compunere--„Munca în echipă este cea care îi face pe oamenii obișnuiți capabili de rezultate neobișnuite.”

 

        

  Deși nu am o ,,experiență de viață”,am făcut parte dintr-o,,echipă”la grădiniță,la școală încă de când am pășit un prag. La început,am privit în jurul meu și am văzut fețe timide ce clipeau timid în toate părțile, în toate unghiurile.Toți așteptam ceva,un sunet,o voce și-atunci un băiat blond,ciufulit și-a strigat numele și din acel moment fiecare și-a spus numele. Era o gălăgie veselă ,ne cunoșteam,ne strângeam unul lângă celălalt ,simțeam că ne cunoaștem de mult.Când a intrat Doamna și ne-a întrebat cine suntem,am strigat că suntem o echipă de pitici.A zâmbit și ne-a spus ,trecând pe la fiecare că noi am format o echipă,iar astăzi e doar începutul,dar să rămânem împreună este mersul înainte,să lucrăm  împreună va fi succesul nostru.

  Apoi am mers într-un club sportiv,într-o echipă de baschet și acolo mi-a fost mai ușor,pentru că știam că munca mea și a coechipierilor în echipă înseamnă încredere unul în celălalt, colaborare în timpul antrenamentelor și a meciurilor, respect pentru prieteni,dar și pentru adversari și mai ales pentru antrenor-liderul echipei şi comunicare între noi,membrii echipei,atât pe teren cât și în afara lui.Suntem o echipă adevărată:ne spunem întâmplările bune sau nefericite,suntem împreună la aniversările noastre,părinții chiar au devenit prieteni.Dar interesant este că toți băieții din echipa de baschet  au venit în vizită în clasa mea și,surprins,am văzut cum am devenit o echipă și mai mare.

   Suntem copii normali,dar considerăm că rezultatele bune la învățătură,în competițiile sportive sunt deosebite,pentru că fiecare  își exprimă opinia ,își împărtășește ideile cu ceilalți, decizia o luăm prin  dialog liber, în care fiecare spune ce gândește, ceilalți ascultă și apoi luăm hotărârile împreună.

                           Avem o deviză ca a muschetarilor:,,Toți pentru unul și unul pentru toți”.

romanul ș filmul ,,Dă mai departe”(Pay it forward)

 

Am citit în,,Micul prinț”că,,toți oamenii mari au fost cândva copii, dar putini dintre ei își mai aduc aminte”.

  Copilăria este acea perioada când nu sunt opreliști, nu sunt luate în seamă spusele serioase și mai ales, nu există nicio rezervă din a dărui cu generozitate și necondiționat. ...

 

  Romanul,,Dă mai departe”de Catherine Ryan Hyde este o poveste plină de speranță și optimism,despre un puști care a schimbat lumea cu o idee simplă,dar genială. Trevor McKinney, în vârstă de doisprezece ani, începe clasa a șaptea în Atascadero , California.

  La ora de științe sociale de la școală,,profesorul Ruben îi provoacă pe elevi să reflecteze,pentru a primi puncte suplimentare,asupra unei inițiative:,,Gândiți-vă la o idee care ar schimba lumea și puneți-o în aplicare”.Dintre toți elevii,Trevor McKenney este entuziasmat de această temă.El construiește un joc aritmetic pe baza căruia își aplică ideea sa ,,de a da mai departe”.Urmează să ajute trei oameni cu bani sau prin alte metode,iar aceștia nu trebuie să-i întoarcă favorul,ci trebuie la rândul lor să dea mai departe fiecare altor trei oameni.Dacă toată lumea ar respecta regulile,atunci în ceva timp toți oamenii vor dori să facă un bine celor din jur și lumea ar deveni mai bună.

  La început,Trevor alege să-l ajute cu bani pe Jerry,un om al străzii,pentru a reuși să-și găsească o slujbă.Apoi,se oferă să-i îngrijească grădina doamnei Greenberg,o bătrânică drăguță,dar singură.

Iar ultima persoană vizată de puști este chiar profesorul Ruben,care din cauza unui accident în armată are jumătate de față mutilată.Trevor vrea să-l facă să uite de probleme și să fie fericit,încercând să-l facă să se îndrăgostească chiar de mama sa.Totuși situațiile nu par să meargă conform planului.

Dar, fără știrea lui Trevor, doamna Greenberg ajutase trei prieteni dându-le 8.333 dolari în testament. Unul dintre ei, Matt, întâlnește un gangster rănit pe o alee, Sidney G. După ce l-a ajutat pe bărbat, se dovedește că gangsterul l-a ajutat pe un alt bărbat, care a cruțat viața rivalului său. Succesul nu pare să-i surâdă, până când lucrurile iau cu adevărat amploare, Trevor devenind o mică vedetă, felicitat de însuși președintele, Bill Clinton.

 Văzând lanțul, Chris Chandler, un reporter, conectează punctele și îl găsește pe Trevor. Chiar și mai departe, mama lui Trevor, al cărui tată plecase, are o relație cu domnul St. Clair, profesorul de studii sociale al lui Trevor, iar Jerry se află din nou, ajutând o doamnă să nu se sinucidă.

  Trevor moare fiind înjunghiat de unul din bătăușii unui prieten,pe care Trevor vrea să-l ajute. Este dus la spital, unde moare din cauza rănilor sale. Aceste știri apar la televizor, precum și faptul că mișcarea se răspândește în toată țara;Arlene,mama lui Trevor și Eugene,profesorul, sunt vizitați în curând de sute de oameni care au participat sau au auzit de mișcarea „dă mai departe,” adunându-se, pentru a-i aduce omagiul lui Trevor, inclusiv prietenii și colegii de clasă ai lui Trevor, precum și bătăușii (care acum se căiesc) și alți elevi de la școala sa.

  A fost necesar să moară un suflet inocent,,pentru ca lumea să se schimbe.El s-a sacrificat,lasând însă în urma sa ceva memorabil,ceva nobil.Fără să-și dea seama,Trevor a schimbat cursul vieții sale,dar și al omenirii.

 Tocmai de aceea,cred că moartea lui a fost o lecție, din care ar trebui să învățăm că un lucru e cert:                                    ceea ce contează cu adevărat este ceea ce lăsăm în urma noastră.

 Filmul ,,Pay it forward” (Dă mai departe!)inspirat de roman  este regizat de Mimi Leder și îi are in distribuție pe Helen Hunt, Kevin Spacey, Haley Joel Osment—oricine îl vede simte că își  poate schimba modul de a gândi.

 Să ascultăm îndemnul: Să fim copilăroși și veseli, energici,, optimiști, plini de speranță.                          Să zâmbim și să ne bucurăm! și să nu uităm să … dă(m) mai departe!)din copilărie.....

                     „Dar din dar se face Rai” – îndemnul biblic la bunătate şi generozitate.

 

 

 

spectru montan

 

compunere--Cine seamănă vânt culege furtună

 Ce este vântul?îl întreb pe bunicul și răscolesc nepăsător frunzele ruginii de pe aleile parcului.

Bunicul tace,apoi îmi spune cu glas domol că este o forță violentă de instabilitate,destabilizează gândurile,aduce sunete sinistre,rostogolind liniștea ființelor,a tot ce este ordine.Dar vântul nu este numai în natură,este și în manifestările omului,uneori în tăcerea lui-atunci este liniște calm,împăcare.Alteori i se stârnește vântul nerăbdării,cuvintele roiesc în el,răbufnesc,parcă împinse de forțe neștiute,ies nestăpânite în aerul cald sau rece,se rostogolesc în valuri cenușii,îl înconjoară pe om cu fulgere,tunete,îi întunecă privirea,iar el vede lumea deformată ca-ntr-un joc al oglinzilor.

Și iată-l pe om dus de umbre în locuri ale întunericului,aude râsete asurzitoare,cuvinte pe care nu le-nțelege,se simte strâns de forțe nevăzute.E rău!în jurul lui totul e murdar,soarele ,deși îl caută, e ascuns ,ferecat de vorbele rele.El este în mijlocul unei furtuni dus de vântul cel rău,pe care chiar el l-a stârnit.Și-atunci,dacă își ridică ochi,îi deschide mari,dacă poate găsi puterea de a zâmbi,norii cenușii vor zbura spre alte zări și o rază cât de mică va clipi și va deschide poarta curcubeului.Dacă poți  răspândește lumina prin vorbele tale,prin atitudinea ta,prin mângâierea mâinii către cel nefericit, iar întunericul,furtuna rea se va risipi de la sine.Privește frunzele care cad,poate vor să mai stea pe ramura lor,dar vântul vremii le poartă spre locuri unde vor deveni pulbere,la fel și cuvintele pot fi luate de vântul ,neliniștea unui suflet îndurerat,nestăpânit.Vor dezlănțui o furtună a răului,a disprețului,a jignirii...oprește-o! pentru că ești mai puternic decât crezi,ieși din furtună,din starea de nelinişte puternică.Zâmbește,ai încredere în cei ce-ți sunt aproape,sprijină-te pe brațul lor,privește-i cu încredere,trăiește în iubire,în lumina sfântă.

                         Și-atunci schimbăm vorbele,,cine seamănă iubire culege fericire.

 

 

poezia: ,,Controverse” de Nina Cassian

 

,,Am scris un poem oblic,
O caligramă.
Cineva spunea: e o direcție
Rezolvată dincolo de ramă.

Unul râdea: e o mătură,
Vă jur că-i o mătură și atât!
Altul plângea: pomul, pomul,
Cu porotcale la gât!

Nu se găsea niciun semn.
Atunci Marele Plastic
A dezumflat lumea de gumilastic

Și a clădit-o din lemn.”

 

  Controversa este o discuţie în contradictoriu asupra unei chestiuni principiale,  aprinsă,o ceartă, o neînţelegere despre felul în care poeta și-a scris poemul.Poeta mărturisește despre jocul pe care l-a încercat scriind ,,un poem oblic”,înclinat,altfel decât o scriere normală,ca o caligramă-un desen într-o dispoziție grafică a cuvintelor. Vederea lui a stârnit curiozitate,asfel că,,cineva”,un necunoscut în înțelegerea noului l-a văzut ca o orientare spre necunoscut,ieșind din tiparele unei poezii.Unul,văzând dispunerea cuvintelor face haz,asemănând scrierea poemului cu o,,mătură”, instrumentul de bază al curățeniei,  care însemna cândva instituirea unui spațiu culturalizat, atins, transformat –cosmos- și separarea lui de teritoriul dezordinii și al murdăriei-haos.În opoziție,altul compătimește,lăcrimând, forma ciudată a poemului repetând că este chiar,,mărul de aur”,împodobit cu o salbă aurie de portocale.Nefiind niciun semn grafic,,marele plastic”-modelatorul readuce la forma obișnuită universul,,lumea” cuvintelor flexibile,care iau forme speciale în exprimare,compunând-o fix,,din lemn”-o limbă de lemn ascunde realitatea, abate atenția,o limbă încremenită,nu-l face pe om să vibreze la auzul vorbelor.

  Poezia este un joc poetic,prin care poeta își îngăduie să se amuze,manevrând cuvintele simple într-un poem oblic,,o caligramă”,surprinzând pe cei obișnuiți cu formele reale ale poeziei.

                                         Am scris

                                                    un poem

                                                oblic,

                                      o caligramă,

                               cineva spunea:   

                          e o direcție

                        rezolvată

                  dincolo de ramă.

             Unul râdea:  e   o   mătură                                          

      Vă   jur   că-i   o   mătură    și-atât!

Altul plângea:

                          Pomul, 

                          Pomul              gât                                       

            Cu                         la  

                   portocale

nu                                                                      

      se   găsea      niciun    semn

                atunci    Marele          plastic

                         a  dezumflat

                             lumea   de   gumilastic

         și

                a                       

                         clădit-o

                                            din   lemn.

 

 

Tabloul,,Prometeu”

 

,,Vulturul devorând ficatul lui Prometeu”
         (pictură de Gustave Moreau)

În mitologia greacă Zeus l-a pedepsit cu cruzime pe Prometeu, l-a înlănțuit gol pe un vârf de munte (din Caucaz) și un vultur lacom îi devora în fiecare zi ficatul, care se refăcea peste noapte. Supliciul său era astfel fără sfârșit. (Prometeu a scăpat de suferințele sale îngrozitoare, fiind eliberat de Heracle, care a răpus vulturul cu o săgeată. Totuși, pentru ca Prometeu să nu uite vreodată condamnarea sa, Zeus l-a obligat să poarte o brățară făcută dintr-o bucată din vechiul său lanț. Motivul acestei pedepse are legătură cu mitul grecesc conform căruia Prometeu a furat focul din fierăria lui Hefaistos.)

 Fundalul tabloului este galben-maroniu, culoarea este închisă. Figura lui Prometeu este centrul întregii opere. Faptul că este aproape complet gol nu este surprinzător-în Grecia exista un cult al corpului uman gol, în plus, era corpul masculin.  Prometeu este compus magnific, proporțional.

Nu, el nu seamănă cu un martir, nici lanțurile cu care Zeus a ordonat să lanseze voia neascultătoare a zeilor de stâncă nu sunt vizibile. Se ghicesc doar pe glezne. Din lateral, un vultur deja sfâșie, pregătindu-se să ciugulească ficatul lui Prometeu,este emblema lui Zeus,  zburând sus până în vârfurile munților.Dar în ochii titanului continuă să se vadă hotărârea fermă de a sta până la capăt și de a nu se pocăi de nimic, este mândru și fermecător. Nu scoate un singur sunet,figura sa exprimă dorința de independență, fidelitatea față de propriile lui principii și curajul eroic,deși suferă înfricoșător, singur pe stâncă,simbol al nemișcării și al tăriei. 

  Singur, într-o stare  de lumină, de albastru si să nu poată uita, sa nu poată ierta, să deschidă ochii doar pentru a privi sumbrul cer, să deschidă buzele doar pentru a murmura, fiindcă nimeni nu poate fi egalul zeilor decât după ce a disprețuit frica.  Prometeu se crispează, pentru a nu urla, dar mai ales pentru a nu regreta pricina suferinței sale. Îl doare carnea sfâșiată de vultur, iar aceasta e cea mai vie dovadă a focului furat de la zei.

   În lupta lui, Prometeu nu are de partea sa niciun alt sprijin decât conștiința sa și extraordinara putere de rezistență în fața suferinței. Semnificativ este faptul că, pe măsură ce suferința sa crește, crește și puterea lui de a o îndura.La picioarele lui un șarpe pare că se târește spre adâncuri,poate că este Zeus transformat .

  Titanul stă pe o stâncă înaltă ce pare a se cufunda în prăpastie.  Cerul se sparge în focul fulgerelor sclipitoare. Vârfuri de tunete zguduie munții. Pământul tremură. În jurul celui răstignit vânturile se împletesc. Culoarea  brun-roșcată ce domină tabloul  creează o senzaţie de tensiune. Totodată maroul este culoarea pământului atât de iubit de erou.Doar în fundalul tabloului albastrul cerului pare că se strecoară spre titan, accentuează profunzimea trăirilor şi sentimentelor.

 

Prometeu (în greacă-Προμηθεύς, lit. „precauție”) este unul dintre titani, fiul lui Iapet și al Clymenei (sau al Asiei), care a furat de la zei focul, pentru a-l oferi oamenilor.

tabloul ,,Impresie-răsărit de soare” de CLAUDE MONET

 

 

  Tabloul,,Impresie – răsărit de soare ”– înfățișează un peisaj cețos din Le Havre,oraș de pe coasta Normandiei. Acesta este locul în care Monet a crescut și a pictat multă vreme sub cerul liber, descoperindu-și talentul de a surprinde lumina și atmosfera. 

(,,Impresie, răsărit de soare", pânza emblematică a lui Claude Monet, a dat numele impresionismului. (Impresionismul este un curent artistic care își are originile în Franța, unde un grup de pictori resping temele oficiale (istorice, anecdotice, mitologice), adoptând o viziune originală asupra lumii sensibile și o tehnică nouă ce constă în transpunerea senzațiilor vizuale fugitive pe care le au în fata motivului; pictând în aer liber imaginea se topește în atmosferă, în timp ce umbrele sunt redate prin culoare). 

  Claude Monet a pictat tabloul, aşezat în faţa ferestrei camerei sale de hotel care dădea spre port, în dimineaţa zilei de 13 noiembrie 1872, din hotelul Amiralităţii, astăzi dispărut.

   În plan apropiat plutesc trei bărci, mai mult schițate. docurile, ecluzele, bărcile cu pânze, întregul peisaj învăluit în ceaţă, iar deasupra un soare portocaliu care se reflectă în apă. În prim plan, pictorul folosea apăsări ale pensulei,pentru a crea valuri mici sau valuri peste suprafața apei, cu reflecția soarelui pe apele mării, fiind văzută în centrul picturii. O barcă mică este văzută în prim planul picturii, cu o figură asemănătoare unei persoane care se află pe marginea bărcii. Siluetele abia se remarcă într-o mare cu o nuanță albastru-verde. Puțin mai departe, o a doua barcă întărește efectul adâncimii. Nuanțele gri-albăstrui, liniile groase negre ale bărcii se îmbină minunat cu finele atingeri roșiatice ale soarelui care răsare peste portul Le Havre.

  În plan îndepărtat sunt vase ancorate, ascunse în ceață. Fundalul tabloului arată catargele unei nave care este neclară, accentuând atmosfera plină de ceață.

 Tabloul reprezintă un răsărit de soare. El este realizat in tonuri de albastru, foarte puțin negru. Lumina  este redată aproape ca în realitate, umbrele copacilor văzându-se în apă. Singura pată de culoare este soarele, a cărui reflecție în apă este tot roșiatică.

  Tabloul impresionează prin claritatea lui, încântând astfel privitorul.Se observă interesul artistului față de teoria culorii: în timp ce soarele pare că străpunge ceața dimineții din cauza culorii de un oranj intens,  apa și lumina se găsesc împreunate, așa încât să se simtă efectele unuia asupra celuilalt.  

  Lumina devine un personaj în picturile impresioniste. În tot acest ansamblu estompat apare clar lumina soarelui răsărind, reflectată de luciul apei. Soarele este reprezentat ca o mică sferică portocalie care se ridică din fundalul drept al picturii. Radiațiile soarelui care se ridică par să lumineze cerul cu o ceață portocalie strălucitoare. Vaporii ar putea proveni de la emisiile de fum produse de fabricile vecine și de vasele cu aburi. Doar discul portocaliu și plat al soarelui care se ridică iese în evidență împotriva tonurilor sale reci. 

  Pictura prezintă culori reci, cu excepția discului roșu-portocaliu al soarelui care străpunge lumina și se reflectă în pătrunderea apei.

  Această pictură se dorește a fi exprimarea unui moment suspendat între noapte și zi. 

  Contrastul compoziției, discret, este totuși izbitor. Două lumi se ciocnesc: ziua și noaptea, dar și lumea de dinainte, cu pescarii săi pe bărci, o scenă a vieții, în timp ce apare viitorul, lumea industriei.