sâmbătă, 27 ianuarie 2018

pastelul,,Bărăganul” de Vasile Alecsandri

Imagini pentru imagini câmpie toamna
,,Pe cea câmpie lungă a cărei tristă zare
Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu-nveseleşte pe bietul călător.

Pustietatea goală sub arşiţa de soare
În patru părţi a lumei se-ntinde-ngrozitoare,
Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ,
Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt.

De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă
Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă,
Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor
Şi iarna se deşteaptă sub crivăţ în fior.

Acolo floarea naşte şi moare-n primavară,
Acolo piere umbra în zilele de vară,
Şi toamna-i fără roadă, ş-a iernii vijelii
Cutrieră cu zgomot pustiele câmpii”.

                                                       (Bărăganul, Vasile Alecsandri)
Pastelul este o creaţie lirică, în versuri,  în care se zugrăveşte un tablou din natură.Titlul poeziei este un substantiv cu sensul de:șes întins,stepă(baragă-țara lupilor).
(Creatorul acestei specii literare în literatura română este Vasile Alecsandri.)
Poezia,,Bărăganul”este un pastel,pentru că are caracteristicile acestui tip de text.
    În primul rând “Bărăganul”  este o creaţie lirică în care este descris un tablou din natură,un imens deșert în strălucirea soarelui,iar poetul îşi exprimă gândurile şi sentimentele în mod direct.
   Poetul privește,,câmpia lungă”,nesfârșită pierzându-se misteros în zarea tristă.Tabloul este dezolant: fără nicio,,casă”- urmă de viață,nici pădure-loc al naturii eterne,nici râu-simbolul vieții.Această enumerare accentuează lipsa vieții,izolarea unui spațiu lipsit  de orice formă de viață, unde un,,biet”,nefericit călător rătăcit ar privi doar,,o pustietate goală sub arsița de soare”.Locul părăsit și neumblat se arată întunecat,sumbru cutreierat de,,vârtejuri”, coloane infinite de colb purtate de vânt. Poetul are viziunea unui personaj îngrozitor,sinistru asemenea unei  fantome:,,Singuratatea”este ,,mută, sterilă, nepătrunsă” stăpânește în imensul Bărăgan, sub focul verii, adormită de cântecul greierilor. Nu se deșteaptă decât iarna, la suflarea pustietoare a crivățului.Adverbul,,acolo”repetat amplifică, prin repetiție,un tărâm al întunericului terestru,al somnului de veci al pământului unde floarea nu trăiește,umbra piere,toamna nu-și arată roadele,iar iarna străbate vijelioasă pustiul.

    În al doilea rând pastelul lui Alecsandri este desenat în cărbune. Epitetele descriu  un tablou dezolant,întunecat:,, iarba este mohorâtă, pământul negru, pustietatea goală, zarea tristă”. Personificarea ,,Singurătății” este realizată prin trei adjective-epitete:,,mută, sterilă, nepătrunsă”,explică izolarea locului stăpânit de vântul pustiitor și umbra morții.Repetiția unor cuvinte,,nici,acolo”accentuează încremenirea solemnă a peisajului. Eul liric contemplativ își exprimă tristețea copleșitoare,descriind o natură plină de suferință exprimată  prin intermediul imaginilor vizuale ca-ntr-un film numai cu umbre. Versul cu măsura de 13-14 silabe,rima împerecheată,ritmul iambic conferă solemnitate, o muzicalitate lentă și sugerează un anumit interior al manifestării naturii eului liric.