Caraterizarea directă realizată de autor (
portetul), realizată de celelalte personaje, dar și autocaracterizarea (
autoportretul).
Caracterizarea indirectă reiese din faptele
personajului, comportamentul acestuia, atitudinea, gândurile, numele și
limbajul acestuia, dar și din indicațiile regizorale în genul dramatic. Totodată, relația
personajului principal cu celelalte personaje din opera literară reiese
prin intermediul caracterizării indirecte.
Personajul din fragmentul,,Dacia Felix”de Cezar Petrescu este
descris de un elev-caracterizare directă- ca un dascăl,,Domnul Preda”,al cărui
portret este neplăcut privirii:înalt,cu o figură rigidă,tăcut,morocănos.Comparația
cu ,,o mumie sortită să biruie timpul”exprimă starea sufletească a celui ce-l
privea cu înfiorare,spaimă.Era omul care avea același ritm al mișcărilor
netulburat,neschimbat;părea că timpul îl încremenise într-o stare.Și totuși în
afara școlii era un om obișnuit,cu grijă față de vietăți,de copii
săi,modest.Era o schimbare a lui în fața elevilor ,de parcă ceva îl despărțea
de lumea clasei,autoritate,impunând respect.Se produce o schimbare în momentul
când omul distant se transformă sub impulsul unei emoții într-o ființă
caldă,impresionată de vremurile trecute ale istoriei.Elevii se simt cuceriți de
tulburarea profesorului,iar autorul își întoarce privirea spre natură și introduce
descrierea unei atmosfere de primăvară care se alătură sufletelor tulburate de momentul
deosebit.Totul din natură:salcâmii în floare,vântul,cerul îi ajută să-l vadă
altfel pe profesorul care îi poartă în vremurile antice,plimbându-i prin
cetăți,drumuri,locuri de glorie sau de durere,citesc inscripții de pe
monumente.Omul acela,profesorul neiubit de niciunul dintre elevi, readusese la
viață timpurile de glorie ale unei civilizații istorice,renăscuse o lume veche
în imaginația elevilor săi.Natura de primăvară nu-i mai atrăgea,vietatea ascunsă
în ghiozdanul colegului fusese uitată,cu toții își mutaseră ființa,gândul în
timpurile de demult apuse .Prin glasul plin de un viu interes al profesorului
trăiau momentele de început ale unui neam,iar numele vechi ale locurilor aveau răsunet neobișnuit.Lecția profesorului
neiubit a fost un moment de glorie,de
recunoaștere a istoriei neamului,de faimă a strălucirii timpurilor mărețe,de
mândrie pentru un trecut atât de glorios al înaintașilor.Dar orice poveste are
un sfârșit ,iar finalul orei aduce regretul unei despărțiri de un om ce a dat
elevilor săi cealaltă învîțătură,cea sufletească.Amintirea orei de
istorie,narațiunea subiectivă aduce în prim plan un personaj plin de
sensibilitate,un om simplu ce se transformă miraculos în fața în fața elevilor.
Personajul,Domnul Preda exercită o fascinație
deosebită,neașteptastă asupra elevilor săi la fel ca Domnu Trandafir,, Când ne învaţa cum să spunem poeziile eroice,
vorbea tare şi înalţa în sus braţul drept”.
