzute prin ochii unui copil.Imaginea
vizuală este lumina blândă a felinarului,a toamnei.Personificarea uliței este
discretă asemenea unei zâne,iar personajul ,,moșnegelul ghebos”ce dialoghează
cu felinarul devine în lumina toamnei,,papaie”,bunicul ce-i aduce fructe,,cireșie”.Numele
copilului nu este precizat,este folosit pronumele personal-persoana a3a
singular,masculin.Naivitatea reiese din trăirile interioare,din întrebările la
care nu-și poate răspunde,din relațiile cu bunicul,din bucuriile
mărunte,alternarea între vis și realitate.
În concluzie,titlul exprimă locul în care
un copil și-a trăit bucuria de a vedea realitatea așa cum a dorit-o prin culori
și trăiri pline de naivitate.
