Am scris așa în 2016

miercuri, 13 ianuarie 2016

In  memoriam…

  Deschideți un volum de poezii al poetului Mihai Eminescu,citiți doar titlurile,studiați apoi mărturiile vremii  trăite de poet,vedeți-l obosit,nefericit și-i veți înțelege dorința de a se stinge,,la marginea mării’’ca pe o izbăvire,ca pe o reîntoarcere mioritică în natura ce-i dăruia de-atâtea ori balsamul,vraja și statornicia ei; intrebați marea: de ce nu i-a îndulcit cântul,de ce valurile nu i-au mângaiat fața,de ce nu i-a șters dorul de moarte,de ce nu i-a dat din puterea ei?

  A fost,,băiet’’,a cutreierat păduri,s-a culcat lângă izvoare,a trecut codri de aramă,a ajuns în pădurea de argint,acolo unde numai gândul călător vedea,,un cuibar rotind de ape peste care luna zace’’,a stat la o masă mare-ntinsă  alături de Călin-mirele-zburător și a admirat-o pe gingașa mireasă—el a fost la Facerea Lumii. A stat singur la masa de brad cu stolurile de gânduri,,dulci iluzii’’,a zâmbit la chemarea copilăriei,a fost sub un salcâm,,sara pe deal’’,așteptând iubirea,s-a urcat în înalturi și- a devenit Luceafăr cerând nemurirea, ispitit de chemarea glasului pământean,i-a venerat pe epigoni,a fost,,la Rovine’’cu Mircea cel Bătrân,a fost  Făt-Frumos din lacrima cerului,a neantului.

  Citiți o poezie  de Eminescu și vă va fi dor de el; așa cum florile caută pământul,cautați-l sub teiul ce-și scutură parfumul,și…de-atâtea frunze care mor cazând… cuvintelor li se va face  urât…acum, în nopțile de iarnă cu Luceafăr blând… tuturor ne e dor de Eminescu …și atât!!!

 

,,Fiind băiet păduri cutreieram”de Mihai Eminescu

 

,,Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă isvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în faţă:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de arginţie ceaţă,
Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,
Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deschide:
Din el ieşi o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.

Şi ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Un înger blând cu faţa radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond şi moale ca mătasa
Grumazul alb şi umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subţire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin”.

Poezia,, Fiind băiet păduri cutreieram ”(1878) are ca ternă perioada minunată a copilăriei faţă de care eul liric îşi exprimă direct sentimentele de nostalgie.

 Mihai Eminescu şi-a petrecut primii ani de viaţă într-o desăvârşită libertate, cutreierând împrejurimile şi desfătându-se în mijlocul unei naturi încântătoare.

La Eminescu, codrul, marea, râul, luna, izvoarele nu sunt simple elemente ale naturii, ci ,,idei".   Gerunziul ,,fiind”din titlul poeziei exprimă o nuanţă a timpului  amintirii, al momentului copilăriei ce a trecut,când își spunea,,băiet”;cuvânt cu nuanță afectivă;imperfectul,,cutreieram”-colindam- recreează locurile care par că se desfăşoară sub ochii băiatului de altădată.Titlul exprimă nostalgia străbaterii codrilor pe când era ,,băiet”, în locul de refugiu, magic care transformă visul în realitate şi realitatea în vis, un spațiu atemporal plin de mister, de vrajă și semnifică totodată nostalgia copilăriei umană,ocrotitoare,caldă.

Eminescu nu descrie un peisaj, ci evocă un complex de sentimente și senzații ale copilăriei, al cărui spațiu este cel al pădurii. 

    Strofa întâi reia titlul în primul vers şi exprimă contopirea eului liric în natura înconjurătoare într-o armonie desăvârşită,într-o acțiune continuă,repetabilă,când timpul real își pierde tăria, dimensiunile făcând loc fantasticului.

Verbele la timpul imperfect al amintirii:,,cutre­ieram,mă culcam,puneam,trecea,venea"dau

impresia de relaxare,de cufundare în spațiul pădurii.Senzațiile sunt diverse, dar predomină cele auditive:,,apa sună-ncetișor...un freamăt lin...al valurilor glas”-acestora li se alătură  epitete ce arată

atitudinea de relaxare a eului poetic şi se îmbină armonios cu cea olfactivă, mireasma adormitoare învăluind întreaga fire.

Starea de extaz a eului liric, exprimată prin pronumele la persoana I sing„eu”, este amplificată de vraja nopţii şi de natura umanizată prin epitetul personificator „blând” şi prin personificarea metaforică „al valurilor glas”. Pădurea apare ca protectoare (ocrotitoare) și în deplină armonie cu hoinarul ,,băiet".

   Singuratatea nu devine nicio clipă apăsătoare. Sunetul blând al valurilor, freamătul vântului, asociate mirosului adormitor de tei,fac posibilă starea de visare, de reverie, ca și cum natura exterioară ar pătrunde în tru­pul și în sufletul omului.   

Luna deschide porțile visului,aduce o vrajă încântătoare prin atingerea miraculoasă a razelor ei,transformă imaginea într-o feerie luminoasă,o strălucire miraculoasă de basm,împrăștiind ,,un văl de argintie ceață”,uimit de imaginea necunoscută văzută,,printre pleoape”. Observăm că se schimbă timpul verbal: ,,răsare,văd,cântă”  sunt la prezentul irealului,al închipuirii,al nălucirii.

Cântecul buciumului se apropie intensificând nostalgia fericirii trecute, a unei lumi pierdute dusă în lumea visului de cetele cerbilor.

 Foșnetul frun­zelor uscate și al ierbii, murmurul apei și al vântului, lumina lunii cufundă ființa într-o altă realitate - în ,,raiul" închipuirii. Poetul evocă basmele fără sfirșit ale visării sale în cadrul nocturn, timpul favorabil închipuirilor minunate.

  Cufundarea deplină a eului liric în lumea de basm a copilăriei este ilustrată de ultimele două strofe ale poeziei de frumoasa crăiasă imaginată la această vârstă plină de încântare.

Înzestrat cu puteri miraculoase trunchiul teiului,palatul, se deschide, iar din el iese „o tânără crăiasă” graţioasă şi gingaşă, călcând „pe vârful micului picior”, cu ochii mari, visători şi plini de lacrimi. Superlativul „atâta de frumoasă”, precum şi unicitatea este exprimată de metafora îngerului, ce se poate arăta o sigură dată în viaţă şi numai în vis,o făptură desprinsă dintr-un basm.

Epitetele stârnesc admiraţia şi fascinaţia eului liric : „înger blând ,faţa radioasă” accentuează căldura sufletească şi puritatea fetei.Interjecția,,ah”exprimă regretul dispariției unei astfel de lume,vârsta copilăriei fascinantă.

 Versurile au măsura de 10-11 silabe, ritmul iambic, rima este surprinzătoare prin complexitate: în fiecare strofă, primele şase versuri au rimă încrucişată, iar ultimele două, rimă împerecheată.

  Poezia ,,Fiind băiet păduri cutreieram” este o creaţie lirică, fiindcă Eminescu îşi exprimă în mod direct sentimentele de dragoste şi admiraţie pentru frumuseţea naturii, imagine construită prin elemente terestre şi cosmice sugestive care se îmbină într-o perfectă armonie cu eul liric.

 

 

 

 

 

 

 

 

descrierea,,Singuraticii”de Emil Gârleanu

 

,,Pe lacul luciu din gradina cu florile neclintite de nici o adiere, cu crengile nestrabatute de nici un fosnet, pe lacul adormit ce pare o uriasa lespede de cristal ce acopera o alta gradina fermecata, lebada - barbatul ramas singur - trece ca o inchipuire, alb ca zapada, cu aripele ca doua scoici de argint, cu gatul lasat, intre ele, subtire, ondulat ca toarta unei amfore. Pasarea pluteste lin, si in ea parca poarta, ratacit, sufletul unei fiinte duse de pe lume.
Sus, pe bolta adanca, stelele au palit; in haosul albastru, luceafarul sclipeste tainic, stralucitor, purtand parca in vapaia lui viata tuturor lumilor ceresti, a lumilor vesnic calatoare in necuprinsul firii.
si cum, jos, lebada sidefeaza fata apei, sus, luceafarul lumineaza intinsul tariei. Numai ei doi sunt pâlpairile noptii acesteia in care lumea pare adancita intr-un somn de moarte. Amandoi ratacesc singuri, amandoi strajuiesc singuratatea, mistuindu-se in tacere, mandri, deopotriva de reci - desi unul, bulgare de gheata, celalalt, para de foc. si se cunosc, se vad in fiecare seara, merg unul catre altul, si se-ntalnesc: din inalt, luceafarul isi coboara raza jos, in adancul.apei, unde rasare ca un mugur de aur.
Iar pasarea se apropie de scanteia picurata din cer si pluteste usor, imprejurul ei, mai intai in cercuri largi, apoi in rotiri tot mai stranse, tot mai stranse, pana ce se opreste drept deasupra rasfrangerii stelei; si-atunci, din mugurul de aur, pare ca se desface dintr-o data o floare plutitoare, o floare maiastra de argint. si astfel stau de se privesc: sus, lebada de aur a cerului, jos, luceafarul de argint al apelor.”

 

 În această descriere natura apare ca o pictură colorată cu străluciri fantastice și întruchipări de basm, într-un spectacol al frumuseților firii, într-un univers vizual, cu rezonanțe discrete într-un sentiment al contopirii cerului cu apa,totul exprimat printr-o bogăție de epitete,metafore,personificări.

Ochiul vede apa privind bolta cerului în armonie, limpezime, claritate, seninătate. Splendoarea naturii dată de lumina lunii,  astru al nopților, evocă frumusețea, dar și lumina în imensitatea întunecimii. Cerul, luna, luceafărul, noaptea, luciul și murmurul apei, lebăda, toate se îmbină creând atmosfera plină de culori și sunete exprimând comunicarea și corespondența armonioasă dintre elemente. Privind spre pământ, se relevă un spectacol grandios,iar alăturarea  luminii nocturne cu apa, reflectată ca o tainică îmbrățișare a lor, în mistica pasiune a elementelor.Lebăda devine un semn prin excelență al universului misterios, al revelațiilor, simbol al divinității, se transfigurează într-o barcă putând un suflet plecat din lume pe luciul apei, pe unde de oglindire, adică într-un loc al întrepătrunderii cosmicului cu terestrul. Lebăda este descrisă mereu într-o pornire de sfâșiere a undelor,pare că știe să descifreze misterele universului; este pasărea imaculată care prin albul,grația sa este o descoperire a luminii,a demnității regale.

De sus luna dă o strălucire halucinantă suprafețelor acvatice, răspândește o pulbere argintie în aerul înmiresmat. Cadrul nocturn are atributele unei uverturi simfonice, în care astrul tutelar, stăpân al universului este martor, aduce liniștea,  măreția stăpânitorului unui univers, care se mișcă firesc, pentru a-și cunoaște și a-și lumina propria lume.

Frumusețea nopții este împletită cu strălucirea și farmecul lunii, astru care domnește odată cu lăsarea cortinei negre, oferind mister și magie pământului. Tabloul feeric creat și prin armonia naturii descrisă noaptea: apa este locul purificării,liniștea -cunoașterea vieții, aduce o notă de căldură și intimitate, sugerând nașterea lumii, poartă a veșniciei.

Luna săvârșește ritualul magic de anulare a timpului,deschide poarta intrării spre o altă lume,transfigurând realitatea spre ceea ce este veșnic în lumina misterioasă,nemuritoare  a nopții.

Pe cerul cu stelele fără strălucire,Luceafărul, semnul depărtării,,nemuritor și rece”,urmărește plutirea lebedei,luminându-i rătăcirea.Luceafărul și lebăda sunt singuraticii nopții și parcă la o chemare razele din înalt coboară transformându-se de dragul păsării albe într-un ,,mugure de aur”-focul solar,cald,dăruindu-se.Dansând în jurul stropului ceresc,lebăda îl preface în floarea de argint,clipă a purificării,a renașterii,descoperă misterul veșniciei  prin devenirea,preschimbarea fiecăruia în lumini purificatoare ale cunoașterii,ale veșniciei:aurul solar,înălțare,nemurire...argintul lunar purificator, diafan.  

 

 

poezia,,Toporași” de Magda Isanos

 

,,Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat
si anul asta zana primavara,
cu toate-acestea noi ne-am bucurat
de parca-ar fi venit intaia oara.

Contrazicându-mă cu mine insumi si-n sfarsit,
riscând să-mi stric pantofii prin noroi,
m-am dus să vad ce flori au răsărit
în parcul vast si gol de langa noi.

De mult nu mă-ncercase asa dor
de viata si calcam nerabdatoare;
simteam cum se-nfioara sub picior
pamantul umed, fecundat de soare.

Copacii goi mi s-au parut incantatori
Parca-as fi vrut să-i strang în brate să-i sarut
(trecusem pana-atunci de-atatea ori
pe langa ei si nici nu i-am văzut)

Iar ceru-albastru, vag, nedefinit
(ca rochiile care ies la spalat),
cu capul dat pe spate l-am privit
si l-am gasit de-a dreptul minunat.

Pe urma-am dat de toporasi langa-un stejar
erau asa de-albastri, delicati
ca niste firmituri lasate-n dar
de primavara, printre pomi-ntunecati.

M-am aplecat cu inima batând,
dar când era să-i rup, nici eu nu stiu
de ce si cum, dar mi-a venit în gând
ca pentru ei paharu-i un sicriu.

Si m-am întors spre casa mai agale,
c-o oboseala fericita-n pasi,
iar daca mainile-mi erau la fel de goale,

în schimb aveam în suflet toporasi.” 

 

   În anul 1934, poeta Magda Isanos  publică în revista ,,Crai nou”, nr. 3 din 31 martie, poezia ,,Toporași”(viola adorata),  floricica echinocţiului, pentru că înfloreşte în timpul echinocţiului de primăvară şi este cunoscută ca simbol al iubirii, al purităţii şi modestiei.

   Textul liric,,Toporașii”  este un text literar în care autoarea exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.

  Contemplând un nou peisaj, poeta zâmbește amintindu-și de,,sacul plin”din  sărbătorile iernii,acum plin de lucruri neimportante adus de ,,zâna primăvară”a învierii, a prefacerilor și a visării,ce aduce o nouă viață într-un nou timp,bucurând oamenii.Curioasă, considerând că va fi fericită și prin,,noroi”,merge spre,,parcul” –grădina, raiul pământesc ce exprimă puterea omului asupra naturii îmblânzite.Este încercată de,,dor de viață”,de,,nerăbdare”- sentimente profunde,răvășitoare,de neliniște,emoție, neastâmpăr,înfrigurare simțind spațiul miraculos  transformat de,,soarele”, izvorul luminii,al căldurii.Observă,,copacii goi” desfrunziți,lipsiți de fericire,dar ei înseamnă viața de care se simte apropiată,fericită,iar albastrul cerului degajă calm și liniște, armonie sufletească ,intensitatea sentimentelor este  locul de neatins al aspirațiilor,al căutării.

Contemplă toporașii iviți ,,lângă un stejar”,arborele măreț,templul naturii,ei sunt darurile gingașe ale primăverii în atmosfera pomilor triști,posomorâți.Par,,firimituri” în reînnoirea adusă de primăvară , sunt însemne ale incenței naturii.Înfloriți în umbra copacilor, aduc dragostea de adevăr.Gestul de a-i rupe i se pare necugetat,iar paharul unde i-ar fi pus ar fi ,,sicriul”, loc al morții.Încercarea de a descoperi florile primăverii i-a adus bucuria în sufletul plin de modestie,iubire,puritate.

  Eul liric își face simțită prezența prin pronumele: ,,noi,ne,eu,mă,mine,mi; verbele la persoana I:,,să stric,m-am dus,simțeam,aș fi vrut,m-am aplecat”;în exclamația:,, erau așa de-albaștri, delicați”.

  Limbajul artistic creează imagini, prin intermediul cărora poeta îşi exprimă emoţiile trăite la începutul primăverii: imaginea vizuală a parcului cu copacii goi,cerul albastru,toporașii albaștri.Epitetele,,vast și gol;pământul umed,fecundat;copacii goi” transmit un sentiment de nelinişte

în atmosfera începutului de primăvară;iar epitetele:,,ceru-albastru;toporași albaștri delicați creează imaginea începutului de viață,a primăverii.

    Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură de 10 – 13 silabe, rimă încrucișată şi ritm iambic.

     Impresionează bucuriile mărunte ale vieții,gingășia și candoarea versurilor care descoperă toporașii-flori ale primăverii-un univers aparte plin de puritate și vis trimis pe o rază a luminii.

  

Compunere despre PRIETENIE,valorificând fragmentul,dar și cunoștințele și experiențele tale.

 

,,De undeva de deasupra sa,a auzit glasul fetei:

-N-are rost să te ascunzi.Nu vreau să-ți fac niciun rău.

Iar glasul ei i s-a părut aproape prietenos și atunci,fără să-și dea seama,a făcut o mișcare greșită.În loc să stea unde era și să aștepte să plece fata,s-a împins într-un fotoliu mare aflat chiar la baza stivei iar întreaga grămadă s-a surpat.Fata a țipat,apoi s-a rostogolit de-a valma....

  Pricoliciul ieșise la timp de sub grămadă și acum o privea pe fată zăcând palidă,întinsă pe spate,cu ochii închiși...

-Trezește-te!Trezește-te!a strigat el,cu glasul lui răgușit.

  A încercat să o ridice,ea s-a prăbușit înapoi inertă.A aruncat priviri disperate în jur,dar în curtea interioară nu era nimeni care ar fi putut să le vină în ajutor....

  Fata a clipit aproape insesizabil din pleoape.A deschis ochii și s-a uitat lung la Pricolici.Acesta s-a retras cu sfială,pe undeva era bucuros că fata își revenise,dar tot simțea nevoia să se ascundă.

-Nu mi-e frică de tine,a repetat ea,deși nu părea să-și amintească ce se petrecuse mai devreme.Curând o să fiu o zână puternică care o să fie în stare...o să fie în stare...

  Todosia s-a ridicat de jos,și-a scuturat rochia plină de praf,a verificat dacă formularul de înscriere la școala de zâne era la locul lui,în gentuța pe care o purta peste piept.Apoi și-a recuperat chiar și sacoșa cu morcovi pe care o lăsase undeva în curte,înainte să apuce să se cațere pe stiva de scaune.

  Abia după aceea s-a uitat la Pricolici de parcă l-ar fi văzut prima oară.Era slab,plin de zgârieturi și foarte murdar.S-a dat câțiva pași în spate și s-a lipit de un perete zgromțuros și umed,nu mai avea de gând să fugă nicăieri.

-Ai unde să te duci?a întrebat fata.

-Să mă duc?s-a întrebat pe sine Pricoliciul.

-Unde să stai,să mănânci,să dormi...a insistat Teodosia.

Pricoliciul se muta de pa un picior pe altul.

-Nu, a răspuns într-un târziu.

-Atunci hai cu mine acasă!a mai zis veselă fata.

El o privea descumpănit.

-Tu ești o zână puternică?a întrebat-o într-un târziu.

-A,nu!A râs fata.Mama mea e o zână...sau habar n-am...n-are importanță.Eu îți pot oferi doar un adăpost,pentru o vreme”...

                                               (Adina Popescu,O istorie secretă a Țării Vampirilor.Cartea fetiței-vampir)

 

 Am citit fragmentul și m-au impresionat întrebările fetei,grija cu care l-a privit pe Pricoliciul cel slab,murdar,cel care se îngrijorase de starea ei,rugând-o să revină la viață,când căzuse.Ghicise că acesta este într-o stare jalnică și,fără a avea vreun resentiment,îl iscodește despre viața lui,îi oferă un adăpost pentru o vreme.Pare gestul ei a fi un îndemn de moment,poate negândit,dar e o manifestare,de recunoștință,de prietenie,de ajutor.Sinceritatea fetei este limbajul prieteniei care nu constă în vorbe multe,ci în înțelesuri.

  Eu cred că o relație de prietenie este legată de sentimente puternice și legături speciale între două sau mai multe persoane. Relația afectivă de prietenie este greu de explicat în cuvinte. Prietenia este egalitate armonioasă, înseamnă să fii alături de cineva,când e la grea încercare,chiar dacă Pricolici nu a cerut ajutor,starea lui a influențat hotărârea fetei de a-l ajuta. Singura prietenie de preț este cea care s-a născut fără un motiv anume,cred și eu și poate așa a crezut și fata.

  Și astfel am înțeles că e bine să mă înduioșez de greutățile  prietenilor mei, dar mai bine este să le vin  în ajutor.Într-o zi am fost nefericit din cauza unei note mici și-atunci prietenul meu a fost cel care mi-a întins o mână,am corectat împreună greșeala și am simțit că mi- atins inima,am devenit încrezător.Și iată cum prietenia noastră nu este accidentală... este floarea unei clipe.Nu știu cum va fi peste ani,dar prietenia dintre noi va rămâne acel minunat privilegiu al sufletului în care adevărul se poate odihni.

 Cartea Fetiței-Vampir” de Adina Popescu este al doilea volum al seriei ,,O istorie secretă a Țării Vampirilor”, o serie aventuroasă și misterioasă, care readuce la viață personaje de mult uitate.

Cartea ilustrează aventurile Todosiei, fiica Anei Bugiana, o fostă zână și autoare a unei cărți pe care nimeni nu o înțelege. Todosia, o fetiță de doisprezece ani care locuiește împreună cu mama ei, câteva stafii și un vârcolac amnezic într-o casă bântuită din Cetatea de Scaune. Todosia și-a pierdut casa, iar mama ei a fost închisă în Închisoarea Muțeniei, ea rămânând doar cu un Pricolici rătăcit de propria poveste. (Pricoli, un personaj de basm care seamănă de la depărtare cu un copil, însă de fapt este cu un strigoi, care trece pintr-o perioadă nefastă a existenței sale. Nu-și amintește din ce basm provine și începe încetul cu încetul să  dispară, încercând din răsputeri să  rămână în viață.)

 În timp ce fata visează să ajungă zână la Mănăstirea Calu Gastru, iar corectorii (un fel de poliție) se află pe urmele Pricoliciului, o epidemie de Ciumă pune stăpânire peste capitala Țării Vampirilor, Cetatea de Scaune. Mai târziu, Todosia află că s-a înșelat în privința zânelor și că închisoarea în care se afla mama ei era pe Celălalt Tărâm. Astfel, Todosia pornește împreună cu Pricoliciul spre Tărâmul Celălalt, străbătând Ostroavele Albe, insulele de pe Apa Sâmbetei ale Blajinilor pe care zmeul Tase, cel care i-a răpit pe Ileana Cosânzeana și pe Pricolici, le-a distrus. Todosia ajunge de una singură la Muma Pădurii, pe care o păcălește, ca să scape nevătămată din cazanul acesteia și îl întâlnește pe conducătorul vampirilor, Sânge-Albastru, pe care îl ajută, iar acesta îi jură loialitate. Mai târziu, cei doi ajung la Iele, unde îi întâlnesc pe domnul Ar și pe Făt-Frumos, plecați în căutarea Ilenii. Cei cinci (Cu tot cu Cal-Năzdrăvan) pornesc prin Valea Plângerii pentru a ajunge pe Tărâmul Celălalt, care se dovedește a fi diferit de așteptările fanteziste și pline de culoare și magie ale Todosiei. Călătorii pornesc spre pustietate, sperând că vor găsi ceea ce caută fiecare. Chiar dacă aventura Todosiei nu s-a terminat, aceasta deja a descoperit o grămadă de lucruri despre familia sa, găsind un posibil tată și aflând adevărata identitate a mamei sale. Totodată, descoperă dorința de a-i ajuta pe cei în nevoie, află ce înseamnă iubirea și sacrificiile pe care aceasta le solicită, și observă viclenia ascunsă în trupuri frumoase și blândețea din trupurile neatrăgătoare.

  Citind,am descoperit un univers care era ascuns într-u n colț foarte important al inimii mele, mi-a venit în minte Alice în Țara Minunilor, influențată de Todosia, personaj fermecător, o fetiță care visează să ajungă zână. O lume plină de fantastic, de bine, de prinți și prințese, cartea asta a reușit să-mi amintească cu drag de primele lecturi. Personaje minunate cu aer magic, un stil care farmecă și taie respirația cu fiecare pagină citită, dorind să aflu mai mult. Evenimente care vor rămâne mult timp în suflet și vor deschide apetitul pentru basme și povești pentru copii,răsturnări de situație.

compunere--O călătorie la POLUL NORD

    M-am hotărât să plec în această expediţie extraordinară,o călătorie la Polul Nord este unică pentru oricine, prea frumoasă pentru a nu fi spusă . Merg la Polul Nord.!!!Ştiam că va fi una din cele mai spectaculoase experienţe pe care le-aş putea trăi. 

Am pornit din Helsinki spre Murmansk, unde m-am  îmbarcat pe nava ce mă ducea la Polul Nord. Nava ,,Victoria ”era pregătită... imensă ― 159 de metri în lungime şi 30 de metri lăţime ― chiar lăsa impresia, că sunt acolo în deplină siguranţă. După două zile de navigat pe Marea Barents, am ajuns în zona arhipelagului Franz Josef. Peisajul era spectaculos. Uimitor. Au apărut banchizele. Am văzut primele balene. Cu cât înaintam, urşii polari au început să-şi facă şi ei apariţia. Unul mai curios şi, după cum arăta, cam flămând, s-a apropiat mult de nava oprită. Altul îşi căuta în continuare hrana, fără să pară în vreun fel interesat sau deranjat de prezenţa noastră. Zgomotul a speriat o ursoaică şi puii ei. Fără îndoială, a fost pentru prima dată când au auzit un asemenea sunet.

  Mi-am petrecut dimineţi, după-amiezi, seri şi nopţi -un fel de a spune, fiindcă era în permanenţă lumină- stând pe puntea vasului şi privind ore în şir marea ce părea că n-are margini. După două zile bune de mers pe mare, a început un alt spectacol fascinant: cel din ţinutul gheţurilor. Nava îşi croia drum printre acele bucăţi imense de gheaţă, iar uneori se oprea, blocată între ele. O lua de la capăt şi, în cele din urmă, reuşea să-şi facă loc şi să meargă mai departe. Ore, zile la rând, peisajul rămânea acelaşi. Şi totuşi, era ca o vrajă. Stăteam şi priveam neîncetat, nu mă puteam plictisi, nu voiam să-mi desprind privirea de acel spectacol. Simplu, desăvârşit, grandios. Totul părea ireal: albul halucinant al gheţurilor nesfârşite, ziua ce nu ajungea niciodată la capăt, soarele ce apărea uneori şi învăluia locul într-o lumină uimitoare.Mi se părea incredibil să fiu înconjurat de atâta frumuseţe naturală. Mă bucuram de liniştea acelui loc şi resimţeam acea atmosferă tihnită din jurul meu într-o stare continuă, extraordinară de calm. În jur era doar natură pură şi totul îmi părea perfect. În acel capăt de lume, izolat, însingurat, am învăţat să privesc altfel natura. Asemenea experienţe nu ţi le poţi imagina. Cu siguranţă, trebuie să le trăieşti.

  Privind gheaţa masivă învinsă sub greutatea navei, mă gândeam uneori la primii navigatori care au ajuns în acest ţinut. M-am plimbat pe gheață, dar evident nu a fost orice fel de gheaţă. A fost gheaţa de la Polul Nord. Am privit urşii polari în mediul lor natural și mi-am amintit de Fram,de dorul lui de albul înghețat. Este un alt spectacol de care nu mă pot sătura. I-aş fi privit ore în şir, cu acea curiozitate a omului dornic să-i vadă.acolo la ei,în mediul lor . Am trecut pe lângă aisberguri uriașe şi am văzut sutele de mii de păsări. O întâlnire cu un aisberg este întotdeauna impresionantă și mi-am amintit de,,Titanic”.

   Ei!bine,da! am făcut o baie în Oceanul Arctic... a fost groaznic, pur şi simplu groaznic, dar nu puteam să ajung la Polul Nord şi să nu încerc experienţa asta.

  Călătoria la Polul Nord este cea mai minunată aventură, am descoperit natura în toată frumuseţea ei-simplă, autentică, sălbatică,m-am bucurat de tihna pe care mi-a dăruit-o, de spectacolul ei firesc, fascinant, de simplitatea ei cu albul scânteietor al zăpezii ce reflectă soarele, cu apele Oceanului Arctic străbătute de urșii albi,urmăriți de vulpile albe,iar din aer de păsările nordului: fulmarul,  snow bunting săgetau aerul înghețat. Ştiu că nu voi mai vedea curând acel loc. Dar a fost suficientă o întâlnire în care mi-a oferit zeci de momente memorabile. Unice.

la sfârșit de an...

 

Sfârșit de an.....închid ochii şi-mi amin­tesc. zăpada pufoasă pare că arde sub lumina lunii, sclipeşte ca şi cum acolo, sub ea, ar fi un foc tainic ce ar trimite raze alburii de jos în sus.  Mă minunez de luna mare, care parcă se leagănă la fiecare pas pe care-l fac, întune­ricul pare mai îndepărtat şi mai cald, lumea se leagănă şi ea, ca şi luna, ca şi copacii de pe marginea drumului, care şi-au lăsat crengile îngreunate de zăpadă, până aproape de pă­mânt. Iarna, pădurea îşi mai domolește culorile, dar tot rămâneo simfonie extraordinară de roşuri brune, care taie albul zăpezii, păsările zboară mai puţin, peste toată firea se aşterne o linişte albă.Și-apoi privesc luna de în ziua asta și mă-ntreb de ce acum la sfârșit de fiecare an în suflet îmi pătrunde muzica stelelor. Luna,astrul magic, începutului de an este un lucru sfânt cu puteri miraculoase, ce trebuie tratată cu respect și închinăciune. Acum privind-o îmi spun că i-a trecut vremea lui,, ler", adică a colindatului-  lerul este floare albă, floarea pură, simbolul primăverii și al tinereții,deci belșug, lumină, bucurie, meri în floare. Luna știe că se afla acum nevăzuă, pitită în inima mea,că mă aude și mă face să cred că Binele există în lume. Și tot așa cred că Pluguşorul traduce dorinţa oamenilor de a-şi asigura bunăstarea, e, mai degrabă, credinţa care spune că la baza lumii e un gând, un gând de Creator. Se-aud cântări şi sorcove lovesc cu flori geamul de jos al ferestrei minţii... vor să deschid Noului An, să-l primesc în curăţie de inimă. Îmi place mult  uratul cu sorcova, pentru că joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrată cu darul de a transmite vigoare și tinerețe. Textul urării parcă amintește de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mișcării sorcovei. Frumusețea tainică a urărilor de Anul Nou , care îmi vrăjesc copilăria și mă bucură an de an, își are rădăcinile în sufletul adânc al strămoșilor noștri, de acum multe sute de ani.

   Ce aștept de la Anul Nou?  să mă bucur de viață, chiar și cu ușa închisă, să-mi pun toată nădejdea în Dum­nezeu,înțelepciune,lumină,încredere...

                                                                                     La răspântie de ani
                                                                                                      vă urez:  LA MULŢI ANI!