,, Plângea pe stradă clarinetul, sub cer cu soare
african,
Plângea cu glasul său elastic ca de pribeag copil orfan.
Şi-atunci un stol de păsări albe, printre ferestrele
deschise,
Mi-au năvălit pe loc odaia. În zbor trecuseră abise.
Le-am întrebat de când pornit-au, şi oare când or să mai
vie,
Dar au tăcut, şi bănuit-am c-au străbătut o veşnicie.
Şi cum erau atât de multe, am tresărit privind la ele:
Erau rătăcitoare, triste, aşa cu dorurile mele.
Le-aş fi oprit, dar dispărură şi-mi pieptu-mi înflori
regretul,
Ca un orfan zdrobit de chinuri tăcuse-n stradă
clarinetul.”
( Eugeniu Speranția, Clarinetul)
Textul liric este un text literar în care autorul
exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci
numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.
„Clarinetul”
este un text liric al poetului Eugeniu Speranția,iar titlul este numele unui
instrument muzical al cărui sunet este asemănat cu cântecul frumos,dar plin de
tristețe al lebedei înaintea morții.
În
primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale
autorului în mod direct. Ascultând cântecul melancolic al clarinetului,,pe
stradă”,când strălucirea zdrobitoare a soarelui,,african”-de foc ce pare format
din doi sori,exprimând o atmosferă apăsătoare,acesta se transformă într-un
plâns,o tânguire mlădioasă a unui suflet hoinar,,copil orfan”.Sunetele
clarinetului rătăcesc ,prefăcându-se într-un,,stol de păsări albe”-metaforă,
zborul,proiecție a dorințelor libere ce caută armonia printre,,ferestrele
deschise”loc al evadării și al aventurii,al dorinței de libertate.Ecoul
sunetelor a pătruns în adâncul ființei ridicându-se din adâncuri,eliberându-se
de fantomele trecutului.Nedumerit de trăirile proprii,ar dori să afle începutul
experienței sufletești și dacă sunetele bucuriei,ale durerii ,ale dorului îl
vor împovăra.Tăcerea bruscă a instrumentului cu proprietăți miraculoase îi readuce
regretul singurătății.
În al
doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric, prezenţa lui
exprimată prin pronumele:,,mi”, prin verbele neliniștii:,,am întrebat,am
tresărit” la persoana I.
În
al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic,
care creează imagini prin care poetul îşi exprimă emoţiile: imaginea auditivă a
sunetelor ce simbolizează neliniștea,dorința de a afla tainele ascunse dincolo
de lume;imaginea vizuală a păsărilor albe,păsări-suflet ce leagă cerul de
pământ. Epitetele: „albe,rătăcitoare,triste” transmit sentimente de
nelinişte a celui ce nu găsește răspunsurile dorite. Comparaţia glasului
clarinetului : „ca de pribeag copil orfan”are darul de a exprima singurătatea
copleșitoare a sufletului.
Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a
textului, care este organizat în strofe de două versuri-distih- cu măsură 17 silabe,
rimă împerecheată ,ritm trohaic.
În concluzie,
textul „Clarinetul” este liric, deoarece prin vocea eului liric autorul
comunică în mod direct propriile emoţii, folosind un limbaj expresiv.
