duminică, 26 aprilie 2020

compunere--O întâmplare petrecută în timpul unui spectacol de teatru


Pășesc în sala teatrului,unde-am mai fost și care-mi este familiară,mă așez în fotoliul confortabil și răsfoiesc programul în care este un rezumat al operei dramatice,,Steaua fără nume”de Mihail Sebastian,citesc distribuția,actorii care vor interpreta rolurile,numele regizorului,al scenografului și a celorlalți care au contribuit la punerea în scenă.Se sting luminile,se face liniște,se ridică cortina și apare decorul: peronul unei gări.Iată un rezumat al operei dramatice: Într-un oraș de provincie de pe Valea Prahovei, o necunoscută este coborâtă din tren în gară pentru că nu are bilet. Aceasta vine de la cazinou și are asupra ei doar fisele câștigate. Profesorul Miroiu, care se afla în gară în așteptarea unei cărți foarte scumpe de la București, se oferă să o găzduiască peste noapte, perioadă în care între cei doi apare o relație afectivă. Miroiu a găsit o stea necunoscută pe bolta cerească și nu știe ce nume să îi dea, când află că pe necunoscută o cheamă Mona o numește astfel. Dimineața apare Grig, cel cu care Mona are o relație de 3 ani. Cum acesta este bogat, Mona se reîntoarce în cele din urmă în lumea lui, părăsindu-l pe astronomul visător.Urmăresc cu atenție jocul actorilor și-n același timp încerc să înțeleg cât de bine este respectat textul autorului, indicațiile scenice-didascaliile- personajele în scenă, mimica, intonaţia, decorul, costumaţia, lumina. 
Sunt atât de atent,că nu simt când în brațe mi s-a așezat cuminte o pisicuță,toarce mulțumită,iar eu nu mă mișc,pentru a nu-i deranja somnul.În continuare, îl văd de-o parte pe  Miroiu (Alexandru Pavel, frământat, febril, proaspăt), profesor de astronomie într-un liceu obscur, a cărui viaţă e confiscată de pasiunea căreia i se dedică. De cealaltă, Grig (George Costin, precis, cinic, rece, poate prea rece), bărbat de bani-gata în high-life-ul epocii, a cărui viaţă e confiscată de pasiunea pentru imaginea propriului ego căruia i se dedică fără rest. La mijloc, pendulând strivită între tentaţia visului şi cea e luxului, Mona (Nicoleta Hâncu, strălucitoare, limpede, caldă) a cărei viaţă e confiscată de pasiunea pentru. Pentru?-mă întreb. Ce pasiune are Mona? Are vreo pasiune Mona?
Dimineaţa i l-a adus pe Grig şi soluţia imposibilei întoarceri. Ghidat de şeful de gară (Adrian Nicolae, unul dintre cele mai bine jucate şi gândite roluri de comedie ale ultimilor ani, cu precădere într-un prim act hohotitor), bărbatul încearcă şi reuşeşte să îşi reia în stăpânire proprietatea cu sex feminin. Împinsă de propriile frici şi de gura lumii (în prim-plan, domnişoara Cucu, o ex-Mona fără măcar de Grig), femeia cedează, abandonează şi pleacă (?). Corabia livrescă a lui Miroiu (formidabilă scenografia claustrofobă a Adrianei Grand, ce permite ca unică soluţie pentru evadare verticală!) e din nou pradă singurătăţii.

Final,actorii vin la rampă,se înclină,primesc flori de la spectatori,aplauze,aplauze,iar pisicuța se întinde,și-a terminat somnul și pleacă,urcă treptele scenei și se pierde în foaier.Acum înțeleg...am cunoscut un actor-animăluț al teatrului și,zâmbind plec,întrebându-mă:--- Şi totuşi, pleacă cu adevărat Mona? Sau rochia albă, mănuşile negre şi zâmbetul ei se aşează uşor pe fotoliul din cărţi pe care clipele nopţii care a fost l-au născut în cameră cu vedere la stele?....