branduse...

Florile de primăvară.

Săbii scurte de brânduşe
Străpung stratul gros de frunze,

Din culcuşul lor de iarnă,

puritate şi candoare, vise vii şi mari speranţe,

gânduri bune şi senine şi priviri mângâietoare,

frăgezime de brânduşe, primăveri cu prospeţime,

îngânări de curcubeie, după ploi de primăvară….

bucuriile florilor....

de Florii.....

Floarea nu este floare în sine, ci în oglinda altui suflet.

Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubeşte. 

Veselia omului e ca mirosul florilor: ea nu se înalţă din sufletele veştede. 

Am fost creaţi ca să înmulţim binele , ca să fim şi noi ca florile, bineînţeles oameni fiind şi nu numai flori. Am fost creaţi, ca să învăţăm de la flori să fim curaţi, să fim luminaţi , am fost creaţi să ne bucurăm de ceea ce oferă în lumea aceasta prin florile care cresc şi înfloresc.

Iubirea este o floare cu şapte petale, iar cel care o îngrijeşte a pătruns deja în lumea bucuriei. Cele şapte petale minunate sunt: credinţa, bunătatea, iertarea, dragostea, pacea, răbdarea, înfrânarea. 

Pe lângă florile minunate ale iubirii în grădina sufletului mai pot fi sădite flori de curaj, flori de încredere, flori de fericire, flori de prietenie, flori de speranță, flori de voință.

Ca un curcubeu înmiresmat, florile sufletului ne luminează întreaga viaţă. Nu trebuie să păstrăm florile doar pentru noi, ci să le dăruim şi celor de lângă noi. Un lăstar de iubire şi unul de curaj sigur se pot prinde cel mai repede. Nimeni nu are toate florile sufletului. Unii au crinii curăţiei, unii au macii vitejiei, unii au trandafirii dragostei, unii cactuşii suferinţei şi fiecare are florile lui. Deşi oferim flori din sufletul nostru, lăstari sau bulbi, unele s-ar putea că să se prindă, altele să nu să prindă. 

Fiecare zi este ca o zi de primăvară! Visele încolţesc, speranţele încolţesc şi se ridică încet, încet ca firele de iarbă. 

                 Ce să faci în fiecare zi…? Iubeşte şi vei fi iubit, dăruieşte şi vei primi, caută şi vei găsi, întreabă şi vei afla, bate şi ţi se va deschide, ajută şi vei fi ajutat, luptă şi vei câștiga, încearcă şi vei răzbate, visează şi se va împlini. În orice zi să lucrezi ceva pentru sufletul tău şi cu siguranţă vei avea grădina cea mai minunată, iar florile înflorite îţi vor dezmierda gândurile și vor forma poteci colorate în povestea ta de viață.....

rugăciune

Rugăciunea „Tatăl nostru” în limbajul florilor

Plâpândul ghiocel

Ieşind de sub zăpadă

Striga: Tatăl nostru

Ca lumea să-l vadă.

Care eşti în ceruri,

Şopti floarea-soarelui

Şi-un văl de lumină

căzu pe răzoare.

Smerit, busuiocul

Când vântul îl mână

Şi-i scutură roua

Sfinţească-se-ngână.

Când numele-Ţi spune

Trist ochiul-de-bou

Nu ştiu de-a fost şoaptă

Sau numai ecou.

Albastră ca cerul

O nu-mă-uita

Spune: Împărăţia

să fie a Ta.

Şi facă-se voia Ta

Suspină o camee

Calcată-n picioare

Pe alba alee...

Când nuferii-n lacuri

Văd stele că sunt,

Şoptesc: Cum e-n ceruri

Aşa și pe pământ.

Şi grâul, când moara

Vuieşte într-una

A zis: Pâinea noastră

Cea de totdeauna.

Iar nalba şi gura

De-leu, amândouă,

La fel, rugătoare,

Răspund: Dă-ne-o nouă.

Cu gândul la fluturi

Stau rozele-n glastre

Şi spun: Iartă nouă

Greşelile noastre.

Precum noi iertăm

Greşiţii, încet,

Răspunde garoafa

Uscată-n buchet.

Şi crinii, podoaba

Fecioarei cinstite,

Şoptesc: Nu ne duce

pe noi în ispite.

Iar spinii, ce-odată

Martirii-i purtară

Şi ne izbăveşte

de rele – strigară.

Şi vântul porneşte

Ecoul Divin,

C-un freamăt pădurea

Răspunde: Amin.

Fabula—Luceafărul și licuriciul de Ionel Gologan

,,Luceafărul de seară,

 Pe boltă strălucind,

Îmbracă toată firea,

În raze de argint.

Și-un licurici rostește,

din margine de drum:

-Doar noi,iubite frate,

Lucim în noapte-acum!

Mărețul astru-al nopții,

Cu un surâs candid,

i-a spus:-Te crezi lumină?

Să știi,nu te desfid.

Iar Luna,ce fusese

Ascunsă după nor,

Interveni și dânsa

În convorbirea lor.

Văzând că pâlpăirea

Puțin fosforescentă,

Îl face să nu aibă

Poziție decentă,

Spre licurici privește

și zice răspicat:

-Sclipești și tu nițel

E fapt necontestat:

Tu licărești în iarbă,

Luceafărul pe cer,

Dar care-i diferența

Vei înțelege sper;

    Să știi că-n lumea-ntreagă,

    Oricine prețuiește

    Cât i-e de lungă raza,

    Prin care strălucește!

      Și astfel se desprinde,

      Că nu-i așa de greu,

      Să îl distingi pe-un geniu

      De-un vanitos pigmeu!!!”

      Fabula este o specie a genului epic, în care sunt criticate defecte omeneşti prin intermediul obiectelor sau al fiinţelor necuvântătoare. Fabula are două părţi: naraţiunea şi morala  şi un mesaj cu caracter educativ.Titlul fabulei este format din două substantive: ,,luceafărul"- purtătorul de lumină simbolul omului de geniu, simbolul unei superiorităţi absolute, înzestrate cu nemurire şi veşnicie, , (lux - lumină, ferre - a purta),iar licuriciul este steluța,scânteiașul,lumina de pădure minusculă.  Este o operă epică, deoarece autorul îşi exprimă indirect sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor. Modul de expunere predominant este naraţiunea îmbinată cu dialogul care devin mijloace de caracterizare a personajelor.Personajele reprezintă tipuri umane . Figura de stil caracteristică fabulei este personificarea. .

    În primul rând, este un text epic. Are acţiune, personaje, narator. Acţiunea este simplă:de pe bolta cerească,luceafărul strălucește prin razele-i argintate pure și clare.Dintr-un loc neînsemnat-o ,,margine de drum”licărind timid,licuriciul îi atrage atenția astrului ceresc,socotindu-se egal prin strălucire.Răspunsul luceafărului are puritatea morală,înțelepciune,necrezându-l pe licurici a-l egaliza.

Din înaltul ceresc, Luna ce reprezintă ochiul Universului, elementul esenţial al cosmosului, martoră a realităţilor pământeşti,intervine,explicându-i licuriciului lipsa de asemănare dintre cele două lumini.Strălucirea luceafărului este perfecţiune,cunoaştere,este semn al absolutului,al nemuririi, răspândește puterea luminii, care‐l stimulează pe om,este candela cerului.

     Personajele sunt:luceafărul și luna,licuriciul.

    Naratorul povesteşte la persoana a III-a. Naratorul lasă impresia că joacă un rol printre personajele sale ,pe care le manevrează scenic .

    În al doilea rând, textul este fabulă, pentru că prin intermediul unor corpuri cerești,al unei insecte, sunt criticate defecte umane. Luceafărul este tipul omului de geniu, simbolul unei superiorităţi absolute, înzestrat cu lumină nemuritoare şi veşnicie.Luna este astrul ce întreține feeria naturii, simbolizează conştiinţa universală,judecata adevărată. Licuriciul este tipul omului fără talent, lipsit de merite,neștiutor,dornic de a fi observat.

    Ritmul narațiunii și al dialogului este alert,  echilibrul compoziţiei ,prezenţa unui număr mic de figuri de stil:epitetele:,,argint,fosforescentă”accentuează imaginile vizuale, iar limbajul viu este apropiat celui vorbit.

  Este o operă epică, deoarece autorul îşi exprimă indirect sentimentele ,prin intermediul acţiunii şi al personajelor. Modul de expunere predominant este naraţiunea,îmbinată cu dialogul care devin mijloace de caracterizare a personajelor.Personajele reprezintă tipuri umane . Figura de stil caracteristică fabulei este personificarea.

        

    În sfârşit, textul este fabulă, pentru că are un mesaj cu caracter educativ.Se poate învăţa de aici că fiecare vietate,ființă se visează luceafăr, cu dorința ca toată lumea să-i recunoască lumina şi să decidă el pentru toată lumea.Învățătura fabulei se bazează pe antagonismul dintre superioritatea omului învățat,de geniu și lumea mărginită,comună.

     Un licurici rămâne tot o insectă,un stop de lumină, oricât de multă importanţă și-ar da luminând egoist şi efemer doar pentru a-şi satisface setea de mărire. De multe ori însă acesta nu-i în stare să se lumineze nici pe sine și nu-i în stare să-şi găsească nici sieşi calea.

      Morala fabulei arată că geniul este aflat în veșnică antiteză cu omul comun. Geniul este înzestrat cu inteligență , strălucire, capacitatea de a-și depăși sfera , aspirația spre cunoaștere.Omul comun este sociabil, se caracterizează prin instinct,impuls natural, atitudine părtinitoare,incapacitatea de a-și depăși condiția ,voința de a trăi asemenea celor cu capacități deosebite.

       Satirizând defecte omeneşti şi transmiţând învăţăminte prin povestirea alegorică a faptelor puse pe seama aștilor și a unei insecte,opera literară „Luceafărul și licuriciul” este o fabulă.  

Poezia—Lebăda de Șt.O.Iosif

,,Doarme tainica grădină,
Și departe, -asemeni unei
Bărci de-argint rătăcitoare,
Dusă lin de unda mută,
Numai lebăda șe mișcă
În singurătatea lunei,
Singură purtînd solie
Dintr-o lume dispărută.

Mîndra apelor crăiasă
Lunecă-n mișcări încete,
Și vîslind la întîmplare,
Dată visurilor pradă,
Leagănă pe-oglinda apei
Basmul vechi al unei fete
De-mpărat, mireasă tristă
În vesmîntu-i de zăpadă.

Și cum își înclină gîtul
De omăt și trece printre
Umbrele de sălcii triste,
Ea visează-ntotdeauna
Că palatele-i de aur
Porțile-i deschid să intre
În iatacurile mîndre
Unde luminează luna...

Astfel toată noaptea-și poartă
Palida-i melancolie.
Lunecînd rătăcitoare,
Pradă visurilor dată...
Dorm palatele de aur
Scufundate pe vecie...
Tainic stuful doar suspină
Lîngă țărm : „A fost odată...”

  

      Poezia,,Lebăda”este o descriere în versuri a păsării ce exprimă un simț al echilibrului datorită trăirii ei armonioase prin legătura cu pământul, plutirea sa și magnifica eleganță a mișcării sale peste ape, sunt simboluri purtate de lebădă :dragostea, grația, puritatea, frumusețea, visarea, echilibrul, eleganța.

     Descrierea literară este un text literar în care sunt prezentate obiecte, peisaje, chipuri cu trăsăturile lor, într-un mod care impresionează şi trezeşte sentimente; se creează imagini artistice -vizuale, auditive,olfactive- prin folosirea unor procedee de expresivitate artistică; predomină construcţiile substantiv-adjectiv.

Situând eul liric într-o ipostază contemplativă,descrierea implică diferite grade de transfigurare artistică a realității și presupune o anumită noutate a privirii,menită să evite percepția comună,banală.

       În primul rând, în poezie descrierea lebedei surprinde realitatea în mod subiectiv. Atmosfera este de calm,iar privirea zărește,,departe”,în lumina lunii,o barcă argintie hoinară,plutind tainic,în liniște—este lebăda,mesagera unei lumi vechi.În ambianța de vis printre umbrele sălciilor,cuprinsă de melancolie adâncă,visând la palatele de aur de altădată, ca-n basmul vechi, se revede,,mireasa tristă”ce se ascunde,,în iatacuri mândre”.Lumea visată,povestea a pierit în adâncurile apei,ale timpului,acolo și-a ascuns trăirile, visele numai de ea știute,iar trestia îi murmură lebedei-crăiasa din poveste--o istorie tainică.

     În al doilea rând, descrierea se realizează prin limbajul încărcat de expresivitate:epitetele:,,tainică,

dispărută,vechi,tristă,palidă”accentuează atmosfera de basm,de visare;imaginea lunii întreţine feeria naturii, dar şi trăirea, străjuiește o lume paradisiacă în care lebăda își retrăiește basmul dispărut în adâncuri.Verbele la timpul prezent determină sentimentul participării directe, creând iluzia că plutirea lebedei în taina nopții este un dans al misterului.Descrierea lebedei este realizată prin substantive și adjective:,,mândra crăiasă,mireasa tristă,gâtul de omăt”.

    ,,Lebăda” simbolizează puritatea ,nevinovăția,singurătatea mândră,curajul,lumina zilei;este pasărea imaculată, care prin albul, forţa şi graţia sa constituie o vie epifanie-revelaţie a unei lumi nevăzute, a luminii, imbolul eleganţei, al nobleţei şi al curajului. Ea este simbolul muzicii şi al cîntecului-taina.

    

e primăvarăăăăă.................

Frumusețea primăverii  e nemuritoare și uneori chiar mă întreb… de ce nu poate să fie o veșnică primăvară?! Parcă toate anotimpurile au frumusețea lor, dar primăvara e senin,vin călătoarele,e parfumul narciselor,e verde,verde.... Primăvara e așteptată cu drag...începe o nouă viață.

Zâmbiți, îmbrăcați-vă hainele de sărbătoare, faceți curat în suflet, lăsați în urmă ce a fost înghețat și așteptați..... Dacă vă întrebați când vine și cât e ceasul, vă voi șopti în mișcarea aripei de cocor, în susurul izvorului viu:

                    E primăvară fără 15 minute!!!!!!!!!!