miercuri, 3 iunie 2020

pastelul,,Broaștele”de George Topârceanu


,,Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă.
 Buchetele de trestii dormeau cu foșnet lin.
 Era o lună plină în fiecare baltă,
 Și-n fiecare undă o piatră de rubin.

 Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă
 Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val,
 Păreau luceferi galbeni, căzuți adânc în apă
 Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal.

 Ostroave mari de umbră închipuiau corăbii,
 Iar papura, mișcată în treacăt de zefiri,
 Nălța mănunchi în aer tremurătoare săbii,
 Prin pânza de lumină a undelor subțiri.

 Și broaștele semețe cântau cu glasuri multe
 Pe când, din înălțime, privindu-și fața-n lac,
 Un nour singuratic stătea uimit s-asculte
Cum bat ca toaca toate și-o clipă toate tac.”



  Pastelul este o creație lirică în versuri în care se zugrăvește un tablou din natură.
  Titlul poeziei,,Broaștele”este numele ființelor acvatice asociate cu luna,cu apele cerești,simbolizează misterele nopții.
  În primul rând,textul este un pastel,pentru că aparține genului liric,exprimând gânduri,idei și sentimente în mod direct,printr-o voce numită eul liric.Sunt exprimate sentimente de încântare pe care poetul le trăiește într-o noapte într-un peisaj acvatic.
  Prezența eului liric este discretă,nu sunt întâlnite mărcile lexico-gramaticale ale acestuia,poate fi descoperit în verbul,,am ascultat”din prima strofă,arată starea poetului de a percepe sunetele din jur, încordându-şi auzul.
  În al doilea rând este descris un tablou al naturii într-o noapte cu lună plină, momentul armoniei universale,când sensibilitatea lumii este amplificată prin vibraţiile benefice ale mediului.
În freamătul,,lin”al trestiilor,luna colorează valurile apei în rubiniu,fiecare val devine viața naturii,de unde nuferii ce par,,luceferi”, flori ale luminii sunt readuși în noapte de,,liane”și preschimbați în drumul scânteietor spre,,întunecatul mal”,loc al misterului.În umbrele nopții,în mișcarea adierilor de vânt imaginile iau forme fascinante:trestiile iau devin ,,tremurătoare săbii”.Sunetele singurelor vietăți ale misterului,,broaștele”sunt urmărite de,,un nor singuratic”,trecător,ce lasă impresia de ireal.
  Peisajul nocturn este redat prin imaginile vizuale și auditive:trestiile fragile freamătă ușor în adierea vântului,nuferii strălucitori devin drumuri luminoase spre țărmul întunecat,misterios;umbrele nopții desenează forme fantastice,iar sub luna plină corul broaștelor face legătura între pământ  și cer, între uman și divin, între ceea ce se cunoaște și ceea ce nu se cunoaște.
   Ca mod  de expunere dominant se utilizează descrierea ce alternează cu monologul liric. 
Epitetele:,,înaltă,lin,plină,tremurătoare,subțiri,singuratic”exprimă senzația de ireal, de fantastic,iar  epitetul cromatic ,,luceferi galbeni” fac aluzie la seninătatea drumului misterios și feeric în noapte,contrastând cu inversiunea epitetului,,întunecatul mal”loc al umbrei,al necunoscutului.Metaforele cu rol personificator:,,buchetele de trestiile dormeau;, ostroave mari de umbră închipuiau corăbii,  un nour singuratic stătea uimit s-asculte ” sugerează implicarea afectivă a elementelor din cadrul natural în peisajul nocturn.
 Muzicalitatea interioara a versurilor este realizată prin aliterații care conțin repetarea consoanelor în   ultimul vers,broaștele:,,bat ca toaca toate...toate tac” într-un ritm cu sunete diferite, vioi (aliterația este figura de stil care constă în repetiția  unor consoane). 
  Armonia versurilor este realizată de ritmul trohaic, rima încrucișată,măsura 13-14 silabe.