compunere--ZILE DE FEBRUARIE
Mirosul dimineţii se mai simţea când am ajuns lângă o pădure
din care orizontul nu se vede în întregime, copacii mi se păreau
impunători, dar am auzit un vuiet de apă,poate al unei cascade ascunsă de
mestecenii albi. Dau la o parte poarta de abur şi intru,alung haina de ceaţă și
devin străveziu şi umblu fără să mă opresc. Parcă am simţit o prezenţă
magică pe aceste meleaguri, ceva misterios şi ancestral. Pe jos, sunt aşternute
perne dese de muşchi. Fire de iarbă culcate trădează trecerea spiritelor şi a
vânturilor invizibile.
Am pornit pe drumeagul îngust ce trece pe sub alaiul
coroanelor de salcâmi şi se avântă brusc într-o deschidere luminoasă, peste
coama dealului. Mai am de urcat doar muchia abruptă, peste care se cască
albastrul cerului. Păşesc cu sfială într-un decor de basm, uitat de lume şi de
timp. De-aici, începe poiana îngustă, cu fagii ce seamănă cu o armată de
falnici străjeri. Din marginea poienii, o cinteză cântă cu ciripeli vii, melodioase.
Lumina e galbenă, aerul de început de primăvară cald, cerul are culoarea unui
alt timp. Poiana liniștită mi se pare un loc magic,am simţit căeu aş fi
primul care a pus piciorul în acele locuri. Am observat acolo că bucăţile de
scoarţă de copac se mişcă atunci când bate vântul şi scot un zgomot ca de
hârtie ruptă. M-am întors către un copac care foşnea în spatele meu. O bucată
de scoarţă, albă precum creta, s-a rupt, iar dedesubtul ei, trunchiul
copacului avea culoarea rozalie
