Textul 1
– ,,Urcați încet, ca să nu obosiți, ne sfătuiește Anton,
care știe metoda cu pasul și respirația. Abia ce am
ajuns la munte, doar nu vreți să ne trezim mâine cu febră musculară și să stăm
toată ziua numai în cameră…
Nici eu, nici Doina nu ne dorim așa ceva, așa că urcăm
după indicațiile lui – pasul și respirația. Urcăm încet, ca o familie de melci.
Din urma noastră vine un grup de copii care ne depășește, apoi apar și o babă
și un moș, cu toiege de montaniarzi*, care ne dau bună ziua și trec mai departe
șontâc-șontâc. Totuși și noi suntem aproape de capătul cocoașei care pornește
de la cabana Gura Diham și se termină la buza pădurii. Dacă trecem de ea,
traseul va fi mai simplu, îl știu pe de rost. […]
După ce am scăpat de cocoașa pe care am gâfâit cu toții,
ne-am mai înveselit. Cărarea e aproape dreaptă, floare la ureche. Anton, ca de
obicei, începe să cânte de răsună pădurea:
– „Fata de păstor odată oile păștea, iarba grasă, flori
frumoase cu drag culegea…”
– „Cucul sus pe-o rămurea, tare frumos glăsuia”, cânt și
eu, pentru că știu cântecul încă de la grădiniță. De fapt, cred că Anton l-a
învățat de la mine.
– „Cucu, cucu, cucu, cucu, cucul tot cânta!” cântăm, de
fapt zbierăm, amândoi în cor.
– Măi, mai încet, că vă aud ceilalți turiști! zice mama,
care își trage sufletul în urma noastră.
– „Cucu!” mai face Anton o singură dată, după care tace.
[…]
– All my troubles seem so far away!* răcnește
Anton un cântec în engleză pe care nu-l știu, așa că nu-l pot cânta și eu.
După ce termină de cântat se face liniște, o liniște din
aia în care îți pocnesc urechile, parcă nici păsările nu mai cântă ori s-au
speriat de cântecul lui Anton. Suntem chiar în adâncul pădurii, atât de departe
de stațiunea Bușteni, încât mă cuprinde o frică plăcută – așa trebuie să arate
adevărata sălbăticie! De fapt, suntem trei exploratori singuri pe un tărâm
necunoscut și plin de primejdii care te pândesc la tot pasul.
– Ce foșnet se aude acolo?
Anton se oprește ca să asculte, ne ciulim urechile și
noi. Da, pare un foșnet îndepărtat, care vine dintr-o vâlcea, ca și cum niște
tufișuri s-ar da la o parte. Anton a înghețat.
– Cât mai e până la cabană? șoptește el.
– Vreo jumătate de oră, spune mama pe un ton normal.
Ne urnim din loc, însă foșnetul acela enervant pare să se
apropie din ce în ce mai mult de noi.
– Ia! Se aude și o călcătură grea! zice Anton, care are
urechea foarte fină, cel puțin așa spune mama.
Are dreptate – ceva sau cineva se apropie de noi
tropăind. O turmă de elefanți pitici? – mă întreb eu cu speranță, fiindcă aș
vrea să văd elefanți pitici. Ceva sau cineva urcă vâlceaua, tropăie, trosnește,
smulge tufele din rădăcini, se rostogolește spre noi… și mormăie.
Se știe că lui Anton, pe munte, cel mai tare îi e frică
de urși, deși nu a întâlnit niciodată vreunul. Pe locul doi, după urși, îi e
frică să nu ne apuce ploaia.
– Stai, măi! strigă și mama. Și pe noi ne lași aici, ca
să ne mănânce ursul?
Însă Anton s-a dus, a dispărut după prima cotitură a
drumului. Mama trage adânc aer în piept și își păstrează calmul. Mă apucă
zdravăn de mână, își dă seama că nu poate să alerge pe munte cu un copil mic
după ea, de frica ursului.
– E o prostie! îmi zice. Ursul mai degrabă te atacă dacă
fugi decât atunci când stai pe loc! Să nu-ți fie frică, Adina! Chiar dacă e
vreun urs, o să plece… dar cine a mai văzut urs ziua în amiaza mare?!” […] (Adina Popescu, Vine vacanța cu trenul din Franța)
*montaniarzi – (aici) drumeți montani
*All my troubles seem so far away! – Toate
necazurile mele par atât de departe
Textul 2
,,Tatăl meu e personaj în aproape toate cărțile mele
pentru că – și el recunoaște – e într-adevăr un bun personaj. De fapt, eu nu am
un tată, am un Anton. Nu i-am spus niciodată tată, i-am spus Anton de la trei
ani, ca o dovadă supremă a prieteniei care există între noi. De multe ori, când
mă întâlnesc cu copiii care îmi citesc cărțile, primesc aceeași întrebare:
„Cine e, de fapt, Anton?” sau „De ce îi spui tatălui tău Anton?”. Nu prea știu
cum să le explic, nu vreau să știrbesc autoritatea taților lor, povestindu-le
că, de fapt, tatăl meu a fost ca un frate mai mare
care, alături de mine, și-a retrăit copilăria de care nu s-a bucurat când era
mic (a fost unul dintre copiii cu un tată absent, așa că și pentru mine
acel bunic a fost un străin).
Tatăl meu nu doar că nu se odihnea duminica pentru că nu
era obosit, avea la fel de multă energie ca și mine, ba chiar mă încuraja să
jucăm campionate de fotbal (cu mingea de tenis) între două uși de pe holul
apartamentului nostru meschin* socialist, iar atunci când câștiga (ceea ce se
întâmpla deseori), lua „cupa”, adică o vază de pe bufet, și se agita cu ea prin
casă, bucurându-se ca un adevărat campion, chiar dacă vedea că mă oftic. Tatăl
meu asculta împreună cu mine discuri cu povești, știam amândoi pe de rost
dialoguri întregi, mă ducea duminica în Herăstrău ca să culegem ultimii
trandafiri ai toamnei pentru mama sau mergeam într-o excursie de o zi la munte,
la Sinaia sau Bușteni, cu trenul personal pe care îl numeam „tren de plăcere”.
Tatăl meu îmi mânca uneori ciocolata chinezească – o
raritate pe care mama o păstra pentru mine, mă supăram, dar îmi trecea repede.
Cu tatăl meu aveam discuții despre literatură și despre poezie, despre Nichita
Stănescu și Ion Caraion, iar când ne plictiseam de aceste discuții, inventam
noi propria noastră literatură. Tatăl meu nu a ridicat vocea la mine și nu mi-a
interzis niciodată nimic, acum ne certăm mai des, e adevărat, pentru că suntem
la fel și nu ne place să ne oglindim unul în celălalt și să ne vedem mai ales
defectele. [...] Tatăl meu nu era genul care să-și arate afecțiunea, ca mama,
dar mi-a plăcut mereu această distanță camaraderească dintre noi, fiecare cu
egoismul lui [...].
Tatăl meu iubește mult viața, în toate aspectele ei (ca
și mine). Tatăl meu nu a fost niciodată absent sau indiferent, de cele mai
multe ori a fost chiar enervant de prezent. Tatăl meu nu curăță cartofi, e
adevărat, știe vag cum se fierbe un ou (doar pentru că mamei i-a plăcut să
gătească), însă dă destoinic cu aspiratorul și spală geamurile cu pasiune, are
chiar calități în acest sens”...
(Adina Popescu, https://www.dilema.ro/societate/figura-paternă)
*meschin – (aici, despre construcții) sărăcăcios,
modest
A.
1. Completează spațiile libere cu informațiile din textul
1.
La munte, lui Anton îi este cel mai tare teamă de
.............................., apoi de ..............................
2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului
corect, valorificând informațiile din textul 1.
Respectând sfatul lui Anton, cei trei urcă pe munte după
metoda cu:
a. pauze dese și multă apă.
b. pasul și respirația.
c. alergare ușoară.
d. mers lent și constant
3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului
corect, valorificând informațiile din textul 2.
Autoarea le povestește copiilor că tatăl ei a fost ca:
a. un bunic.
b. un străin.
c. un frate mai mare.
d. un tată absent
4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului
corect, valorificând informațiile din textul 2.
„Trenul de plăcere” este:
a. un tren accelerat.
b. un tren personal.
c. un tren de mare viteză.
d. un tren internațional
5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a marca
dacă acesta este adevărat sau fals, bazându-te pe informațiile din cele două
texte.
|
Textul 1 Enunțul |
Adevărat |
Fals |
|
Cei doi bătrâni cu toiege de montaniarzi trec mai
departe în fugă. |
||
|
Fetița și Anton cântă foarte tare. |
||
|
Mama își dă seama că nu poate alerga cu un copil în
brațe. |
||
|
Textul 2 Enunțul |
Adevărat |
Fals |
|
Tatăl și fiica joacă fotbal în spatele blocului. |
||
|
Toamna, din Herăstrău, Adina și Anton culeg trandafiri
pentru mama. |
||
|
Mama păstrează ciocolata chinezească pentru Adina |
||
6. Precizează, în două-trei enunțuri, o trăsătură
a tiparului narativ, ilustrând-o cu o secvență din textul 1.
Tiparul narativ în textul 1 este subiectiv,naratoarea poveștește la persoana I,este implicată în acțiune,fiind și personaj.Sunt și alte personaje:Anton,tatăl și mama.Apar indici de timp și spațiu: ,,Abia ce am ajuns la munte, doar nu vreți să ne trezim mâine cu febră musculară și să stăm toată ziua numai în cameră”; prezența verbelor de mișcare:,, Mă apucă zdravăn de mână, își dă seama că nu poate să alerge pe munte cu un copil.”
7. Prezintă un element de conținut comun celor
două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
În ambele texte,scrise
de aceeași autoare elementul comun este relația dintre copil și părinți,mai
ales este prezentă figura tatălui.În textul 1,fata îi spune tatălui pe
nume-Anton și oferă o mărturisire sinceră despre drumeția alături de
părinți la munte.Ascultă sfatul tatălui la urcuș, care e mai
artist, cântă,,de răsună pădurea”, uneori în engleză ,dar nu intră în jocul
tatălui care se preface speriat de un foșnet auzit în pădure:,, Ursul! strigă
Anton și o ia la fugă în sus, pe cărare.”
În textul
2,autoarea face un portret moral tatălui,fără a spune că-l iubește.Îi arată
însușirile,considerându-l,, un frate mai mare care, alături de mine, și-a
retrăit copilăria de care nu s-a bucurat când era mic.”Apoi jocul cu mingea de
tenis,excursiile,discuțiile.Impresionantă este prietenia dintre cei doi,chiar
dacă,, nu era genul care să-și arate afecțiunea, ca mama, dar mi-a plăcut mereu
această distanță camaraderească dintre noi, fiecare cu egoismul lui.”
8. Crezi că relația cu părinții este importantă
pentru dezvoltarea unui copil? Motivează-ți răspunsul valorificând textul 2.
Sigur,cred
că relația părinte-copil este fundamentul dezvoltării emoționale și psihologice
a copiilor. Momentele de bucurie trăite împreună reprezintă esența unui
atașament sănătos și securizat, oferind copilului un sentiment profund de
conectare și siguranță.Este importantă existența unui mediu în care
copilul să se simtă iubit, acceptat și sprijinit. În această perspectivă,
bucuria împărtășită devine o punte care consolidează legătura emoțională dintre
părinți și copii. Atunci când părinții și copiii se bucură împreună, se
creează un spațiu sigur pentru exprimarea emoțiilor, ceea ce duce la o
comunicare mai autentică și deschisă.În textul 2,autoarea povestește cum
împreună cu tatăl jucau ,,campionate de fotbal (cu mingea de tenis) între două
uși”,ascultau,,discuri de povești.” Tatăl era prezent astfel în crearea
momentelor de bucurie,acordând întreaga atenție copilului,participând cu
interes și entuziasm la activități.
Așadar, relația pe care părinții o au cu copilul este
esențială pentru dezvoltarea armonioasă a sa în adultul responsabil și stăpân
pe sine care ar trebui să devină. Părinții sunt primele modele pe care copilul
le urmează în viață, de aceea menținerea unei relații pozitive între aceștia
este mai mult decât importantă.
9. Asociază fragmentul din opera literară „Vine
vacanța cu trenul din Franța” de Adina Popescu cu un alt text literar studiat
la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând o valoare
morală/culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare
text.
În
fragmentul din romanul,,Inocenții”de Ioana Pârvulescu,naratoarea pleacă într-o
expediție-plimbare,o joacă și este nemulțumită că nu poate ține pasul cu
ceilalți din grup,rămâne mereu în urmă.,își amintește de unele zvonuri auzite
că pot fi întâlniri neprevăzute cu animale.Când ajunge la peșteră și este
întâmpinată de o priveliște neplăcută:peștera era doar o deschidere.Nu știe pe
unde și ce va căuta,de aceea merge la întâmplare prin tufișuri,se odihnește și
privirea îi este atrasă de o șopârlă.
Și în textul 1
naratoarea este într-o excursie cu părinții,urcă ,la sfatul tatălui,,încet pe
munte,, ca să nu obosiți”,sunt în urma celor care trec pe lângă ei,cântă și se
distrează cu tatăl și se sperie când aude un foșnet în pădure.Tatăl
fuge,glumind că va veni un urs.
În ambele texte
există plăcerea unui copil de a fi alături de prieteni,familie în armonie.
B.
1. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului
corect.
Conțin diftong ambele cuvinte din seria:
a. „eu”, „autoritatea”.
b. „trecea”, „amândoi”.
c. „campion”, „poezie”.
d. „destoinic”, „era”.
2. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului
corect.
Cuvintele subliniate în secvențele „Da, pare un foșnet îndepărtat”;
„Însă Anton s-a dus, a dispărut după prima cotitură a drumului” sunt
formate, în ordine, prin:
a
derivare, derivare.
b
compunere, derivare.
c
conversiune, derivare.
d
compunere, conversiune.
3. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului
corect.
Sensul secvenței subliniate în enunțul „zice mama, care își
trage sufletul în urma noastră” este:
a
trage cu ochiul.
b
este foarte odihnită.
c
respiră greu.
d
trage cu urechea
4. Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului
corect.
Există o relație de polisemie între cuvintele subliniate
în secvențele din seria:
a
„și-a retrăit copilăria de care nu s-a
bucurat”; Fratele meu nu vrea să care rucsacul.
b
„Dacă trecem de ea, traseul va fi mai
simplu”; Mi-a trecut imediat durerea de cap.
c
„Tatăl meu asculta împreună cu mine
discuri”; Am vizitat câteva mine din Munții Apuseni.
d
„ceva sau cineva se apropie de noi
tropăind”; Zgomotul se îndepărtează treptat.
5. Selectează, din fragmentul următor,
trei pronume de tipuri diferite, pe care le vei preciza:
„Tatăl meu nu era genul care să-și arate
afecțiunea, ca mama, dar mi-a plăcut mereu această distanță camaraderească
dintre noi, fiecare cu egoismul lui [...].”
6. Alcătuiește un enunț interogativ, în care
substantivul propriu „Anton” să îndeplinească funcția sintactică de complement
prepozițional (1), și un enunț asertiv, în care verbul la infinitiv „a asculta”
să aibă funcția sintactică de atribut (2).
7. Completează enunțul
„Urcăm încet, ca o familie de melci.” cu o propoziție,
astfel încât în fraza obținută să existe un raport de coordonare adversativă.
8. Completează, în spațiile libere, forma corectă
a cuvintelor scrise în paranteză:
Nu auzeam decât glasul ________________ (mamă,
genitiv) _______________ (care, genitiv) îndemnuri mă linișteau.
Mi-______________________ (a plăcea, condițional-optativ, perfect) ca
tata să fie __________________________ (fricos, gradul comparativ de
inferioritate) și să ne apere el _____________ (adjectiv pronominal de
întărire).
SUBIECTUL AL II-LEA
Imaginează-ți că tocmai te-ai întors dintr-o excursie la
care ai participat împreună cu prietenii tăi, având parte de o experiență
deosebită.
Redactează o pagină de jurnal în care să evidențiezi o
emoție resimțită în acel moment, incluzând o secvență narativă și o secvență
descriptivă.Data redactării paginii de jurnal este 8
decembrie 2025.
8 decembrie 2025.
Dragul meu prieten,fără grai,
Nu mi-am scris
gândurile,întâmplările de mult,dar acum am un moment de odihnă, după ce m-am
întors dintr-o excursie organizată de clasa mea.N-au fost mulți colegi,au
motivat unii că au de învățat,meditații și altele.Am plecat cu un microbuz spre
munții Buzăului,însoțiți de proful de mate,care ne este prieten,e de,,gașcă.”Am
ajuns într-un loc de unde șoferul ne-a spus că mașina nu mai poate merge din
cauza drumului accidentat.
E dimineață şi
soarele loveşte în pietre.Am ajuns în ținutul Buzăului,ce poate fi descris ca o
Românie în miniatură, deoarece are toate formele de relief. Suntem însoțiți de
un prieten de-al profului de pe acolo.Ne
spune că suntem în,,Ţara Luanei”, regele ce păzea porțile unei cetăți
puternice, cu ziduri până la cer. Urcăm la întâmplare un deal abrupt și dăm
peste o minune a locului TRONUL URIAȘILOR,un scaun masiv din piatră,dar ghidul ne
spune că este ,,Scaunul lui Dumnezeu”. Mă așez pe el și simt că sunt
pătruns de o energie.ciudată... Apoi trecem pe lângă o formațiune stâncoasă pe
care acesta o numește ,,Scara către stele”și ne îndeamnă să privim cerul
albastru printr-o crăpătura foarte interesantă în piatră.
Da!e adevărat! Parcă
energii ciudate și puternice curg spre ființa mea , rămân pentru o clipă
sub cerul săpat în piatra de deasupra.Oare aici se simte existența unui portal
de trecere sau a unui vortex energetic puternic,așa cum am învățat la
fizică?-mă minunez de neologismele exprimate!!!
La un moment dat ghidul
ne-aratat niște megaliți tăiați în muchii perfecte(blocuri de piatră) și eu am
început să mă cațăr pe ei,urmat de un câine,apărut de nu știu unde, vioi,
nebunatic.Priveliștea de sus este splendidă. O vale incredibil de verde, un cer
dureros de albastru, vântul prin păr, megaliții uriașilor care ne serveau drept
loc de popas, nu am cuvinte, pentru a descrie senzația trăită.
Undeva în
apropiere, văd o piatră prăbușită, cu o scriere misterioasă.În apropiere, o
altă piatră cu inscripții- este dovada clară a faptului că acest loc nu este
creat de natură și totuși ce litere sunt acestea,de unde vin??? Ne-am încărcat
toți cu cea mai pură energie și toată oboseala drumului a trecut ca prin
farmec. Nimeni nu ar fi vrut să mai plece de acolo. Simțeam chemarea,freamătul
adâncului pământului. Se lăsa seara. Soarele se pregătea să apună peste munții
din zare, iar noi mai aveam cale lungă de coborât prin pădurea întunecoasă. Am
mers voinicește la pas pe drumul lin și simțeam că parcă m-ar fi împins o mână
nevăzută.
Soarele nu mai cădea de pe cer și se încăpățâna să
ne lumineze calea prin pădure.
Cred că voi reveni,pentru că străbunii cu
misterele lor mă așteaptă, istoria adevărată strigă din pământ și nu mai
vrea să stea îngropată,trebuie să iasă la lumină!
A fost bine de tot
și,la plecare, i-am mulțumit ghidului,ne-am urcat în mașină și am plecat spre
casă.Și totuși ceva a fost altfel,dar ce????
