Sunt în grădina
bunicilor,păzită cu strășnicie de o pisică mare portocalie,ciudată
culoare,ciudați ochi negri ce se rotesc la fiecare mișcare și parcă mă oprește cu privirea lângă mărul de la poartă, un pic aplecat peste cărarea mărginită veșnic de
trifoi. Îmi ies în față, mândre și țanțoșe, hortensiile și crizantemele cu puf
de toamnă, daliile colorate și prunii bătrâni cu scoarța crăpată de
vreme.
Mă așez timid lângă pisică,fără să-i cer voie și privesc
forfota musculițelor ca nişte râuri ce curg din streaşină până la
pământ. Câteva albinuţe poposesc, la alegere, pe un trandafir timid,mirositor,
pe un caprifoi înflorit, pe o dalie ori pe vreo crăiţă... Se bucură că ne sunt
musafiri şi bâzâie necontenit. La întrecere cu albinele, au pornit şi câţiva
fluturi coloraţi, care zburdă prin aer. Un pâlc de vrăbiuţe zbârlite şi gureşe
ciripesc şi-şi antrenează puii, acum mari, pentru zboruri mai înalte. Noaptea,
,,culeg" din prunele rămase în copaci şi le aruncă jos, pentru a fi la
îndemâna mea. Când ziua mă văd culegându-le, îşi sporesc ciripiturile şi se
bucură. În semn de prietenie, le ofer şi eu pe o scândurică un ospăţ cu
firimituri de pâine, de prăjituri şi de biscuiţi. Le ciugulesc cu poftă. Un
stol de grauri hrăpăreţi se opresc din zbor şi potopesc ultimele fructe uitate
în pom. O codobatură,mi-o arată bunicul, controlează iarba de firimiturile
ce au mai rămas de la ospăţul păsărelelor şi bate pământul cu coada, mulţumind
pentru cele găsite. Prepeliţa-domnișoară păşeşte tacticoasă prin iarbă şi
nu îndrăzneşte să se apropie de ospăţ. Uitându-se doar la bucuria altora, se
îndreaptă spre lucerna din grădină, unde îşi are puii. Apare şi o ciocănitoare
în toaletă multicoloră, care îşi găseşte loc de popas pe creanga nucului bătrân
de la colţul casei, unde începe să bată toaca. Pe rămurica unui soc tânăr, un
piţigoi ciripeşte şi se făleşte în ,,fracul" lui albastru, făcându-i în
ciudă fratelui său îmbrăcat în ,,frac" cenuşiu. E concurenţă în lumea
păsărilor! Multe rândunele umplu crengile,, se sfătuiesc", apoi zboară,
să caute hrană,știu că vor pleca în curând.
Eu însă mă uit înspre casa bunicilor și o văd cum
începe să se lumineze, mai întâi pe dinăuntru și apoi pe dinafară, și cum în
jurul ei se adună, parcă pentru a o proteja, și florile, și frunzele, și pomii,și
păsările care și-au făcut zeci de cuiburi la toate streașinele.Mă ridic,mă înalț
puțin pe vârfuri și mă văd ca-ntr-o oglindă, scriind povestea aceasta, pentru a
le mulțumi lor, paznici dragi, necuvântători, care fac din casa și din curtea
bunilor mei un rai.
