Papa Francisc despre rolul literaturii
,,Când gândul meu se îndreaptă spre literatură, îmi vine în minte ceea ce marele scriitor argentinian Jorge Luis Borges le spunea studenților săi: „cel mai important lucru este a citi, a intra în contact direct cu literatura, a ne cufunda în textul viu pe care-l avem în față, mai mult decât de a ne fixa asupra ideilor și asupra comentariilor critice”. Și Borges explica această idee studenților săi spunându-le că probabil la început vor înțelege puțin din ceea ce citeau, dar că în orice caz ei vor asculta „glasul cuiva”.
Iată o definiție a literaturii care îmi place mult: a asculta glasul cuiva.”
...,,citind un text literar, suntem puși în măsură să „vedem prin ochii celorlalți” dobândind o lărgime de perspectivă care lărgește umanitatea noastră. Se activează astfel în noi puterea empatică a imaginației, care este vehicul fundamental pentru acea capacitate de identificare cu punctul de vedere, condiția, simțirea altuia, fără de care nu există solidaritate, împărtășire, compasiune, milostivire. Citind, noi descoperim că ceea ce simțim nu este numai al nostru, este universal, și astfel nici persoana cea mai abandonată nu se simte singură”....