SCENA XV
CORINA, ȘTEFAN
Rămasă singură, Corina îl privește îndelung pe Ștefan cum stă în șezlong și citește sau se preface că citește, într-o totală indiferență. După un moment de ezitare, face un pas spre el cu ceva decis în mișcare – „ce-o fi o fi” – și se adresează cu o anumită bravură în toată înfățișarea, dar fără bruschețe.
CORINA: În fond, dumneata de ce ții cu tot dinadinsul să
fii interesant?
ȘTEFAN (se ridică în capul oaselor și se uită împrejur,
ca și cum ar căuta să vadă cu cine vorbește): Eu? Interesant? Dar nu țin deloc
să fiu interesant.
CORINA (retezător): Foarte bine faci. Nici nu ești.
ȘTEFAN: Eu? Interesant? Dar nu țin deloc să fiu
interesant. Nu sunt, da’ să știi că nu-mi comunici nimic nou. Sunt treizeci și
patru de ani – la 5 octombrie vor fi treizeci și cinci – de când știu cu
precizie că nu sunt interesant. Nu făcea, zău, să pierzi baia și nici mie să-mi
strici lectura, numai ca să-mi aduci la cunoștință o știre atât de veche. (Își
reia cartea și se pregătește să-și continue lectura.)
Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanța
Didascaliile
(indicațiile scenice) sunt elemente specifice textului dramatic, menite să
îndrume jocul actorilor și să sprijine viziunea regizorală. Pentru cititor ele
sunt importante, pentru că îl ajută să-și imagineze acțiunea. Didascaliile vin
în completarea replicilor personajelor, aducând informații despre cronotop
(spațiul și timpul întâmplărilor) și despre personaje (statutul, înfățișarea,
acțiunile, gesturile, mimica, vocea etc.).
Didascaliile pot fi
de două feluri: ample (apar la începutul unui act și conturează decorul scenic,
atmosfera, lista de personaje) și cele din metatext (care conțin indici
comportamentali și gestuali prin care se surprinde tipologia
personajelor).
În fragmentul dat
sunt indicații scenice, care acompaniază și completează replicile personajelor,
aducând informații și sugestii importante pentru înțelegerea textului.
Prima dintre indicațiile scenice conține mișcarea
personajului,Corina,privirea ei este îndreptată către Ștefan care pare că este
într-un moment de liniște.Corina totuși îndrăznește să afle ceva despre
atitudinea lui,îl privește,ezită,apoi i se adresează cu îndrăzneală. Într-un
fel observă că efortul lui Ștefan de a fi mereu neobișnuit, detașat,,un
interesant" este o formă de rol, nu o trăire sinceră.
A doua didascalie prezintă mișcarea lui Ștefan:se ridică,privește
surprins,prefăcându-se că n-o vede și că nu înțelege nimic din ce aude.
A treia didascalie o prezintă din nou pe Corina nemulțumită
de atitudinea lui,i se adresează cu voce aspră.
Se accentuează astfel ideea, desprinsă din dialogul celor
doi că există o neconcordanță între personaje.
În sfârșit, ultima indicație scenică este la sfârșitul
replicii ironice a lui Ștefan care,nepăsător,își reia lectura,ignorând ceea ce
auzise și chiar prezența fetei este iun fel de a sublinia dorința sa de autenticitate și refuzul
convențiilor sociale obositoare.
În concluzie, în acest fragment, prin folosirea didascaliilor, autorul transmite regizorului și actorilor indicații privind jocul scenic,conflictul subtil dintre personaje, dar sugerează și cititorului căi de interpretare a textului.
