poezia,,Părinții”de Ana Blandiana

 

,,Părinţii fac totul oricând pentru noi -
Ne nasc şi ne cresc mai mari decât ei,
Rămân apoi cu discreţie în urmă,
Nu ne deranjează de obicei.

Li-e ruşine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi,
Pentru noi prea modeşti şi prea simpli părinţi,
Vinovaţi pentru timpul pierdut
Ne privesc în tăcere cuminţi.

Apoi îşi mută privirea în stea,
Când raza-nglodată de cer se subţie.
Şi, obosiţi, nu pregetă-o clipă
                                                   Să ni se aşeze în pământ, temelie.”

 

  Poezia “Părinții” de Ana Blandiana este o opera lirică,o confesiune, poeta își exprimă în mod direct sentimentele pe care le are față de părinți: de dragoste, de duioșie, de admirație,de  compasiune.,de recunoștință.

  Titlul poeziei este un substantiv articulat hotărât,părinții sunt întemeietorii unei familii,ai unui neam,care duc o viață în armonie,cu o iubire necondiționată,dăruire totală.

  Ca o ilustrare a exprimării directe a sentimentelor eului liric, se remarcă prezența mărcilor lexico-gramaticale: forme pronominale de persoana I: ,,noi,ne,ni”.Poezia este alcătuită din trei catrene,a căror muzicalitate este realizată prin rima imperfectă,ritmul iambic,măsura de 8-10 silabe.

  Prin descriere sunt exprimate gradat sentimentele de dragoste, compasiune, recunoștintă.

  Intensitatea sentimentelor sunt exprimate din primul vers-o propoziție enunțiativă în care cuvântul,,totul”(pronume nehotărât)înseamnă integral complet-răbdare,osteneală,necazuri,sacrificiu,bucurii,din care nu lipseşte nimic;,,oricând”-în orice timp,totdeauna,fără a număra timpul.Sunt apoi enumerate etapele pe care le trec cei ce se doresc,,părinți”:,,ne nasc,ne cresc” cu dorința de a fi depășiți,de a urca pe scări înalte ale vieții acolo unde ei nu s-au încumetat.

Imaginea dedicării totale a părinților, care, după ce au dăruit totul, se retrag, pentru a nu stingheri cu prezența lor este copleșitoare. Enumerația pașilor în dăruirea lor este deosebită-,sunt asemenea sfinților care prin discreția faptelor,a smereniei își risipesc energiile în tăcere, fără laude.

  În strofa a doua este surprins sacrificiul continuu al celor ce se dăruiesc.Enumeratia adjectivelor la superlativ absolut prin repetarea adverbului,,prea”conturează o imagine tristă,adevărată a celor cu o delicatețe, frumusețe sufletească ,,li-i rușine”,sentimental de sfială,jenă pentru transformarea lor odată cu trecerea timpului. Se simt,,vinovați pentru timpul” calm și îngăduitor,,pierdut”,fără întoarcere,când  n-au dat valoare clipelor,când n-au luptat prea mult pentru ei și cei de-aproape și-atunci ,,ne privesc în tăcere cuminți”,cu judecată,liniștiți,dar neputincioși,cerând parcă iertare pentru neîndeplinirile lor,mergând înapoi pe firul amintirilor și al emoțiilor.Este o inversare a rolurilor-sunt ca niște copiii care nu și-au îndeplinit rolurile.

  În strofa a treia sentimentul de compasiune atinge intensitatea maximă:imaginea stingerii părinților este conturată printr-o metaforă:,,își mută privirea în stea”au devenit candela vieții,lumini nemuritoare,se îndreaptă spre veșnicie,de sus vor veghea viața celor dragi.

 Părinții vor deveni,,temelie”,sprijin,baza eternă a generațiilor.

Verbele la timpul prezent susțin intensitatea trăirilor, iar ipostaza eului liric este cea a generației tinere care-și mărturisește sentimentele de recunoștință pe care le are pentru părinți.

  Mesajul poeziei:așa cum părinții fac totul oricând pentru copii și aceștia trebuie să-i înconjoare cu iubire,respect,să le fie sprijin odată cu trecerea timpului,când ajung,,prea bătrâni,bolnavi”,să fie păstrați cu smerenie în amintire.