Este așa un lucru mic să te bucuri de primăvara?
Este așa un lucru mic să trăiești în lumina
primăverii,să iubești,să gândești?
Vânturile primăverii,firmamente înghețate ale
iernii suflă mustățile zăpezilor de pe câmp,iar căldura timidă răsare din sânul
pământului să întâlnească razele soarelui în cer și ochește sângerii înfloriți…
și gloria dimineții semnalează începutul.
Culoarea vieții este verdele răsărit în
câmpul de iarbă moartă:verdele de viață-pentru reînviere,pentru iubire.Viața
celebrează trecerea a încă unei
ierni,dragostea este în aer,iar Lumea este așa cum ar trebui să fie-senină.
Pajiștile ne bucură sufletul,când înfloresc primăvara,bobocii
și semințele se desfac și firele de iarbă ne arată lăncile lor.Numai țurțurii
își lasă lacrimile lor.
Nu am
remarcat onduleurile zambilelor violete până în dimineața asta,când narcisele își
scutură zgomotos clopotele din cununile de stele.
Fiecare frunză,fiecare fir de iarbă cerșește atenție,chiar
și buruienile poartă flori minuscule cu care uimesc,în vreme ce cântecul
păsărilor răsună în aer….doar vocea mea nu-și găsește locul.
Și până să-mi dau seama,micii nori se adună
pe cer,simt că vânturile iernii sunt puternice.Dar vântul de martie este un
coleg vesel: îi place să se joace,să glumească, întoarce umbrelele pe dos,zboară
pălăriile,caută prin salciile plângătoare,șoptește de iubire în fiecare
ureche,adie norii,apoi evadează pe coșul casei și…râde.
Iubesc primăvara,pentru că în fiecare zi este
ceva nou în ea care te-ndeamnă să privești : un alt
boboc…..o altă pasăre….o altă frunză…..soarele!
Într-una din zilele primăverii mi-aș dori sa fiu un uliu care zboară
până la soare,să mă iau la întrecere cu norii.Ce distracție ar fi! De-acolo aș privi moartea iernii și-aș striga
spre pământ:
--Treziți-vă
semințe…treziți-vă oameni!!!!!!!!A venit Primăvara!!!!
