e vremea colindelor.............

 

Colinde le spune cânte­celor stră­vechi, cu ritm legănat, ce le face să semene mai de­grabă cu niște des­cân­tece stră­vechi, rostite în­tr-o limbă româ­nească arhai­că, im­nuri bizare, scoase din cufărul magic al în­ce­pu­turilor. Cântă parcă o ceată de arhangheli ce vor să te aducă la tra­diţie, la cele drepte. Aerul vibrea­ză şi ceva în adâncul sufletului simţi cum se răsuceşte, ca un dor vechi, trezit, ca o nostalgie inexplica­bi­lă, după ceva ce nu ai trăit şi totuşi e în tine. Intru în curtea bisericii vechi și aud fâlfâitul de aripi al troiţelor. Cruci uriaşe, tăiate în bardă, gata să îşi ia zborul. Parcă sunt făcute din pă­sările cerului, înțe­penite de ger, până au devenit lemnul ăsta negru. Sori pictaţi naiv, ca nişte flori, se în­vârt pe ele. Nu poţi să treci, fără să le laşi măcar o închi­năciune. Cum toți creștinii avem prin botez o fărâmă de Dumnezeu, purtăm în noi și-o fărâmă de Naștere, un mic Iisus care începe să crească, precum grâul pus la încolțit, de Sfântul Andrei. E „ceva” ce tre­bu­ie să fie îngrijit cu iu­bire și cu speranță.De Crăciun masa are un tacâm în plus, pen­tru Cel care Vine,apoi  bradul care-l așteaptă, încărcat de beteală și lumânări, colindele care îl preaslă­vesc,magii pornind după stea.

Bucu­ria ne pătrunde în suflet, fără să bată la ușă, îngerii vestesc nașterea Pruncului Sfânt.

Așa cred că ar trebui să arate cea mai frumoasă amintire despre Crăciun!

                        Lumină și bucurie fără sfârșit!!!!!!!!!!