Textul 1
,, Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.”
(Al. Mateevici – ,,Limba noastră”)
slin – strat de murdărie de pe peiele sau de pe hainele
necurațate
hram – biserică cazanie – predică prin care se explică un
pasaj din evanghelie
Textul 2
,,Spunea tatăl meu printre altele:„Limba cuprinde
poporul, fapta limbii lui si pământul acestui popor... Limba nu ne-au păstrat-o
cărturarii întotdeauna... Gramatica limbii românești e
risipită pe pământul românesc, cântă in copaci, zboară in văzduh, murmură in
izvoare, se revarsă peste lumi, coace în grâu, geme în vânt ca orga, se
subțiază in ecouri de vioară... Vreau să spun că în limba românească este
pentru un român și altceva decât litere, silabe, conjuncții, prepoziții,
articol, substantiv, verb si adverb. Una din marile
taine ale vieții e limba... Limba nu este un fapt al voinței, e opera
inconștientului. E prima și definitiva dominantă a omului în viață si aceea
care îi dă o caracteristica proprie. Noi suntem lucrul limbii, nu limba e
lucrul nostru... Limba noastră e și filozofia noastră și trebuie să ne încredem
in ea...” Citatele sunt câteva dintre opiniile lui împărtășite în diverse
momente de lucru în care notam sau imprimam pe benzi de magnetofon, păreri
legate de unele „atitudini academice, universitate sau, simplu, scriitoricești,
în ultimii lui ani de viață... Arghezi a fost si cel care, în plenul Secției de
limbă si literatură din Academie, a cerut scrierea cuvântului României cu â din
a, nesuportând imixtiuni străine în esența valorilor istorice, naționale și de
grăire sau scris...” El mai spunea „Cultura e sfeșnicul minții!”
(Scrisoarea adresată de Baruțu Arghezi lui Tudor Cristea,
din,,Corespondența criticului Tudor Cristea)
A.
1. Transcrie, din textul 1, două definiții ale limbii
române
2. Aparțin aceluiași câmp lexical toate cuvintele din
seria:
a) copaci, grâu, izvoare;
b) copaci, văzduh, murmură;
c) păsări, zboară, văzduh;
d) izvoare, povestiri, citind.
3. Atitudinea autorului celui de-al doilea text-suport
față de concepția tatălui său cu privire la limba romănă este:
a) detașată; b) admirativă; c) negativă; d)
dezaprobatoare
4. Tema centrală a primului text-suport este:
a) natura; b) timpul; c) istoria națională; d) limba
română.
5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca
dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două texte:.
Textul 1
Enunţul Adevărat Fals
Structura: „S-a trezit din somn de moarte ca viteazul din
poveste” conține o comparație.
Limba română este definită exclusiv „comoară”, „cântec”,
„foc” și ”frunză verde”.
Secvența „Roi de fulgere ce spintec/ Nouri negri, zări
albastre” conține două epitete cromatice
Textul 2
Enunţul Adevărat Fals
Baruțu Arghezi a cerut Academiei scrierea cuvântului
România cu â.
Tudor Arghezi definea limba română drept opera
inconștientului și o taină a vieții.
Doar cărturarii au putut păstra în timp limba română.
6. Precizează, în unu-două enunțuri, o trăsătură a
textului liric, identificată în textul 1
Poetul își
exprimă emoții și sentimente în mod direct prin vocea eului liric. Adresarea
directă către întregul neam este plină de patetism și are drept scop
transmiterea mesajului de a păstra dulceața, muzicalitatea și splendoarea
limbii. Verbul la modul imperativ,,strangeți",pronumele,,vi,vă” arată ideea
de îndemn, iar prin verbele la viitor poetul dă o perspectivă fericită.Limbajul
expresiv prin figuri de stil:metafore:limba este ,,o comoara, un șirag de piatră
rară,foc ce arde”;epitete:,,vechi izvoade,veșnicele adevăruri”;comparații:,,ca
viteazul din poveste.”
7. Prezintă un element de conținut comun celor două texte
date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
Elementul comun
al celor două texte este adânca dragoste și prețuire pentru limba română, creație
a poporului nostru de-a lungul existenței sale istorice. Textul poeziei este
o odă dedicată sufletului și liantului neamului nostru - limba română, o limbă veche,armonioasă.,, Limba
noastră-i o comoară, un șirag de piatră rară, foc ce arde, numai cântec, doina,roi
de fulgere, graiul pâinii, vechi izvoade, limbă sfântă, limba vechilor cazanii,
piatra lucitoare."În textul 2,limba noastră este,,una din marile taine ale
vieții”...e risipită pe pământul românesc, cântă in copaci, zboară in văzduh,
murmură in izvoare, se revarsă peste lumi, coace în grâu, geme în vânt ca orga,
se subțiază in ecouri de vioară.”
Cele două texte glorifică
limba română, este o armonie superioară între idei, imagini, mijloace de
expresie ce reprezintă efectul unei maxime concentrări, a unei
stricte selecții artistice.
8. Crezi că limba română este una dintre valorile
autentice definitorii ale neamului românesc/ale identității naționale?
Motivează-ți valorificând textul 1.
Limba română este considerată o valoare autentică
definitorie pentru poporul român. Este un element esențial al identității
culturale și istorice, reflectând evoluția și unitatea neamului românesc. Limba română este un factor de legătură între
vorbitorii săi și un depozitar al istoriei, tradițiilor și valorilor culturale
ale românilor.
Limba română este un element central al identității
culturale a românilor, definind modul în care aceștia percep lumea,
interacționează între ei și își transmit valorile de la o generație la
alta. Deși vorbită în diferite regiuni geografice, limba română contribuie
la unitatea poporului român, creând o legătură lingvistică și culturală
puternică între toți cei care o vorbesc.
Limba română este un martor al istoriei, conservând urme
ale trecutului și reflectând evoluția limbii.
Limba română, prin specificul ei, contribuie la
diversitatea culturală a lumii, oferind o perspectivă unică asupra lumii. O
naţiune se defineşte prin comunitate de teritoriu, de viaţă social-istorică, de
limbă şi de factură psihică, care se exprimă prin cultură în general şi prin
poezie în special. Tezaurul spiritual al unui popor se găseşte ascuns, ca o
comoară, în limbă. De aceea poetul Al. Mateevici începe poezia Limba noastră cu
versul: „Limba noastră-i o comoară”. Această comoară spirituală, această
factură psihică defineşte cel mai bine o naţiune, fiindcă ea se naşte din
adâncul fiinţei naţionale.
În concluzie, limba română nu este doar un mijloc de
comunicare, ci și un simbol al identității, istoriei și continuității neamului
românesc.
9. Asociază fragmentul textul poetic ,,Limba noastră” de
Al. Mateevici cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură
suplimentară, prezentând o valoare culturală comună, prin referire la câte o
secvență relevantă din fiecare text.
În poezia,,Limba românească” Gheorghe Sion arată că limba
română produce bucurie, plăcere şi are valoare estetică, fiind
corectă,frumoasă,unică. Adverbul,,mult” antepus celor două adjective-epitet are
aici sens superlativ,,foarte.”Îndemnul,,Vorbiți, scrieți românește”este
asemănător cu cel al lui Mateevici: ,,Strângeţi piatra lucitoare, /Ce din
soare se aprinde — / Şi-ţi avea în răvărsare / Un potop nou de cuvinte”. Astfel,rolul
poetului şi al poeziei,al fiecărui vorbitor este să dea strălucire,
frumuseţe, vitalitate limbii neamului, să trezească puterile creatoare, să dea
noi valori cuvintelor, să le perfecționeze.
,,Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.
Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Și pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.
Românașul o iubește
Ca sufletul său,
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu.
Frați ce-n dulcea Românie
Nașteți și muriți
Și-n lumina ei cea vie
Dulce vieţuiți!
De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?
Limba, țara, vorbe sfinte
La strămoși erau;
Vorbiți, scrieți românește,
Pentru Dumnezeu!”
B.
1.Conține exclusiv cuvinte cu formă neliterară seria:
a) noastră-i, sudori;
b) slinul, vatră;
c) spuie, spintec (roi de fulgere ce);
d) îi (aleasă), nicio.
2. Există doar cuvinte derivate în seria:
a) românești, zbuciumul;
b) academici, câteva;
c) lucitoare, scriitoricești;
d) luceferilor, revărsare.
3. Sensul contextual al cuvintelor subliniate din textul:
„Citatele sunt
câteva dintre opiniile lui împărtășite în diverse momente de
lucru în care notam sau imprimam pe benzi de magnetofon, păreri legate de unele
atitudini academice, universitare sau, simplu, scriitoricești, în ultimii lui
ani de viață.”
nu este corect
precizat în seria:
a) gândurile, gândite;
b) ideile, reliefate;
c) părerile, exprimate;
d) concepțiile, ilustrate.
4. În secvența:
„Limba noastră-i
graiul pâinii
când de vânt se mișcă vara
În rostirea ei bătrânii
cu sudori sfințit-au țara.”
există:
a) două adjective pronominale;
b) un adjectiv pronominal și un adjectiv propriu-zis;
c) două adjective propriu-zise;
d) un adjectiv pronominal și un adjectiv participial.
5. Transcrie, din fragmentul următor, trei substantive
aflate în cazuri diferite, pe care le vei preciza: „Spunea tatăl meu printre
altele: «Limba cuprinde poporul, fapta limbii lui și pământul acestui popor...
Limba nu ne-au păstrat-o cărturarii întotdeauna... Gramatica limbii românești e
risipită pe pământul românesc, cântă în copaci.»”
6. Alcătuiește o propoziție negativă în care substantivul
„limba“ să aibă funcție sintactică de:
-atribut în cazul genitiv și
-o propoziție interogativă în care substantivul „comoară”
să fie nume predicativ în cazul acuzativ.
7. Transcrie propozițiile din enunțul următor, precizând
tipul fiecăreia: „Limba noastră-i foc ce arde/într-un neam, ce fără veste/S-a
trezit din somn de moarte/ca viteazul din poveste.”
8. Rescrie enunțul următor, corectând greșelile,
indiferent de natura acestora.
Dragul meu dacă ți la neamul tău, să ști că limba care o
vorbești este cartea ta de vizită. Cuvintele care le rostești, a căror origini
vorbesc despre neamul tău și despre identitatea ta.
SUBIECTUL al II-lea
Scrie un text în care să prezinți mesajul textului poetic/o semnificație a poeziei „Limba noastră” de Al. Mateevici.
Mesajul poezie
este cultivarea limbii va duce la îmbogățirea ei, la sporirea frumuseții și
expresivității ei. Ea va învinge timpul, străluminând veșnic în cuvinte
existența noastră, a tuturor generațiilor, devenind comoara noastră de preț. Textul acesta nu este numai o definiție a limbii, ci
și o definire a sentimentului de dragoste față de limba noastră atât
de armonioasă.
Poezia ”Limba
noastră" exprimă sentimente de adâncă dragoste și prețuire pentru
limba română, creație a poporului nostru de-a lungul existenței sale istorice.
Compozițional, poezia cuprinde 12 catrene care pot fi grupate în doua direcții:
primele 8 strofe, cristalizate în jurul verbului,,a fi”cuprind definiții
lirice ale limbii române, iar ultimele 4 sunt adevărate îndemnuri pentru păstrarea
și îmbogățirea ei.
Titlul poeziei
este explicat prin enumerarea unor comparații cu valoare metaforică, care alcătuiesc
,,portretul" poetic al limbii române. Limba română este comparată cu
termeni luați din diferite domenii ale existentei neamului:,,o comoară, un
șirag de piatră rară, foc ce arde,numai cântec, doina,roi de fulgere, graiul
pâinii,vechi izvoade,limba sfântă,limba vechilor cazanii, piatră lucitoare.”
,,Limba noastra-i o comoară, un șirag de piatră
rară" – metaforă ce sugerează valoarea, strălucirea, frumusețea,
tainica bogăție - evocând sclipiri diamantine, concretizează şi reliefează
înţelesul de frumuseţe sclipitoare, fascinantă. Dar,,comoară" sugerează
rădăcinile îndepărtate și statornice ale limbii;,,șirag de piatră rară” indică
unicitatea.Metafora,,foc ce arde",focul, simbol al trezirii naționale, al
luptei pentru libertate, preface cuvintele în flăcări purificatoare,reprezintă
patima, dar și forța limbajului de a răzbuna orice nedreptate. O
comparație hiperbolică:,, S-a trezit din somn de moarte,/Ca viteazul din
poveste"arată lupta dusă de poporul român împotriva celor ce-au
cotropit pământurile noastre.Limba este cântecul dorului,este,,roi de
fulgere"cu puterea de transfigurare a lumii prin forța cuvântului;este,,graiul
pâinii”, graiul faptelor, care-i asigură existenţa. Prin sacrificiul permanent,
prin faptele de vitejie, de muncă, ei, străbunii, au împlinit destinul
naţional, au sfinţit cu sânge şi sudoare pământul ţării. Limba noastră
este natura ocrotitoare,,frunza verde”,metaforă-simbol a veșniciei;,, Nistrul
lin”, apa sugerează cunoaşterea, viaţa spirituală neîntreruptă a poporului
român, sedimentată în limbă aşa cum apele Nistrului ascund în adâncuri lumina
luceferilor.Limba înseamnă început, evoluție și zbucium sufletesc,aici este
sedimentată istoria naţională ca într-o cronică-metaforă „vechi izvoade”,
fiindcă limba este o carte vie care determină viaţa,spiritul naţional când se descoperă
în el această conştiinţă naţională: „se-nfioară şi „tremuri.” Definiția
limbii ajunge la punctul maxim al simțirii și frumuseții, limba sfințindu-se
odată cu rostirea marilor adevăruri din cărțile bisericești care înalţă şi
înnobilează sufletul, modelându-i sensibilitatea şi frumuseţea.
Partea a doua(ultimele
patru strofe) are valoare de concluzie, de îndemnuri adresate întregii națiuni
de a cultiva și de a șlefui,de a îmbogăți limba, până va avea lucirea pietrelor
prețioase și forța solară. Adresarea directă către întregul neam
este plină de patetism și are drept scop transmiterea mesajului de a păstra
dulceața, muzicalitatea și splendoarea limbii. Verbul la modul imperativ,,strângeți"
sugerează ideea de îndemn, iar prin
verbele la viitor,,- ţi avea,răsări-va” poetul dă o perspectivă fericită. Poezia
are o anumită simetrie,se încheie prin reluarea primei strofe,ușor modificată,cu
imaginea aceleiași comori" care acum reapare ca nouă, spre a rămâne vesnic
să lumineze zarea nepieritoare a vieții noastre.Limba este capabilă să
izvorască„un potop nou de cuvinte”,hiperbolă menită să exprime puterea
creatoare ascunsă în ea.
Ritmul este trohaic, măsura este de opt
silabe ca în doinele populare, muzicalitatea desăvârșită, zicerea simplă,lexicul
bogat.Tonalitatea este gravă și rezultă din marile, înălțătoarele adevăruri
comunicate.