sâmbătă, 21 decembrie 2019

e vremea colindelor.....

ov89oxE-rTn1uGCLRArdq0_pmIaskMbjEkN4ou3c
E vremea colindelor, e vremea focului care împlinește pâinea, a ninsorilor care cheamă la povești, a zăpezilor care învăluie pământul la ceas de seară, e vremea amintirilor depănate în clinchet de clopoței.Și-atunci mi-e dor de zăpadă și de liniștea serilor de iarnă.... mi-e dor de liniștea care mă bucură, care mi-aduce zâmbete. 
E vremea colindelor, vremea bucuriei, când minunea nașterii Mântuitorului cuprinde sufletele și le înnobilează. O frumusețe fără seamăn, o liniște și bucurie mă cuprind când le cânt, când le ascult.
Colindele sunt o Biblie deschisă, redând adevărul de credinţă al Naşterii Domnului.
                                                           E vremea colindelor!