un test frumos: ,, Cișmigiu et Comp”de Grigore Băjenaru și ,,Prima zi de școală și alte tribulații”de Adrian Ardelean

 

Textul 1

,,Parcă o mână de uriaş îmi apăsa umărul şi mi-l zguduia, gata-gata să mi-l scoată din încheietură...

Şi-n acelaşi timp o voce severă se auzi din necunoscut:

― Hai, scoal', flăcăule, că-ntârzii!

Am tresărit, ţâşnind speriat din somn:

― Cât e ceasul?

Lângă mine şedea tata, zâmbind.

― Nu e târziu încă, dar, dacă nu veneam eu să te trezesc, ai fi întârziat la sigur! N-a cântat deşteptătorul?

Mă-nroşii până în vârful urechilor.De cu seară pusesem să mă trezească la timp un ceasornic deşteptător, care, nu din întâmplare, desigur, cânta la ora hotărâtă: „Deşteaptă-te, Române!”. Ceasornicul, de o precizie matematică, îşi făcuse datoria, însă cântase atât de dulce şi eu eram atât de obosit din ajun, încât nu auzisem nimic.

― Aşa ai de gând să te scoli în fiecare zi?

― Nu, tată, dar am adormit foarte târziu... m-am gândit la serbarea de ieri de la liceu, la cuvântarea lui „Barbă”...

― A cui zici?

― A lui Barbă, directorul!

Băgai de seamă că tata se stăpâneşte să nu zâmbească.

― Hm! D-abia ai dat ochii cu liceul, şi ai şi-nceput să-i porecleşti pe profesori! Să nu te mai aud, că mă supăr, să ştii!

― Dar nu l-am poreclit eu aşa! I-am auzit pe elevii mai mari, când ţinea directorul, ăla cu barbă mare, roşie, cuvântarea către părinţi şi elevi, că spun:„Ia fiţi atenţi, fraţilor, să vedeţi că Barbă ţine aceeaşi cuvântare de-acum un an!”

― Treaba lor, lasă-i pe ei să spună ce vor; dar pe tine să nu te mai aud, că-i foc! Hai, spală-te şi-mbracă-te mai repede, că n-or să te-aştepte pe tine!

Doamne, ce bine fusese până acum! Ieşeam din casă şi intram în şcoală! Mă sculam târziu, pentru că nu trebuia să-mi pierd vremea cu drumul. Şi aveam însemnătatea mea printre băieţi, că eram „băiatu' lu' don' director”!

Dar aci, la liceu, cine o să mă mai bage în seamă printre atâtea sute de băieţi?!

De pe acum începuse să mă apese o grijă la care nici nu mă gândisem până atunci!

Toată vara mă meditase tata, meditaţie cu patimi, şi le-am îndurat pe toate, numai din ambiţia de a fi licean! Dictare, cetire, povestire şi analiză gramaticală şi aritmetică cu geometrie ― vai de măiculiţa mea! Mâncam bătaie în fiecare zi! Dacă nu puneam o virgulă unde trebuia, era prăpăd! Iar cu câteva zile înainte de examenul de admitere, am scris vorba „parcă” fără apostrof*. Aceasta era, de altfel, singura greşeală pe care o făcusem. Ei bine, pentru atâta lucru, în afară de patru palme părinteşti, tata mi-a dat să scriu, drept pedeapsă, de 100 de ori, cuvântul „parcă”, cu apostrof!

Cu toate astea, la examen am răspuns bine şi n-am ieşit printre codaşi. Am cam scrântit-o eu, ce e drept, dar nu la română, ci la aritmetică, la o regulă de asociaţie. Dar vorba e... reuşisem!

Şi astăzi trebuia să încep cursurile!

„Hm! mă gândii eu în timp ce mă spălam, tatii nu-i convine că-l poreclesc băieţii pe directorul nostru Barbă, pentru că şi el e director de şcoală. Dar el e de primară, nu de liceu!”...

Cum oare l-or fi poreclind băieţii pe tata? Aş fi tare curios să aflu, dar n-am cum, lor li-e teamă să-mi spună, ca să nu-i pârăsc! Parcă eu de-astea mă ţin!

― Mai ai de gând să stai mult?

― Nu, sunt gata numaidecît!

Fără să vreau, mă gândesc la Barbă și la cuvântarea lui. Ce de profesori erau în jurul directorului! Mai toți bătrâni, unii încruntați, alții zâmbitori și mai toți moțăiau din cap, cu multă bunăvoință, în semn că așa este tot ce spune Barbă! Ba unii aplaudau și după ei se luau și cei câțiva părinți rătăciți p-acolo. Când a terminat de vorbit, s-a bucurat toată lumea, oftând ușurată, și ne-a dat drumul acasă, după ce ne spusese că a două zi, la opt dimineața, să fim la liceu.”

                                                                                (Grigore Băjenaru,, Cișmigiu et Comp”.)

*În perioada mai veche a limbii, unele cuvinte aveau o formă diferită de cea de astăzi. În această situație este și cuvântul „parcă”, ce se scria „par’că”

Textul 2

,,Nu îmi amintesc prima zi de școală, drumul, cum am intrat la clasă, abecedarele, cântecele de bucurie, cum ne-a primit învățătorul, cum i-am dat flori, ce ne a povățuit el și alte episoade despre care am scris ulterior nenumărate compuneri romanțate. Îmi aduc aminte însă clar de figura învățătorului nostru. Era tot timpul încruntată, rece, amenințătoare și mi-a făcut un pic frică. Era un tip cu chelie, cu figură severă, îmbrăcat cu costum, fără nici o urmă din bunăvoința blândă cu care ne obișnuiseră educatoarele la grădiniță. Și zâmbetul parcă îi era răutăcios. Anii care au urmat au fost, în mare parte, o confirmare a acestei inconfortabile prime impresii.

Prima imagine clară, din prima zi de școală, este cea în care învățătorul a scris cu creta pe tablă data, 1982. Pe urmă a scos toți băieții în fața clasei. Apoi a pus fetele să vină, pe rând, în prima bancă, să ne studieze și să își aleagă colegul de bancă preferat. O tehnică pe care, cu ochii de acum, o văd cel puțin dubioasă. Mă rog, pe mine m-a ales Ioana, colega cu care oricum îmi doream să stau în bancă, pentru că o iubeam încă din grădiniță. Așa că la acel moment nu m-a deranjat deloc metoda de distribuire în bănci.

La acea vreme mi se spunea adesea că sunt neastâmpărat. Mi se cerea mereu să fiu cuminte, să stau liniștit și alte îndemnuri similare. Sunt convins că în prima zi de școală am fost un pic și mai agitat decât de obicei. Eram hiperactiv, surescitat, altfel nu îmi explic. Pe neașteptate, învățătorul, care se apropiase încet de banca unde stăteam, pur și simplu mi-a urlat în ureche: „Stai liniștit, Ardelean!“. Și inevitabilul s-a produs…[…]

Învățătorul nostru avea un întreg arsenal de metode pedagogice care astăzi ar face probabil obiectul unor scandaluri de presă. Ne lovea cu indicatorul de lemn la palmă atunci când făceam o prostioară, o poznă sau ceva ce i se părea lui greșit. Și nu dădea cu milă. Nu îmi amintesc ce anume făceam greșit. Până la urmă, ce poate greși atât de grav un copil de sub 10 ani? Mă rog. Am luat de nenumărate ori lovituri cu indicatorul la palmă sau peste degete, pentru că eram un copil obraznic.”

                                           (Adrian Ardelean,,Prima zi de școală și alte tribulații”)

A.

1. Notează din textul 1 două cuvinte care fac parte din câmpul lexical al școlii.

2.Personajul din textul 1 nu se trezește, pentru că:

a) a uitat să pună ceasul să sune;

b) nu sună ceasul;

c) nu aude când sună ceasul;

d) vrea să fie trezit de tatăl său;

3.Din prima zi de școală, autorul își aduce bine aminte,textul 2.

a) drumul către școală

b) cântecele de bucurie

c) imaginea învățătorului

d) abecedarele

4.La examenul de admitere la liceu, personajul din textul 1 se descurcă foarte bine la:

a) cetire;

b) geometrie;

c) aritmetică;

d) analiză gramaticală;

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte:

 

T   Textul 1                                         Enunțul	Adevărat	Fals
ddacă nu era trezit de tatăl său, băiatul întârzia încă din prima zi la școală.
Ttatăl personajului-narator este director la liceu.
Ppersonajul-narator începe cursurile la ora opt dimineața. Textul 2                          Enunțul                                    Adevărat           Fals Prima impresie a autorului despre învățătorul său este greșită. Autorul începe școala până la vârsta de zece ani. Colega de bancă pe care o alege autorul este Ioana   6. Prezintă în două-trei enunțuri o trăsătură a tiparului narativ și ilustrează-ți răspunsul cu o secvență. relevantă dintr-un text.    În ambele texte tiparul este narativ prin prezența unui narator subiectiv,vocea textuală,care prezintă propriile întâmplări din prima zi de școală:în textul 1 naratorul-personaj este trezit,apoi certat de tatăl său,își amintește de  cuvântarea directorului liceului,de felul cum s-a pregătit de examenul de admitere,,m-am gândit la serbarea de ieri de la liceu, la cuvântarea lui „Barbă”;cele personaje dialoghează;,iar în al doilea text,naratorul-personaj își amintește figura învățătorului:,,era tot timpul încruntată, rece, amenințătoare și mi-a făcut un pic frică.” 7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.    Un element de conținut comun celor două texte este școala. În primul text,personajul-narator se pregătește să plece la liceu,îndemnat de tatăl său și își amintește discursul directorului,dar și felul cum se pregătise pentru examenul de admitere. În al doilea text,personajul-narator își amintește figura învățătorului din prima zi de școală,cum a fost așezat în bancă,pedepsele primite. 8. Crezi că implicarea părinților în activitățile de învățare ale copiilor poate îmbunătăți rezultatele școlare? Justifică-ți răspunsul, în 50 – 100 de cuvinte, valorificând textul 1.     Consider că părinții și familia au cel mai direct și mai durabil efect asupra învățării și dezvoltării copiilor.Ei sunt primii educatori ai copiilor lor,creându-le un mediu familiar , care încurajează învățarea,așa cum a procedat tatăl personajului-narator din textul 1 care l-a pregătit cu insistență,chiar cu pedepse,pentru susținerea examenului de admitere la liceu,iar rezultatele au fost bune.Astfel,implicarea tatălui,felul în care-l supraveghează,cum îi corectează exprimarea,purtarea față de profesori va avea în timp rezultate deosebite. Cred că ajutorul acordat la teme sau discuția de acasă despre întâmplările de la școală, participarea la întâlnirile dintre părinți și profesori și alte activități școlare vor avea efecte pozitive și de durată asupra motivației copilului de a învăța, asupra atenției, comportamentului și rezultatelor sale școlare. 9. Asociază cu un alt text literar fragmentul din ,,Cișmigiu et Comp.” de Grigore Băjenaru, prezentând o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.    M-am gândit la o asociere inedită:la prima zi de școală a lui August,personajul din romanul,,Minunea”de Palaccio.August este un băiat cu o malformație a feței și în primii ani învață acasă,asemenea băiatului din textul 1 care s-a pregătit cu tatăl său pentru admiterea la liceu. Din clasa a cincea August va merge la școală alături de alți copii.Înainte de a începe școala,merge să cunoască sălile de clasă și pe câțiva colegi.În prima zi este emoționat,,aveam mai degrabă porumbei care îmi zburau prin toate măruntaiele”,este condus de părinți care îl încurajează,ei îl văd ca un copil normal.La fel îl vede și profesoara și o colegă,Summer,doar ceilalți îl privesc ca pe o ființă ciudată.Băiatul din textul 1 participă la deschiderea anului școlar și cunoaște porecla directorului.În ambele texte sunt prezenți tații băieților încrezători în copiii lor care merg spre educație,spre învățătură. !!!!!!!!!!!!!!!!!(poți asocia și cu,,Întâia zi de școală”de Edmondo de Amicis)!!!!!!!!!!!!!!!!!!                                            sau cu capitolul:,,Prima zi de școală”din romanul,,Elevul Dima dintr-a șaptea”                                            sau cu povestirea,,Prăvale-Baba”de Ionel Teodoreanu B. 1.Conțin diftong toate cuvintele din seria: a) reușea, scria. b) abia, pacea. c) noi, era. d) evaluări, materia. 2.Cuvântul zâmbitor s-a format prin: a) compunere b) conversiune c) derivare parasintetică d) derivare cu sufix 3.Sensul construcției subliniate în secvența:  „D-abia ai dat ochii cu liceul, şi ai şi-nceput să-i porecleşti pe profesori! Să nu te mai aud, că mă supăr, să ştii!” este: a) ai observat; b) ai sesizat; c) ai început; d) ai construit 4.Cuvântul subliniat este folosit cu sens figurat în secvența: a) „Învățătorul nostru avea un întreg arsenal de metode pedagogice.” b) „Lângă mine şedea tata, zâmbind” c) „Mă gândesc la Barbă și la cuvântarea lui.” d) „Pe neașteptate, învățătorul, care se apropiase încet de banca unde stăteam.” 5. Transcrie din secvența de mai jos trei verbe aflate la moduri diferite, pe care le vei preciza. „― Dar nu l-am poreclit eu aşa! I-am auzit pe elevii mai mari, când ţinea directorul, ăla cu barbă mare, roşie, cuvântarea către părinţi şi elevi, că spun: „Ia fiţi atenţi, fraţilor, să vedeţi că Barbă ţine aceeaşi cuvântare de-acum un an. ― Treaba lor, lasă-i pe ei să spună ce vor.” 6. Alcătuiește un enunț imperativ în care adjectivul sever să fie la gradul superlativ relativ de superioritate (1) și un enunț asertiv în care substantivul comun ureche să fie în cazul genitiv (2). 7. Transcrie propozițiile din fraza:  „Când a terminat de vorbit,/ s-a bucurat toată lumea, oftând ușurată,/ și ne-a dat drumul acasă.”  și precizează felul lor. 7. Rescrie fragmentul de mai jos, corectând greșelile de orice fel Într-o culegere veche a bunicului, am găsit exercițiul al cărei rezolvare mi-ai arătat-o ieri. Culegerea era defapt o cărticică micuță ce avea doar exerciții și probleme grele de rezolvat. Bunicul mi-a spus că și-a cumpărato acum mulți ani, când era el copil, cu proprii bani.  Subiectul al II-lea Imaginează-ți că ești în ultima zi a clasei a VIII-a. Redactează un text narativ, de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare petrecută în ultima zi de școală, inserând o secvență descriptivă, de cel puțin 30 de cuvinte, și o secvență dialogată de trei-patru replici.

Nu-mi imaginez ultima zi de școală,pentru că ieri am trăit-o cu tristețe alături de colegii de clasă.

Ne-am înțeles cu mult timp în urmă că această ultimă zi va fi deosebită.Așa că am venit toți,toți la școală la ora 12,00 fix,îmbrăcați festiv-am văzut într-un film și le-am propus tuturor,au fost de acord:fetele în alb,băieții cu cămăși albe,nu tricouri!!!Am intrat în clasă,iar clasa a devenit o grădină de flori.Am rămas în picioare,fiecare la locul lui și am așteptat venirea profesorilor și am așteptat,și am așteptat,și iar am așteptat,până când un coleg a mers la nea Portaru și,când s-a întors, a strigat triumfător:

-Toți profii sunt în grevă!!!

-Și mediile,și florile,și albumul cu pozele???

-Și mama vine cu tort-surpriză!!!

N-am plecat,am așteptat tortul,nea Portaru l-a tăiat(el nu e în grevă,e jandarm),a ținut o cuvântare că să fim cuminți și cinstiți în viață,ne-a dirijat cu un cuțit mânjit de cremă și frișcă și ne striga din când în când să cântăm mai tare ,,mulți ani trăiască...cine să trăiască?”adică noi,că eram într-o fetivitate în ultima zi de gimnaziu.Am mâncat tort și am băut apă dintr-o sticlă adusă tot de nea Portaru.Florile i le-am dat lui și am plecat.Unii la o pizza la Promenada,alții la meditații-bine că am găsit o profă,este în grevă la școală,dar acasă....,alții pe unde ajung.Toți însă am fost de acord că tortul a fost bun și bine că am cântat!Ne întâlnim la EVALUARE,dacă se ține,dacă nu...

.           LA REVEDERE CLASA a VIII-a!!!SUCCESE să avem și părinți buni și sănătoși!!!

 

Câteva idei pentru testul din 5 iunie,,Jocurile Daniei”de Anton Holban

 

Câteva idei pentru testul din 5 iunie,,Jocurile Daniei”de Anton Holban

6= Menționează în câte un enunț tiparul textual pentru fragmentele de mai jos:

    a),,Și apa de dedesubt cu reflexe misterioase,de un verde ciudat pe care le surprind în întinderea albastrului limpede jocuri tulburi în sufletul tău imens și pur,Dania.”

Tiparul textual este descriptiv, prezintă prin descriere un peisaj mirific printr-un limbaj expresiv, și subiectiv,descrierea vizuală este realizată prin epitete simple-grupuri de substantive și adjective:,,reflexe misterioase,un verde ciudat,întinderea albastrului limpede,jocuri tulburi”; epitete duble:,,sufletul tău imens și pur”;cuvinte din câmpul lexical al culorilor:verde,albastrului.Tabloul  descris surprinde prin sentimentul de adorație,de  mister

    b)Turcii vor să-mi vândă rahat și cafea neagră.Îmi laudă apa atât de curată,atât de proastă la Istanbul.Văzându-mă strein,îmi cer un preț dublu.”

Tiparul textual este narativ prin prezența unui narator subiectiv ce-și exprimă experiența trăită; vocea textuală povestește acțiunile repetate ale personajului colectiv,,turcii”față de un,,strein.”

7=Descrierea unui muzeu este legătura dintre cele două fragmente.

În textul 1,naratorul-personaj mărturisește că nu-i plac muzeele,dar le vizitează pentru poveștile,secretele colecțiilor prețioase.Este corect, gândind cum ar privi un obiect.Știe despre Muzeul de antichități din Istanbul în care sunt obiecte care au desene,,de o grație și o naturalețe fără efect”perfecte.

În al doilea text,nonliterar,autoarea prezintă câteva muzee dintre cele mai vizitate din capitală,arată locul unde sunt amplasate,anii și numele celor care le-au înființat,ce pot vedea vizitatorii în aceste muzee.

                           Astfel muzeele sunt locuri în care sunt prezentate obiecte deosebite.

8=Care crezi că sunt beneficiile unei călătorii pentru dezvoltarea ta personală?valorifică unul din texte.

Cred că o călătorie este o adevărată experiență de viață.Orice loc vizitat își pune amprenta chiar și puțin asupra vieții.Personajul-narator din textul 1 ajunge în Istanbul și este încântat de,,vederea splendidă”a Bosforului,de casele de pe,,coline sterpe”,vede felurite dulciuri,băuturi,merge în multe locuri. Astfel,consider că  un om cu cât va călători mai mult, cu atât se va descurca în diverse situații și va putea comunica mult mai ușor cu oamenii,indiferent de limba vorbită,va vedea peisaje,aspecte ale vieții deosebite.Chiar dacă nu le poate reține pe toate, experiențele îl vor face mult mai cult și mai informat.De asemenea,va vizita obiective,locuri,unele neinteresante,așa cum mărturisește personajul-narator(în textul 1)căruia,deși nu-i plac muzeele,le vizitează,,îmi trebuie un timp îndelungat și fuga prin săli”,dar vizitează Muzeul de antichități din Istanbul,admirând desene deosebite.

Sigur,călătoriile ajută dezvoltarea personală prin cunoașterea unor culturi diferite, în care diferă religia, obiceiurile, arta culinară.Oricine poate înțelege  că nu există diferențe între oameni,că diversitatea e frumoasă și necesară și că e nevoie de  toleranță.

9=Asociază fragmentul din textul 1 cu un alt text literar,prezentând o asemănare și o deosebire dintre ele.

Am ales un fragment din romanul,,Toate pânzele sus”de Radu Tudoran,personajul,Anton Lupan, merge, într-o duminică, pe o stradă pustie într-un oraș de la malul mării,privind tot ce este în jurul lui. Se îndreaptă spre un om de la care așteaptă o veste.Iar personajul-narator din textul 1 merge prin Istanbul cu tramvaiul,cu vaporul observând oamenii străini gălăgioși din jur.Ambele personaje sunt îngândurate,singure,gândind la ființele dorite care sunt departe: un prieten,o iubită.Ei sunt călători care doresc cunoașterea,descoperirea unor locuri necunoscute.

                Ai vizitat un muzeu(dacă nu îți poți imagina),redactează o notă din jurnalul tău care să cuprindă prezentarea unei emoții/sentiment—o secvență narativă,una descriptivă,una explicativă.(data redactării: 5 iunie 2023

                                                                                                              Data:................................ 

                                          Dragul meu prieten,

  Uite că mi-am respectat ultima promisiune și-ți voi scrie despre o vizită deosebită la muzeu.

  Bunicii mei de peste hotare,veniți în vizită în București,au dorit să viziteze Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”,pe scurt Muzeul Satului, una dintre cele mai mari atracții turistice.Bineînțeles că i-am însoțit,auzisem de acest muzeu,dar eu,sportiv,nu am mers niciodată acolo.Am ajuns la poarta muzeului și am intrat împreună cu un ansamblu de dansuri,băieți și fete îmbrăcați în costume naționale din zona Maramureșului,urmați de un taraf ce interpreta melodii populare.Dintr-odată m-am simțit ca-ntr-un alt timp,parcă deschisesem poarta fermecată din basme. Eram într-o așezare, un sat înconjurat de verdeață și lacuri cu gospodării, cu ustensilele tradiționale, o moară de apă, una de vânt, o presă de ulei, nu știam unde să mă uit.Am alergat spre moara de apă,case mai văzusem.Pe o ușă din lemn a ieșit un bătrânel cu barbă albă,iar pe cap purta o căciulă veche,neagră, mi-a zâmbit și mâna lui noduroasă mi-a arătat stâlpii vechi,groși,sculptați.M-a condus în interior și am auzit scrâșnetul pietrelor de moară, pâlnia mare, de lemn, în care se pune grâul ce curge prin partea îngustă a acesteia, ajungând între cele două pietre mari, care îl macină lent. Făina rezultată curge într-o cuvă din lemn, căptușită pe interior cu metal, iar de aici este luată și pusă în saci.Am urcat în podul,cu o ferestruică de unde am privit întregul sat.Totul era ca-ntr-o poveste,iar bătrânelul semăna cu un dac de pe o columnă.L-am lăsat în urmă,voiam să văd roata cu palete așezată în calea curentului de apă. La plecare i-am mulțumit,iar el mi-a pus în palmă câteva boabe de grâu,ca să le semăn acasă.Am vizitat cea mai veche casă construită în secolul al XVII-lea. Ne-am odihnit pe prispa unei case,un fel de terasă susținută de stâlpi,am admirat mobilierul caselor, uneltele, obiectele din lut, icoanele, carpetele și costumele folclorice, toate ilustrând dragostea de frumos a țăranului român dorința lui de a oferi tuturor obiectelor casnice și nu numai, o expresivitate artistică,i-am aplaudat pe dansatori și cântăreți.Înainte de a pleca,un ghid ne-a oferit câteva pliante ca amintire,am recunoscut moara de apă și,mândru,i-am povestit că am vizitat-o,iar el m-a privit nedumerit,spunându-mi că e imposibil,pentru că e în renovare.Ciudat,dar bătrânelul?dar vorbele lui?am desfăcut palma și am văzut boabele de grâu....cine mi le pusese în palmă???????sau a fost.....le voi semăna și ghiveci îl voi așeza lângă tine.

                          Acum te las,merg să rezolv teste,teste,teste,,găsite pe ici,pe colea”vine examenul!!!!.....

 

un test incomplet,parțial rezolvat: ,,În umbra ei”de Simona Popescu și,,George Banu,,Fotografia și moartea”

 

,,În vreme ce afară mama Cornelia punea masa sub nuc, ajutată de Sara-mică, noi ne-am oprit pentru o clipă asupra peretelui cu fotografii. Din tavanul înalt, prins în stucaturi*și până jos, la numai două palme de parchet, zeci de fotografii vechi în rame ovale, rotunde sau dreptunghiulare, albe, negre, maro, aurii sau argintii, cu passe-partout-uri** îngălbenite ori cenușii, acopereau peretele. Unele erau mai mici decât palma mea, altele erau adevărate tablouri. Optzeci și șapte de Zaharești și Dănilă numărasem odată cu Sabi pe peretele acesta, într-o zi de sfârșit de vacanță, străduindu-ne cu scaune și scărițe să ajungem la fiecare fotografie în parte. Mirese de la începutul secolului trecut, soldați întorși de pe front, școlari cu uniforme dintr-o altă lume, domnișoare de pension, costume de carnaval care aminteau de singurul film mut pe care-l văzusem, toți ne priveau cu seriozitate din fotografiile șterse. [...]

 Am ales o fotografie sepia*** care avea trecut cu cerneală neagră într-un colț anul 1912. Din ea, o familie formată din opt membri de vârste diferite privea peste umărul drept al fotografului, cu seriozitate. Fuseseră așezați simplu, fără vreo atenție deosebită pentru compoziție, umăr la umăr pe două rânduri, cu un băiețel de patru-cinci ani în fața lor. Întotdeauna mă uimise cât de clară se păstrase această fotografie, una dintre cele mai vechi de pe perete.

— Străbunica Simina, am spus, arătând spre copila mărunțică de pe rândul din spate, care stătea în picioare. Peste câțiva ani avea să se mărite. Acolo este între frați și părinți. E singura fotografie pe care și-au făcut-o.

Sabi a aprobat cu un gest ușor din cap, iar eu am continuat, arătând o altă fotografie făcută prin 1955-1956:

— Mama Cornelia cu mătușa Sebastiana.

 Două fetițe se luaseră ștrengărește pe după umeri, scoțând limba la fotograf și sprijinindu-și capetele blonde unul de altul. Imitau rebeliunea ce începuse să se întindă ca focul prin generația răsărită după război, dar limba scoasă și poziția caraghios-lascivă a trupurilor băiețești constituiau singura declarație de independență care le fusese la îndemână.

— Aici le-a fotografiat un vecin, am continuat să spun istoria cunoscută a fotografiei, așa cum își rostește școlarul poezia. Erau în vacanța de vară, străbunica Simina încă trăia.

Sabi își puse brațul pe după gâtul meu și-l lăsă să spânzure cu nonșalanță, lipindu-și tâmpla de a mea și trăgându-mă în fața uneia dintre oglinzi. Capetele noastre se potriveau perfect în rama ovală cu flori sculptate și pentru o clipă nu ne-am deosebit cu nimic de toate celelalte imagini. Străbunicii încremeniți pe peretele cu fotografii ne-au primit între ei fără împotrivire,împrăștiind asupra noastră răcoarea lor de gheață. Același gând ivit în mințile noastre ne-a albit obrajii: peretele pe care îl priveam era viitorul. Către asta mergeam zi de zi, cu fiecare pas pe care-l făceam, cu fiecare decizie pe care o luam.

De afară, glasul Sarei-mici ne cheamă la masă:

— Mamaaa! Se răcește supa! ”

                                                                                                        (Simona Antonescu,, În umbra ei”)

* stucatură – ornament arhitectonic în relief (pentru interiorul clădirilor), executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos.

** passe-partout – Ramă de hârtie sau de carton care se așază între sticlă și fotografie la înrămarea fotografiei.

*** sepia – culoare roșie-brună.

Textul 2

 ,,Azi totul se fotografiază,pentru ca turistul să-și poată constitui un carnet de amintiri, dar și din teama suscitată de carențele memoriei: când ne temem de uitare, fotografiem. Mereu, oriunde, oricând. Dar sub inflația de imagini se insinuează cancerigen amenințarea dispariției: le pierdem, le rătăcim, se șterg. Fotografia de masă nu e decât un paliativ înșelător al prezentului, al instantaneității devenite regim existențial generalizat, pe scurt, al duratei fugitive, doar iluzoriu conservată pe ecrane translucide. În schimb, arta fotografiei s-a impus în spațiul cultural și protagoniștii ei beneficiază de o reputație nu doar necunoscută, ci și imprevizibilă acum câteva decenii: ei au devenit cronicarii timpurilor moderne. Ai orașelor și ai corpurilor, ai nopților și ai ruinelor. Ceea ce pictura a abandonat, fotografia a preluat. Ea furnizează datele unei antropologii* a prezentului. Cu geniu, pasiune sau trivialitate. Marii fotografi nu sunt niște indiferenți. Realul îi captivează și ei îi restituie artistic avatarurile. [...]

     Acum mult timp, m-au fascinat fotografiile unui artist – azi uitat – ce erau traversate de o umbră pasageră, de o pâlpâire luminoasă ce sugerau prezența fantomală surprinsă de cameră. Fotografii enigmatice care se sustrăgeau autorității realului considerat ca domeniu exclusiv al acestei arte recente. În filmul lui Kurosawa, și el preocupat de fantome, un fotograf, de mult celebru, s-a retras din universul modei și al succesului pentru a se consacra unei căutări alchimice: sufletul ascuns al personajelor prezervate** pe hârtie, grație camerei, pornind de la vechi imagini nostalgice. El reconstituie un gigantic aparat arhaic și imobilizează drastic personajele grație unui sistem ce pare inspirat de tehnicile medievale de tortură. Doar astfel, afirmă el, expunerea căreia îi sunt necesare durate nemăsurate – până la o oră! – se va efectua corect, căci corpul nu se poate mișca, rămâne fixat pentru a elibera fantoma căutată patetic de fotograf. [...]”

                      (George Banu,,Fotografia și moartea”, în Dilema Veche, 2017)

*antropologie – știință care studiază originea, evoluția și diversele tipuri fizice ale omului, în corelație cu condițiile naturale și social-culturale.

a prezerva – a apăra, a păzi de un rău, de un pericol

 

 1 Notează, din textul 2, un motiv pentru care oamenii fotografiază totul.

 2 Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând textul 1:

                    Mama Cornelia punea masa:

a) în dreptul peretelui cu fotografii.

b) în bucătărie.

c) în sufragerie.

 d) afară, sub nuc

3 Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând textul 2.

                   Personajul din filmul lui Kurosawa era:

 a) cronicar de modă.

 b) pictor.

c) fotograf.

d) alchimist.                                                                        

4 Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând textul 1.

                 Cele două fetițe blonde din fotografie se numeau :

a) Sara și Simina.

b) Cornelia și Sebastiana.

 c) Cornelia și Sabi. d) Sabi și Sebastiana.

5 Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte.                                      

                      enunțul                                                          corect                     incorect

 Toate fotografiile de pe perete erau în rame ovale.

 Străbunica Simina apărea într-o fotografie din anul 1912.

Pe cele două fetițe blonde le fotografiase un fotograf celebru.

 Fotografia de masă și arta fotografiei sunt unul și același lucru.

 Fotografia a preluat ceea ce pictura a abandonat.

Fotograful din film lasă personajele fotografiate să se miște liber.

 6.Precizează, în unu – trei enunțuri, o trăsătură a personajului Sabi, identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare utilizat, ilustrându-l cu o secvență:

„Sabi își puse brațul pe după gâtul meu și-l lăsă să spânzure cu nonșalanță, lipindu-și tâmpla de a mea și trăgându-mă în fața uneia dintre oglinzi. Capetele noastre se potriveau perfect în rama ovală cu flori sculptate și pentru o clipă nu ne-am deosebit cu nimic de toate celelalte imagini.”

  Sabi este un personaj pozitiv,prin caracterizare indirectă apare comportamentul prietenos,intim față de personajul-narator.Cu gesturi simple,pline de afecțiune se apropie de ființa de alături,potrivindu-și capul ca într-o fotografie. Privirea în oglindă este un fel de comunicare a sentimentelor, gândurilor, este o mărturisire a bucuriei de apropiere,de prietenie,,capetele noastre se potriveau perfect.”

7.Prezintă, în 30 – 70 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.

Elementul comun celor două texte este fotografia,arta de a captura tot ce este în exterior:în primul text personajele privesc mulțimea de fotografii de pe un perete și recunosc unele ființe și amintesc aspecte din viața lor,, o familie formată din opt membri de vârste diferite privea peste umărul drept al fotografului, cu seriozitate”;în al doilea text,nonliterar,autorul scrie despre arta fotografiei care a devenit o cronică a timpurilor moderne și amintește de un fotograf care,, imobilizează drastic personajele grație unui sistem ce pare inspirat de tehnicile medievale de tortură.”

8. Crezi că fotografia este doar o modă a zilelor noastre? Motivează-ți răspunsul, în 50 – 100 de cuvinte, valorificând unul dintre cele două texte date, la alegere.

Da,cred că fotografia este o modă a zilelor noastre,ne distrăm fotografiind oriunde,oricând,vedem lucrurile cu totul altfel decât în cuvinte.Îmi place fotografia de stradă,în contextul orașului,pozez oameni interesanți, cu atitudini interesante. Astăzi toți suntem fotografi,dar cred că un fotograf trebuie sa fie sincer cu el,cu cei din jur,pentru că imaginea din fotografie poate fi amintire,impresie,sentiment,peste ani poate fi curiozitate,poate fi o poveste. Fotografiile sunt un fel talismane, pe care la făurim,fără să ne dăm seama, pregătind  amintiri tandre de a căror magie ne vom lăsa învăluiții într-un viitor. Mă fascineză gândul că în fotografii oamenii sunt mereu fericiți,serioși,așa cum cele două personaje din textul 1privesc personajele din fotografiile vechi:mirese,soldați,,școlari cu uniforme dintr-o altă lume, domnișoare de pension, costume de carnaval care aminteau de singurul film mut”sau atitudinea ștrengărească a unor fete ce vor să pară altfel decât în realitate.La fel ca aceste personaje și eu,văzând fotografii vechi sau noi,mă bucur,sunt uimit,mă întristez alături de fotograf,ba îl și invidiez,el a văzut viața printr-o imagine.

9. Asociază fragmentul din ,,În umbra ei,” de Simona Antonescu, cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară,o valoare morală/culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.

,,În clipa aceea, uşa casei bătrîneşti se deschise şi cerdacul umbrit se lumină la erupţia fetei îmbrăcată într-o rochie albă ca zăpada. Apariţia albă o privi pe Maria fără să clipească, dar în afară de curiozitate şi o urmă de uimire, faţa ei nu exprima nimic altceva.... Fata în alb tresări şi se uită iarăşi fix la Maria.... Toate gândurile, toate simţurile Mariei ţinteau numai apariţia albă uimită, speriată şi palidă. Se priviră amândouă ca într-o oglindă.”

                                                                            (,,Cireșarii-Castelul fetei în alb”de Constantin Chiriță)

Am ales un fragment din romanul,,Cireșarii,Castelul fetei în alb”de Constantin Chiriță în care sunt prezentate la fel ca în textul 1 două fete,aici ele se întâlnesc pentru prima oară și sunt uimite de asemănarea lor,de parcă s-ar privi,, ca-ntr-o oglindă.”Dacă în primul text cele două fete cunosc lumea trecută din fotografii și se văd în viitor alături de această lume,în ,,Cireșarii”celor două fete prezentul le oferă o surpriză-amândouă seamănă de parcă ar privi aceeași fotografie.Apropierea,asemănarea ființelor înseamnă prietenie.

 

 

                                                 PLANETA JAPONIA!!!!!!!!!!!!!

                         Știați că nu există ZIUA PROFESORULUI în JAPONIA???????

          UN   PROFESOR   în  JAPONIA   ARE:

-salariul asemănător cu al unui ministru și este cel mai mare din țară dintre toate locurile de muncă din JAPONIA;

-imunitate diplomatică....adică:nu poate fi închis,amendat(decât cu aprobarea parlamentului)

-locuri speciale la: metrou,cinema,teatru,conferințe....și nimeni altcineva nu stă pe acele locuri;

-piețe dedicate lui,profesorului,ale căror prețuri sunt simbolice și susținute de guvern;

-dreptul să intre în orice serviciu public oficial;

-poartă o insignă sigilată cu sigiliul împăratului pe piept;

(visul oricărei japoneze este să se căsătorească cu un profesor—conform unui referendumorganizat în Japonia!!!!!!!!!!!!!!

Ştiaţi că în JAPONIA: 

- elevii fac curat în şcoli în fiecare zi, timp de un sfert de oră, alături de profesori, ceea ce a condus la apariţia unei generaţii caracterizată de modestie şi pasionată de curăţenie(Igiena şi dorinţa lor de a menţine curăţenia, reprezintă o parte a eticii japoneze);

 - elevii de la clasa întâi până la clasa a şasea trebuie să înveţe etica în relaţiile cu ceilalţi oameni;

- nu există nicio examinare de la clasa întâi până la clasa a treia, pentru că, în opinia japonezilor, scopul educaţiei este de a insufla concepte şi formarea caracterului, nu doar de examinare şi îndoctrinare;

-elevii au la dispoziţie o jumătate de oră pentru a lua masa, astfel încât să li se asigure o digestie corectă; când cei responsabili au fost întrebaţi despre această problemă, au răspuns: aceşti elevi sunt viitorul Japoniei;

-în plus față de materiile tradiționale,elevii învață arta caligrafiei și poezia japoneză;

-toți elevii trebuie să poarte uniforme;

-absenteismul la ore este aproape zero??????????????????????????

 

mai e puțiiiin......să rezolvăm cu plăcere un test cu gen dramatic:,,Boul și vițeii”de Ion Băieșu și ,,Muncile tatălui”de Marius Chivu

 

Textul 1

 

Sufrageria apartamentului în care locuiesc Gelu și Coca: mobilă sculptată, covor persan și tablouri (fără valoare) pe pereți. Coca este îmbrăcată de oraș. Se aude soneria de la intrare

COCA (nervoasă și temperamentoasă): Cine dracu o fi la ora asta?

(Se duce, deschide și se întoarce urmată de Nelu.)

NELU: Unde-i bărbat-tu?

COCA (absentă): Care bărbat?

NELU: Gelu. Mai ai și altul?

COCA: A, Gelu! E la serviciu, unde să fie la ora asta?

NELU: L-am sunat, nu e acolo. E plecat. Știi ceva?

COCA: Habar n-am. Dar ce s-a întâmplat?

NELU: Nimic. Am primit o scrisoare de la tata.

COCA: Care tată?

NELU: Tatăl meu și al lui Gelu. Și socrul tău.

COCA (sincer mirată): Păi ce, mai trăiește?

NELU: Păi de ce să nu trăiască?

COCA: Scuză-mă, dar nu știu de ce, aveam impresia că...

NELU: Mama, săraca, Dumnezeu s-o ierte, s-a prăpădit acum doi ani... Atunci când n-ai vrut tu să vii la înmormântarea ei sub pretext că te durea măseaua de minte.

COCA: Lasă, că nici nevastă-ta nu s-a omorât să vină la parastasul lui maică-mea.

NELU: Bătrânul ne anunță că vine azi la prânz în București. Cam peste o oră ar trebui să-l așteptăm în gară. Cum fac să dau de Gelu?

COCA: De unde vrei să știu eu? Caută-l singur la gară, ia-l pe bătrân, du-l la, la voi acasă și sună-ne diseară.

NELU: Cu ce să-l iau pe bătrân de la gară? Cu roaba?

COCA: Cu mașina.

NELU: Care mașină?

COCA: Mașina voastră.

NELU: Nu știi că eu nu umblu iarna cu mașina? La întâi decembrie o bag la iernat. Pentru asta am venit la voi.

COCA: A noastră e defectă. Are ceva la cutia de viteze. Nu intră într-a patra.

NELU: Mergem într-a treia.

COCA: Ei, bravo! Tu o ții pe-a ta în culcuș, și eu să-mi distrug mașina până la Gara de Nord, prin toate hârtoapele! Ia un taxi și-l plătim pe din două.

NELU: Ia mai sună, poate a venit Gelu.

COCA (formează un număr de telefon): Gelu? (Nervoasă.) Dragă, te rog să vii imediat acasă. E aici frate-tău, care are să-ți spună o problemă urgentă. Nu, nu pot să vin să te iau. De-aia! Pentru că sunt nervoasă, iar eu nu conduc când sunt nervoasă!

(închide)

NELU: De ce ești nervoasă?

COCA: Aveam o treabă.

NELU: Du-te, pot să rămân și singur.

COCA: Îl aștept pe Gelu. (Pauză) Și de ce vine bătrânul vostru tată?

NELU: Nu știu.

COCA: Nu spune nimic în scrisoare?

NELU: Nu. Spune doar că vine în jurul prânzului. Și că ne dorește multă sănătate la toți.

COCA: Scrie să-l așteptați la gară?

NELU: Nu.

COCA: Atunci de ce să vă complicați? Înseamnă că omul se descurcă și singur.

NELU: N-a mai fost la București de peste zece ani, de la nunta mea.

COCA: Nici o grijă. Țăranii se descurcă în București mai bine ca noi. Tramvaiele, autobuzele, inclusiv taxiurile sunt pline de ei. (Sonerie) A venit Gelu.

                                                                                                                 (Ion Băieșu,, Boul și Vițeii”)

Textul 2

,,Pandemia m-a întors acasă în mai multe feluri. N-am mai petrecut atât de mult timp împreună cu părinții mei din anul 1998, când, după ce am luat admiterea la facultate, am plecat definitiv din orașul natal. Însă acest mutat „înapoi” a luat multe înfățișări, unele încă nelămurite pe deplin. [...]

E straniu cum ajungi să-ți descoperi părinții la vârsta la care, când ei o aveau, îți erau indiferenți, poate chiar îi detestai. În plus, mă apropii acum de vârsta la care, copil fiind, îi consideram pe bunici bătrâni. Muncind cu tata și având foarte multe de învățat de la el, căci n-am fost niciodată un băiat interesat de alte unelte în afara cărților, m-am trezit în ipostaza de a fi, din nou, îndrumat și dădăcit. Astfel, la vârsta la care altădată îi vedeam pe bunicii mei bătrâni, am devenit copilul ucenic al unui tată în putere aflat la vârsta la care bunicii începeau să moară. E neverosimil că am trecut de 40 de ani, dar e și mai greu de înțeles cum tata a ajuns la 70. Am început să privesc vârstele ca pe niște plăci tectonice interioare cu mutații neașteptate și să mă cutremur în perspectiva următoarei mari glisări. [...]

Retragerea la țară, la câteva minute distanță de părinți, și munca împreună la casă mi l-au făcut pe tata mai vizibil, mai ușor de observat. La începutul pandemiei, în iarnă, ne-am cântărit și am continuat s-o facem lună de lună, urmărind pe propriile corpuri pierderea kilogramelor și efectele benefice ale muncilor primăverii, apoi ale verii. L-am văzut gol de nenumărate ori (de altfel, rușinea față de corp n-a existat niciodată în familia noastră) și am admirat dintotdeauna felul în care munca i-a format discret mușchii. De data aceasta însă, am putut observa cum grăsimea adunată peste iarnă s-a resorbit treptat, lăsând în urmă fibrele mușchilor. [..Tata a fost dintotdeauna un om robust, cu o sănătate de fier, vorba clișeului. În dosarul cu amintiri al familiei a rămas ca o ciudățenie momentul în care, în urmă cu douăzeci și ceva de ani, a avut o mică durere de stomac într-o după-amiază. Mănâncă orice și (a)doarme oricând. El crede că această robustețe are legătură cu munca (e obsedat de ea), așa cum nu crede în bolile nimănui (i se par mofturi, prefaceri, slăbiciuni), dar evident are norocul unei moșteniri genetice formidabile. Toți strămoșii lui știuți (părinți, unchi, bunici, străbunici) au murit „de moarte bună” la 90 și ceva de ani. Până acum nu mi l-am putut imagina îmbătrânind, dar mi-am dat seama că trebuie să încep s-o fac. Nu mai pot ignora faptul că are, totuși, 70 de ani. Chit că nu muncește mai puțin. [...]

Dar cât va mai dura și ce ar putea să aibă loc pentru ca tata să înceapă să-și arate vârsta și, prins cu nesfârșitele munci ale pământului, să nu-și mai poată ignora bătrânețea?! „Munca te menține în viață”, spune o vorbă ce ar putea fi reformulată și astfel: munca te ține departe de moarte. Așadar, ce (dar, mai ales, când) ar putea interveni ceva pentru a-l trimite pe frontul bătrâneții, deci spre moarte?!

Care vor fi semnele? Care sunt semnele pentru tatăl meu? Faptul că îmi repetă aceeași istorie sau același banc la câteva zile distanță? Că l-am surprins într-o seară masându-și un genunchi? Că au început să-i crească sprâncenele lungi și albe ca mustățile unui mârtan și părul de pe vârful urechilor ca unui râs carpatin? Că acum se pilește după doar câteva păhărele de țuică? Că a început să râdă ascuțit precum tatăl lui? Că a devenit bun cu animalele și sentimental cu mine, el, tatăl violent din copilărie și aproape absent din adolescența mea? Astea să fie semnele?

Îmi place să muncesc, bunicii au avut grijă ca în vacanțele petrecute la țară să mă exploateze cu folos încă de mic. Dar nu pot munci ca tata, pentru care munca este și datorie, și nevoie, și poftă, și repaos. „Hai să luăm o pauză de la spartul lemnelor și să ne relaxăm strângând bălegarul” sau „Dacă tot stai, du-te să faci aia”. În afară de muncă, el nu știe să facă nimic și nimic nu-i face plăcere. „Numai cei leneși invocă sărbătorile!” Pentru el nu există pauza unei cești de cafea, de vreme ce poți trudi între două sorbituri. De altfel, nu apucă niciodată să bea cafeaua caldă. [...] Muncește de parcă ar fi monitorizat de o instanță divină.

                                                                        (Marius Chivu,,Muncile tatălui”, https://dilemaveche.ro 

A.

1. Notează, din textul 1, două cuvinte care aparțin câmpului lexical al relațiilor de rudenie.

2.Nelu nu merge cu mașina, deoarece :

a) este stricată;

b) nu are;

c) nu intră în viteza a patra;

d) o bagă la iernat din decembrie.

3.Tatăl autorului este un om căruia

a) îi place să bea;

b) îi place să muncească;

c) îi place să lenevească;

d) îi plac cărțile.

4.Autorul se mută la țară

a) vara;

b) toamna;

c) iarna;

d) primăvara.

5.Textul 1                 Enunțul	Adevărat	Fals
Coca îi spune lui Nelu că va veni tatăl ei la București.
Tatăl ar trebui să ajungă la ora prânzului la Gara de Est.
Coca îi spune lui Gelu să vină mai repede acasă. Textul 2             Enunțul               Adevărat Fals Autorul pleacă din satul natal la vârsta de 40 de ani. Tatăl autorului tratează cu seriozitate bolile. Autorul și-a petrecut vacanțele la bunici. 6. Precizează, în unu-trei enunțuri, un rol al indicațiilor autorului din fragmentul următor și ilustrează-ți răspunsul cu o secvență relevantă. „Sufrageria apartamentului în care locuiesc Gelu și Coca: mobilă sculptată, covor persan și tablouri (fără valoare) pe pereți. Coca este îmbrăcată de oraș. Se aude soneria de la intrare COCA (nervoasă și temperamentoasă): Cine dracu o fi la ora asta? (Se duce, deschide și se întoarce urmată de Nelu.)”    Didascaliile (indicațiile scenice) sunt elemente specifice textului dramatic, menite să îndrume jocul actorilor și să sprijine viziunea regizorală. Pentru cititor ele sunt importante, pentru că îl ajută să-și imagineze acțiunea. Didascaliile vin în completarea replicilor personajelor, aducând informații despre spațiul și timpul întâmplărilor și despre personaje:statutul, înfățișarea, acțiunile, gesturile, mimica, vocea. Didascaliile (indicațiile scenice) sunt elemente specifice textului dramatic, menite să îndrume jocul actorilor și să sprijine viziunea regizorală. Pentru cititor ele sunt importante, pentru că îl ajută să-și imagineze acțiunea. Didascaliile vin în completarea replicilor personajelor, aducând informații despre spațiul și timpul întâmplărilor și despre personaje:statutul, înfățișarea, acțiunile, gesturile, mimica, vocea.               În fragmentul dat sunt trei indicații scenice, care aduc informații și sugestii importante pentru înțelegerea textului: descrierea sufrageriei,apoi cum e îmbrăcată Coca,sunetul soneriei;atitudinea Cocăi,mișcarea ei și apariția unui personaj.  7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text. 8. Crezi că munca este un factor care contribuie la menținerea unei bune stări de sănătate? Motivează-ți răspunsul, în 50 – 100 de cuvinte, valorificând textul 2. 9. Asociază fragmentul din „Muncile tatălui” de Marius Chivu cu un text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.  B. 1.Conțin triftong ambele cuvinte din seria: a) începeau, măseaua. b) dintotdeauna, vedeau. c) iau, eu. d) munceau, iei. 2.În secvențele „Sufrageria apartamentului în care locuiesc Gelu și Coca: mobilă sculptată.” și „Țăranii se descurcă în București mai bine ca noi”, cuvintele subliniate sunt formate, în ordine, prin: a) derivare, compunere. b) compunere, derivare. c) compunere, conversiune. d) conversiune, derivare

   3. Sensul construcției subliniate în secvența „Toți strămoșii lui știuți (părinți, unchi, bunici, străbunici) au murit de moarte bună la 90 și ceva de ani” este:

a) repede;

b) pe neașteptate;

c) din cauze naturale;

d) singuri;

4. Există o relație de omonimie între cuvintele subliniate în secvențele din seria:

a) „bătrânul ne anunță că vine azi la prânz în București”; După mai vine iunie.

b) „că a devenit bun cu animalele și sentimental cu mine”; Nu mai am mine de creion.

c) „să-mi distrug mașina până la Gara de Nord”; Ei ți-au reparat din nou telefonul.

d) „are norocul unei moșteniri genetice formidabile”; Este extraordinară memoria ta!

5. Selectează din fragmentul următor trei pronume diferite și precizează felul lor:

„Care sunt semnele pentru tatăl meu? Faptul că îmi repetă aceeași istorie sau același banc la câteva zile distanță? Că l-am surprins într-o seară masându-și un genunchi? […] În afară de muncă, el nu știe să facă nimic și nimic nu-i face plăcere.”

6. Construiește un enunț interogativ în care verbul „a ieși” să aibă valoare copulativă (1) și un enunț imperativ în care substantivul „mamă” să fie în cazul genitiv (2).

7. Transcrie propozițiile subordonate din fraza .:

„Astfel, la vârsta la care altădată îi vedeam pe bunicii mei bătrâni, am devenit copilul ucenic al unui tată în putere aflat la vârsta la care bunicii începeau să moară” și precizează felul lor.

8. Rescrie fragmentul de mai jos, corectând greșelile de orice fel:

,,Ar fi fost bine să fii mers mai des astăvară la bunicii mei. Acolo mă simpt în totdeauna liber, ca și cum m-ași afla în mijlocul oceanului pe un vapor al cărei direcție o stabilesc doar eu.”

Subiectul al II-lea

Imaginează-ți că ai mers cu trenul într-o excursie cu clasa.

Redactează un text narativ, de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare petrecută în timpul călătoriei cu trenul, inserând o secvență descriptivă, de cel puțin 30 de cuvinte, și o secvență dialogată de trei-patru replici.

un arici nehotărât.....

 

un test ușor: ,,Jocurile Daniei”de Anton Holban și Elena Marinescu,,Top 10 cele mai importante muzee de vizitat”

   Textul 1

,, Am revăzut Istanbulul, obsedat de Dania. Iată câteva pagini pe care m-am priceput să le scriu despre Istanbul... Privirea ta, Dania, lunecând spre mine, încadrată de sprâncenele subțiri... Ce subtil e fumul care se răspândește de la vapor, transparent, capricios, bătut încet de vânt, răsfirându-se pe cer. Părul tău, Dania, care se rostogolește și alunecă la mângâieri. Și apa dedesubt, cu reflexe misterioase de un verde ciudat pe care le surprind în întinderea albastrului limpede: jocuri tulburi în sufletul tău imens și pur, Dania...

Nu-mi plac muzeele, chiar dacă mă simt obligat să le vizitez imediat ce sosesc într-un loc nou, cu toate că nu știu cum s-ar putea face mai bine o colecție de lucruri prețioase. Adunate, lucruri, fiecare cu o poveste proprie. A accepta această adunare amestecată, înseamnă a accepta un grup imens de oameni, fiecare cu secretul lui. Și am și scrupule, căci îmi trebuie un timp îndelungat, și fuga prin săli este ridicolă. Iar dacă aș alege un singur obiect din atâtea mii, l-aș privi zilnic, aș lega de el toate aspirațiile, l-aș auzi respirând. Muzeul de antichități din Istanbul este extraordinar. Fără nici o legătură cu turcii, dar obligându-te să trăiești lumea lui, opusă Bosforului învecinat, în fiecare sală, câte un desen grecesc, de o grație și o naturaleță fără defect: Zeus, Poseidon, Nimfă, Efeb...

Cu tramvaiul la Burgurlu și apoi pe jos până la micul restaurant de la Ciamligea.Vedere splendidă asupra Bosforului.Turcii vor să-mi vândă rahat și cafea neagră.Îmi laudă apa atât de curată,atât de proastă la Istambul.Văzându-mă strein,îmi cer un preț dublu....

Cum să-mi fac să-mi răstorn sufletul pe această hârtie ? În drum spre Prinkipo. Lângă mine, vecini anonimi râd, glumesc. Sunt mulți, îngrozitor de mulți. Pun fruntea la geam și văd insule cu case aruncate pe coline sterpe. Cine locuiește aici, Dania, cine locuiește aici pentru totdeauna? Nu vrei să vii cu mine în acest loc cu nume necunoscut? Să renunțăm la oameni și la obiceiuri? Cântă o muzică pe vapor cântece proaste, dar totuși obsedante. Cum să fac ca, odată cu vorbele mele, din această pagină să-și [înalțe] sunetele acestea care nu-mi lasă o moleculă în repaus ? Mă simt ca apa și cerul, tot atât de mobil și tot atât de deznădăjduit.”

                                                                                                         (,,Jocurile Daniei”,Anton Holban) 

   Textul 2

1. Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”

Situat în apropiere de Piaţa Victoriei, pe Şoseaua Kiseleff nr.1, Muzeul Antipa este una dintre cele mai longevive instituţii de cercetare a biodiversităţii şi de educare a publicului din România.

Înfiinţat în anul 1834, la cererea Marelui Ban Mihalache Ghica, fratele domnitorului Alexandru Ghica, muzeul a fost compus, la început, din donaţia iniţiatorului, incluzând păsări, mamifere, moluşte, peşti, fosile de diverse tipuri, diferite minerale şi monede aparţinând popoarelor greceşti, romane şi bizantine.

2. Muzeul Naţional de Geologie

Aflată pe Şoseaua Kiseleff nr. 2, clădirea impunătoare, declarată monument de arhitectură, a fost construită în stil neo-brâncovenesc după proiectul renumitului arhitect Victor Ştefănescu la începutul secolului XX şi a fost destinată iniţial găzduirii Institutului Geologic. Carol I a semnat în 1906 decretul regal de înfiinţare a institutului, act care poate fi văzut, în original, chiar în holul de la intrare al muzeului. Acum un secol, pe lângă activitatea de cercetare desfăşurată aici, existau şi colecţii de roci şi minerale care puteau fi vizitate de public 

3.. Muzeul de Istorie şi Artă (Palatul Şuţu)

Situat în zona Universităţii, aproape de “kilometrul zero”, mai exact pe bulevardul Ion C. Brătianu nr.2,  Muzeul de Istorie şi Artă al Bucureştiului este găzduit de fosta reşedinţă a postelnicului C. Grigore Şutu, care a fost înălţată la începutul secolului XIX de arhitecţii Konrad Schwink şi Johan Veit.

Cu o colecţie impresionantă de peste 400.000 de exponate de diverse tipologii ce surprind esenţialul mai multor secole, inclusiv Era Preistorică, Evul Mediu şi Epoca Contemporană, acest muzeu este unul dintre cele mai importante locuri în care vizitatorii pot învăţa despre trecutul istoric al României, în special al Capitalei.

4. Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”

Situat tot pe Şoseaua Kiseleff, în Parcul Herăstrău, Muzeul Satului este considerat una dintre principalele atracţii turistice din Bucureşti. Întins pe o suprafaţă impresionantă de câteva hectare, muzeul are dimensiunile unui sat adevărat şi cuprinde o sumedenie de monumente şi artefacte provenite din secolul al XVII-lea până în secolul XX, cu case şi construcţii rurale reprezentative fiecărei zone etnogragice a ţării, inclusiv din Ardeal, Maramureş, Oltenia, Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Banat. 

                                        (Elena Marinescu,,Top 10 cele mai importante muzee de vizitat”-text adaptat)

  A.

1.Notează două muzee care se află pe șoseaua Kiselef,pe lângă Muzeul dee Geologie.

2.Care muzeu oferă informații despre trecutul istoric al Bucureștiului?

3.Cu ce călătorește pesonajul spre Prinkipo?

4.În fragmentul din textul 1 s evidențiază:

    a)plăcerea de a călători

    b)rememorarea unei persoane dragi

    c)dorința de a vizita locuri noi

    d)respectul față de ceilalți oameni

5.                      enunțul                                                     corect                         incorect

   a)construcțiile rurale pot fi vizitate la Muzeul Satului

   b) fratele domnitorului Alexandru Ghica a avut ințiativa înființării Muzeului Național al Satului

   c)colecțiile Muzeului Municipiului București conțin numai exponate din sec.al XIX-lea

   d)unul din rolurile Muzeului Municipiului București este acele de a educa publicul

   e)în fiecare sală a muzeului de antichități din Istambul naratorul observă semne ale civilizației grcești

    f)naratorul-personaj călătorește la Istambul alături de Dania

6.Menționează în câte un enunț tiparul textual pentru fragmentele de mai jos:

    a),,Și apa de dedesubt cu reflexe misterioase,de un verde ciudat pe care le surprind în întinderea albastrului limpede jocuri tulburi în sufletul tău imens și pur,Dania.”

    b)Turcii vor să-mi vândă rahat și caea neagră.Îmi laudă apa atât de curată,atât de proastă la Istambul.Văzându-mă strein,îmi cer un preț dublu.”

7.Prezintă o legătură care se poate stabili la nivelul conținutului între cele două fragmente.

8.Care crezi că sunt beneficiile unei călătorii pentru dezvoltarea ta personală?valorifică unul din texte.

9.Asociază fragmentul din textul 1 cu un alt text literar,prezentând o asemănare și o deosebire dintre ele.(e ușor!!!!!!!!!!!!!) 

B.

1.încercuiește diftongii din cuvintele: impunătoare,șosea

2.Fac parte din același câmp lexical cuvintele din seria:

    a)păsări,mamifere,moluște,pește

    b)muzeu,vizitator,obiect,a înființa

    c)apă,cafea,curat,preț

    d)casă,construcție,zonă,monument

3.Rescrie enunțul,înlocuind cuvântul,,impresionant”cu un antonim și cuvântul,,sumedenie”cu un sinonim:

    ,,Întins pe o suprafață de câteva hectare,muzeul are dimensiune unui sat adevărat și cuprinde o sumedenie de monumente.”

4.Transcrie din enunțul de mai jos trei substantive aflate în trei cazuri diferite,pecizează-le:

    ,,...acest muzeu este unul din cele mai importante locuri în care vizitatorii pot învăța despre trecutul istoric al României,în special al capitalei.”

5.Transformă construcția pasivă din enunțul:,,Muzeul Municipiului București este găzduit de fosta reședință a postelnicului...”într-o construcție activă.

6.Alcătuiește un enunț asertiv în care substantivul,,muzeu”să fie complement direct și un enunț interogativ în care pronumele interogativ,,cine”să fie subiect.

7.Completează spațiile libere din textul de mai jos cu forma corectă a cuvintelor din paranteze:

    Mi-..................(a plăcea-modul condițional-optativ,timpul perfect)să pot veni cu voi la muzeu,dar trebuie să bunica mea..................(care-cazul dativ)trebuie să-i duc un colet. 

Subiectul al II-lea

Ai vizitat un muzeu(dacă nu îți poți imagina),redactează o notă din jurnalul tău care să cuprindă prezentarea unei emoții/sentiment—o secvență narativă,una descriptivă,una explicativă.(data redactării: 5 iunie 2023.