FEFELEAGA (de Ion Agarbiceanu)
Opera
literara,,Fefeleaga”este o nuvela,o povestire epica in proza,cu o actiune
complicata la care participa un singur personaj in zbztere continua pentru a-si
creste copiii.
Nuvela se distinge
prin sobrietatea mijloacelor artistice,adecvate subiectului:soarta nemiloasa a
unei femei sarace din Ardeal care in ciuda tuturor eforturilor de a-si creste
copiii ii vede secerati de mizerie si
boala inainte de al 15-lea an.
Modestia
sperantelor legate numai de supravietuirea copiilor face ca moartea lor
succesiva,la acceasi varsta sa para o
tragedie,o cruzime nemeritata,desi acesta femeie se straduieste sa-si creasca
copiii.Fefeleaga nu apare ca victima a unor intamplari neobisnuite,ea insasi nu
crede in puterile Raului,ci ea este o victima a legilor nescrise ale
vietii.Impresionanta este puterea acestei femei de a purta cu demnitate
poverile unei existente inumane de a infrunta fara vaiet durerile si
nedreptatile.
Taria morala a
acestei femei este accentuata de discretia in fata suferintei,nu se plange
nimanui,de accea ea pare facuta din taceri.E o faptura pe care incercarile
vietii au adancit in sine,indepartand-o de oameni si de obiceiurile lor,durerea
parca a incremenit-o,si ca urmare infatisarea ei e comparata cu piatra si cu
lucrul,,obrajii ii sunt ca doua lespejoare de piatra sure”,de atata durere,la
moartrea ultimului copil a stat ziua intreaga,asa cum sta lemnul.Cu greu a
rabufnit durerea ei din adancurile sufletului chinuit in cateva lacrimi.
Impresionanta este
introducerea unui alt personaj,care reflecta existenta acestei femei,calul Bator,unicul
ei sprijin,singurul cu care comunica.
Actiunea nuvelei
pare a se desfasura in prezent,dar este un prezent cu actiuni repetabile-femeia
urca si coboara mereu un deal al durerii,pe o carare chinuita ca viata ei,au
aceeasi infatisare,este mereu alaturi de acelasi cal istovit,e singurul caruia
i se destainuieste,cu care vorbeste.Acesta este prezentul etern al existentei plina de munca zadarnica.
Din aceasta imagine
a trudei singuratice,din monotonia nesfarsita a acestui drum se desfac
fragmentele de privire inapoi care recostituie viata femeii, care se lupta
singura cu saracia,traind numai pentru copii,neinteleasa si nedreptatita de
oamenii satului in care traieste si unde-si ingroapa toti copiii.
Drumul alaturi de
Bator,carand piatra aurifera la bogatanii satului,putinii banuti primiti,felul
in care era inselata,este consemnat dupa fiecare tragedie pe care o petrece cu
resemnare.
Barbatul ii moare
din cauza muncii istovitoare din baie(mina),copiii-cinci-ii mor pe rand din
cauza unei boli pe care nu si-o explica,vede doar obrajii palizi de pe care se
scurgea o faina alba,isi ingroapa copiii pe rand si lupta cu incapatanare
pentru ultima fetita,Paunita,cara cu incapatanare piatra de pe deal,urca si
coboara,ajutata de calul orb,care-i stie durerea,o asculta,o intelege chiar si
cand dupa moartea Paunitei este vandut,stie el,calul, ca cu pretul luat din
vanzarea lui, fetita va fi imbracata ca o miresa ,va fi ingropata,iar el
orb,cum este,va merge spre alt stapan.Si atunci la despartire de stapana lui,necheaza
pentru prima oara dupa o tacere de ani intregi,a tacut respecand durerea
stapanei.
Drumul celor doi: femeie
si cal,are intelesul de drumul vietii,incovoiati de durerea mortii ce ii pandea
la fiecare pas pe dealul suferintei.
Viata ei rememorata
la capataiul fetitei moarte se confunda cu dealul inalt,urcat pieptis,dealul cu
colti,cu poteci batatorite ca si zilele traite.Niciun eveniment nu intervine pe
acest drum al durerii,dupa fiecare inmormantare
femeia-mama isi regaseste taria de a munci mai departe.
Existenta chinuita a
femeii este prezentata si din interior printr-un monolog in care vorbeste cu
sine. Portretul acestei femei este
realist in relatie cu soarta animalului de povara si el este fara grai si resemnat in durerea lui,este
singurul care intelege osteneala femeii.Infatisarea lor a devenit cu timpul
asemanatoare,au imbatranit la fel in vesnicul tropotit al zilelor.
Despartirea de Bator
este un moment plin de tragism,dialogul cu calul puncteaza nenorocirea care o
copleseste si in acest moment intelege ca a devenit o femeie- nimeni,fara
nume,fara un rost pe lume,a chemat-o Maria
Dinului,acum isi insuseste porecla,este doar Fefeleaga,asemanatoare cu acel
Sisif,a urcat si a coborat fara niciun folos,dar o socotim un personaj
inaltator si prezenta acesteia in literatura,dar si in realitate, accentueaza
ca minunea desavarsita a lumii este OMUL.
