miercuri, 17 ianuarie 2018

,,Afară-i toamnă” de Mihai Eminescu-apartenența textului la genul liric

Képtalálat a következőre: „imagini mișcătoare cu ploaie”
Afară-i toamnă, frunza-mprăştiată,
Iar vântul svârlă-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N'ai vrea ca nimeni-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc,de somn să picuri.


Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

De odat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopar ochii.


Opera lirică este opera literară în care autorul își exprimă gândurile și sentimentele în mod direct, utilizând numeroase procedee artistice -imagini artistice și figuri de stil.
    Trăsături:
-modurile de expunere tipice sunt descrierea și monologul liric;
-în text sunt prezente mărcile lexico-gramaticale ale eului liric -pronume și verbe la persoana I sau a II-a, singular sau plural, interjecții, verbe la mod imperativ;
-utilizarea numeroaselor procedee artistice: imagini artistice :vizuale, auditive, dinamice, olfactive și figuri de stil: epitete, metafore, comparații,enumerații,personificări;

-părțile de vorbire predominante sunt substantivele și adjectivele specifice descrierii.

Această poezie este un sonet-cântecel- poezie cu formă fixă, alcătuită din două catrene și două terține, cu ritm iambic și măsura versului de unspsrezece silabe.
     În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale poetului în mod direct.Cadrul e melancolic, atmosfera din poezie este încărcată cu nostalgie, toamna reprezintă legătura între natură și sentimentele poetului.
Textul se deschide cu descrierea anotimpului stingerii al amorțirii-toamna  cu  vântul risipind frunzele cândva exprimau feeria și frumusețea naturii,izbind în geamuri cu,,grele picuri”,lacrimile cerului,decor în contrast cu interiorul calm și primitor,alături de foc.
 Sentimentul dominant este tristețea profundă a poetului, in concordanta deplina cu anotimpul deprimant.  Ipostaza eului liric este impersonală,se adresează sieși ca unui alt eu  concretizat prin persoana a doua singular: ,,Și tu citesti scrisori din roase plicuri / Și într-un ceas gândești la viața toată". Singur în camera sa, poetul recitește scrisori vechi, ilustrate prin epitetul ,,roase plicuri”care îi trezesc sentimente tulburătoare, așa  încât meditația profundă îl determină să-și rememoreze ,,într-un ceas viața toată".Este un moment al rememorării trecutului în pagini răzlețe ca-ntr-un film de iubire,iar timpul s-a oprit în loc.
     Micile plăceri ale timpului visării îl îndepărtează,îl izolează de vremea umedă, adâncirea în trecut, în liniștea caldă îi creează senzația de visare și somn,dorind ca nimeni să nu-i tulbure intimitatea:,,nime-n ușa ta să bată". După timpul amintirilor retrăite: ,,Și într-un ceas gândești la viața toată” urmează altul — cel al timpului de poveste.Cufundat în gânduri, reînvie basmele copilăriei, ale ,,zânei Dochii", în timp ce între el și restul lumii ,,ceața crește rânduri-rânduri". Repetiția ,,rânduri-rânduri" proiectează într-un spațiu temporal infinit starea de meditație solitară de care poetul se simte copleșit.
   Prezența feminină apărută din basmul visat este diafană, fantomatică, compusă din linii și umbre ce nu pot fi descoperită: ,,Deodat-aud foșnirea unei rochii, / Un moale pas abia atins de scanduri.../ Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii." Mâinile ei,,subțiri și reci"acoperă ochii triști ai iubitului cufundat în visare, stare pe care silueta diafana și ireală a femeii nu o întrerupe, ci o adâncește și o prelungește într-un spațiu atemporal, astfel încât realitatea se contopește cu visul, amplificând misterul.
Povestea erotică o dorește împlinită prin vis,acolo unde totul e perfect.
    În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa prin formele pronumelor ,,tu,ți;eu,mi,mă”, prin verbele la persoana I și a2a. „citești,gândești,visez”.                În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit, care creează imaginea vizuală a toamnei cenușii,a apariției vaporoase a iubitei, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile, figurile de stil:epitete: ,,grele,roase,dulci , subțiri și reci”, repetiții :,,rânduri-rânduri“,inversiunea:,,dulci nimicuri”,forme arhaice ale cuvintelor:,,nime”accentuează starea de vis.
Epitetul ,,dulce" determină substantivul ,,nimicuri"arătând plăcerea interioară a poetului de a-și petrece timpul cu amintirile cele mai prețioase, într-o singurătate totală, izolat de lumea din afară, dorind ca nimeni să nu-i tulbure intimitatea.
   Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat din două catrene și doua terține, are ritm iambic și măsura versului de 11 silabe. Rima este îmbrațișată în catrene și încrucișată în terține.
     În concluzie,poezia,,Afară-i toamnă” este lirică, deoarece, prin vocea  melodioasă a eului liric, 
fără abuz de figuri de stil, în vers amplu, într-un cadru intim cuplul trăiește emoția,armonia la modul sublim.