Puterea LUMINII de ÎNVIERE

 

Puterea LUMINII de ÎNVIERE

  Se spune că în noaptea de Paşti, odată cu Învierea Mântuitorului, când cerurile se deschid, se lasă peste lume o lumină biruitoare. E un mit creştin, o metaforă sau chiar se schimbă ceva şi în sufletul nostru? Coboară cu adevărat Lumina Învierii în lume ca o promisiune de iertare şi de iubire?

 ,,Veniţi să luaţi lumină", a zis preotul, iar mâinile s-au întins către el, au atins lumina, au devenit ele însele lumină. O bisericuţă întreagă plină de mâini, mâini care se apropie una de alta, se ating şi devin lumină. La capătul lor, acolo unde se sfârşesc mâinile, încep oamenii. Oamenii, ca prelungire a unor mâini cu lumină. Oamenii îşi şoptesc bucuria învierii - Hristos a înviat! Adevărat a înviat! - oamenii poartă, poate fără să ştie, o mare minune în palme. Sunt cu ei, sunt una dintre acele mâini care a luat lumină într-o bisericuţă. Lumina e mică, e fierbinte, e vie. E acolo, în palmele mele, din ea se hrănesc şi alte mâini. Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Lumina tot creşte, iese din bisericuţă, e purtată din mână în mână. Lumina îi face pe oameni să cânte, toţi împreună, tineri-bătrâni-smeriţi -săraci-bogaţi, ocrotind în palme o flăcăruie tremurată şi plăpândă.

 Cântăm! Cân­tăm bucuria, toţi laolaltă, suntem prelungirea lu­minii pe care o ţinem în palme. Minunea e cu noi, gata să se stingă, pâl­pâie atunci, când mă mişc, mă arde cu la­cri­mile ei de ceară. Simt ceara cum mi se topeşte în pal­me, am mâinile pline de ceară şi de lumină, cânt mai departe.

 Alţi oameni au candele, dintr-acelea roşii, cu capac, lumina lor e ascunsă acolo, e protejată de vânt, dar n-o văd, n-o simt la fel ca pe aceea de lumânare. O lumânare mică, zgribulită, îmi fumegă în palme, poate se va stinge.... ocrotesc lumina.... Nu, n-o să se stingă!

   Lumina Învierii e cea dintâi lumină a sufletului meu. Nimic nu o poate egala. Lu­mi­na Învierii e candela ne­ador­mită din altarul ini­mii omeneşti. Călăuză în întunericul din jur.
Când o pri­mesc, în noaptea sfân­tă a Învierii Dom­nului nostru Iisus Hris­tos, o simt ca pe o minune, ca o ocro­ti­toare îmbrăţişare a lui Dumnezeu. O feerie.... O bucu­­rie şi o uimire deo­po­trivă.... Un început de Rai în care toți oamenii sunt iar tineri şi fru­moşi. Nemuritori. Şi mă gândesc acum la câte feluri de aşteptări trăim noi, oamenii. Cea mai frumoasă, mai tandră aşteptare şi mai nădăjduitoare rămâne  aş­tep­tarea Sfintei Învieri şi a Luminii ce o pri­mesc în cea mai tainică noapte a anului.
  Cu câtă grijă ocrotesc flacăra sfântă a lumânării de la Înviere, de când o primesc la biserică şi până ce o aduc acasă. Ea va rămâne ca o lumânare luminând zi şi noapte dru­mul către El.

        Mie și tuturor ne va fi îndreptar şi ne va schimba în bine vieţile.

                           Ne va da putere la vreme de res­trişte şi alinare în suferinţe!!!!!!!!!!!

                                               HRISTOS A ÎNVIAT!!!!!!!!!!!

                                                      ADEVĂRAT A ÎNVIAT!!!!!!!!!!!!!