marți, 14 februarie 2017

compunere--Rolul muzicii în viața mea...


Muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în oameni, nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde, este felul divin de a spune inimii lucruri frumoase şi poetice. 

Muzica este arta de a gândi cu sunete,este şoapta divină,este transmiterea unui mesaj.Un mare muzician a spus: respir prin ea, oriunde îmi dă aripi să zbor, mă răscolește sau mă înalță pe cele mai înalte culmi, mă face să plâng sau să mă zbengui, mă pansează sau îmi dă putere, mă face să vibrez sau să sa văd lumea cu alți ochi.

Îmi spun că muzica trebuie să fie scânteia ce aprinde focul în sufletul omenesc,ascultând-o simt că -mi străpunge inima ca o sageată ascuțită, pe care o face să râdă, să chicotească sau să suspine.. Plăcută, tristă sau romantică muzica îmi încântă sufletul și, în același timp... vindecă.
   Ascult orice fel demelodii,dar muzica lui George Enescu,celebrele Rapsodii Române, care nu mai au nevoie de niciun fel de prezentare elogioasă privind desăvârșirea lor muzicală,îmi umplu sufletul de bucurie,ascultându-le,simt că aparțin neamului meu,că locul meu este  aici lângă cei prezenți și cei plecați în stele.Acestea  cuprind o serie de melodii populare urbane muntenești din secolul al XIX-lea cântate cu multă măiestrie și popularizate, unele chiar compuse de marii lăutari concertiști contemporani cu compozitorul nostru, dar și melodii țărănești, din Moldova, pe care introduse în a doua rapsodie, sunt teme de factură cultă, nu numai folclorică: un cântec patriotic, un marș militar, melodia unui dans popular stilizat... Îmi place Rapsodia Română Nr. 1 pentru  caracterul sărbătoresc, dinamic, vesel, dansant. Enescu a vrut, prin această rapsodie, să ilustreze și instrumentele specifice populare, harpa sugerând țambalul și soloul de violă , scripca (vioara lăutarului).În acest regal muzical este transpusă ,,Hora de la moară” interesantă prin faptul că are dublă,, cetățenie”:română și grecească. În final, totul se încheie maiestuos cu renumita ,,Ciocârlie”, o piesă concertantă, de mare virtuozitate.
   Dar Rapsodia Română Nr. 2 este în antiteză cu prima,, redă o atmosferă nostalgică, de baladă, ni se înfățișează ca o frescă istorică din trecutul nostru zbuciumat.Închid ochii și îmi plimb sufletul pe crestele munților,acolo unde vulturii se avântă,urc domol dealurile  încărcate de mirosul fânului cosit și al poamelor coapte,alerg prin holdele aurii ale câmpiilor,sorb apa cristalină a râurilor și simt fericirea românului de a trăi pe un pământ binecuvântat.
   Caracterul exotic al Rapsodiilor, dinamismul, frumusețea melodică, orchestrația spectaculoasă au făcut ca aceste piese să intre în repertoriul marilor orchestre și să fie interpretate în concert ori în înregistrări discografice de către majoritatea marilor dirijori ai lumii,dar cele mai frumoase interpretări sunt ale orchestrelor românești,iar dansatorii,parcă, sunt păsările munților și ai câmpiilor coborâte și transformate în oameni.

   ,,Muzica mă bucură, că eu pot comunica cu bunul Dumnezeu,
   pământul și religia au fost cele două divinități .
   Muzica oglindește misterioasele ondulații ale sufletului,
                 pornește de la inimă și se adresează inimilor...
   N-am părăsit dealurile, văile și pădurile Moldovei: nici murmurul izvoarelor, nici ciripitul păsărilor,     le-am luat cu mine și le aud cântând în inima mea.
  Mi-am slujit țara cu armele mele: pana, vioara și bagheta.”(George ENESCU)