PĂPĂDIA de ION AGÂRBICEANU

expozițiunea: Într-una din zilele de primăvară,sosită cu greu în acele locuri,o fetiță,Anicuța,a rămas uimită,când a deschis portița grădinii lor,deoarece în fața ei se desfășura un covor plin de floricele galbene.Fata nu a mai putut înainta,încremenise admirând micuțele plante.Treptat,fața i s-a înseninat de frumusețea culorilor,mângâiată de soare.
intriga: Ca deșteptată din somn,Anicuța îl strigă insistent pe fratele ei,Nicu,pentru a-i arăta și lui marea minune.Surprins de insistența fetei,Nicu răspunde,lăsându-se condus în grădină.
desfășurarea acțiunii: Fetița deschide poarta grădinii și-i arată florile galbene .Nicu ,un timp trăiește și el emoția dată de farmecul florilor,oftând ușor,spune ,șoptit si fără să i se pară neobișnuit,că au înflorit păpădiile.Fata nu înțelege nimic și insistă cu întrebările referitoare la numele florilor.Astfel,află că înfloriseră și anul trecut,dar fusese bolnavă și nu le văzuse.
Copilei nu i-a plăcut numele florilor,considerând că nu se potrivește cu frumusețea lor,apoi a început să urmărească zborul albinelor ,trecând din floare în floare,nemulțumită că acestea iau parcă din frumusețea și culoarea florilor.
punctul culminant:Într-un târziu,obosită și nemulțumită de numele florilor,vorbește cu bunica despre flori și hotărește să le spună,,luminițe”,dar se întristează că s-au închis noaptea,nu mai sunt galbene.
deznodământul:Bunica îi explică despre înflorirea lor dimineața,odată cu apariția soarelui și adoarme fericită,iar chipul său pare o floare asemănătoare cu floarea căreia îi spusese luminița.
Este o povestire simplă,cu personaje puține care se exprimă simplu prin dialoguri firești, naivitatea fetiței este încântătoare,nu se poate desprinde de lumea basmelor în care a crescut,simte că realitatea o neliniștește.

EXPRIMAREA impresiilor cu ocazia vizonării unui spectacol de teatru

Formularea opiniei:
    După opinia mea,teatrul este o formă de artă ușor de receptat,datorită jocului actorilor.Recent,am vizionat o piesă de teatru,la care sala a fost arhiplină.Spectacolul de teatru,,O scrisoare pierdută”de Ion Luca Caragiale m-a atras atât prin afișul inedit,cât și prin jocul și vestimentația actorilor.
Dezvoltarea argumentelor: 
-ineditul afișului: Un afiș viu colorat,cu imaginea Zoei și a lui Tipătescu îmbrățișați pe fundalul unui decor de secol al 19-lea m-a atras prin sugestiva îmbinare între povestea de amor și conflictele din viața politică și socială din acea vreme.Spectacolul promitea o călătorie în timp,prin vestimentația de epocă a celor doi protagoniști.
-decorul: Decorul i-a invitat pe spectatori să exploreze misterul vremurilor trecute.La începutul reprezentației,luminile s-au stins treptat,cortina grea s-a ridicat.Trecerea din spațiul contemporan în lumea de altădată s-a realizat subtil prin lumina difuză.
Cu doar câteva obiecte-două fotolii,trei scaune,o masă,un cuier,iar pe fundal o ușă cu geamuri multe-scenograful spectacolului,care este și regizor,Liviu Ciulei, a realizat trecerea din prezent în trecut,în lumea spectacolului.
Costumele s-au armonizat cu decorul și cu trăsăturile personajelor.Zoe,întruchipată de Mariana Mihuț,o actriță cunoscută prin capacitatea de a interpreta roluri complexe,avea o superbă costumație de epocă:rochie lungă din catifea,dantele,pălărie,mănuși,oscilând între orgoliu feminin și tandrețe.
-jocul actorilor: Povestea de dragoste cu scrisoarea compromițătoare pierdută s-a îmbinat cu intrigile politice într-un ritm alert,așa cum se petrece și acțiunea piesei.Fiecare moment a fost gândit,astfel încât să includă în țesătura gesturilor,a mișcărilor,o aluzie.Imaginea cea mai cuprinzătoare a,,stilului”romînesc de a face politică,,farsa electorală”-după cum a fost etichetată piesa- a avut parte de montări și viziuni regizorale,dar aceasta mi s-a părut cea mai reușită.Gesturile,mimica,subtilitățile din vocea personajelor au făcut aluzii la personalități din lumea contemporană,provocând râsete printre spectatori.S-a creat un fel de comunicare între public și actori,bazată pe subtilitatea aluziilor la realitatea contemporană.
Concluzia:
Spectacolul acesta este,pentru fiecare generație de actori și spectatori,o întâlnire cu geniul comic al lui Ion Luca Caragiale,care și-a dus spectatorii,în capitala unui județ de munte,unde a fost concentrată întreaga lume românească în deplina splendoare a metehnelor ei.                      

EXPRIMAREA UNUI PUNCT de VEDERE

,,Hai mai bine despre copilărie să povestim,căci ea singură este veselă și nevinovată.Și,drept vorbind,acesta-i adevărul.Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții,la ce poate să le ducă ziua de mâine,sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire!Copilul,încălecat pe bățul său,gândește că se află călare pe un cal din cei mai năstrușnici,pe care aleargă,cu voie bună,si-l bate cu biciul și-l strunește cu tot dinadinsul,și răcnește la el din toată inima,de-ți ie auzul;și de cade jos,crede că l-a trântit calul,și pe băț își descarcă mânia în toată puterea cuvântului”.....

ipoteza:        Din punctul meu de vedere,enunțul din prima frază exprimă un îndemn adresat ființei adulte de a retrăi,prin intermediul amintirii frumusețea și farmecul copilăriei.

argumente:    În primul rând,afirmația că singura vârstă,,veselă și nevinovată”este copilăria surprinde,prin adjectivul,,singura”,unicitatea trăirilor acestei vârste:e ,,veselă”,deoarece numai un copil are capacitatea de a găsi cu ușurință prilej de bucurie în cele mai simple lucruri,de a fi vesel în ,,lumea”pe care o creează prin joaca lui.
                      În al doilea rând,copilăria e vârsta,,nevinovată”,întucât inocența specifică vârstei îl ține pe copil departe de problemele grele ale vieții;e vârsta la care ocrotirea părinților și a celorlalți adulți din preajmă îl țin pe copil departe de griji.
                      Pe de altă parte,adjectivul,,singura”exprimă,din punctul meu de vedere și un fel de amărăciune a adultului care înțelege că nici veselia,nici nevinovăția copilăriei,nu se regăsesc pe deplin în alte etape ale vieții.

concluzia:     Afirmația naratorului justifică îndemnul de,,a povesti”despre copilărie și de a alunga în acest mod tristețea.Enunțul conține atât un îndemn,cât și un argument.

DIATEZLE VERBULUI

 Diateza ACTIVA: Actiunea verbului este savarsita de subiectul gramatical:
    ex:Fata nu a raspuns un cuvant si deodata el intelese ca de mult stau copiii aici cu ea....
!!!actiunile exprimate de verbele: nu a raspuns si intelese,precum si starea exprimata de verbul stau sunt savarsite de subiectele:fata,el,copiii...deci aceste verbe sunt la diateza activa.
!!!(nu)a raspuns=verb predicativ,personal,tranzitiv,conj.a3a,diateza activa,mod indicativ,timp perfect compus,pers a 3a,nr.sing.,negativ,functie sintactica: predicat verbal;
!!!verbul este tranzitiv;el are un complement direct:un cuvant,care este deosebit de subiectul,,fata”.

DIATEZA PASIVA:Subiectul gramatical sufera actiunea facuta de un complement de agent(subiect logic (de catre=prepozitia compl. de agent)
   ex:In vremurile de urgie,tarile erau bantuite de razboaie,drumurile erau putin cunoscute(de oameni).
!!!verbele subliniate sunt la diateza pasiva,deoarece actiunea exprimata de ele este suferita de subiectele gramaticale:tarile,drumurile,fiind savarsita de complementele/.razboaie,oameni.
(verbele:a bantui,a cunoaste sunt tranzitive)
   Diateza pasiva o au numai verbele tranzitive,nu si cele intranzitive.
Daca trecem verbul erau bantuite de la diateza pasiva la cea activa,autorul actiunii devine subiect gramatical: ex: Razboaiele bantuie tarile...iar subiectul gramatical devine compl.direct.
!!!Diateza pasiva se formeaza cu verbul auxiliarA FI +participiul verbului de conjugat acordat in gen,numar cu subiectul gramatical.
!!!erau bantuite=PREDICAT VERBAL=verb auxiliar,conj.a 4a,mod indicativ,timp imperfect,pers.a3a,nr.plural+participiul,,bantuite”=gen feminin,nr.plural;
!!!NU se confunda cu predicatul nominal!!(daca nu esti sigur, vezi daca poate exista un complement de agent)ex:Tu esti recunoscut(de catre cineva=proba)=predicat verbal
                    Tu esti suparat.=predicat nominal=verb copulativ+nume predicativ

DIATEZA REFLEXIVA:Subiectul participa intens la actiune,se formeaza cu dativul sau cu acuzativul pronumelui reflexiv:a-si inchipui,a se teme,a se ruga...
!!!pronumele reflexiv nu poate fi inlocuit cu un pronume personal;NU are functie sintactica.
    ex:(el)Se teme de intuneric.=predicat verbal
         (ea)Isi revine din emotia examenelor,=predicat verbal
!!!verbe activ pronominale=pronumela reflexiv are functie sintactica:
    ex:El se lauda(pe sine)=se=complement direct
         El isi impune(siesi) o tinuta eleganta=isi=complement indirect
         El si-a scris temele(sale)=si(temele sale)=atribut pronominal
!!!verbe reflexive impersonale(nu au subiect)
   ex:Se zice1/ca vremea va fi calda2/.1=PP//2=SB
       

FEFELEAGA--nuvela

                                                                       FEFELEAGA  (de Ion Agarbiceanu)

  Opera literara,,Fefeleaga”este o nuvela,o povestire epica in proza,cu o actiune complicata la care participa un singur personaj in zbztere continua pentru a-si creste copiii.

   Nuvela se distinge prin sobrietatea mijloacelor artistice,adecvate subiectului:soarta nemiloasa a unei femei sarace din Ardeal care in ciuda tuturor eforturilor de a-si creste copiii ii  vede secerati de mizerie si boala inainte de al 15-lea an.

   Modestia sperantelor legate numai de supravietuirea copiilor face ca moartea lor succesiva,la acceasi  varsta sa para o tragedie,o cruzime nemeritata,desi acesta femeie se straduieste sa-si creasca copiii.Fefeleaga nu apare ca victima a unor intamplari neobisnuite,ea insasi nu crede in puterile Raului,ci ea este o victima a legilor nescrise ale vietii.Impresionanta este puterea acestei femei de a purta cu demnitate poverile unei existente inumane de a infrunta fara vaiet durerile si nedreptatile.

   Taria morala a acestei femei este accentuata de discretia in fata suferintei,nu se plange nimanui,de accea ea pare facuta din taceri.E o faptura pe care incercarile vietii au adancit in sine,indepartand-o de oameni si de obiceiurile lor,durerea parca a incremenit-o,si ca urmare infatisarea ei e comparata cu piatra si cu lucrul,,obrajii ii sunt ca doua lespejoare de piatra sure”,de atata durere,la moartrea ultimului copil a stat ziua intreaga,asa cum sta lemnul.Cu greu a rabufnit durerea ei din adancurile sufletului chinuit in cateva lacrimi.

   Impresionanta este introducerea unui alt personaj,care reflecta existenta acestei femei,calul Bator,unicul ei sprijin,singurul cu care comunica.

   Actiunea nuvelei pare a se desfasura in prezent,dar este un prezent cu actiuni repetabile-femeia urca si coboara mereu un deal al durerii,pe o carare chinuita ca viata ei,au aceeasi infatisare,este mereu alaturi de acelasi cal istovit,e singurul caruia i se destainuieste,cu care vorbeste.Acesta este prezentul etern       al existentei plina de munca zadarnica.

   Din aceasta imagine a trudei singuratice,din monotonia nesfarsita a acestui drum se desfac fragmentele de privire inapoi care recostituie viata femeii, care se lupta singura cu saracia,traind numai pentru copii,neinteleasa si nedreptatita de oamenii satului in care traieste si unde-si ingroapa toti copiii.

  Drumul alaturi de Bator,carand piatra aurifera la bogatanii satului,putinii banuti primiti,felul in care era inselata,este consemnat dupa fiecare tragedie pe care o petrece cu resemnare.

   Barbatul ii moare din cauza muncii istovitoare din baie(mina),copiii-cinci-ii mor pe rand din cauza unei boli pe care nu si-o explica,vede doar obrajii palizi de pe care se scurgea o faina alba,isi ingroapa copiii pe rand si lupta cu incapatanare pentru ultima fetita,Paunita,cara cu incapatanare piatra de pe deal,urca si coboara,ajutata de calul orb,care-i stie durerea,o asculta,o intelege chiar si cand dupa moartea Paunitei este vandut,stie el,calul, ca cu pretul luat din vanzarea lui, fetita va fi imbracata ca o miresa ,va fi ingropata,iar el orb,cum este,va merge spre alt stapan.Si atunci la despartire de stapana lui,necheaza pentru prima oara dupa o tacere de ani intregi,a tacut respecand durerea stapanei.

  Drumul celor doi: femeie si cal,are intelesul de drumul vietii,incovoiati de durerea mortii ce ii pandea la fiecare pas pe dealul suferintei.

  Viata ei rememorata la capataiul fetitei moarte se confunda cu dealul inalt,urcat pieptis,dealul cu colti,cu poteci batatorite ca si zilele traite.Niciun eveniment nu intervine pe acest drum al durerii,dupa fiecare inmormantare  femeia-mama isi regaseste taria de a munci mai departe.

  Existenta chinuita a femeii este prezentata si din interior printr-un monolog in care vorbeste cu sine.  Portretul acestei femei este realist in relatie cu soarta animalului de povara si el este  fara grai si resemnat in durerea lui,este singurul care intelege osteneala femeii.Infatisarea lor a devenit cu timpul asemanatoare,au imbatranit la fel in vesnicul tropotit al zilelor.

  Despartirea de Bator este un moment plin de tragism,dialogul cu calul puncteaza nenorocirea care o copleseste si in acest moment intelege ca a devenit o femeie- nimeni,fara nume,fara un rost pe lume,a chemat-o  Maria Dinului,acum isi insuseste porecla,este doar Fefeleaga,asemanatoare cu acel Sisif,a urcat si a coborat fara niciun folos,dar o socotim un personaj inaltator si prezenta acesteia in literatura,dar si in realitate, accentueaza ca minunea desavarsita a lumii este OMUL.

Doua personaje: PRASLEA si IONITA

In basmul "Praslea cel voinic si merele de aur", personajul principal este Praslea, cel mai mic dintre trei frati,este personajul central care va instaura victoria binelui,în povestirea,,Înaiul drum” personajul este Ioniță,el este Prâslea pentru bătrânul ce-l ajută să găsească ceea ce căuta,prăvălia.

Intreaga desfasurare a basmului constitue drumul inițierii unui tanar, al pregatirii sale pentru a deveni imparat,iar în povestire este același drum al cunoașterii prin labirintul satului,al inaltarii,este trecerea pragului in anii copilariei, pentru a duce la îndeplinire tot o rugăminte a unuia din părinți.

Prima treapta a acestei initierii lui Prâslea, o constitue zadarnicirea unui furt si alungarea hotului merelor,la Ioniță prima treaptă este ajutorul dat mamei,pentru a potoli plânsul frățiorului din leagăn.
Prin cuvintele pe care i le spune imparatului, Praslea se dovedeste a fi atașat de părintele său,la fel și Ioniță este dornic de a o ajuta pe mama,cand aceasta nu are sare in gospodarie;Praslea ii aduce merele tatalui,Ionita ii aduce sarea.

Dupa cum arata si numele personajului central al basmului este mezinul familiei, insusi imparatul caracterizandu-l ca fiind necopt si nu-l lasa sa  pazeasca pomul cu mere,iar mama se indoieste ca Ionita va gasi drumul spre pravalie. Faptele contrazic insa aceasta opinie. Astfel, masurile pe care si le ia Praslea  pentru  a nu dormi, scot in evidenta istetimea , tot asa cum hotararea lui Ionita de a pleca  in sat arata dorinta baiatului de a  aduce necesarul in casa.Praslea  urmareste hotul , pleaca pe taramul celalalt, se lupta cu zmeii si se intoarce victorios,Ionita pleaca in sat se lupta cu fulgii potrivnici,cu ulitele ce il duc,il intorc si se intoarce altfel,parca nu mai este copilul necajit de plansul fratelui celui mic.

Drumul pe celalalt taram constitue o a doua treapta a initierii lui Praslea,iar Ionita,invaluit de fulgi si vantul iernii ajunge in vatra satului,ca pe un alt taram,nu mai recunoaste nimic,era in alta lume. Folosindu-si curajul si indrazneala pamanteanul va izbuti sa-i ucida pe zmeii mai mari,iar.Ionita e gata sa se lupte cu vreun caine,pe care l-ar intalni,numai ca singurul caine pe care-l intalneste,nu-l baga in seama. Vitejia, increderea in victorie si credinta in Dumnezeu ale lui Praslea sunt calitatile care se releva cu aceasta ocazie, iar Ionita isi aminteste ca in drumul lui ar fi trebuit sa intalneasca biserica,l-ar fi ajutat sa gaseasca locul cautat.

  Pe taramul zmeilor ,Praslea este ajutat de o pasare nazdravana,care-l readuce pe pamant si astfel aventura drumului se termina.In satul inzapezit,pe care nu-l mai recunoaste,crezandu-se pe alt taram neprielnic,Ionita este ajutat de un batran aparut in pustietatea alba si de un om cunoscut,vecinul ce ii cunoaste familia si il insoteste pana acasa,povestindu-i ca dusmanii caini nu-l vor supara.
 Finalul basmului  comunica triumful dreptatii, adevarul si cinstea sunt in totdeauna impreuna si sunt pretutindeni, iar cei viteji si cinstiti sunt rasplatiti si traiesc pana la adanci batraneti,Praslea s-a maturizat si va deveni un adevarat conducator,baiatul plecat dupa sare se intoarce acasa,asteptat de mama ingrijorata, el isi tine promisiunea ,nu povesteste aventura traita,doar arata darul primit .Stie ca a devenit mai mare,chiar daca a avut ezitari,nelinisti,a numarat pana la o suta,capatand incredere.Praslea este un personaj imaginar si creatorul popular ne surprinde in mod treptat o multime de virtuti ,Ionita este un baiat adevarat intalnit oriunde in lume,dornic de  a creste,de a cunoaste.                                                                            Toate modurile de expunere (naratiunea, dialogul si descrierea) au rolul de a accentua insusirile pozitive ale personajelor in ambele opere literare.

Si basmul si povestirea comunica un mesaj clar : binele, cinstea, omenia, frumusetea morala trebuie sa ne coordoneze viata.

(satul este cea mai veche formă de aşezare umană şi se găseşte în toate zonele geografice ale ţării. Este alcătuit dintr-o aglomerare de case şi dependinţe, care formează vatra satului,este locul cunoscut de toti satenii,locul prietenos in care se simt acasa)

Întâiul drum

ÎNTÂIUL DRUM (clasa a VI-a)

                                                                                              Ion Agârbiceanu

E iarnă și ninge cu fulgi rari coborâți de sus pe pământul pe care-l simt străin.Nu e o iarnă friguroasă ca altele din trecut.

În această atmosferă,autorul pătrunde într-o casă,unde Anuța,o mamă cu doi copii era,,cuprinsă de trebi”.Copilul cel mic,,sugaciul” plânge continuu spre disperarea mamei.O ajută, legănându-l,      cântându-i,Ioniță,băiatul mai mare.Se străduiește să-l potolească și într-un târziu îl adoarme.Nici el,nici mama nu văd atmosfera de afară,dar în cameră e bine,flăcările focului se joacă,fără a le păsa de vântul de afară.

În atmosfera casei liniștite,mama caută sarea pentru mâncare și înțelege că s-a terminat,Să plece nu poate din cauza celui mic,iar Ioniță nu vrea să mai audă din nou plânsetul.Vecinele nu au nici ele sare sau nu dau și dintr-odată hotărăște că se va duce el să cumpere.Mama ezită,pentru că  s-ar putea rătăci.În   cele din urmă îi dă bănuții,o traistă,îl îmbracă și-i dă o ,,bâtă”apărătoare.În discuția cu mama,Ioniță îi arată că știe să numere,apoi îl petrece până la portiță. Ninsoarea se întețise,dar Ioniță era hotărât să plece.

Sigur de noua lui stare de băiat hotărât,merge,,vârtos”lăsând urme prin zăpada proaspătă.În liniștea  satului,Ioniță auzea chiar și,,fâsâitul fulgilor”ce se roteau asemenea unor fluturi.Voia să-și amintească drumul,trece pe lângă un câine mare,care nu-l vede .Ninsoarea se întețește,ajunge la o încrucișare de uliți și este nehotărât,totul era alfel,se vedea ca pe un tărâm nou.Pleacă la întâmplare,se întoarce,revine de unde plecase,pleacă spre altă uliță pe unde nu mai fusese și abia acum observă zăpada abundentă și înserarea.Se oprește amintindu-și de biserica ce se afla aproape de prăvălie.Neliniștea se transformă într-o căldură interioară și în gânduri .

Tot rătăcind este văzut de un bătrân,care-l conduce la prăvălie,își revine și la îndemnul jupânului observă că era plin de zăpadă. Discuția cu jupânul este plină de haz,pentru că Ioniță este provocat să numere, pentru a dovedi că  știe cu câți bani a fost trimis..Primește sarea și chiar un dar,,o fluierice”.În prăvălie intră un om de pe ulița lui și care vorbește despre asemănarea dintre copil și mama sa.Pleacă amândoi: Ioniță și vecinul,vorbesc liniștiți despre zăpadă,despre câinii care stau ascunși,iar Ioniță vede un alt aspect al casei sale,acum potopită de zăpadă..

Acasă,mama este îngrijorată,iar în loc de răspuns, Ioniță fluieră din jucăria primită,explicând că a       primit- o,pentru că a știut să numere,uitând să spună de toată aventura trăită.

          Drumul lui  Ioniță seamănă cu al lui Harap Alb:amândoi pleacă într-o aventură,fără a cunoaște drumul,își iau hainele dintr-o ladă,arme-un paloș,o bâtă,merg pe drumuri necunoscute,sunt ajutați de ființe binevoitoare,primesc daruri,se întorc transformați,mai puternici,încrezători.Au  parcurs drumul cunoașterii.