caracterizare--Ionică mincinosul de Alexandru Mitru

,,Să nu minţi! Cu o minciună prânzeşti, da’ de cinat nu cinezi. Iar mincinosul n-are nici cinste…
Trăia odată un băiat, Ionică, căruia nu-i plăcea să-şi ajute părinţii. Nu-i plăcea şi pace bună.
Şi spunea tatăl său:
- Ionică, vezi de fă cutare sau cutare lucru!
Şi nu zicea băiatul că n-ajută.
- Îl fac îndată, tătucă! răspundea. Se prefăcea c-ajută şi nu ajuta.
Dar merge treaba asta odată, de două ori, de trei ori. Începe să simtă tătâne-său că umblă băiatul cu lucruri necurate şi pune la cale să-l lecuiască.
 Odată, vine feciorul înaintea lui taică-su şi îi rosteşte cu glas mieros:
- Tătucă! Ai spus că-mi vei face şi mie nişte opincuţe, dacă oi fi vrednic pe lângă casă. Şi sunt tătucă. Că, uite opincuţele astea vechi s-au ponosit!
                    Rău este, dragii mei, să fie cineva leneş şi mincinos. Da şi mai rău, când pe deasupra mai e şi fudul! Şi-aşa era Ionică…
Iar tatăl îi răspunse:
- Păi eu, băiete, mi-am ţinut făgăduiala. Acum rămâne să-mi arăţi şi tu cât eşti de vrednic.
- Am să-ţi arătat, tătucă, se smereşte Ionică.
- Atuncea uite, grăi tatăl, urcă-te chiar acum în pod. Vântură bine grîul ce-i acolo şi îndată ai să-ţi primeşti răsplata.
- Uiuum! face Ionică bucuros. Alerg să-l vântur.
Se face că se urcă-n pod băiatul. Se pitulează sub scară şi stă acolo preţ de-un ceas.
Pe urmă se întoarce:
- Am vânturat tot grâul, tătucă. Să-mi dai opincile alea noi, să merg pe uliţă şi să plesnească băieţii de necaz!
- Aleei, măi băiete, se mâhneşte tatăl. Ţi-am spus să vânturi grîul…Mai du-te o dată. Şi fă treaba cum se cuvine, c-apoi îţi vezi opincile făgăduite!
Pleacă feciorul. Se gândeşte:
               „De unde să ştie tătuca dacă am vânturat eu grâul ori ba? Că n-o avea la el oglinda fermecată!”
Aşa că pleacă, se suie în pod. Se joacă pe acolo cu mâţele şi se întoarce, fără măcar s-atingă un bob de grâu.
- L-am vânturat, tătucă! minte băiatul. Şi-n sinea lui se bucură mai dinainte pentru opincuţele noi.
- Nu e adevărat! se amărăşte tatăl. Haide cu mine şi-am să-ţi arăt că e aşa cum spun.
Se urcă amândoi în pod. Vântură tatăl grâul în faţa lui Ionică.

                     Şi când îl vântură ce credeţi,? Sub grâu el ascunse o pereche de opincuţe. Dar ştiţi, nişte opinci cum nu se văd pe oriunde, din piele galbenă croite, cu găitane lucitoare de şnur negru închingate. Asemenea mândreţe de opinci  vârâse tatăl acolo sub grâu!

Şi s-a aplecat băiatul să puie mâna pe opinci. Tată-l nu l-a lăsat. Le-a luat din grâu, a coborât, şi le-a pus într-un cui, chiar deasupra laviţei pe care dormea Ionică.
               morala:::.Să vadă, să înţeleagă bine că minciuna are picioare scurte şi întotdeauna o ajunge din urmă adevărul”

             *a vântura=a curăța grânele scuturându-le de mai multe ori;

  ,,Ionică mincinosul” este o poveste cu tâlc-o învățătură exprimată alegoric,o poveste moralizatoare, care transmite un mesaj, un sens;autorul o face cu o agerime de gândire, cu un spirit pătrunzător, uneori glumeț, cu o notă de umor.Scopul poveștii cu tâlc este să traducă un adevăr moral ,o idee abstractă în ceva familiar și ușor de înțeles pentru orice om.Povestea cu tâlc folosește subtil întâmplări obișnuite și lucruri familiare cu scopul de a conduce subtil și prietenos  spre o nouă înțelegere și o altă perspectivă. Deși e comună, deși pare banală, povestea cu tâlc are o simplitate încărcată de înțelesuri profunde, ascunde în cuprinsul ei înțelepciunea strânsă de oameni de-a lungul  vieții.

  ,,Ionică”-numele personajului principal-are un nume de alint,un diminutiv  derivat de la Ion,iar,,mincinosul”este un adjectiv substantivat-este omul înclinat să spună minciuni,prefăcut,nesincer,astfel că din titlul povestirii autorul își caracterizează personajul,avertizându-l pe el,dar și pe cititor prin porunca:,,să nu minți!”este a opta poruncă dumnezeiască care porunceşte ca omul să fie sincer, să mărturisească  întotdeauna adevărul în cuvinte şi în fapte.Explicația acestui îndemn se află într-o zicală care arată drumul scurt al unei minciuni descoperită în cele din urmă.

   Caracterizarea directă este făcută direct de autorul-narator care-și introduce personajul într-o poveste cu formula,,trăia odată”,astfel cititorul ajunge în lumea fabuloasă a basmului,într-un  timp al începuturilor când totul era posibil, iar întâmplările erau unice. Trăsăturile băiatului sunt ilustrate direct de narator cu jovialitate, cu umor: Ionică era leneș,nu-și ajuta părinții în munca din gospodărie, se prefăcea ascultător,dar găsea mereu cuvinte prin care-l convingea pe tatăl său că rezolvă orice treabă. Astfel procedează prin minciună,atunci când este trimis să vânture grâul.Merge ,fără a ști că tatăl său îi probează adevărul spuselor .Se dovedește a fi același nesincer.Cadoul dorit,opincuțele cu care voia să se mândrească,erau ascunse sub grâu.           

  Caracterizarea indirectă a personajului reiese din comportamentul, din faptele personajului: deși nu refuză nicio muncă la care este trimis,nu termină nimic.Neîndrăznind să-și refuze tatăl,se preface  că-l ascultă,că-l respectă,se poartă umil, dorind,,opincuțele”,dar înlăuntrul său își crede propriile minciuni;comportamentul acestuia arată fățărnicia băiatului care rostește cu glas prefăcut,,tătucă”,smerit,se dorește fălos și totuși este naiv,,se joacă cu mâțele”, atitudinea ipocrită, gândurile rostite,imaginându-și că tatăl nu va ști de fuga lui de muncă, numele și limbajul plin de cuvinte false îl vor purta spre o lecție meritată.

  Celălalt personaj,tatăl,este un om adevărat:își dorește să-și știe băiatul ascultător, totuşi, ascultarea nu înseamnă doar îndeplinirea unei sarcini,îl învață să respecte o promisiune,să înțeleagă rostul unei munci,să știe că munca se răsplătește în viitor, lenea și minciuna sunt răsplătite  pe loc.De aceea opincuțele dorite vor sta deasupra,,laviței pe care dormea”băiatul,pentru ca,văzându-le,, Să vadă, să înţeleagă bine că minciuna are picioare scurte şi întotdeauna o ajunge din urmă adevărul”—aceasta este MORALA povestirii: minciuna poate rupe o relație dintre  tată și fiu, pentru că în urma acesteia apare neîncrederea;tatăl și-a dorit doar SINCERITATE.

  Cuvintele utilizate au caracter popular, autorul folosește cuvinte uzuale pentru mediul în care se desfășoară acțiunea, iar proverbele și zicătorile utilizate au rolul de marca și accentua caracterul vorbit al vocabularului folosit.Autorul încearcă sa-și implice cititorul în poveste prin adresare directă, iar prin utilizarea dialogului, se încearcă evitarea monotoniei și totodată, implicarea celor două personaje. 

O încheiere: Prima oară omul citeşte şi pricepe. A doua oară citeşte şi se minunează: Mă amăgeam atunci când îmi închipuiam că pricep, fiindcă, de fapt, nu pricepeam nimic. A treia oară pricepe şi nu pricepe, a patra oară pricepe ce nu pricepuse şi nu înţelege ce înţelesese, şi tot aşa de fiecare dată. Şi dacă se osteneşte mult şi o ia de la capăt de multe ori până când uită de câte ori a luat-o de la capăt şi mai are şi ajutorul unui părinte,atunci începe să priceapă. Şi ăsta e începutul înţelepciunii.