Mama
este cel dintâi gângurit
al meu,când am deschis ochii în Lume,
este zâmbet și lacrimă și
suflet asupra mea,celui care va deveni om,
este ochiul neliniștit
așteptându-mă să apar,
este mângâiere și alinare,
când sunt necăjit,
este sprijin la nevoie,
este chiot de izbândă,
este speranța,
este
Viața!
Oare poți da
o definiție cuvântului: mama?
sufletului
ei,
chipului ei?
Asemenea poeților care au închinat ode și cuvinte nemuritoare mamelor,
eu voi închina mamei
mele câteva cuvinte,pentru ca descriind-o s-o cunoască și cei din jurul meu:
mama mea este ca
o floare albă care-și dăruiește zâmbetul și gândul bun la cea dintâi atingere;
este un cântec cu limpezimi de cer în care se reflectă parfumul unui
buchet de liliac;
este privirea plină de iubire;
cu mâinile ca de porțelan,cu
fruntea-naltă luminată de-al iubirii dulce nimb,cu glasul ca un tril viu de
ciocârlie,cu ochii limpezi ca strălucirea picăturilor de rouă pe care soarele
nu îndrăznește să le usuce,
(poate de aceea ochii ei au scânteieri de aștiri)
cu degetele ce alunecă asemenea izvoarelor,cu inima deschisă ca macii în
mijlocul spicelor aurii,
cu vorbe de alint ca lumina ce răzbate de sub un nor;
Este frumoasă ca o
dimineață senină,liniștită de primăvară!
,,Mamă frumoasă și bună
ca un fir de floare sub lună
rămâi veselă
și tânără,
Fii
iubitoare și duioasă,
Fii,vieții
mele,mângâiere!
Primește darul meu:cuvintele acestea și o creangă albă de cireș!
