,,Luceafărul de seară,
Pe boltă
strălucind,
Îmbracă toată firea,
În raze de argint.
Și-un licurici rostește,
din margine de drum:
-Doar noi,iubite frate,
Lucim în noapte-acum!
Mărețul astru-al nopții,
Cu un surâs candid,
i-a spus:-Te crezi lumină?
Să știi,nu te desfid.
Iar Luna,ce fusese
Ascunsă după nor,
Interveni și dânsa
În convorbirea lor.
Văzând că pâlpăirea
Puțin fosforescentă,
Îl face să nu aibă
Poziție decentă,
Spre licurici privește
și zice răspicat:
-Sclipești și tu nițel
E fapt necontestat:
Tu licărești în iarbă,
Luceafărul pe cer,
Dar care-i diferența
Vei înțelege sper;
Să știi că-n
lumea-ntreagă,
Oricine
prețuiește
Cât i-e de
lungă raza,
Prin care
strălucește!
Și astfel se
desprinde,
Că nu-i așa
de greu,
Să îl
distingi pe-un geniu
De-un
vanitos pigmeu!!!”
Fabula
este o specie a genului epic, în care sunt criticate defecte omeneşti
prin intermediul obiectelor sau al fiinţelor necuvântătoare. Fabula are
două părţi: naraţiunea şi morala şi un mesaj cu caracter educativ.Titlul
fabulei este format din două substantive: ,,luceafărul"- purtătorul de
lumină simbolul omului de geniu, simbolul unei superiorităţi absolute,
înzestrate cu nemurire şi veşnicie, , (lux - lumină, ferre - a purta),iar
licuriciul este steluța,scânteiașul,lumina de pădure minusculă. Este o operă
epică, deoarece autorul îşi exprimă indirect sentimentele prin intermediul
acţiunii şi al personajelor. Modul de expunere predominant este naraţiunea îmbinată
cu dialogul care devin mijloace de caracterizare a personajelor.Personajele reprezintă
tipuri umane . Figura de stil caracteristică fabulei este personificarea. .
În primul rând,
este un text epic. Are acţiune, personaje, narator. Acţiunea este simplă:de pe
bolta cerească,luceafărul strălucește prin razele-i argintate pure și
clare.Dintr-un loc neînsemnat-o ,,margine de drum”licărind timid,licuriciul îi
atrage atenția astrului ceresc,socotindu-se egal prin strălucire.Răspunsul
luceafărului are puritatea morală,înțelepciune,necrezându-l pe licurici a-l egaliza.
Din înaltul ceresc, Luna ce reprezintă ochiul Universului,
elementul esenţial al cosmosului, martoră a realităţilor pământeşti,intervine,explicându-i
licuriciului lipsa de asemănare dintre cele două lumini.Strălucirea luceafărului
este perfecţiune,cunoaştere,este semn al absolutului,al nemuririi, răspândește puterea
luminii, care‐l stimulează pe om,este candela cerului.
Personajele
sunt:luceafărul și luna,licuriciul.
Naratorul
povesteşte la persoana a III-a. Naratorul lasă impresia că joacă un rol printre
personajele sale ,pe care le manevrează scenic .
În al doilea
rând, textul este fabulă, pentru că prin intermediul unor corpuri cerești,al unei insecte, sunt criticate defecte umane. Luceafărul este tipul
omului de geniu, simbolul unei superiorităţi absolute, înzestrat cu lumină
nemuritoare şi veşnicie.Luna este astrul ce întreține feeria naturii, simbolizează
conştiinţa universală,judecata adevărată. Licuriciul este tipul omului fără talent,
lipsit de merite,neștiutor,dornic de a fi observat.
Ritmul
narațiunii și al dialogului este alert, echilibrul compoziţiei ,prezenţa
unui număr mic de figuri de stil:epitetele:,,argint,fosforescentă”accentuează
imaginile vizuale, iar limbajul viu este apropiat celui vorbit.
Este o operă
epică, deoarece autorul îşi exprimă indirect sentimentele ,prin intermediul
acţiunii şi al personajelor. Modul de expunere predominant este naraţiunea,îmbinată
cu dialogul care devin mijloace de caracterizare a personajelor.Personajele reprezintă
tipuri umane . Figura de stil caracteristică fabulei este personificarea.
În sfârşit, textul este fabulă, pentru că are
un mesaj cu caracter educativ.Se poate învăţa de aici că fiecare vietate,ființă
se visează luceafăr, cu dorința ca toată lumea să-i recunoască lumina şi să decidă el pentru toată lumea.Învățătura fabulei se bazează pe antagonismul dintre
superioritatea omului învățat,de geniu și lumea mărginită,comună.
Un
licurici rămâne tot o insectă,un stop de lumină, oricât de multă importanţă
și-ar da luminând egoist şi efemer doar pentru a-şi satisface setea de mărire.
De multe ori însă acesta nu-i în stare să se lumineze nici pe sine și nu-i în
stare să-şi găsească nici sieşi calea.
Morala fabulei arată că geniul este aflat în
veșnică antiteză cu omul comun. Geniul este înzestrat cu inteligență , strălucire,
capacitatea de a-și depăși sfera , aspirația spre cunoaștere.Omul comun este
sociabil, se caracterizează prin instinct,impuls natural, atitudine
părtinitoare,incapacitatea de a-și
depăși condiția ,voința de a trăi asemenea celor cu capacități deosebite.
Satirizând
defecte omeneşti şi transmiţând învăţăminte prin povestirea alegorică a
faptelor puse pe seama aștilor și a unei insecte,opera literară „Luceafărul și
licuriciul” este o fabulă.
