Lumina tot mai strălucitoare a soarelui, reflectată în
luciul apelor ori în verdele ierbii, cerul vioriu şi profund, cântecul
păsărilor, beţia de miresme şi de culori răspândită de exploziile florale
îndeamnă sufletul să treacă peste zăgazuri, să-şi regăsească inocenţa şi
bucuria. De asta îmi place aşa de mult primăvara în mai... pentru izvorul de
bucurie pe care reînvierea naturii îl dezleagă în oameni.
Florile de mai poartă culoarea purităţii, a eternităţii,
a păcii sufleteşti şi a aspiraţiilor înalte.
Îmi plac florile albe,pentru că îngerii - mesagerii lui
Dumnezeu - sunt întotdeauna înfăţişaţi în straie de un alb imaculat şi extrem
de strălucitor, la fel ca şi zânele şi alte spirite bune din credinţele
străvechi. Și-mi mai plac ciorchinii de flori albe şi parfumate ale
salcâmilor, atârnaţi ca nişte lampioane în copaci ce transformă lumea în
sărbătoare. Un miros de-a dreptul biruitor care parfumează tot
universul. Hrănite de ploi, scăldate în lumină de soarele tot mai puternic
şi mângâiate de vânturile blânde ale lui Mai, aceste flori sunt miresele
albe ale pădurii,ale grădinilor și-mi vrăjesc sufletul cu frumusețea lor.În
nicio altă lună de primăvară, natura nu este atât de puternică și de plină de
seve, ca în frumosul și însoritul Mai, luna florilor și a bucuriei de a
trăi. În timp ce sufletul se topește de plăcerea scufundării în
priveliștea plină de culori și miresme,ochii mei contemplă și florile de
păducel, o tufă de iasomie ori puritatea nemărginită a florii albe de
crin,iar pacea mi se aşterne în gânduri şi în trăiri.
Cred că nu e nevoie decât de puţină
bunăvoinţă, pentru a mă concentra conştient asupra petalelor colorate şi
parfumate, minunându-mă de marele geniu al Creatorului.
Azi e zi întâi de mai,
Azi e ziua de Armindeni, când
râde iarăși primăvara peste câmpuri, peste plai,iar veselia
umple țara,c-a venit întâi de mai.
Armindenul este simbol al
vegetației, simbolizează vechiul zeu al vegetației.
Armindenul este creanga de brad,
de fag, de mesteacăn, frasin, tei, salcie, rug, constituind un simbol al
cultului arboricol.
Cuvântul ,,arminden” reprezintă o
replică a mitologicului Arbore al vieţii, omniprezent în folclorul românesc, în
obiceiuri şi în arta populară, dătător de veşnicie oricărui act uman material
sau spiritual. Poetul latin Ovidiu, exilat
în Pontul Euxin, în opera sa,, Faste”menţiona că la daci sărbătoarea Kalendae
maiae -întâia zi a lunii mai- a fost legată iniţial de muncile agricole de
primăvară şi ieşitul cirezilor la păşunat, petrecerile fiind un prilej de urare
pentru spor în casă, putere de muncă şi sănătate pe parcursul întregului an,iar
poetul Vergiliu relua în opera sa ,,De rerum inventoribus” că în Italia la 1
mai fetele şi băieţii ies voioși pe câmp şi în păduri şi aduc în case, cântând,
crengi verzi pe care le pun la porţi, înaintea caselor şi uşilor.
Și pe vântul de armindeni, cu briza lui
înfloresc salcâmii și liliacul,iar florile sunt visele îngerilor povestite
în inima nopții. În fiecare primăvară iau lecţii de înflorire de la pomi,
alerg prin visare,mă împiedic de primăvară şi simt adânc fiorul dulce
al vieții ce renaște:
,,În aeru-mbătat de roze,
veniți... privighietoarea cântă”.
La 1
Mai românii sărbătoresc "Armindenul", simbol al vegetației care
protejează recoltele și animalele, semnifică începutul
verii. Armindenul simbolizează vechiul zeu al vegetației .Rolul
Armindenului este apotropaic (superstiția apărării împotriva duhurilor rele),
dar ne amintește și de prigonirea lui Iisus, crezându-se că, atunci când Irod
omora copiii, a pus câte o ramură verde la poarta de unde ar fi început măcelul
în ziua următoare. Însă, a doua zi, au apărut ramuri verzi la toate casele, iar
Irod n-a mai știut unde să-l caute pe Iisus.
