,,În toate
duminicile și zilele de sărbători, dis-de-dimineață, cobora despre munte și
intra în sat un voinic curățel. Nimeni nu se întreba de unde vine și unde
descalecă; toată lumea știa că este Miron oierul și nimeni mai mult nu dorea să
știe.
Trecuse un an de
zile de când Miron venea mereu la joc; flăcăii îi erau prieteni, iar fetele se
adunau bucuros împrejurul lui ca să-i asculte poveștile, vorbele șăgalnice și
cântecele frumoase. Din când în când, dar foarte arareori, Miron scotea din
șerpar un fluieraș, pe care cânta câte o doină plină de duioșie, încât oprea
răsuflarea celor ce-l ascultau.
Din când în când, numai arareori, scotea Miron fluierașul
său; îl scotea însă totdeauna când Marta îl ruga; ba era chiar destul ca ea să
privească la șerpar, pentru ca Miron să puie mâna pe piept, gata de a-i face pe
plac.
Acesta e lucru
știut de toți, ba chiar un lucru care de sine se înțelegea. Cine nu ar fi dorit
să asculte cântecele lui Miron și care fată nu ar fi dorit să-i fie în
apropiere și să-i audă graiul limpede? Marta era fiica Mihului Saftei, și era
un lucru firesc ca atunci când ea roagă, să nu zică ba, mai ales știind să-l
roage atât de frumos cum avea obiceiul. Fetele dar, când voiau să asculte,
rugau pe Marta; Marta însă mai totdeauna le răspundea că Miron nu voiește,
fiindcă nu e tocmai în voia lui cea bună. Numai din când în când, foarte
arareori, Marta ruga pe Miron să cânte.
În horă Miron
totdeauna e cumpătat, încât parcă numai șuguiește cu jocul. Dar ochii tuturora
se opresc asupra lui. Înalt și mlădios, cu umerii lați și cu pieptul ieșit, el
calcă lat și pe întreaga talpă, încât la fiecare pas întregul trup i se scutură
și se leagănă când la dreapta, când la stânga. Când stă însă și-și ridică
fruntea ieșită din față, fetele tresar sub privirea lui. Un cap bălan cu părul
lung până pe umeri, cu o față albă și străbătută ca de-o răsuflare de
rumeneală, cu doi ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea
muntelui. Totdeauna e în această față ceva ce nu se mai găsește în alte fețe,
un fel de tristețe, un văl de gânduri, iară în surâsul de pe buzele lui
ascuțite totdeauna e ceva ce-ți deschide sufletul.
E minunat flăcău
Miron și nu e minune că toți îl caută și doresc. Înspre amurgul serii, când
jocul se sparge, Marta pleacă spre casă.... însoțită de fete și de flăcăi.
Între flăcăi este și Miron, care, precum de la sine se înțelege, totdeauna
merge alăturea cu dânsa.
Peste puțin, ei
lasă apoi ulița, trec un pârleaz de la dreapta și merg pe o cale mai scurtă, pe
poteca dintre vii, pe la Fântâna Corbului, unde izvorăște apa cea bună.
Până aci merge
Miron. Mai departe nu. Aici apoi, câteodată, fetele și flăcăii se opresc și
Marta roagă pe Miron să cânte.
— Cântă mai departe, căci grozav de frumoasă e doina! îi
zise ea cu stăruință, apăsând mâna pe umărul lui.”
(fragment-,,Gura satului”de Ioan Slavici)
Mijloace de caracterizare directe:
– de către autor;
– de către alte personaje;
– de către personajul însuşi
(autocaracterizare);
Mijloace de
caracterizare indirecte:
– din limbaj;
– din fapte;
– din comportament;
– gesturi;
– din relaţia cu alte personaje.
(Nuvela ,,Gura
satului" are ca temă morală- nepotrivirea dintre mentalitatea,gândirea
privitoare la căsătorie în lumea patriarhală a satului românesc și
dragostea,pasiunea care încalcă legile tradiționale.)
Titlul nuvelei arată
o lume a cărei ,,gură" clevetitoare nu iartă nicio greșeală,oamenii sunt
afectați de gândul că satul ar putea
gândi ceva urât sau greșit despre ei.
Personajul
principal din fragment este Miron, (numele Miron este este varianta românească
a numelui grec Myron. Semnificația este de ulei parfumat; este un nume prezent în rândul martirilor și al
sfinților aflați în panteonul creștin), oierul cu un talent deosebit de a cânta
la fluier,atrage simpatia flăcăilor și al fetelor.Misterul în care se lasă
învăluit nu este dezlegat de nimeni.Apariția lui călare,coborând din înaltul
muntelui este asemenea unui Făt-Frumos din basme.
Pentru a-l caracteriza pe Miron,personaj
pozitiv,autorul foloseşte atât caracterizarea directă, cât şi cea indirectă.
Caracterizarea
directă este făcută direct de narator, precum şi de alte personaje. Ceea ce-l
particularizează este farmecul pe care-l exercită voinicul asupra tuturor din
jur,în zilele de sărbătoare,când apare în mijlocul oamenilor,cărora le
povestește întâmplări sau le cântă doine în care le destăinuie tristeţea, melancolia,
focul lăuntric, dorul vieții. Voinic ca un erou din basme,Miron dansează
alături de tinerii din sat,iar aceștia îl privesc cu plăcere,motiv pentru autor
să-i descrie trăsăturile deosebite:suplu,zvelt,grațios,cu
pași hotărâți,dansează asemenea unduirii apelor.Privirea lui misterioasă
emoționează fetele ce-l urmăresc.Autorul insistă în descrierea chipului acestui
Făt-Frumos ce simbolizează frumusețea absolută și puritatea chipului: pletele
aurii încadrau fața albă,ochii albaștri ca seninul cerului îi ascundeau
gândurile,gura încredere în forţele proprii şi pot face faţă oricărei
întâmplări
Modalităţile de caracterizare indirectă sunt în special prin comportamentul personajului.
Modalităţile de caracterizare indirectă sunt în special prin comportamentul personajului.
Miron este conștient că cei din jur îi ascultă vorbele și
de aceea le spune vorbe interesante,îi ascultă fluierul,doar privirea unei
fete,Marta,îl transformă,astfel că îi va face pe plac,cântându-i.Ruga Martei
era întotdeauna îndeplinită,iar fata știa să-și folosească farmecul. O
însoțește pe Marta protector,fără a-i vorbi.Drumul pe care-l parcurg,în tăcere,
este al apropierii celor doi:trec o punte,,pârleaz”,apoi aleg ,,o cale”mai
scurtă și ajung la o fântână,,cu apa cea bună”-loc al vieții, al cunoașterii,al
purității.Tăcerea celor doi este un moment al misterului,întrerupt doar de
rugămintea fetei de a-i cânta numai ei dorul de viață,este,poate,mărturisirea
pe care o așteaptă.
Limbajul
este sobru,concis,curat,clar,reproduce întocmai vorbirea oamenilor simpli.
Modul de expunere predominant este
naraţiunea îmbinată cu descrierea. Construcţia epică este bazată pe naraţiunea
obiectivă în care comportamentul, sentimentele şi gândurile eroului sunt
prezentate din perspectiva unui povestitor omniscient.(narator
obiectiv,impersonal,care povestește la pers.a 3 a,fără a se implica în faptele
prezentate.
.
