În sfârșit...ne-am hotărât Planurile sunt deja
făcute:plecăm toți din familie întâi în excursie!!!!în Deltă,apoi ne întoarcem
acasă,câteva zile la bunici,excursie departe,departe...nu spun,e secret,dar e
cald,mare,muzică,vapoare și apoi,mai vedem...a!și lecturi... Se spune că o
vacanță frumoasă trebuie să fie o vacanță de vis,o evadare într-un tărâm
iluzoriu, o reverie care, ca prin farmec, devine adevărat.
Ajungem în Deltă cu un vaporaș și iat-o :
exotică,misterioasă și sălbatică.Locul unde fluviul și-a făcut culcuș în drumul
său spre mare,unde apa și pământul se îmbrățișează ,iar păsările cântă
cerului,un ținut parcă din altă lume,care are întotdeauna ceva nou de arătat.
Diminețile sunt mereu superbe.Lumina se cerne cu grijă
printre crengile copacilor,iar, când o adiere de vânt își face
intrarea,ramurile bătrânelor sălcii capătă viață și încep a dansa prin văzduhul
ce se lasă îmbătat de mireasma florilor de tamarix,e mirosul zeilor,îmi
spun,lăsându-mă în voia parfumurilor.
-Săriți în barcă !ne îndeamnă tata,fost,,sportiv.”
Și plecăm...vrem să mergem la Sulina,dar până acolo
colindăm pe canalele Dunării, cu stufăris,cu rădăcinile copacilor ieșite la
suprafață ca niște gheare monstruoase,cu peștii argintii salutând soarele și
mai ales cu nenumăratele păsări adunate de o poruncă auzită numai de ele.
-Lebedele,dansatoarele deltei,șoptește mama cu admirație.
Pe luciul apei apar lebedele albe ce se rotesc în cerc după o muzică neauzită
de oameni,egretele singuratice, cormoranii, pescărusi le privesc cu
admirație. Oamenii Deltei,pescarii,ocolesc lacul lor,au alte locuri de pescuit.
Apoi,iar sălbăticie....un far ne dă de veste că am ajuns
la Sulina,despre care citisem o povestire faimoasă, Porto Franco,,cu o fată
exotică,o poveste nefericită.
-Gata,am ajuns!
-Vreau să văd locul unirii apelor,e un loc unic,am
pregătit o cunună de nuferi pentru Rusalka,zâna din adâncuri!strig familiei
și-i văd zâmbind,când scot din rucsac nuferii.
La întoarcere ajung în Pădurea Letea,loc straniu cu
copaci răsuciți, de parcă Strâmbă-Lume ar fi îndoit fiecare trunchi,fiecare
creangă și le fac semne prietenoase cailor sălbatici,cu coamele fluturânde în
galopul fericirii,al libertății,fără a le tulbura împărăția și mângâi o floare
de nufăr.podoabe ale sălbăticiei.Un cal alb cu o stea în frunte se oprește,se
ridică în aer,nechează și pleacă în galop sălbatic.A fost salutul libertății
către noi,oamenii strânși într-o barcă,plutind spre nemărginire.
Amurgu-mbracă Delta toată-n aur.E linişte,iar barca
noastră încremenește ascultând șoapta apei,apoi își croiește drum spre
mal.Privesc apa și-i mângâi luciul,mă simt ca-n povestea în care o mreană a
devenit zână și-i arunc apei un salut din inimă.
