Cine n-a cunoscut vraja pădurii, misterul ei atât de
tulburător... imperiul acesta verde și uriaș, plin de șoapte și de miresme,
plin de semne și ademeniri, sufletul viu al naturii, pe care îl simt fâlfâindu-mi
pe la urechi? Natura reprezintă o zonă de bucurie și lumină. Natura vie este o
oază de
regenerare a sufletului, nu natura ,,ca peisaj"-decorul
pe care îl văd cu mintea plecată în altă parte. Nu caut peisaje, ci sufletul
arborilor, pregătiți, să-și transforme ramurile în candelabre pe care ard miliarde
de muguri strălucitori,evantaie de frunze,fructe. Ce fac ca să mă pot întâlni cu
un copac?Iată-l... Se află în fața mea, nemișcat, în toată simplitatea și forța
lui. Pare să mă aștepte demult, dar semnele noastre omenești de comunicare -
cuvintele - nu se potrivesc cu el. Mă apropii în tăcere, cu mintea - purtătoare
a unui mesaj de bine, cu sufletul - dornic de comuniune totală, cu simțurile -
cele mai în măsură să-mi reamintească drumul pierdut.Dacă-mi pun palmele pe coaja
lui zgrunțuroasă sau netedă, pomul se va bucura de atingere,poate-mi va răspunde,
iar un dialog începe să se înfiripe, o comunicare timidă la început, apoi din
ce în ce mai puternică, până când voi realiza că ce simt este, de fapt, afecțiune.
Îl ascult,îmi lipesc urechea de trunchiul lui, pentru a percepe ce se întâmplă
în universul ascuns de coajă. Acolo e inima, și încet-încet o aud bătând. Un
sunet stins, dar real, care îi măsoară viața. Îi inspir aroma amăruie sau
dulce, într-un ultim gest de tandrețe, îmi lipesc obrazul de coaja arborelui cu
care sunt pe cale să mă împrietenesc.L-am ascultat povestindu-mi despre florile
care creşteau la tulpina lui, despre călţunaşii care-l iubeau atâta, încât se
întindeau peste iarbă, până la trunchiul pe care i-l îmbrăcau în flori
portocalii. Mi-a povestit despre tristeţile şi bucuriile prin care trec
ei,copacii, despre prietenia cu fluturii care roiesc în jurul lui, despre veri
înecate de căldură, când păsări nenumărate se ascund la răcoare sub frunzele
lui şi despre geruri care îngheţau aerul și care nu l-au doborât.
Mă simt bine
lângă copacul meu și,când suntem alături,mi se pare că şi inima mea bate câteodată
mai repede, de dragul lui. Eu mă sprijin de el, el de mine, şi aşa, zilele ne
trec mai uşor......
