am avut de scris compunerea cu titlul:,,Păsările zburătoare din curtea bunicilor”

  Sunt în grădina bunicilor,păzită cu strășnicie de o pisică mare portocalie,ciudată culoare,ciudați ochi negri ce se rotesc la fiecare mișcare și parcă mă oprește cu privirea lângă mărul de la poartă, un pic aplecat peste cărarea mărginită veșnic de trifoi. Îmi ies în față, mândre și țanțoșe, hortensiile și crizantemele cu puf de toamnă, daliile colorate și prunii bătrâni cu scoarța crăpată de vreme. 

Mă așez timid lângă pisică,fără să-i cer voie și privesc forfota musculițelor ca nişte râuri  ce curg din streaşină până la pământ. Câteva albinuţe poposesc, la ale­ge­re, pe un trandafir timid,mirositor, pe un caprifoi în­florit, pe o dalie ori pe vreo crăiţă... Se bucură că ne sunt musafiri şi bâzâie necontenit. La întrecere cu albinele, au pornit şi câţiva fluturi coloraţi, care zburdă prin aer. Un pâlc de vrăbiuţe zbârlite şi gureşe ciripesc şi-şi an­trenează puii, acum mari, pentru zboruri mai înalte. Noap­tea, ,,culeg" din prunele rămase în copaci şi le aruncă jos, pentru a fi la îndemâna mea. Când ziua mă văd culegându-le, îşi sporesc ciri­piturile şi se bucură. În semn de prietenie, le ofer şi eu pe o scândurică un ospăţ cu firimituri de pâine, de prăjituri şi de biscuiţi. Le ciugulesc cu poftă. Un stol de grauri hrăpăreţi se opresc din zbor şi potopesc ultimele fructe uitate în pom. O codo­ba­tură,mi-o arată bunicul, controlează iarba de firi­mi­turile ce au mai rămas de la ospăţul păsărelelor şi bate pământul cu coada, mulţumind pentru cele gă­site. Pre­peliţa-domnișoară pă­şeşte tacti­coasă prin iarbă şi nu îndrăzneşte să se apropie de ospăţ. Uitându-se doar la bucuria altora, se îndreaptă spre lucerna din grădină, unde îşi are puii. Apare şi o ciocănitoare în toaletă multi­coloră, care îşi găseşte loc de popas pe creanga nucului bătrân de la colţul casei, unde începe să bată toaca. Pe rămurica unui soc tânăr, un piţigoi ciripeşte şi se făleşte în ,,fracul" lui al­bas­tru, făcându-i în ciudă fratelui său îmbrăcat în ,,frac" cenuşiu. E concurenţă în lu­mea păsă­rilor! Multe rândunele umplu crengile,, se sfătuiesc", apoi zboară, să caute hra­nă,știu că vor pleca în curând.

Eu însă  mă ui­t înspre casa bunicilor și o văd cum începe să se lumineze, mai întâi pe di­nă­untru și apoi pe dinafară, și cum în jurul ei se adună, parcă pentru a o proteja, și florile, și frun­zele, și pomii,și pă­sările care și-au făcut zeci de cuiburi la toate strea­șinele.Mă ridic,mă înalț puțin pe vârfuri și mă văd ca-ntr-o oglindă, scriind povestea aceasta, pentru a le mulțumi lor, paznici dragi, necu­vân­tători, care fac din casa și din curtea bunilor mei un rai.

 

 

deși nu se vede,sunt fericit,fericit,fericit,că-mi citiți scrierile,le copiați,le învățați.....

                                         vă mulțumesc cu drag.....

Realizați o compunere narativă în care să relatați o întâmplare petrecută în timpul unei excursii

 În sfârșit...ne-am hotărât Planurile sunt deja făcute:plecăm toți din familie întâi în excursie!!!!în Deltă,apoi ne întoarcem acasă,câteva zile la bunici,excursie departe,departe...nu spun,e secret,dar e cald,mare,muzică,vapoare și apoi,mai vedem...a!și lecturi... Se spune că o vacanță frumoasă trebuie să fie o vacanță de vis,o evadare într-un tărâm iluzoriu, o reverie care, ca prin farmec, devine adevărat.

Ajungem în Deltă cu un vaporaș și iat-o : exotică,misterioasă și sălbatică.Locul unde fluviul și-a făcut culcuș în drumul său spre mare,unde apa și pământul se îmbrățișează ,iar păsările cântă cerului,un ținut parcă din altă lume,care are întotdeauna ceva nou de arătat.

Diminețile sunt mereu superbe.Lumina se cerne cu grijă printre crengile copacilor,iar, când o adiere de vânt își face intrarea,ramurile bătrânelor sălcii capătă viață și încep a dansa prin văzduhul ce se lasă îmbătat de mireasma florilor de tamarix,e mirosul zeilor,îmi spun,lăsându-mă în voia parfumurilor.
Sărim în barcă imediat ce răsare soarele,vrem să mergem la Sulina,dar până acolo colindăm pe canalele Dunării, cu stufăris,cu rădăcinile copacilor ieșite la suprafață ca niște gheare monstruoase,cu peștii argintii salutând soarele și mai ales cu nenumăratele păsări adunate de o poruncă auzită numai de ele.
Pe luciul apei apar lebedele albe ce se rotesc în cerc după o muzică neauzită de oameni,egretele  singuratice, cormoranii, pescărusi le privesc cu admirație. Oamenii Deltei,pescarii,ocolesc lacul lor,au alte locuri de pescuit. Apoi,iar sălbăticie....un far ne dă de veste că am ajuns la Sulina,despre care citisem o povestire faimoasă, Porto Franco,,cu o fată exotică,o poveste nefericită.Dar vreau să văd locul unirii apelor,e un loc unic,am pregătit o cunună de nuferi pentru Rusalka,zâna din adâncuri.La întoarcere ajung în Pădurea Letea,loc straniu cu copaci răsuciți, de parcă Strâmbă-Lume ar fi îndoit fiecare trunchi,fiecare creangă și le fac semne prietenoase cailor sălbatici,cu coamele fluturânde în galopul fericirii,al libertății,fără a le tulbura împărăția și mângâi o floare de nufăr.podoabe ale sălbăticiei.Un cal alb cu o stea în frunte se oprește,se ridică în aer,nechează și pleacă în galop sălbatic.A fost salutul libertății către noi,oamenii strânși într-o barcă,plutind spre nemărginire.

Amurgu-mbracă Delta toată-n aur.E linişte,iar barca noastră încremenește ascultând șoapta apei,apoi își croiește drum spre mal.Privesc apa și-i mângâi luciul,mă simt ca-n povestea în care o mreană a devenit zână și-i arunc apei un salut din inimă.

 

 

textul epic--,,Platanos”de Doina Ruști

 (am publicat==joi, 17 septembrie 2020)

Titlul povestirii,,Platanos”(din latină platanus < greacă πλάτανος (plátanos) este numele unui arbore falnic al vieții,  decorativ si maiestuos.
(Naratorul a fost în mintea mea un dedițel alb-numit Sisinel. M‑am gândit la plante care trăiesc pe lângă apă. Vio e viorea de baltă, iar Năsosu e crin sau stânjenel de baltă, care crește în pâlcuri, pe marginea apei. Dar toate aceste plante, inclusiv dedițelul de baltă, se pot adapta și pe pământ mai pietros.“—precizarea autoarei.)
   Genul epic cuprinde opere literare în care autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile, ideile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii, al personajelor şi al naratorului.
  Textul epic are acţiunea structurată pe momentele subiectului: situația inițială,desfășurarea acțiunii,situația finală.
  Narațiunea este începută de Sisinel,dedițelul ,care,uimit,observă apariția unui arbore nou asemenea unei ființe rafinate,educată,cu o  înfățișare,cu o atitudine binevoitoare ce impresiona mai ales prin zâmbetul,lumina ochilor și vocea fermecătoare cu care-și spune numele.De al înălțimea sa, urmărește privirea plantelor mărunte îndreptată dincolo de râu,un loc ce pare al misterului.Înțelegând că numele lui nu poate face impresie,Sisinel îl ironizează,dar Platanos aduce alte explicații despre trecutul lui:ședrea lui în altă parte a lumii,dincolo de lac,lângă,,Bila de Aur”-,,un mall”,loc al strălucirii,unde oameni feluriți trăiau într-o veselie continuă.În monotonia vieții,cei trei:Sisinel,Vio și Năsosu  înțeleg superioritatea arborelui ce văzuse și cunoscuse lumea adevărată,trepidantă.Povestirile lui Platanos îi uimesc,pentru că fiecare descoperă că există și o altă viață decât cea obișnuită.Sunt surprinși de hrana dulce și de vestea că vor trece în altă etapă a vieții,vor fi adulți,ajunși în faza de maturitate.O altă uimire o produce cartonașul uitat de Cati,femeia de încredere ce-i îngrijea.Deși se considerau instruiți,nu înțelegeau cifrele de pe cartonaș și tot Platanos le explică cu o voce sigură că este un orar al vreunei cofetării,apoi, referindu-se la cuvântul,,orar”,existent în dicționar,le povestește despre perioada când a stat la intrarea unei biblioteci și a citit cu plăcere multe cărți,oprindu-se a rezuma,,Singur pe lume”,o carte care l-a impresionat pentru sentimentul prieteniei.Imaginația lui Sisinel este stârnită de aceste povestiri și-și dorește o schimbare,înțelegând că trebuie să plece de lângă vechii prieteni,iar, când citește cartea,,Singur pe lume”și-l aude pe Platanos numindu-l,,prieten”,simte că trebuie să plece din locul în care trăiește,că nu-și vede existența lângă ai săi,vrea o schimbare,își simte locul lângă arborele înalt,impunător.Este acesta punctul culminant al narațiunii. Deși își simte rădăcinile-legătura puternică,stabilă cu pământul-deși se transformase într-o ființă adevărată,împlinită,dorește,insistă să  plece într-o aventură alături de străinul atrăgător.Noua viață îi aduce dezmăgiri:trăiește la umbra lui Platanos într-un loc neînsemnat,banal,în singurătate,între plante urâte,nedorite,iar pe cel care îl  atrăsese nu-l mai simte seducător.Și astfel înțelege că  nu este bine să te blochezi în admirația pe care o ai față de cineva, pentru că nu te poți dezvolta, dacă nu ai o perspectivă mai largă.  
Venirea primăverii aduce parfum,culoare,viață nouă,mișcare și mirat,Sisinel,își revede prietenii aproape de el:veseli,înfloritori.Acum înțelege rostul prieteniei,al apropierii sufletești;a greșit părăsindu-i.
 Textul este epic, deoarece are personaje: Platanos este tipul ce dorește să se arate celorlalți perfect,fermecător,cunoscător al secretelor vieții,ademenește ființele inocente,vulnerabile,dezrădăcinându-le și apoi părăsindu-le.Sisinel(dedițelul alb)este inocent,încrezător în apariția unui tip cu experiența vieții,dornic de a cunoaște altă lume decât aceea în care trăiește,de aventură,de a se desprinde de cei cunoscuți.Înțelege că fericirea dorită nu este în umbră,că poate deveni neînsemnat,că poate pieri.Vio este uimită de o apariție nouă,este însă prietenoasă,iar Năsosu este tipul nemulțumit,rebel,dar dornic de a nu se despărți de prieteni.Cati,singura persoană umană,îngrijește plantele cu plăcere,cu devotament,considerându-le ființe adevărate.
 Caracterul epic al textului este dovedit de prezenţa naratorului,Sisinel, care povesteşte la persoana I, adoptând perspectiva unuia dintre personaje.
 Ca în orice text epic, sunt folosite toate modurile de expunere. Naraţiunea este folosită pentru a prezenta acţiunea. Dialogul plantelor este plin de viață ,devenind adevărate tipuri umane. Descrierea apare foarte puţin, din loc în loc, pentru a crea cadrul acţiunii şi a prezenta sumar personajele.
  Totul radiază, cuvânt cu cuvânt, în specificul unei lumi a plantelor, care se suprapune peste cea pe care o știm a oamenilor, o lume care, atunci când este descoperită pare la fel de firească și de plauzibilă ca oricare alta. Bogăția limbajului rafinat și nuanțat al Doinei Ruști trimite cititorul la o lume de basm.

,,Povestirea ,,Platanos” este în primul rând o metaforă desprecei neluați în seamă,marginalizați.. Dar in interiorul ei, se află un mesaj general: la umbra marilor copaci nu cresc decât buruieni. Este un dicton care-i plăcea mult lui Brâncuși, iar pe mine m-a ajutat la un moment dat să-mi aleg drumul.

Suntem atrași de marile personalități, de vedete, de ființele care se bucură de popularitate sau de stimă generală. Dar aceste persoane nu pot fi prietenii noștri. Ei trebuie să rămână doar modele. In intimitatea lor se află „umbra" care usucă. Platanos este fermecător, dar prea înalt ca să poată vorbi cu plantele mărunte, care nu-l aud și care nu pot fi auzite.”--Doina Ruști

 un platan

 

compunere--Care crezi că sunt beneficiile unei călătorii pentru dezvoltarea ta personală??????

 

Am citit ,,Ocolul pământului în 80 de zile”de Jules Verne și am înțeles cum doi oameni au urmat traseul: Londra - Egipt - India Bombay, Calcutta - Hong Kong, Victoria - Japonia, Yokohama - Statele Unite San Francisco, New York - Anglia, Liverpool și, în sfârșit Londra și mi-am spus că oricine își poate vedea visul de a călători împlinit.

Una dintre caracteristicile timpului nostru este mobilitatea, ajungem dintr-un colț al țării în altul și chiar dintr-un colț al planetei în altul. Și este evident faptul că oamenii călătoresc mult mai mult, indiferent de motivul pentru care fac acest lucru.Am plecat deseori în călătorii cu părinții sau prin programe ale școlii și mi s-a spus că în orice călătorie  apare o anume nesiguranță și o anume părăsire a confortului obișnuit.

Îi aud pe cei în vârstă din familie care au trăit toată viața lor în aceeași comunitate, poate chiar fără a pleca de acolo mai departe, că visele lor, aspirațiile lor au rămas doar vise și aspirații, doar neîmpliniri... și-atunci mă întreb: călătoriile își găsesc un loc important în acest concept de creștere personală sau de transformare personală?

Deși n-am experiență de viață!!!!consider că fiecare călătorie contribuie la transformarea personală Cred că există mai multe aspecte pe care călătoria le vizează în domeniul creșterii personale.

Primul lucru pe care o călătorie îl aduce este noutatea care poate îmbrăca diferite forme: în țară am întâlnit  persoane care vorbesc limba română corect sau  regionalisme,pe care nu le-am înțeles,dar,curios.am cerut lămuriri; am întâlnit diferite atitudini,comportamente ale oamenilor: ospitalitatea,prietenia,dorința de a mă face să cred că sunt,,acasă”.În alte locuri departe de țară am luat parte la un carnaval,sărbătorit cu costume impresionante,petreceri, dansuri și spectaculoase parade de costume sau am întâlnit oameni de la care am învățat tendința de a evita negarea, folosind în același timp:,,poate,cred",am dansat în jurul unui copac,semn al vieții,am primit,fără să cer dulciuri.

Călătoriile ne arată cât de important este mediul în care am crescut și mediul în care trăim zi de zi în atingerea țelului nostru. Fără să ne dăm seama suntem asemenea unui burete.Iată cum am înțeles că  dacă în jurul meu sunt doar oameni negativi, oameni temători sau persoane care nu au reușit să își atingă aspirațiile, atunci mai mult ca sigur și eu sunt asemănător lor.Și-atunci am  plecat de acolo, din acel mediu și parcă am făcut un pas mai sus.

Am mai înțeles ceva: este suficient să discut cu un om într-o călătorie care să îmi spună două vorbe(în limba lui) și să-mi zâmbească și  deja simt că m-am schimbat. Peste un timp voi realiza cât de important a fost acel om și care a fost importanța acelor două vorbe în traiectoria creșterii mele.

De cele mai multe ori prima reacție este să te enervezi, să te superi sau să fii dezamăgit de cea mai așa-zisă urâtă călătorie. Însă dacă privești mai atent vei vedea că așa este de fapt toată viața. Plină de neprevăzut și plină de necunoscut. Chiar dacă îți faci planuri (de oricare) și îți organizezi totul, aproape în fiecare zi ceva neprevăzut se întâmplă, doar că acasă pare firesc și este mai puțin important. Însă atunci când trebuie să călătorești și să ajungi la timp la destinație sau să te bucuri de vacanță, parcă acest neprevăzut nu mai este atât de ușor de asimilat. Prin urmare, călătoriile contribuie la dezvoltarea personală și prin prezența neprevăzutului și prin faptul că învățăm cum să acceptăm aceste situații și deprindem anumite lecții din fiecare astfel de moment.

Să pornesc în călătorie înseamnă să dorm într-un loc diferit, un mediu necunoscut și mă simt ,,trezit”

de o realitate care pare dintr-o altă lume.Plăcere,teamă?

           SFAT primit și pe care vi-l dăruiesc:

Călătoria poate fi oriunde, chiar și în pădurea din jurul localității sau chiar și în orașele din vecinătate. Important este ca atunci când pornești într-o călătorie să înveți să te bucuri de tot ceea ce îți oferă și să fii pregătit, pentru a asimila toate lecțiile pe care le vei învăța.

Alege să te dezvolți în urma fiecărei călătorii și alege să faci din călătorie un stil de viață. Atât natura, cât și comunitățile umane în care călătorești îți pot fi profesori fantastici, atâta timp cât ești dispus să asculți și să îți iei notițe pe care ulterior să le aplici în viața ta. 

Călătorește dincolo de limite și oriunde te-ai afla în drumul tău, să întâmpini provocări. Este o binecuvântare să le poţi face faţă, să fii în stare să-ţi continui călătoria – să urci muntele vieţii, ştiind că vârful se află încă înainte...

                                              DRUM BUN.CĂLĂTORULE!!!!!

Crezi că toamna te-ar putea influența?

 

Eu cred că fiecare om trăiește două toamne: una care e doar un fel de vară puțin obosită, dar de o frumusețe aparte,aurie,roșiatică ca de miere, care se întinde până pe la mijlocul lunii octombrie. Uneori cu destul soare cald,cald,cer albastru...vreme bună, așa să nu-mi pară foarte rău de vara care tocmai a trecut. Schimbarea lină a anotimpurilor, lumina aceea aurie care se lasă peste lumea întreagă ca un clopot protector,bogația de culori catifelate, mulțimea de fructe și legume, mirosurile și parfumurile tari, toate fac parte din toamna aceea cu zâmbet farmecător,dulce... și-mi place. Urmăresc lumina uşor tristă, ce se retrage încet printre pomi, lipsită de putere, blândă, duioasă ca o mângâiere. Tufănele, cri­zanteme,flori colorate intens de nenumărate nuanţe, purtând în ele o lumină pe care florile altor anotimpuri parcă nu o prea au. Buchete imense mă îmbie și mă cuprinde o dorinţă irezis­tibilă de a-mi umple braţele cu ele, flori care mă cheamă, care-mi vorbesc, ca­re-mi sar în braţe.

Oricum, chiar şi când eşti cutreierat de nostalgii, toamnă fără măcar un pic de melancolie nu se poate... este ceva care-i dă un farmec de necuprins şi de nestins.

 Și-atunci încerc și chiar simt că-mi cresc aripi cu care pot să trec peste cealaltă toamnă, a doua: aceea cenușie, cu frig și ploi reci, cu ceață și frunze moarte,cu copaci goi,cu oameni zgribuliți. Toamna cal­dă se retrage, încet, pe dealurile aprinse de incen­diul frunzelor de unde vor coborî, în curând, şi primele brume. Nu mi-a plăcut niciodată această a doua toamnă, stăpâna absolută a ploilor. Aș da orice, ca să pot trece peste luna noiembrie, care mi se pare cea mai grea din tot anul și nesfârșit de lungă.În noiembrie îmi e întotdeauna frig,chiar dacă alerg,zâmbesc,cânt. E un fel de melancolie, tristețe,o căutare a unei aripi de pasăre pe cerul mohorât.

Sigur că suntem dependenți de lumină, că zilele scurte și mohorâte, vântul îinghețat, lipsa culorilor naturii ne influențează, dar cred că,dacă eu sunt preocupat de tot ce e în jurul meu,de rezolvarea temelor,mă pot mobiliza  împotriva impulsului depresiv. Chiar dacă trezitul pe întuneric, ploile monotone, frigul nu-mi dau tocmai o bună dispoziție,sunt nevoit să mă adaptez, mobilizându-mi toată energia și-atunci mă pot uita înainte, niciodată în urmă.

Și iată cum toamna mi se pare cel mai blând şi cel mai tainic dintre anotim­puri.  

Acum înce­pe şcoala, reîntâlnirea zil­nică cu colegii, după o vară lungă, cu o vacanţă mare. Simt în prima zi mirosul acela de clasă primenită, de cărţi şi caiete noi, Îmi place la şcoală!!!!! cu emo­ţiile ei, toate, de multe feluri, cu fireşti succese şi inerente eşecuri,cu colegi buni şi mai ales cu multă voie bună.E totuși toamnă.....și e viață....e bine.....

 

 

În noaptea începutului de septembrie copacii poartă podoabe de argint-stelele ce se transformă în flori și coborâte se pierd în uitarea cerului....devin frunze foșnitoare ce-și trimit sunetele până departe...departe...Septembrie vine cu visele verii,cu gânduri uitate în infinitul nopților de vară,cu rugăciuni spuse în șoaptă :,,lasă-mi vară cerul tău,seninul tău,căldura ta,zilele cu bucuria vacanței”....

Aud sunetul vântului transformat într-un fir de argint al clopoțelului ce-mi amintește de timpul ce aleargă spre locul unde-mi întâlnesc prietenii,cărțile,temele,notele...

                                  și iată că toamna din nou a venit...croind prin sufletu-mi cale...

  Mă întreb înaintea zilei de ÎNCEPUTUL școlii:Ce elixir trebuie să beau, ca să trăiesc numai în vară?!!!

Ce trebuie să fac să pot  mişca limbile ceasului înapoi… ca zilelesă nu mai scadă şi să mă trezesc în aur aurul verii?

                             Nimic...... Nu pot face nimic....

                                            Doar să trăiesc  în visare.....

                                 Îmi bate  în geam…e vântul?…e soarele?…

           Aaa…. E  prima zi de școală....

SUCCESE...NOTE BUNE....MINTE LIMPEDE...TEME UȘOARE....UN AN BUUUUN!!!!!!!!!!!!!!!