compunere-- Magia unui apus de soare

Înserarea învăluia zarea uimind ochii înălțați spre cerul poleit cu razele apusului,totul  se desfăşura cu atâta graţie, iar privirea îmi era răsfăţată de purpuriul cerului , într-un apus plin de splendoare. Îmi fixez  privirea, încercând să imortalizez cerul sângerând, pe conturul albastru al zilei, adevărată minune a naturii şi să îl ascund acolo, în cufărul sufletului al clipelor plăcute.

  

Un spectacol splendid regizat pe scena cerului: soarele pleacă spre alte lumi, iar luna, asemenea unei ființe din basme, strălucitoare, își face timid apariţia. Ochii mei alergau dintr-un colţ al cerului în altul, dornici să nu piardă nimic  din acest tablou selenar. Mi-aş fi dorit să fiu pictor şi să recuperez acest apus,așa cum a fost recuperat tabloul lui Van Gogh,aș fi vrut  să-l schiţez pe pânza lumii cu copaci, arbuşti şi cerul, conturate cu tuşa groasă.   

Mă simţeam singur în aceste momente uluitoare, înconjurat  de zânele amurgului ce-şi savurau dansul, iar eu eram parcă furișat undeva în înalturi, încercând să-mi las cu graţie semnătura cu creionul emoţiilor. Acest spectacol sublim, pe care abia azi l-a descoperit privirea mea m-a copleşit. M-am privit și m-am descoperit îmbrăcat în auriul amurgului, trecuse pe lângă mine unul din magii darnici, Luna cu raza ei albă ce-mi mângâia creştetul mă făcea să păşesc prin acele clipe, gândindu-mă că doar aşa, poate, arăta Raiul, dacă există cumva...vis și armonie....

  

În acest magic apus, ce mi-a încărcat sufletul de frumuseţe şi linişte, am mângâiat cu privirea strălucirea Luceafărului din spatele lunii şi am alunecat în noapte pe corabia viselor rupte din realitate. 

  Am coborât pe iarba verde de acasă,am privit aplecarea florilor,am ascultat trilurile privighetorii,dorindu-mi să culeg din fiecare apus liniștea şi să-o ascund dincolo de perdeaua sufletului meu, să-l retrăiesc de câte ori voi simţi că-mi cad visele în iarba nostalgiei, să-l prind în căuşul palmelor, ca să-mi spăl privirea cu el la nesfârşit şi să-mi şterg lacrimile dorului, când mă vor cuprinde,purtând pe brațe razele strânse cu atâta gingășie......

  

text nonliterar

,,Albatrosul este o pasăre solitară, nu întâlnim la el vreo structură socială, nici măcar în perioada de cuibărit, iar dacă, uneori, se grupează pe suprafaţa oceanului, o face doar temporar, pentru a înlesni prinderea hranei. În rest, zboară singuratic, fie ziua, fie noaptea, străbătând imensele spaţii ocenice […] Astfel poate parcurge într-o viaţă mai multe milioane de kilometri, cu un consum extrem de redus de energie. De altfel, muşchii săi sunt slabi şi, ca urmare, pasărea oboseşte repede atunci când trebuie să-i utilizeze. Chiar şi aripile permanent deschise ar cere un efort muscular considerabil, dar un biolog englez a descoperit că ele se blochează datorită unui sistem de tendoane. Deşi 90% din viaţa sa – la unele specii (sunt 14 în total), chiar 94% - se desfăşoară deasupra oceanului, pasărea are, totuşi, nevoie de odihnă. Doarme în zbor, cu capul ascuns în pene, folosind, dacă putem spune aşa ,,pilotul automat”, adică lasându-se în voia vântului şi a reflexelor. Un albatros poate să străbată 550 km într-o singură zi. Revine, totdeauna, la locul de cuibărit, chiar dacă acesta se află la 7 – 8000 km. Exemplare inelate din insula Georgia de Sud au fost descoperite în Australia, unde veniseră să cuibărească, parcurgând astfel 12.000 km. Dar aceste distanţe sunt calculate în linie dreaptă, fără să se ţină seama de nenumăratele zigzaguri generate de căutarea curenţilor favorabili de aer. ”

                              (Alexandru Marinescu, Albatrosul. Prinţul vastei zări în vol. Umbra cornului de rinocer)

Textul nonliterar este un text care  are drept scop informarea obiectivă a cititorului în legătură cu anumite aspecte ale realităţii  într-un limbaj clar şi precis, conţinând adesea termeni ştiinţifici şi tehnici.

Textul “Albatrosul” este un text nonliterar, pentru că are toate caracteristicile unui astfel de text.

În primul rând, este text nonliterar, deoarece conţine  informaţii obiective despre această pasăre şi nu opiniile subiective ale autorului. Citind fragmentul,aflăm despre albatros că este o pasăre solitară,că se grupează,pentru a-și procura hrană.Singuratic,albatrosul parcurge milioane de km.cu un consum redus de energie. Autorul dă informații anatomice despre mușchi,aripi. Alte informaţii oferite de text se referă la descoperirea unui biolog englez despre blocarea aripilor datorită unui sistem de tendoane. De asemenea ciudat este faptul că doarme în zbor,folosind,,pilotul automat”,lăsându-se în voia vântului și a reflexelor,dar o informație ce atrage atenția este descoperirea unor exemplare inelate din Georgia tocmai în Australia.

În al doilea rând, caracterul nonliterar al textului este dat de limbajul său. Este un limbaj clar şi precis, lipsit de expresivitate artistică, în care cuvintele sunt folosite cu sensul lor propriu. Se folosesc mulţi termeni ştiinţifici şi tehnici, precum:efort muscular,biolog,sistem de tendoane,reflexe,...; de asemenea, apar date numerice: 94%,,12.000km....

În concluzie, fragmentul este nonliterar, pentru că sunt prezentate informaţii obiective despre o pasăre  reală,mai ales despre zborul lui, folosindu-se un limbaj ştiinţific.

fragment epic--Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll

,,Aşezată lângă sora ei, pe malul apei, Alice începuse a se plictisi, pentru că nu avea nimic de făcut. Ba chiar, o dată sau de două ori, aruncase o privire asupra cărţii pe care o citea sora ei, dar nu văzu nici poze, nici dialog: „La ce-o fi bună o carte fără poze şi fără dialog?” se întrebă Alice. Şi doar ce era pe punctul de a chibzui (atât cât se poate chibzui pe o arşiţă ca asta, care te îndeamnă la moţăit) dacă plăcerea de a împleti o coroniţă de flori merita osteneala de a se ridica şi de a culege margarete, când, deodată, un Iepuraş Alb, cu ochii de mărgean, trecu în fugă chiar pe lângă ea. Nimic nu fu în măsură să-i stârnească mirarea; nu i se păru neobişnuit nici chiar atunci când îl auzi pe Iepuraş bombănind: „Vai, vai, vai! O să întârzii!” Mai târziu, când se gândi la întâmplarea asta, îşi dădu seama că s-ar fi cuvenit să o mire, dar, în acea clipă, totul îi păru cât se poate de firesc.”

   Opera epică este creația literară în care autorul își exprimă gândurile, emoțiile, viziunea despre lume, în mod indirect, prin intermediul personajelor angajate într-o acțiune relatată de un narator. Fragmentul selectat din opera literară,, Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll aparține unei opere epice.

     Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă acțiunea simplă, liniară. Alice,personajul din acest fragment,este într-un moment de liniște alături de sora ei,care citește.Este pe malul unei ape,plictisită,n-o atrage cartea și în tăcerea sa interioară se-ntreabă despre cartea fără poze și dialog.În arșița zilei nu este atrasă nici de a culege flori pentru o coroniță.Toropeala care o transpune în vis este întreruptă de fuga unui Iepuraș Alb,pe care îl aude,,bombonind”,bolborosind despre o întârziere. Pe Alice n-o miră apariția și vorbele vietății.                                                              Un alt argument îl reprezintă personajele:Alice,o fată plictisită,nu este atrasă de locul în care se află-malul unei ape,de cartea citită de sora ei,arșița o transpune într-o lume ireală,de aceea vede Iepurele,îi aude glasul și totul i se pare firesc, n-o uimește starea de visare,care o cuprinde.Naratorul ilustrează astfel însușirile fetei predispusă la visare, prin felul în care pătrunde în gândurile ei.,îi urmărește imaginația. Naratorul este omniscient și obiectiv, relatând la persoana a III-a și neimplicându-se în text. El cunoaște totul despre personaj,face referire la gândurile fetei,la cuvintele monologului..Perspectiva narativă îi aparține naratorului obiectiv.Iepurașul Alb este un personaj episodic,de basm, este asociat cu iubirea, norocul, timiditatea, viteza, renașterea, armonia și percepția, vorbește și este înțeles de Alice,care, trăind într-o lume ireală,îi observă ,,ochii de mărgean”(roșu-roz),îl aude și îl înțelege.

          În ceea ce privește modurile de expunere, remarcăm narațiunea, întâmplările fiind relatate prin tehnica înlănțuirii. Monologul este un alt mod important de expunere care ajută la caracterizarea personajelor. Descrierea este secundară, având rolul de a crea o atmosferă magică.  

          În concluzie, datorită acțiunii simple, a personajelor și a naratorului omniscient, se poate afirma că fragmentul citat aparține unei opere epice.

scenetă :În pauză....

                     

Personaje:1. Diva clasei

                   2. Tocilarul

                    3.Olimpicul

                    4.Șmecherul

                   5. Nepăsătorul

                   6. O fată normală

                    7. Visătoarea

Pauza dinaintea orei de fizică,în clasă sunt personajele:2,3,7; 2+3 sunt în bănci,răsfoiesc caiete,cărți;7privește pe geam,din când în când ofteză;1=.Intră ca o furtună cu umbrela desfăcută,se împiedică,încercând să închidă umbrela,care este stricată:

   1=Ați văzut ce este afară?urgie,potop,uragan,plouă,fulgeră,tunete...mi-am udat pantofii de firmă,poșeta,n-am tras fermoarul....ce s-o fi întâmplat cu fardurile?și umbrela asta care nu se-nchide!!!offff!

    2=Fulgeră? (vorbește turuind,pe nerăsuflate)-Fulgerul este un arc electric luminos rezultat în urma unui proces de descărcare electrică între nori cauzat de o diferență de potențial electrostatic. Acest fenomen meteorologic are loc în natură între nori încărcați cu sarcini electrice diferite.(mândru către 1):Știai?

   1=Parcă am auzit ceva...luminos,zici?aaaa!ca la clubul unde-am fost săptămâna trecută cuuu....ah!ce lumini,ce atmosferă....

     6=(intră liniștită,scututurând un plastic,este îmbrăcată cu o fustă,bluză,jachetă,se uită,salută):Bună tuturor!Ce vreme!Parc-am fi în poeziile lui Bacovia,am luat 9 la poezie și 8 la fizică  la lecția asta de afară(zâmbește,se adresează lui 3:ce spui despre fenomenele astea?

    3=(elegant,tipul băiatului plimbat prin lume,foarte serios):Îmi place ceva din trecut,de exemplu: Etruscii considerau fulgerele ca oracol care le prezicea viitorul. Așa numitele libri fungurales descriu indicațiile -informațiile- transmise prin fulgere. Deja între anii 800–600 î.e.n. au fost fulgerele observate și categorizate. Vechii germani considerau fulgerele ca semn al zeuluiThor care aruncă ciocanul său spre pământ. Slavii aveau zeul Perun ,ca zeu al furtunii. La fel Zeus și Jupiter sunt reprezentați însoțiți de fulgere.. Zeii furtunii sunt Zeus, Jupiter și Donar, iar saxonii înainte de creștinism considerau stejarul ca arbore sfânt sau zeu al furtunii.

Am fost la o ,,internațională”-olimpiadă-și am avut o temă interesantă:Fulgerul globular.

    4= intră cu mâinile-n buzunar ,ține ușa deschisă cu piciorul,se uită la ceas,la cei din clasă: N-am întârziat? ce chestie! parcă nu sunt eu!Băi, e o vreme nasoală;de stat în casă!N-a venit profu...ce bine!ce ziceai,mă?

    3=Să-ți spun : Fulgerul globular este un posibil fenomen atmosferic electric despre care se cunosc foarte puține lucruri. Termenul se referă la aparițiile unor obiecte sferice, de obicei luminoase, care variază ca mărime de la un bob de mazăre la câțiva metri în diametru. Acest fenomen este de obicei asociat cu furtunile, dar durează mult mai mult decât fracțiunea de secundă a unui fulger. Multe dintre primele descrieri timpurii spun că în cele din urmă mingea explodează, uneori cu consecințe fatale, lăsând în urma sa un miros de sulf. Și așa am luat locul1...felicitări,diplome,România pe locul 1.

    4=Bravo ție! pe mine mă interesează mecanica,mașinile...Nu știți!  dar eu am vorbit cu dl. Profesor de fizică și  din explicația d-lui, am aflat câte rotații trebuie să aibă arborele cotit, pentru a se realiza un ciclu complet de funcționare a motorului, precum și câte mișcări de tranzlație trebuie să aibă pistonul, între punctul mort inferior și punctul mort superior. Iar eu i-am spus cum funcționează un cilindru de motor cu aprindere prin scânteie  și multe alte discuții am avut.Îmi place să meșteresc .

   7=Piviți!a apărut curcubeul,e o minune,ce culori!!!

   1+6( vin repede la geam ,exclamă în cor:Superb!Minunat!

   5=(intră,nu salută,se așează în bancă și întreabă rar: N-a sunat?Dacă trece și ora asta,fără să m-asculte,sunt un deștept,nu văd,nu aud,nu mă interesează nimic decât muzica.Despre ce se vorbește aici?

   Fetele:Despre curcubeu,absentule!

   2=(pe nerăsuflate): Curcubeul este un fenomen optic care ia naștere din cauza dispersiei și reflexiei luminii solare în picăturile de ploaie din atmosferă.El este vizibil atunci când soarele bate din spatele nostru în perdeaua de nori din față, lumina reflectându-se pe bolta senină.

   3=(către toți):Ascultați și învățați: Norii sunt grupări mai mult sau mai puțin conturate de picături de apă sau cristale de ghiață, aflate în suspensie în atmosferă, provenite din condensarea sau sublimarea vaporilor de apă.

La fel ca în prisma optică, în picăturile de apă din nori, lumina se descompune în cele șapte culori: roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet.

    4=Să vă povestesc cum  am vrăjit o fată în autobuz,i-am spus așa (arătă spre  către toți),ca un deștept  ce sunt că fulgerul este un arc luminos rezultat în urma unui proces de descărcare electrică cauzat de o diferenţă de potenţial electrostatic. Acest fenomen meteorologic are loc în natură între nori încărcaţi cu sarcini electrice diferite. Descarcărea între nor şi pământ se numeşte trăsnet. Producerea unui fulger este urmată, la scurt timp, de apariţia tunetului, ce reprezintă sunetul produs de descărcare. Decalajul dintre observarea fulgerului şi receptarea sunetului se datorează diferenţei dintre vitezele de propagare ale celor două unde, luminoasă şi acustică.

    5=Eu i-aș fi spus și despre pericolul fulgerului.

    4=I-am spus și i-am dat o întâlnire în ,,natură” să-i explic amănunțit.

Băieții râd,aplaudă,fetele se strâmbă la ei și le întorc spatele,se așează în banci. Se aude soneria,toți sunt în picioare,Intră profesorul și ....întreabă  sever:E  ora de fizică,nu-i așa?Daaaa!răspund toți.Atunci: TEST din ultima lecție!!!!

  

descrierea în versuri

                     Scrisoarea IV de Mihai Eminescu(fragment)

,, Stă castelul singuratec, oglindindu-se în lacuri,
Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri;
Se înalţă în tăcere dintre rariştea de brazi,
Dând atâta întunerec rotitorului talaz.
Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa'
Lungi perdele încreţite, care scânteie ca bruma.
Luna tremură pe codri, se aprinde, se măreşte,
Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăveşte,
Iar stejarii par o strajă de giganţi ce-o înconjoară,
Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară.

Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii,
Domnitoare peste ape, oaspeţi liniştei acestei,
Cu aripele întinse se mai scutură şi-o taie,
Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie.
Papura se mişcă-n freamăt de al undelor cutrier,
Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier”....

Descrierea literară în versuri este un text literar în care sunt prezentate obiecte, peisaje, chipuri umane cu trăsăturile lor, într-un mod care impresionează şi trezeşte sentimente. Se creează imagini artistice -vizuale, auditive, prin folosirea unor procedee de expresivitate artistică. Din punct de vedere morfologic, predomină construcţiile substantiv-adjectiv.

Fragmentul de mai sus constituie începutul Scrisorii IV şi este o descriere literară pentru că întruneşte toate caracteristicile unui astfel de text. 

În primul rând, suntem introduşi într-un peisaj de poveste cu un castel vechi,așezat departe de lume,loc al protecției,al tainei,al puterii,,singuratic”,epitet al izolării,doar apa ,,clară”îi veghează ,,umbra de veacuri”întruchipare a timpului trecut.Izolat într-o ,,rariște de brazi”,loc ușor de văzut printre copacii veșnici ce fac legătura între cer și pământ.În tăcerea și-ntunericul magic doar valul apei se rotește,astfel imaginii vizuale i se alătură mișcarea.Natura este stăpânită de lună care întreține feeria naturii,sugerează viaţa care se repetă ritmic; ea,luna, ,,tremură,se-aprinde,se mărește”-verbe care arată luminozitatea astrului,ce desenează umbre înalte,,de stâncă...de arbor”,iar stejarii,semne ale trăiniciei,măreției devin,,străjeri de giganți”,metaforă ce completează tabloul de basm.Privirea poetului urmărește,,lebedele albe”,păsări ale luminii,eleganței,nobleței,,dominatoare...oaspeți liniștei”dansând, pe apa devenită sală de bal, ,,în cercuri,în brazde”în decorul trestiilor mișcătoare. Undeva în castel ,,lungi perdele încrețite”-epitet dublu- ascund privirilor misterul din castel.Finalul fragmentului aduce în tăcerea întunericului suspinul unui grier(moldovenism), vocea interioară a Universului, exprimarea sinelui, fericirea şi comunicarea.   Toate aceste detalii ale naturii conturează un cadru feeric,un tablou de natură.                                                                                                           În al doilea rând, textul este o descriere după predominanţa construcţiilor substantiv-adjectiv:,,castel singuratic,apa clară,lebede albearipe întinse”,comparații:,,scânteie ca bruma,par o strajă”.                     În al treilea rând, textul este o descriere literară, pentru că limbajul folosit este încărcat de expresivitate, creând imagini vizuale, auditive.O imagine vizuală de o mare frumuseţe şi gingăşie este cea în care apar lebedele.                                                                                                                                                               Impresionează cadrul natural dominat de frumuseţe, strălucire, armonie sonoră. Întreg fragmentul emană un sentiment de mister,de basm, poetul deslușește lumini,forme și sunete.  

În concluzie, acest fragment este o descriere literară -un tablou literar- pentru că sunt prezentate elementele naturii şi trăsăturile lor caracteristice, folosindu-se un limbaj expresiv, capabil de a crea imagini vizuale, auditive care emoţionează.

Descriere literară tip tablou--

    Calistrat Hogaș-- Pe drumuri de munte(fragment)

,,Cât de frumoasă era luna și cât de senină fu noaptea aceea! Tăcerea și misterul mă înconjurau din toate părțile. Noaptea, retrasă în văi și în desimea posomorâtă a brazilor, cernea munții adormiți și visători, ale căror piscuri neguroase păreau că formează hotarele înalte dintre pământ și cer. O linie de umbră, grațios ondulată, însemna, până dincolo de marginile vederii, aceste hotare; și această linie se părea trasă pe fundul de umbră și lumină al spațiului adânc de o mână tainică, colosală și nevăzută.

Nici o mișcare pe pământ, și în aer nici o mișcare! Întreaga fire dormea și visa. Eu nu făceam nici una, nici alta, sau le făceam, poate, pe amândouă. Mă prefăcusem în o stâncă vie și, în încremenirea ce mă stăpânea, îmi era cu neputință să-mi leg la un loc gândirile și simțirile mele... Și pentru ce? Sublimul ucide, și omul e prea mic pentru sublim. 

 Interjecția e, fără îndoială, singurul tălmaci al sublimului în limba omenească... Și nemărginitei feerii, ce se desfășura înainte-mi, nu-i răspundea în sufletul meu decât o neînsemnată... particulă gramaticală! Iată deci la ce se mărginea sărmana mea ființă în măreața noapte......A repeta în gând un întreg capitol de gramatică înaintea lunii pline, care plutea visătoare în adâncimile albastre ale spațiului; a atârna câte un punct de exclamație de fiecare stea tremurătoare, a-ți lărgi, ca o pasăre de noapte, pupilele, spre a vârî prin ele întregul univers în suflet și a nu te alege, mai la urmă, decât cu ce se alege o bufniță — iată, desigur, starea cea mai de plâns, în care se poate afla cineva.”

Descrierea literară este un text literar în care sunt prezentate obiecte, peisaje, chipuri umane cu trăsăturile lor, într-un mod care impresionează şi trezeşte sentimente. Se creează imagini artistice: vizuale, auditive, prin folosirea unor procedee de expresivitate artistică. Din punct de vedere morfologic, predomină construcţiile substantiv-adjectiv.

Fragmentul de mai sus este o descriere literară(lirică), face parte din volumul,,Pe drumuri de munte”de Calistrat Hogaș. Natura este ca o divinitate în faţa căreia autorul rămâne extaziat.                                                                                                                                                          În primul rând, sunt înfăţişate aspecte trăite de însuși autorul,care se află în mijlocul unei păduri fabuloase, într-o noapte senină cu lună.Exclamația admirativă este pentru lumina lunii,simbol al cunoașterii,al imaginației,visului.În singurătate,simte tăcerea ca un început al deschiderii spre admirație,tăcerea îi conferă nopții măreție și mister,taine de care se simte înconjurat.Percepe noaptea ca pe o ființă enigmatică,retasă ,,în văi și în desimea brazilor”,loc al tinereții veșnice unde cu o putere deosebită,,cernea munții”,îi fărâmița-hiperbolă.Cele două epitete,,adormiți și visători”completează tabloul unui loc în care piscurile trasează hotarul dintre cer și pământ,conține energia ambelor spații,al începutului și sfârșitului,este ,,linia de umbră ”ireală ,,grațios ondulată”,șerpuită,ca o fantomă a văzduhului desenată de ,,o mână tainică,colosală și nevăzută”,epitet triplu ce completează misterul nopții.Fin observator,autorul urmărește natura nemișcată cu ochii unui pictor,este atât de surprins de încremenirea ei,că repetă cuvintele,,nicio mișcare”- pornire,acțiune,emoție,el însuși se simte transformat în stâncă, un loc de siguranță, protecție și refugiu.Trăiește senzații nedeslușite,gândește că frumusețea naturii ,perfecțiunea formelor ei,trăirile îl pot apropia de  suferință. ,,Omul e prea mic pentru sublim” -chipul omului stăpânit din plin de sentimentul sublimului este serios, uneori împietrit şi uimit și doar un strigăt de admirație ar putea să-i traducă sentimentele.  Astfel conturează un tablou feeric, în care singur în ,,măreața noapte”, luminat de luna plină,înconjurat de,,adâncimile albastre” simte că  prin plâns fiinţa sa se eliberează, se purifică, îşi diminuează orice tensiune emoţională.

În al doilea rând, ne dăm seama că textul este o descriere prin construcţiile substantiv-adjectiv: ,,munții adormiți și visători,piscuri neguroase,linie grațios ondulată,mână tainică,colosală și nevăzută”.....Repetiția verbelor la modul infinitiv din finalul fragmentului completează experiența unică trăită,iar lirismul textului este susținut de pronumele personal: ,,eu,îmi,mă”.                                                                                                                                                                                                    În al treilea rând, textul este o descriere literară, pentru că limbajul folosit este încărcat de expresivitate, creând imagini vizuale de o mare frumuseţe.

Toate imaginile, figuri de stil impresionează prin crearea unui cadru natural dominat de strălucire, armonie nocturnă. Omul trăiește un sentiment de bucurie privind perfecțiunea naturii. 

În concluzie, acest fragment este o descriere literară,sunt  prezentate trăirile în mijlocul naturii, folosindu-se un limbaj expresiv, capabil de a crea imagini vizuale prin care putem trăi emoţii.

Două loturi de Ion Luca Caragiale--argumentare nuvelă

                                                                                                                                                                           Nuvela este o specie literară ce aparţine genului epic, de dimensiuni aproximative, medii, repartizată între roman şi schiţă, cu un fir narativ, un număr relativ mic de personaje, având o obiectivitate sporită şi prezenţa modurilor de expunere: dialogul îmbinat cu descrierea şi naraţiunea.
   În creaţia literară ,,Două loturi'' de I. L. Caragiale, autorul îmbină dramatismul cu umorul negru într-o manieră prin care acesta îşi exprimă sentimentele în mod indirect, punând accent pe anumite personaje, iar în acest caz şi această întâmplare, este prezentat principalul subiect care se învârte în jurul acţiunilor şi totodată se centrează în respectivele, domnul Lefter Popescu.
   -În primul rând, prin pseudonimul ,,Lefter'', se deduce adevăratul prenume al celui fără de noroc şi bani: Eleutheriu Popescu. Întâmplarea lui are la îndemână o portiţă clară şi simplă de scăpare: cumpărarea unor bilete de loterie, îndemnat chiar de un domn ce vindea aşa-zisele hârtii magice pentru a-şi face reclamă, cu care, să joace la loterie. Cumpărate cu preţul unui împrumut la prietenul său - domnul Pandele, Popescu mai are doar speranţa, obsesia şi voinţa de a câştiga marele lot. Personajul are momente de bucurie, dar şi o revelaţie. Ajuns acasă, descoperă prin soţia lui, doamna Popescu, că biletele din jacheta cenuşie au fost luate odată cu aceasta. Mai apoi, se află că jacheta a fost dată unor chivuţe în schimbul unor farfurii. Isteria şi înfăţişarea unui sfârşit al pământului fără bilete, îl împing pe Lefter să spargă toate farfuriile căpătate şi să apeleze la forţele de ordine pentru a merge la locuinţa chivuţelor cu pricina. Acolo, femeile au fost acuzate de dispariţia biletelor de loterie. În ciuda marelui scandal, se mai arată încă o dată ghinionul şi ,,ceasul fatidic'' al domnului Lefter Popescu, nimic nemaiputându-se rezolva. Într-un sfârşit, biletele de loterie sunt găsite, crezând că şi fericirea odată cu ele. Pentru câteva momente, aşa a fost. Arătându-se câştigător şi împlinit, încrezător chiar, Lefter îşi dă demisia, declarând că nu mai este falit, ci Eleutheriu Popescu, fapt văzut din scrisoarea către şeful lui cu demisia. În obsesia ciudat de controversată şi grăbită a câştigătorului, acesta se îndreaptă către loterie cu preţioasele dovezi de câştig. Pe loc, controlate fiind, numerele domnului Popescu nu corespund cu loteria potrivită; aceasta reprezentase momentul în care chiar el devenise frenetic, într-adevăr falit, fără bani, serviciu şi linişte. Mândria lui Lefter se transformase în dramă şi chin, realizând după un lung contradictoriu că întâmplarea fusese viceversa. Orbit de ciudă şi suspin, îşi ia seama, se conformează şi rămâne distrus, pronunţând în repetate rânduri cuvântul ,,viceversa''.
 -  În al doilea rând, personajul care ilustrează şi întâmplări mai realiste din viaţa de zi cu zi, este caracterizat în trei moduri: autocaracterizat, caracterizat direct şi indirect. Domnul Lefter prezintă mult pesimism, dar şi optimism, fericire, dar şi nefericire, prin oscilaţii repetate, acest lucru indicând nehotărârea şi tensiunea lui. Superstiţiilor le dădea crezare, sperând în minuni sau diferite obiceiuri. Irascibilitatea lui Lefter se desprindea din limbajul şi modul violent cu care le aborda pe chivuţe şi soţie. Acestea fie din disperare, fie din obicei.
   Pe lângă aceste lucruri, domnul Lefter Popescu prezintă mai toate tipurile de caracter, autorul ilustrând câte o piesă din fiecare.
 -  În concluzie, prin argumentele menţionate, opera ,,Două loturi'' de I. L. Caragiale este o nuvelă.
.