Toamna
nu e doar un anotimp, ci și o poartă în timp, prin care pot ajunge în orice loc
și moment al vieții, este
ca o oglindă acoperită cu o catifea de culoarea
chihlimbarului. Pașii mei străbat alei înfrunzite, ca printr-o zăpadă foșnitoare și caldă, iar castanele cad una câte
una.Toamna este un timp fericit, vibrând de parfumul primăverii, de căldura verii, de speranța că gerul
și înghețul iernii sunt - încă! - departe... Toamna invadează peisajul
sufletului meu și verdele începe să fie ars de brume...este toamna aceea molcomă
și roșcovană, cu cer albastru, când copacii desfrunziți par senini. Îmi place și toamna
cealaltă, rece
și zburlită de vânturi, udată de ploi mărunte, cu stropi reci ca o ninsoare invizibilă, când cețurile se
lasă grele, burnița
devine mai neguroasă și mai rece,câte o pasăre cenușie mă privește dintre ramurile goale și luna se întrezărește abia, ca o pată luminoasă
sub straturile de ceață.
Dar toamna e profund auditivă,e frumoasă sonor.... ajunge să o ascult și să o pândesc, până simt pulsând în
timpane tăcerea zgomotoasă.
E toamnă.... e poezia însingurării și a culorilor de
chihlimbar.....
