Poezia—Lebăda de Șt.O.Iosif

,,Doarme tainica grădină,
Și departe, -asemeni unei
Bărci de-argint rătăcitoare,
Dusă lin de unda mută,
Numai lebăda șe mișcă
În singurătatea lunei,
Singură purtînd solie
Dintr-o lume dispărută.

Mîndra apelor crăiasă
Lunecă-n mișcări încete,
Și vîslind la întîmplare,
Dată visurilor pradă,
Leagănă pe-oglinda apei
Basmul vechi al unei fete
De-mpărat, mireasă tristă
În vesmîntu-i de zăpadă.

Și cum își înclină gîtul
De omăt și trece printre
Umbrele de sălcii triste,
Ea visează-ntotdeauna
Că palatele-i de aur
Porțile-i deschid să intre
În iatacurile mîndre
Unde luminează luna...

Astfel toată noaptea-și poartă
Palida-i melancolie.
Lunecînd rătăcitoare,
Pradă visurilor dată...
Dorm palatele de aur
Scufundate pe vecie...
Tainic stuful doar suspină
Lîngă țărm : „A fost odată...”

  

      Poezia,,Lebăda”este o descriere în versuri a păsării ce exprimă un simț al echilibrului datorită trăirii ei armonioase prin legătura cu pământul, plutirea sa și magnifica eleganță a mișcării sale peste ape, sunt simboluri purtate de lebădă :dragostea, grația, puritatea, frumusețea, visarea, echilibrul, eleganța.

     Descrierea literară este un text literar în care sunt prezentate obiecte, peisaje, chipuri cu trăsăturile lor, într-un mod care impresionează şi trezeşte sentimente; se creează imagini artistice -vizuale, auditive,olfactive- prin folosirea unor procedee de expresivitate artistică; predomină construcţiile substantiv-adjectiv.

Situând eul liric într-o ipostază contemplativă,descrierea implică diferite grade de transfigurare artistică a realității și presupune o anumită noutate a privirii,menită să evite percepția comună,banală.

       În primul rând, în poezie descrierea lebedei surprinde realitatea în mod subiectiv. Atmosfera este de calm,iar privirea zărește,,departe”,în lumina lunii,o barcă argintie hoinară,plutind tainic,în liniște—este lebăda,mesagera unei lumi vechi.În ambianța de vis printre umbrele sălciilor,cuprinsă de melancolie adâncă,visând la palatele de aur de altădată, ca-n basmul vechi, se revede,,mireasa tristă”ce se ascunde,,în iatacuri mândre”.Lumea visată,povestea a pierit în adâncurile apei,ale timpului,acolo și-a ascuns trăirile, visele numai de ea știute,iar trestia îi murmură lebedei-crăiasa din poveste--o istorie tainică.

     În al doilea rând, descrierea se realizează prin limbajul încărcat de expresivitate:epitetele:,,tainică,

dispărută,vechi,tristă,palidă”accentuează atmosfera de basm,de visare;imaginea lunii întreţine feeria naturii, dar şi trăirea, străjuiește o lume paradisiacă în care lebăda își retrăiește basmul dispărut în adâncuri.Verbele la timpul prezent determină sentimentul participării directe, creând iluzia că plutirea lebedei în taina nopții este un dans al misterului.Descrierea lebedei este realizată prin substantive și adjective:,,mândra crăiasă,mireasa tristă,gâtul de omăt”.

    ,,Lebăda” simbolizează puritatea ,nevinovăția,singurătatea mândră,curajul,lumina zilei;este pasărea imaculată, care prin albul, forţa şi graţia sa constituie o vie epifanie-revelaţie a unei lumi nevăzute, a luminii, imbolul eleganţei, al nobleţei şi al curajului. Ea este simbolul muzicii şi al cîntecului-taina.